2.Venalitatea și ipocrizia politicilor actuale
Inițial mă gândeam să dedic politicilor medievale și moderne un capitol
distinct. Dar am renunțat la această intenție, amintindu-mi că în articolul Greii lumii stau la pândă în politica
bolundă din 21-22 septembrie 2025 m-am referit pe scurt, adică atât cât să-i
stârnesc pe cititorii interesați și scormonitori, la dârzenia utopistului
englez Thomas Morus, la Principele lui
Niccolò Macchiavelli, la Thomas Hobbes și ideea lui în legătură cu contractul
social încheiat între cetățeni și stat, nu în ultimul rând la avansatele idei
ale iluminiștilor și enciclopediștilor francezi, în principal la cele ale lui
Montesquieu (separarea celor trei puteri ale statului), idei „pe baza cărora
s-a elaborat Declarația Drepturilor
Omului și Cetățeanului, document care a contribuit consistent la edificarea
statului modern francez și a constituit o esențială sursă de inspirație pentru
alte documente politice, inclusiv pentru cel al Organizației Națiunilor Unite
(ONU)”.
Prin
urmare, zic eu, există rampa conceptuală de lansare spre haosul politicilor
actuale. Însă nu mai înainte de-a reaminti opinia deloc măgulitoare a
premierului britanic Winston Churchill despre democrație („Cea mai proastă
formă de guvernare, exceptând toate celelalte care au mai fost încercate din
când în când; dar dați-mi alta mai bună și voi crede în ea”), respectiv de-a
sublinia că politica actuală nu este numai venală și ipocrită, trăsături pe
care le voi evidenția în continuare...
Și iată
un prim paradox al influenței politicilor ante și postdecembriste asupra
locuitorilor mioritici. Deși românii de 50 de ani și peste această vârstă au
simțit din plin (biologic și psiho-mental) devastatoarele „binefaceri” ale
triadei frică-foame –frig din epoca
bolșevico-ceaușistă, îngrijorător de mulți dintre ei declară în sondajele de
opinie că regretă vechiul regim (cică tot omul pe-atunci avea asigurat de
partidul-stat un loc de muncă, deci era condamnat la nelibertate și la
înfricoșătoarea siguranță a zilei de mâine) și că Nicolae Ceaușescu a fost un
cârmuitor mai bun ca cei
postdecembriști. Acest „mai bun” este extrem de vag și neconcludent, căci
găzduiește o droaie de sensuri/atribute, pe care în taină i le refuzau până și
cei mai devotați (a se citi slugarnici și nedemni) colaboratori: mai uman, mai
înțelept, mai cult, mai priceput, mai cumpătat, mai patriot, mai drept, mai
iubit ș.a.m.d.
Câți
dintre nostalgicii de azi credeau în acele vremuri inumane că pelticul și
rudimentarul dictator (la început de unul singur, apoi împreună cu nociva lui
consoartă) era „un geniu al Carpaților” și „cel mai iubit fiu al poporului”?!
Sunt gata să recunosc că era un bun patriot. Dar patriotismul lui avea un un
foarte șubred fundament: șiretenie în loc de inteligență, ambiție în loc de
cultură, megalomanie în locul modestiei și cumpătării. Și mai surprinzător este
faptul că mulți tineri, netrăitori în acele vremuri de coșmar, însă profund
distorsionați de părinți necugetați și/sau de frustrați anacronici, regretă
acel trecut infernal, deși ar cam fi timpul să înțeleagă și să prețuiască
temerara ieșire din el, nu numai în urma înțelegerii politice de la Malta
dintre George Bush senior, președintele Statelor Unite, și Mihail Gorbaciov,
liderul Uniunii Sovietice, ci și prin tributul în sânge a mii de români tineri
și mai în vârstă.
Înclin
să cred că această neghioabă încredere a unor români în regimul ceaușist se
explică satisfăcător prin paternalismul de inspirație și influență muscălească.
Da, căci din totdeauna muscalii au avut nevoie de tătucul țar și de mămuca
țarină (Ivan cel Groaznic, Petru I, Ecaterina a II-a etc.), pe urmă de atrocele
țar roșu (V.I. Lenin, I.V. Stalin, Nikita Hrușciov, Leonid Brejnev ș.a.), iar
astăzi de țarul postsovietic și cu dezastruoase ambiții imperialiste (Vladimir
Putin).
La
rândul lor, înaintașii noștri au cunoscut pilduitorul paternalism voievodal din
vremurile de glorie ale principatelor (Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara,
Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul), care – fără a dispărea cu totul –
se repliază în inimile oprimaților din nevolnica perioadă fanariotă, pentru a
putea să se afirme din nou și cu tărie în momentele de vârf ale românismului
popular și național: răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, mișcarea lui Tudor
Vladimirescu, revoluțiile pașoptiste, Unirea din 1859 și rodnica domnie a lui
Alexandru Ioan Cuza, regalitatea, Războiul de Independență din 1877-1878, Marea
Unire din 1918, cele două războaie mondiale.
Sub
amenințările comisarilor staliniști, după al doilea război mondial (mai exact
până la retragerea diviziilor muscălești în anul 1958), paternalismul românilor
bolșevizați cu incalificabilul consimțământ al anglo-americanilor, devine o
catastrofală copie a celui moscovit, prin etatizarea mijloacelor de producție,
cooperativizarea forțată a agriculturii, decimarea intelectualității
interbelice și transformarea locuitorilor de la sate și orașe într-o docilă
turmă înfricoșată și îndoctrinată, cică strâns unită în jurul partidului-stat
și al liderului acestuia (Gheorghe Gheorghiu-Dej până în martie 1965, apoi
Nicolae Ceaușescu până la asasinarea lui în decembrie 1989).
Astăzi,
lichelele „suveraniste” afișează la modul sfidător un foarte periculos
paternalism (a se citi obediență antiromânească) față de criminalul Putin, care
merge în cazul auriștilor și a altor otrepe (șoșocii, putiniștii, filorușii
imbecili și agresivi) până la fascism, legionarism, xenofobie și trădarea
țării.
De
pildă, la începutul lunii mai 2026 și la comanda Partidului Social Democrat
(PSD), toți acești „suveraniști” și luptători cu vorba împotriva sistemului
pesedist, au susținut moțiunea de cenzură (mai exact de centură) împotriva Guvernului Ilie Bolojan, care a fost debarcat
cu 281 de voturi. Mă rog, moțiunile de cenzură reprezintă dreptul democratic al
opoziției, atunci când motivele invocate de ea sunt îndreptățite și când
momentul este judicios ales, astfel încât să nu aducă prejudicii statului și cetățenilor prin
consecințe: instabilitate politică, inflație, scumpiri etc. Adică exact haosul
politic creat de coaliția sistem-antisistem, dacă la nefastele urmări
economico-financiare (deprecierea leului în raport cu euro, lanțul scumpirilor)
se mai adaugă importanța continuării negocierilor cu UE, așa încât să nu
pierdem miliardele de euro promise pentru PNRR (Programul Național de Redresare
și Reziliență) și pentru Safe (Programul de Înarmare), deoarece guvernele
anterioare, îndeosebi prăpăstiosul Guvern Ciolacu, au îndeplinit doar în mică
parte jaloanele stabilite.
Dar
pesediștii, în frunte cu necalificatul Sorin Grindeanu, doreau atât de aprig să-l
mătrășească pe Ilie Bolojan, cel care tocmai se pregătea să le taie din
privilegii și să desființeze mafia din Energie, încât nu le-a păsat nici că se
înhăitează (ei proeuropenii de fațadă)
cu extremiștii și nici că n-au o strategie de continuare a guvernării, taman în
aceste vremuri foarte complicate pe plan internațional (războiul din Ucraina,
atacul americano-israelian asupra Iranului și gravele probleme din strâmtoarea
Ormuz cu transportul a circa o cincime din petrolul mondial).
De fapt,
idioata triadă Sorin Grindeanu-Volguța Vasilescu-Claudiu (Olguțu) Manda miza pe
îndepărtarea lui Ilie Bolojan din fruntea Partidului Liberal de către grupul
puciștilor pesedizați (Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Rareș Bogdan ș.a), după
care șubreda coaliție PSD-PNL-AUR-UDMR-minorități, ca și cum nimic nu s-ar fi
întâmplat, să continue guvernarea cu un premier de teapa lui C. Predoiu,
chipurile agreat de Nicușor Dan și de pesediști.
Atâta
doar că puciul a eșuat, I. Bolojan a rămas premier interimar, deci cu atribuții
restrânse, până la desemnarea noului premier, pesediștii nici nu concep să
guverneze cu auriștii și ceilalți suveraniști de haram (de fapt ei vor să
scoată castanele din focul guvernării ipocrito-preferențiale cu mâinile
altora), iar coaliția PNL-USR a anunțat că nu va sprijini un guvern PSD
minoritar sau condus de un tehnocrat, toate aceste orgolii și tergiversări
împingând țara într-un păgubos haos politico-economic.
Cireașa
de pe detestabilul tort al „suveraniștilor” (ăla înfățișând Groenlanda râvnită
de Trump și tăiat în mod slugarnic-demonstrativ de ultrașul G. Simion în
Statele Unite) a fost pusă de Ziua Independenței României, totodată a
constituirii Uniunii Europene, zi în care hidoasa europarlamentară Diana
Șoșoacă a rupt drapelul organizației, de la care încasează lunar (leafă plus
cheltuieli) mult peste zece mii de euro!
În ceea
ce privește sforăriile și uriașele prostii din politica internațională, lesne
se constată că dementul Donald Trump s-a împotmolit în conflictul cu Iranul mai
ceva ca predecesorii lui în Vietnam și Afganistan, că oribilul Adolf Putin (așa
este „alintat” pe platformele sociale)
urmează să-și frângă gâtul cu nesfârșitul război din Ucraina și că amândoi au
ajuns să ciugulească firimituri din palma lui Xi Jinping.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
24 mai 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu