vineri, 24 aprilie 2026

Bogdan Voina este noul președinte al Federației Române de Handbal!



Președintele în exercițiu al Federației Române de Handbal, Constantin Din, a ieșit din cursă, vineri, la alegerile pentru conducerea FRH, în turul doi membrii afiliați având de ales între fostul jucător Bogdan Voina și vicepreședintele Sorin Dinu, primii doi în ordinea voturilor obținute.
Fostul jucător Bogdan Voina este noul președinte al Federației Române de Handbal, el învingându-l pe vicepreședintele în exercițiu Sorin Dinu în turul doi al alegerilor. El a fost votat pe 126 din cele 240 de buletine valide, în timp ce adversarul său a întrunit 114 sufragii.
După retragerea din activitate, Bogdan Voina a fost comentator TV și în paralel manager general al companiei Sport Suport. El a candidat la președinția FRH și în 2022, când a ieșit pe locul 3, după Constantin Din și Alexandru Dedu.
Rezultatul final îl instalează pe Bogdan Voina la conducerea handbalului românesc, într-un moment considerat important pentru reorganizarea și relansarea acestui sport la nivel național.
„Am câștigat împreună. Și doar împreună putem construi, în următorii 4 ani, handbalul pe care îl merităm. Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm. Am jucat handbal. Am vorbit despre handbal.
Am rămas conectat la handbal, zi de zi, chiar și după ce m-am retras din teren. Ca jucător, ca internațional al României, ca antreprenor în sport și ca actual comentator, am avut toate perspectivele asupra acestui sport minunat.
Handbalul românesc pierde practicanți, devine un sport de nișă și nu mai poate supraviețui doar din tradiție sau din excepții. Ca să putem salva sportul care ne făcea cândva campioni mondiali este nevoie de reformă, de decizii curajoase și de o federație unită, care să pună pe primul loc binele handbalului.
Am fost în vestiar. Am fost în tribună. Am fost la masa presei, chiar și la masă cu oamenii care iau decizii. Experiența mea este completă acum, așa că aleg din nou să cobor din tribună și să intru în teren. De la vorbe, la fapte.
În urmă cu 4 ani, am contribuit la schimbarea care a avut loc în fruntea Federației. Astăzi, sunt gata să fiu eu schimbarea de care are nevoie handbalul românesc. Experiența acelui moment m-a ajutat enorm să înțeleg ce lipsește și ce trebuie făcut mai bine. În perioada următoare voi prezenta aici, precum și în întâlnirile din teren, cei 6 piloni ai programului meu conceput pentru reconstrucția handbalului românesc.
Azi, de ziua mea, nu am nevoie de nimic, dar știu foarte bine de ce are nevoie handbalul nostru. Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm. Împreună", a scris Bogdan Voina pe Facebook.

C.S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu