1.Concepții politice avansate în
Antichitate
Fiind politica o activitate eminamente umană, Aristotel a fost primul
gânditor care a botezat omul homo
politikon (animal politic). Astfel animalul social a fost ridicat (sic!) la
rangul de animal politic, capabil adică să cârmuiască o cetate, un stat și un
popor, ulterior un regat sau un imperiu, iar în vremurile noastre nu numai o
națiune, ci chiar un conglomerat de națiuni, precum organizațiile suprastatale
Uniunea Europeană (UE) și NATO.
Întrucât
cârmuitorii tribali și ai uniunilor de triburi aveau drept de viață și de
moarte asupra supușilor, lucru care s-a perpetuat până în zilele noastre prin
așa numitele amnistii și grațieri (regale, prezidențiale etc.) de pedeapsa
rămasă, ba chiar de pedeapsa cu moartea, iată de ce – în urmă cu mii de ani –
au fost elaborate coduri de legi, întru reglementarea vieții sociale, limitarea
abuzurilor celor puternici și apărarea celor vulnerabili: Codul lui Hammurabi
în Babilon (primul de acest gen), Codul lui Manu în India, „Cilindrul” regelui
persan Cirus al II-lea (supranumit „cel Mare”) ș.a.m.d.
La rândul
lor, cetățile-state din Grecia antică (Atena, Sparta etc.) n-au cunoscut numai
tirania sau aristocrația ca forme oligarhice și abuzive de guvernământ, ci –
îndeosebi Atena - și democrația, prin
reformele lui Solon, Clistene și Pericle, ultimul conducând statul atenian în
perioada (de aur) 443-429 î.e.n. Cu tot caracterul ei limitat (se baza pe munca
sclavilor, care erau excluși din viața politică), democrația ateniană (drepturi egale pentru toți cetățenii, funcții
publice retribuite și ocupate prin tragere la sorți) stă la baza celei moderne, o democrație adaptată vremurilor prin
parlamentarism, vot universal și principiul lui Montesquieu de separare a celor
trei puteri (legislativă, executivă, judecătorească) din stat.
Însă,
cum toate formele de guvernământ își au limitele lor și, mai devreme sau mai
târziu, generează derapaje, au ajuns nu doar să nemulțumească tot mai mulți
oameni, ci chiar să fie aspru criticate de cele mai înaintate conștiințe ale
timpului (ex. filosofii), care cereau înlocuirea lor cu altele, considerate
mult mai performante. De pildă, marele gânditor Platon, profesorul lui
Aristotel, pleda stăruitor pentru conducerea comunităților de către filosofi,
proiect pe care neoplatonicul Plotin n-a izbutit să-l concretizeze pe la
mijlocul secolului al III-lea e.n. în mult dorita cetate Platonopolis, unde
„locuitorii ei urmau să trăiască după legile lui Platon”, deși – ne
înștiințează Porphirios în lucrarea Viața
lui Plotin (Editura Polirom, Iași, 1998) – celebrul părinte al henologiei (știința Unului) „se bucura
de mare trecere pe lângă împăratul Gallienus și soția acestuia, Salonina, care
îl prețuiau nespus”.
La
rândul lui, Epictet (sclavul eliberat) afirmă următoarele despre legi în Manualul său (BPT, Editura Minerva,
București, 1977): „După cum medicii sunt izbăvitorii celor bolnavi, tot așa
sunt legile pentru cei năpăstuiți”; „Cele mai adevărate legi sunt cele mai
drepte”; „Omul înțelept să cedeze întotdeauna în fața legii, a conducătorului,
a unuia mai înțelept decât el”; „Cele petrecute în afară de legi sunt ca și cum
nu s-ar întâmpla”.
Prin
uluitorul sincronism cultural al acelor vremuri, din opusculul lui Max
Kaltenmark, intitulat Filozofia chineză (Editura
Humanitas, București, 1995), aflăm că gânditorul antic chinez Mo Zi (aprox.
479-381 î.e.n.), întemeietorul moismului
și marele rival al confucianismului, era adeptul iubirii universale, susținând
că până și iubirea față de semeni va fi condiționată de profitul ce-l poate
obține de pe urma ei: „Cel ce-și iubește aproapele va fi neaparat iubit, cel ce
face servicii aproapelui va fi neaparat răsplătit, iar cel ce urăște va fi urât
și cel ce face rău, de rău va avea parte”. Promovând demofilia (dragostea de popor) ca formă de cârmuire statală și de
colaborare între state, Mo Zi face două precizări foarte avansate pentru epoca
sa, temă de casă pentru „democrații” zilelor noastre:
1)Condamnă cu
hotărâre orice război de agresiune (toate conflictele și războaiele, ne asigură
el, la fel ca tensiunile și neînțelegerile dintre indivizi, sunt generate de
absența iubirii!), arătând că „pagubele sunt de fiecare dată mult mai mari ca
avantajele obținute de pe urma unei victorii militare”;
2)Deoarece
podoabele și lucrurile somptuoase duc la scăderea nivelului de trai al celor
mulți, după mărirea impozitelor și corvezilor de către stat și aristocrați,
marele gânditor daoist susține cu tărie că „iubirea universală trebuie
completată cu virtuți”, precum cumpătarea, economia și renunțarea la lux. Dar,
exagerând în susținerea acestei idei rezonabile, ne atenționează Max
Kaltenmark, Mo Zi „ajunge să condamne toate artele frumoase, îndeosebi muzica cea
mult apreciată de confucianiști”...
Și iată
recomandarea care-l apropie pe Mo Zi surprinzător de mult de concepția
platoniciană: Regele să fie ales dintre
cei mai virtuoși cetățeni, apoi să fie ajutat de înțelepți!
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
23 mai 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu