În cadrul programului „Săptămâna Verde”, la Școala Gimnazială din Pribilești a avut loc o întâlnire literară deosebită, la care au participat poeți membri ai Cenaclului Scriitorilor și ai Ligii Scriitorilor din Maramureș: Flavia Foltoș, Vasile Belea, Liviu Coroiu, Janeta Coroiu și Florin Dragomir, alături de elevii și profesorii școlii.
Activitatea a fost coordonată de profesoara Adela Borse, în prezența conducerii școlii și a cadrelor didactice.
Tema întâlnirii – „Natura și relația omului cu mediul înconjurător” – a pus accent pe creații literare inspirate din frumusețea și echilibrul naturii, în concordanță cu spiritul programului „Săptămâna Verde”.
Scopul activității a fost creșterea interesului pentru literatură și stimularea creativității elevilor.
Elevii au participat și la un mini-concurs literar, lucrând pe grupuri la poezie, proză și o temă actuală: cum ar fi viața fără internet. Au citit atât din creațiile poeților invitați, cât și din propriile lor lucrări, fiind descoperit și un tânăr talent promițător.
Un moment emoționant a fost prezența poetei Janeta Coroiu, care a predat timp de 15 ani în această școală.
La final, au fost oferite diplome pentru implicare, iar poeții invitați au donat cărți pentru biblioteca școlii.
Janeta JOCA COROIU


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu