Se pensionează la 48 de ani. Femeile muncesc până la 62. Bărbații din privat până la 65. Și apoi ni se spune, foarte serios, că nu sunt bani la buget. Normal că nu sunt. Bugetul e ocupat să plătească pensii unor oameni care ies din sistem la vârsta la care alții abia termină de plătit creditul pentru apartament.
Ilie Bolojan spune lucrul simplu, dar în România lucrurile simple produc crize nervoase: „Avem categorii care se pensionează la 47, 48, 50, 52 de ani.” Asta nu mai e pensionare. E pauză de carieră plătită de stat până la bătrânețe. La 48 de ani, un om din privat încă e întrebat dacă poate lucra și sâmbătă. În unele sisteme speciale, la 48 de ani ți se spune „mulțumim pentru activitate, poftiți pensia și un al doilea job tot la stat.
Și aici vine întrebarea de bun-simț: nu le este rușine? Nu celor care au făcut muncă real grea. Nu omului trimis în misiuni, nu celui care a stat în risc, nu celui care a dus o carieră cu stres și pericol. Acolo discuția trebuie făcută cu respect și diferențe clare. Dar celui care a stat la birou, la popotă, la logistică, în structură comodă, cu uniformă doar la poză, și apoi iese la pensie înainte ca o femeie din România să se apropie măcar de finalul vieții active? Acolo întrebarea rămâne: chiar nu există limită la tupeu?
Bolojan are o formulare foarte bună: „Una este să fii parașutist sau scafandru și alta este să fii la popotă în spate.” Exact. Asta e distincția pe care statul român s-a prefăcut ani de zile că nu o vede. Pentru că, în România, când apare privilegiul, toată lumea devine brusc „caz special”. Și cel care sare cu parașuta, și cel care sare peste program. Și cel care intră în apă la misiuni grele, și cel care intră în instituție la 9:30 cu cafeaua.
Asta este marea escrocherie morală a sistemului: amestecă oamenii care chiar merită protecție cu cei care doar merită pontaj. Îi pune pe toți sub aceeași umbrelă, apoi strigă „respect pentru uniformă!” când cineva întreabă de factură. Da, respect pentru uniformă. Dar respectul nu înseamnă să pensionezi devreme și omul din linia întâi, și omul din linia de xerox.
Premierul mai spune: „Nu pentru că vrea un premier sau altul, astea sunt date de realitate economică.” Aici e propoziția care supără. Pentru că realitatea economică nu are simpatii. Nu votează. Nu merge la sindicat. Nu apare la televizor să plângă frumos. Ea doar vine cu nota de plată. Și nota spune așa: nu poți ține un sistem în care unii ies la 48 de ani, iar alții lucrează până la 65 ca să-i plătească.
Și, desigur, când spui asta, apare imediat corul: „atacați armata, atacați poliția, atacați siguranța națională”. Nu. Atacăm matematica stricată. Atacăm ipocrizia. Atacăm privilegiul ascuns în spatele celor care chiar au muncit în condiții grele. Pentru că în România fiecare reformă e prezentată ca un atac la demnitate. Niciodată ca o verificare a notei de plată.
Bolojan spune clar: „Va crește vârsta de pensionare a militarilor, a polițiștilor, nu există altă posibilitate.” Tradus: s-a terminat cu basmul în care statul are bani pentru toate privilegiile, toate excepțiile, toate pensiile speciale, toate sinecurile și, la final, și pentru oamenii care chiar au nevoie. Nu există bani infiniți. Există doar contribuabili finți. Și tot mai obosiți.
Aici e problema pentru femeia care muncește până la 62 de ani. Ea nu are discurs solemn. Nu are structură care să o apere. Nu are pensie la 48. Nu are „specificul activității” trecut frumos în lege. Are serviciu, rate, copii, părinți bătrâni, taxe și eventual un mesaj de la stat că trebuie să fie solidară. Solidaritatea românească: unii se pensionează devreme, ceilalți sunt rugați să înțeleagă contextul.
Și pentru bărbatul din privat care lucrează până la 65, povestea e și mai simplă. El află că trebuie să muncească mai mult pentru că sistemul trebuie susținut. Dar când întreabă de ce unii pleacă la 48, i se explică, pe ton grav, că „nu înțelege complexitatea domeniului”. Ba o înțelege. O înțelege perfect. Complexitatea e că el plătește, iar altul se pensionează. Api se angajează imediat la stat, de obosit ce este.
Bolojan mai spune că trebuie crescut și stagiul minim, care „nu mai poate să fie 15-20 de ani”. Normal. 15-20 de ani nu e carieră completă. E abonament premium la buget. În economia reală, după 20 de ani de muncă încă ești întrebat dacă poți rămâne peste program. În unele sisteme, după 20 de ani ești aproape veteran al pensiei.
Sigur, există și dezechilibre între pensiile militare. Premierul dă exemplul colonelului pensionat acum șapte ani care poate avea o pensie mai mică decât un caporal sau un maistru militar pensionat recent. Asta trebuie corectat. Dar nu poți corecta o nedreptate producând alta. Nu repari sistemul menținând pensionarea timpurie pentru toți. Repari diferențiat, cu reguli clare, cu vârstă mai mare și cu separarea riscului real de confortul birocratic.
Pentru că întrebarea morală este simplă: de ce o casieră, o asistentă, o educatoare, o contabilă, o femeie care a muncit 40 de ani trebuie să aștepte până la 62, iar altcineva iese la 48 doar pentru că statul a confundat uniforma cu scurtătura? Unde e echitatea? Unde e rușinea? Unde e măcar discreția?
Și cel mai cinic lucru este că mulți dintre cei pensionați devreme se reangajează. Evident. Pentru că la 48 de ani nu ești bătrân. Ești doar pensionar pe banii altora și activ pe piața muncii. În România, unii primesc pensie la vârsta la care alții primesc evaluare anuală de performanță.
Statul român nu mai poate continua cu două Românii. Una care muncește până aproape de epuizare și alta care iese devreme, apoi explică solemn că are drepturi câștigate. Drepturile câștigate de unii devin facturi plătite de alții.
Așa că da, Bolojan are dreptate aici: vârsta trebuie crescută. Inevitabil. Nu pentru că e popular. Nu pentru că dă bine. Ci pentru că altfel sistemul se prăbușește sub propria lui ipocrizie.
Iar cine se pensionează la 48 de ani și cere ca femeile să muncească până la 62, iar privatul până la 65, măcar să aibă decența să nu mai țină lecții despre sacrificiu.
Sacrificiul e când plătești sistemul. Nu când ieși devreme din el.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu