Expoziția de carte online

 

“Traducerea în franceză a romanului «Anna Karenina» în Biblioteca lui Octavian Goga

 de la Ciucea”

 

            Lev Tolstoi, sau Contele Lev Nikolaevici Tolstoi (28.08/09.09.1828, 

Yasnaya Polyana^⁠, Gubernia Tula^⁠, Imperiul Rus – 07/20.11.1910, Astapovo^⁠, Regiunea Lipețk,

Rusia) este considerat unul dintre cei mai faimoși scriitori și gânditori ruși, unul dintre cei

 mai importanți romancieri ai lumii, unul dintre scriitorii de seamă din timpul perioadei

 cunoscute drept “vârsta de aur a literaturii ruse” (perioadă începută, în 1820, cu primele

 opere ale lui A. Pușkin și terminată, în 1880, cu ultimele lucrări ale lui F. Dostoievski).

            Două dintre operele sale (“Război și pace” și “Anna Karenina”) au avut o influență

 decisivă asupra dezvoltării romanului mondial, creația sa epică impunându-se prin capacitatea 

de cuprindere, adâncimea viziunii, acuitatea observației sociale și psihologice, sentimentul tragicului 

și omenescului.

Eseist, dramaturg și reformator în domeniu educației, unul dintre cei mai cunoscuți membri 

ai acestei vechi și aristocratice familii rusești, datorită interpretărilor literare privind

 învățăturile etice ale lui Iisus Hristos, spre sfârșitul vieții L. Tolstoi a devenit un 

comentator înfocat al predicilor Mântuitorului, în sensul lor social, pacifist și nemediat de 

vreo putere laică.

Publicat în foiletoane, în intervalul 1875 – 1877, “Anna Karenina” este considerat drept cel 

mai “cinematografic” roman al autorului, nefericita Anna fiind întruchipată de o pleiadă

 de actrițe celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985), 

Sophie Marceau (1997), Keira Knightley (2012).

“Toate familiile fericite se aseamănă între ele; fiecare familie nefericită este nefericită în

 felul ei...” Reflectând modul în care autorul percepea dragostea și tragedia, această celebră 

frază ce deschide romanul “Anna Karenina” sugerează că fericirea familială 

necesită îndeplinirea mai multor condiții comune (stabilitate, înțelegere, iubire), în timp 

ce nefericirea poate rezulta din nenumărate cauze unice și specifice fiecărui cuplu.

Având un cadrul social (circa 150 de personaje) amplu și atent investigat, romanul aduce

 în discuție probleme ilustrate prin cazul personajelor principale, demonstrate de destinul 

lor, personaje cu un caracter diferit, mai puțin social, mai mult individual, mai nuanțat

 filozofic: sensul și scopul vieții, condițiile morale ale căsătoriei și vieții de familie, relația

 dintre viața și moarte, conexiunea dintre iubire și fericire.

Deși privirile scriitorului se extind asupra unui câmp social vast (intelectuali, negustori, 

țărani etc.), în primul plan rămâne lumea nobilimii, în cadrul căreia, cu subliniate

 tendințe moralizatoare, autorul pune în relief corupția lumii mondene, a aristocrației 

citadine, căreia îi este opusă, într-un viu efect de contrast, viața simplă, sinceră, pură, a 

nobilimii rurale, reprezentată de familia Levin (Konstantin Dmitrievici Levin fiind considerat 

un “alter ego” al lui Tolstoi, multe dintre ideile, luptele interioare și experiențele

 scriitorului fiind reflectate prin acest personaj).

După câteva luni, la finalizarea manuscrisului, în loc să prezinte cartea în forma finală,

 L. Tolstoi, în stilul său, a decis să dezvolte și să elaboreze textul și mai mult: fiecare nouă 

idee îi părea mai strălucită decât cea anterioară. Cu toate acestea, când forma finală

 a acestui roman ce descria istoria tragică a unei familii fusese tipărită, aproape jumătate din 

text a fost tăiat, romanul fiind publicat în întregime doar în 1877.

Dând frâu liber pasiunii pentru ofițerul îndrăzneț, contele Aleksei Vronski, răzvrătita 

Anna Karenina își părăsește căminul lipsit de dragoste pentru a se arunca în brațele unei 

iubiri pasionale, dar sortite eșecului. Sacrificându-și astfel copilul, ea se supune condamnării 

de către înalta societate moscovită.

Povestea tragică a Annei este întrețesută și contrastează cu idila și căsătoria dintre

 Konstantin Levin și Kitty Șcerbațkaia, foarte asemănătoare cu cea dintre Tolstoi și 

soția sa. Căutând adevărul, Levin își exprimă opiniile despre societatea contemporană, 

politică și religie, acestea fiind adesea considerate ca aparținând autorului.

Este istoria a două iubiri, desfășurată paralel, contrapunctic: cea care îi unește pe Kitty și

 Levin în armonia vieții calme de familie și cea vinovată dintre tânăra soție a bătrânului

 Karenin și frumosul ofițer Vronski.

Afirmându-și personalitatea încă din incipit, Anna Karenina denotă o impresionantă tărie

 de caracter, anume aceasta ajutând-o ulterior să depășească momentele grele la care

 va fi supusă de către societate. Deși-i sunt puse la îndoială onestitatea și principiile, Anna 

este singura căreia-i ajunge curaj să renunțe la tot pentru a fi împlinită în iubire. Pentru o 

fărâmă de dragoste (așteptată, de altfel, și de la soțul ei de-a lungul anilor de căsătorie),

 va renunța la fiul ei, la dragostea acestuia, dar și la poziția în societate.

În întreaga literatură universală n-a mai fost realizat cu atâta finețe și profunzime un 

studiu al evoluției sentimentelor (dragoste pură, dorință, suferință, gelozie, milă, 

remușcare, obsesii, disperare) ca cel pe care L. Tolstoi îl face asupra membrilor 

triunghiului conjugal, viața intimă a cărora se desfășoară pe fondul unor adânci 

contradicții sociale care, în cele din urmă, le determină soarta.

În caracterizarea epocii (și mai ales în individualizarea eroilor), autorul ne prezintă noi

 și noi trăsături de o nemaiîntâlnită profunzime psihologică.

Problemele sociale fundamentale își găsesc expresia în căutările lui K. Levin, în încercările

 lui de a găsi calea cea mai justa în comportare în condițiile dezvoltării capitalismului.

 Suferind la vederea ruinării nobilimii și sperând într-o redresare, Levin se ridică 

împotriva tendințelor de dezvoltare capitalistă în domeniul agriculturii, luptând pentru

 găsirea unei limbi comune de înțelegere între mujici și moșieri, în interesul amândurora.

 Mersul firesc al istoriei îi contrazice însă teoriile, acesta căzând într-un profund pesimism, 

care-l aduce la un pas de sinucidere.

La fel ca în “Război și pace”, eroul își capătă liniștea sufletească în urma aflării

 (tot prin intermediul unui mujic) a “sensului și adevărului” vieții, care pentru

 el se concretizează în principiul “autodesăvârșirii” morale.

Unanim recunoscut drept unul din cele mai înalte piscuri literare, romanul “Anna Karenina” 

este si cel mai  “clasic” nu doar în literatura rusă, ci și în cea universală: niciun roman 

din literatura universală nu întrunește atât de multe si variate însușiri.

Tragedia unei femei chinuite de propriile gânduri, sentimente și emoții trăite o face pe 

Anna, o persoană sociabilă și prietenoasă cu cei ce o înconjoară (deși împlinită pe plan

 amoros) să devină “pustie în interior”, în mare parte datorită fiului pierdut (singura ei rațiune de a trăi până la întâlnirea cu A. Vronski).

Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare

 și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului 

Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am

 inaugurat expoziția inedită de carte online “Traducerea în franceză a romanului 

«Anna Karenina» în Biblioteca lui O. Goga de la Ciucea”, oferindu-vă spre 

lectură și vizionare opera inspirată din experiențele scriitorului ca ofițer de artilerie în Caucaz.

Vă dorim lectură și vizionare plăcută!

Eduard BOBOC