O lume fără tratate?

 

                                 de Gheorghe Pârja

Zic ce știe toată lumea: am ajuns într-o lume întoarsă pe dos! Au mai fost situații răsturnate de la normalul dorit de noi, dar ca lumea asta nu a mai fost din timpul războiului mondial. Multe afurisenii s-au abătut pe la noi, dar cel mai îngrijorător fapt este slăbirea țâțânilor care țin lumea în mișcare. Diplomații numesc asta tratate, care fac respect între popoare. Și tocmai aceste înțelegeri, parafate de lideri, au început să fie încălcate. Mă uit la războiul din Ucraina și la cel din Golf. Și mă întorc spre nefiresc. Invazia Ucrainei.

Nu prea am mai scris despre războiul din vecini de teamă de a nu greși în aprecieri, chiar istorice. Dar întrebările pe care mi le pun îmi sporesc neliniștea. Deoarece peste râul Tisa, în vecina Ucraină, se moare nevinovat și cei mari nu au lacrimi diplomatice pentru viețile ucise la întâmplare, pentru tristețea ruinelor din orașe și sate. De asta mi se pare că războiul este o ipocrizie a forței, pornit din mintea unor personaje fără pic de umanism. M-am apucat de acest text pornind de la un bun cunoscător al realităților cotidiene, istoricul basarabean, Anatol Petrencu, doctor în științe istorice, profesor universitar. Este directorul Institutului de Istorie Socială din Chișinău și redactor șef al revistei Pro Memoria.

În drumurile mele basarabene mi-a fost dat să-l întâlnesc. Așa că sursa documentării acestui text se bizuie pe încredere. Spune autorul de la Chișinău că războiul agresiv de mari proporții al Rusiei împotriva Ucrainei a provocat, și provoacă, multe comentarii privind cauzele invaziei rusești. Care este pricina acestui război? Ni se spune că ar fi vorba de drepturile Federației Ruse asupra teritoriilor cotropite și vina conducerii Ucrainei de a se apăra împotriva invadatorilor ruși. Istoricul aplică metode științifice de examinare a raporturilor dintre cele două state înainte de începerea agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Ni se arată angajamentele internaționale ale Federației Ruse, asumate până la anexarea Crimeii (2014) și declanșarea războiului de proporții, în 24 februarie 2022.

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, care s-a soldat cu peste 60 de milioane de morți și cu uriașe distrugeri materiale, oamenii politici ai Europei și-au pus întrebarea: de ce încep războaie care duc la milioane de victime, la distrugeri și suferințe, la familii distruse, lacrimi și durere? Au ajuns la concluzia că vinovate sunt FRONTIERELE. După multe negocieri, în august 1975, la Helsinki, reprezentanți ai țărilor europene, SUA și Canadei au semnat Actul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, care prevedea inviolabilitatea frontierelor. În document se specifică: Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum și frontierele tuturor statelor din Europa și în consecință se vor abține acum și în viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere. În consecință, ele se vor abține, de asemenea, de la orice cerere, sau de la orice act de acaparare și de uzurpare a întregului sau a unei părți a teritoriului oricărui stat participant.

Atunci, statele semnatare s-au obligat, în fața întregii lumi, să nu recurgă la forță sau la amenințarea cu forța împotriva altui stat. S-au mai angajat statele semnatare să nu se amestece în treburile interne ale altui stat. A fost o realizare remarcabilă a statelor iubitoare de pace, inclusiv a conducerii URSS, documentul fiind semnat de liderul sovietic Leonid Brejnev. Fiind succesoare de drept a URSS, Federația Rusă a preluat și angajamentul de a respecta cu strictețe prevederile Actului final de la Helsinki, spune istoricul basarabean. Același document internațional prevede modificarea frontierelor doar atunci când părțile interesate cad de acord. Cum a fost unirea celor două Germanii, cu dispariția frontierei dintre ele, ori despărțirea Cehiei și Slovaciei, cu stabilirea frontierei respective, de comun acord, între cele două țări.

După destrămarea URSS, principiul inviolabilității a fost extins și asupra fostelor republici unionale, granițele dintre ele au fost recunoscute internațional, ca fiind frontierele unor state suverane. Federația Rusă a recunoscut acest principiu, inclusiv cu Ucraina. În 1992, Federația Rusă și Ucraina au stabilit relații diplomatice, cu deschiderea ambasadelor la Kiev și Moscova, dovadă că între cele două țări nu erau pretenții teritoriale. Destrămarea URSS a dus la încălcarea Tratatului de neproliferare a armelor nucleare. Conducerile statelor ex-sovietice au luat decizia de a concentra focoasele nucleare pe teritoriul Federației Ruse, care a fost, și este, succesoarea de drept a URSS.

Conducerea Ucrainei a insistat asupra unor garanții suplimentare privind integritatea ei teritorială. Să ne aducem aminte de acel Memorandum semnat în 1994, la Budapesta, între Ucraina, SUA, Marea Britanie și Rusia. Atunci, Ucraina a primit garanții de securitate. Rusia, prin Boris Elțîn, și Ucraina, prin Leonid Kucima, au semnat, în mai 1997, Tratatul de prietenie, colaborare și parteneriat. Cu articole care nu prevesteau răsucirea istoriei între cele două țări. Mai aproape de noi, președintele Putin și președintele Kucima au semnat Tratatul ruso-ucrainean, privind frontiera dintre cele două state. Unde am ajuns?

La un război greu de închipuit. Distinsul istoric basarabean Anatol Petrencu scrie în documentarul său: „În pofida angajamentelor multilaterale și bilaterale, asumate de Rusia, actuala conducere de la Kremlin le-a încălcat în mod flagrant. Motivele invaziei Rusiei asupra Ucrainei sunt false. Putin vrea să întoarcă istoria îndărăt. Comunitatea internațională însă nu recunoaște dreptul istoric, ci tratatele internaționale existente. Mai devreme sau mai târziu, Rusia va fi nevoită să se retragă la frontiera cu Ucraina, stabilită și recunoscută în 1991 de comunitatea internațională.” Totul s-a uitat. Când scriam aceste rânduri, au fost atacuri masive ale rușilor în Ucraina. Ba, o dronă model rusesc, s-a abătut asupra unor gospodării din Galați. Este o violare a spațiului românesc!

Mulțumesc, domnule profesor, și pentru această viziune asupra evenimentelor din vecini. Este lămuritoare și de luat în seamă! Ne-ați descris cum sunt ignorate tratatele și cum se răsucește istoria.