Se afișează postările cu eticheta Brasov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Brasov. Afișați toate postările

miercuri, 4 decembrie 2024

Cea mai mare fabrică de muniție din Europa se construiește în România!

Guvernul României a aprobat miercuri, 4 decembrie, locația unde va fi construită cea mai mare fabrică de pulbere din Europa, în orașul Victoria, județul Brașov, a confirmat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului la finalul ședinței.

Cea mai mare fabrică de pulberi din Europa va fi construită în același loc în care au fost înființate în anii 1940 fabricile Ucea, actuale Pirochim Victoria S.A., care produce pulberi piroxilinice cu simplă și multiplă bază pentru muniția de infanterie și artilerie.
„A fost aprobat amplasamentul acestei lucrări și au fost asigurate fondurile necesare pentru plata despăgubirilor cuvenite proprietarilor care vor fi expropriați de pe amplasamentul investiției”, a declarat Mihai Constantin în briefingul de presă.
Extinderea vechii fabrici va duce la exproprieri în valoare de 72 milioane de lei, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului.
Investiția totală în proiectul care include noi instalații de producție și fabricație este de 2,5 miliarde de lei. Construcția fabricii moderne va fi realizată de Rheinmetall, cel mai mare producător de sisteme de apărare din Europa, în colaborare cu Pirochim Victoria S.A.
Compania germană beneficiază și de 47 milioane de euro din Fondul European pentru Apărare. Rheinmetall va asigura 51% din finanțare, iar Pirochim, una din cele 15 filiale ale ROMARM, va investi restul. Noua fabrică de pulberi va putea fi deschisă în 2027.

C.L.

marți, 10 octombrie 2023

Lansare de carte - Simona Mihuțiu

 


Evenimentul de lansare a cărții „SPERANȚA NU URCĂ NICIODATĂ CU LIFTUL” – Brașov, 7 octombrie 2023 – partea V

Venirea participanților la o lansare de carte de la o oarecare distanță de locul desfășurării evenimentului, este copleșitoare prin frumusețea gestului. Prietenii din Constanța, București, Vâlcea, Cluj, Sighișoara, s-au alăturat brașovenilor prezenți.
Grupul de la Sighișoara, în frunte cu poeta și publicista Gabriella Costescu mi-au făcut o surpriză cu adevărat specială! Actorii Nana Roman, Diana Gri și Costel Lup (Costelus De Plus) au interpretat trei fragmente din piesa mea de teatru. Chiar dacă necuprinderea piesei în integralitatea sa nu are cum să ofere o imagine de ansamblu, pot spune că prin dăruirea celor trei actori, prin frumusețea gestului lor, prin trăirea declanșată în mine la vederea punerii în scenă a câtorva fragmente din piesa scrisă de mine, s-a realizat o adevărată premieră! Cum se simte un autor atunci când actul său de creație naște la rândul său un alt act de creație? Fabulos!
Le mulțumesc celor trei actori și inimoasei doamne Gabriella Costescu pentru minunatul gest pe care l-au făcut. Recunoștință!

Simona Mihuțiu





Toate reacţi

duminică, 8 august 2021

CLIPĂ DE SINCERITATE, BUN RĂMAS!



,,Azi care ești ... unde te grăbești?
Clipă de emoție și bucurie, mai rămâi ...
Noapte care te grăbești să vii ... oare cum te-aș opri?
Secunde de fericire de ce treceți așa repede?" ...
Dragi prieteni, v-am spus că o bucurie nu vine niciodată singură? V-am spus! Am mai vorbit despre acest subiect. Azi, acum, aici, revin spre a vă mărturisi din bucuriile care mi-au umplut inima, zilele astea. Am fost la Poiana Brașov! Complex Monterai. Împreună cu fârtatul Nelu Danci. A fost festivitatea de premiere la Campionatul Mondial de Poezie - președinte editorul Trandafir Sîmpetru. Premii. Cupe. Diplome. Emoție. Bucurie. Literatură de bună calitate. Valoare.
Felicitări
tuturor celor care au participat la acest proiect.
S-au lansat cărți. Am avut bucuria să vorbesc despre ele. Despre carte și autor.
Felicitări
, poetei Marieta Coman (Turda)!
Felicitări
, poetei Viorica Țigănescu (Bacău)!
Felicitări
, poetei Maria Bem, pentru volum de debut, oroginal, valoros, autentic.
Felicitări
, poetei Aurelia Rînjea - prezentare elitistă. Voi reveni cu amănunte, cât mai curând. Ce frumos este să trăiești clipe de bucurie! Ce frumos este să auzi, în jurul tău, vorbindu-se despre sinceritate, prietenie, lumină și adevăr, cuvânt și libertate. Te umpli
de energie, de putere, te sensibilizează, te pătrund și te face să te gândești la bunătate și sinceritate. Mulțumesc, Doamne, pentru această binecuvântare. La fel a simțit și poetul popular Nelu Danci. Mi-a mărturisit bucuria aceasta. Și m-am simțit mai român. Mai ales că poeziile Domniei Sale, au fost apreciate de către specialiști în domeniu - profesori, critici literari, oameni de cultură. Te felicit pentru activitatea literară, pentru autenticitatea creațiilor, fârtate drag.
Pentru întreaga activitate și pentru organizare,
FELICITĂRI
, poetei Florentina Danu. Totul a fost perfect. Mulțumim!


Mulțumim pentru includerea noastră în proiectul antologic: ZBOR SPRE DESFRUNZITE STELE. ANTOLOGIE INTERNAȚIONALĂ DE LITERATURĂ/INTERNATIONAL ANTHOLOGY OF LITERATURE, ediția a II-a, care a apărut la Editura Liric Graph, Făurei, 2021, 142 p., ISBN 978-606-8835-68-6, coord. Florentina Danu.
Felicitări
tuturor celor care au participat la acest proiect literar!
Felicitări
tuturor celor sunt premianți, printre care amintesc, din prea mult pentru Maramureș, poetul popular Nelu Danci, prof. Gelu Dragoș și subsemnatul (iertată-mi fie modestia!). Voi reveni cu detalii într-un semnal editorial!

********


Maramureșeni premiați și cuprinși în volumul Antologie Internațională. Olimpiada Mondială de Poezie / World Poetry Olympiad. International anthology / Olympiade mondiale de poésie. Anthologie internationala /
Olimpiadi
della poesia mondiale. Antologia internaziomale, apărut la Editura Liric Graph, Făurei, 2020, 204p., ISBN 978-606-8824-74-6, coord. Trandafir Sîmpetru. Este vorba despre prof. Gelu Dragoș (p. 91-92), poet popular Nelu Danci (p. 103-104) și subsemnatul, Vasile Bele, (p. 106-108). Voi reveni cu detalii într-un semnal editorial.

VASILE BELE
8 august 2021, Poiana Brașov





sâmbătă, 16 septembrie 2017

Comunicat de presă



15 septembrie 2017
Persoană de contact: Dan Bucă,
purtător de cuvânt
Tel.: 0755-112726


Prefectul Vasile Moldovan a participat la sesiunea de lucru
cu prefecții de la Brașov

Prefectul Vasile Moldovan a participat în perioada 11-14 septembrie a.c., la Brașov, la o sesiune de lucru cu prefecții, unde au fost dezbătute teme de interes general în îndeplinirea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege. La deschiderea lucrărilor au fost prezenți Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, secretarul de stat Mihai Dan Chirică, secretarul de stat, Dr. Raed Arafat, dar și reprezentanți de la instituții și autorități centrale.
Prefectul de Maranureș a spus:”Temele de discuții au vizat asigurarea aplicării legii și tutela administrativă, gestionarea situațiilor de urgență specifică sezonului rece, managementul resurselor umane și financiare, procedura cu privire la scoaterea unor produse de la rezervele de stat, procesul de restituire a proprietăților și acordarea despăgubirilor cuvenite, persoanelor îndreptățite, controlul managerial intern și situația eliberării pașapoartelor.
 În privința eliberării pașapoartelor s-a adus în discuție încheierea unui protocol între Direcția Generală de Pașapoarte și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date pentru preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor de către direcțiile și serviciile de evidență a persoanelor din teritoriu. O propunere a vizat și posibilitatea prelungirii termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic la 10 ani, respectiv încadrarea directă a absolvenților din unitățile militare la Direcția Generală de Pașapoarte.
Pentru intervenția eficientă la producerea unor situații de urgență vor fi achiziționate din fonduri europene 200 de autospeciale de intervenție. O altă problemă ridicată a vizat finanțarea de către autoritățile administrației locale a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, dar și inventarierea adăposturilor ALA (adăposturi de protecție civilă executat la nivelul construcțiilor industriale, instituțiilor socio-culturale și blocuri de locuințe).
Prefectul Vasile Moldovan a propus, având în vedere numărul mare de imobile din extravilan pentru care, din diverse motive nu s-au eliberat titluri de proprietate și din dorința de a nu bloca procesul de cadastrare sistematică, ca înscrierea posesiei să se realizeze și în cazul imobilelor din extravilanul zonelor foste cooperativizate, care au făcut obiectul legilor fondului funciar din zonele de existență a cărților funciare vechi. De asemenea, a propus finanțarea de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, la valoarea de 60 leic, conform actelor normative în vigoare din Legea nr. 7/1996, a realizării de planuri parcelare în format electronic, cu atribuirea de numere cadastrale și înscrierea din oficiu în cartea funciară, conform art.223-233 din Regulamentul de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciar, aprobat prin Ordinul nr.700/2014 al Directorului General ANCPI.  În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, am discutat și voi iniția demersurile necesare pentru înființarea Oficiului Prefectural de la Sighetu Marmației, a mai adăugat prefectul de Maramureș.
La întâlnirea Asociației Prefecților și Subprefecților din România, programată să se desfășoare în perioada următoare vor fi invitați să participe Prim-ministrul Mihai Tudose și Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan.




Instituția Prefectului – Județul Maramureș 

miercuri, 27 august 2014

Trofeul „Supercupa României” la handbal feminin este pentru a doua oară consecutiv în vitrina HCM Baia Mare

Aşa cum am prevăzut şi era de aşteptat, la valoarea celor două echipe care s-au confruntat în câştigarea Supercupei României de la Braşov, HCM Baia Mare şi HCM Roman, echipa băimăreană s-a impus, fără să forţeze, cu scorul de 25 – 22 şi primul trofeu din noul an competiţional poposeşte în vitrina clubului nostru. Băimărencele au avut parte de o super galerie, condusă de neobositul Simi Marcovici, dar şi de aproximativ 150 de suporteri maramureşeni care au plecat să vizioneze finala în excursia organizată de clubul şi Primăria Baia Mare în oraşul de sub Dealul Tâmpei.
           Iată câteva din „culisele” acestei deplasări,  organizator Ioan Gurzău: s-a plecat la Braşov cu trei autocare, marţi, 26 august, ora 8,oo. Condiţii minunate din toate punctele de vedere: autocare ultimul tip, vreme minunată, atmosferă optimistă în privinţa rezultatului, iar majoritatea suporterilor se cunoşteau între ei din alte deplasări cu echipa fanion a Maramureşului, inclusiv în străinătate. Nimeresc în autocarul numărul 3, autocarul echipei HC Minaur Baia Mare, iar domnul Mihai Sabou face prezenţa. Suntem toţi, adică 43 de persoane plus şoferul. Mă uit în stânga şi în dreapta ca să descopăr feţe cunoscute. Aflu că am să călătoresc în următoarele 24 de ore cu familia Crişan, familia Sabou, familia Varga, nea Petrică, Edi Kotecz, Augustin Chira jr., Ioan Călin Gherman, Daniel Urs, ş.a.unii dintre cei mai fideli suporteri ai echipei conduse de Costică Buceschi. Pornim la drum.Peisajul este încântător. Drumul bun face ca autocarul să alerge cu viteză, atât cât îi dă posibilitatea Codul rutier. Urcăm Mesteacănul şi doamna profesoară T. îşi aminteşte de meleagurile natale, satul Fericea. Altcineva face observaţia că pădurea îşi schimbă culoarea şi devine din ce în ce mai ruginie. Ieşim din judeţul Maramureş, iar în dreapta noastră se vede o negură parcă desprinsă din nuvelele lui Sadoveanu, este un fenomen meteorologic cât se poate de firesc pe Valea Someşului. Lăsăm Glodul fraţilor Cosmuţa şi Gâlgăul în urma noastră, unii discută cu foc despre evoluţia echipei favorite în turneul amical din Ungaria la Cupa „Elek Gyula” din Budapesta, alţii fac pariuri cu cât va învinge Baia Mare echipa nemţeană. Ne mişcăm repede şi ne trezim pe autostrada A3, lăsăm şi Câmpia Turzii în urmă şi intrăm în orăşelul Luduş. Aici facem o staţionare de aproximativ o jumătate de oră, timp tocmai bun pentru a mânca ceva bun din „traistă”, de la magazin şi pentru a socializa. Pornim din nou la drum şi vedem satele cu garduri şi porţi înalte şi îmi dau seama că intrăm în Ţara Bârsei. Păcat că nu putem zăbovi puţin la Cetatea Rupea, în oraşul Sighişoara sau să vizităm Biserica Neagră din centrul Braşovului. Ne grăbim să ajungem la Sala sporturilor pentru a vedea şi finala băieţilor pentru acelaşi trofeu, dintre HCM Constanţa şi Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Ne întâmpină un echipaj de poliţie care ne explică miliţieneşte unde să parcăm, motiv pentru care ne învârtim de vreo două ori în jurul sălii. Trece şi acest mic incident şi iată-ne în cocheta sală braşoveană. Calculul hârtiei o dă favorită pe echipa din Bacău, multipa campioană fiind la un pas de destrămare din cauze financiare. Păcat! Mare păcat că handbaliştii care se luptau în Champions League au părăsit corabia iar acum au rămas să apere culorile alb-albastre doar veteranii şi iluştrii necunoscuţi. Mă aşez lângă o familie din Constanţa care „mănâncă handbalul pe pâine” şi îi recunosc pe Rudi Stănescu şi Stravositu, ceea ce-i impresionează pe companionii mei de ocazie. Portarul Stănescu face o partidă mare, Dumnezeu se întoarce cu faţa spre ei, mai puţin autorităţile locale care sunt ocupate cu „Faraoniada” şi câştigă pe merit. HCM Constanţa - Ştiinţa Bacău 24 – 21.Urmează un alt moment important pentru handbalul românesc în sala din Braşov. Este premiată de către FRH selecţionata de tineret a României care în acest an a devenit Campioană Mondială. Ceea ce a impresionat e faptul că au fost premiaţi (de col. de poliţie Badea) şi antrenorii acestor fete minunate, adică acei descoperitori şi şlefuitori care la succes sunt uitaţi. Să sperăm că de azi înainte şi pe plaiurile noastre se va schimba optica. Moment emoţionant când campioanele mondiale îşi fac fotografii cu antrenorii lor, moment răsplătit cu aplauze atât de galeria băimăreană cât şi de cea a nemţenilor. Se apropie ora 19,45, cele două echipe fac obişnuitul antrenament dinaintea partidei. Parcă handbalistele nemţene sunt ceva mai preocupate şi mai serioase în a executa sfaturile şi exerciţiile impuse de antrenorul Florentin Pera. Fetele noastre fac exerciţii uşoare şi trag cu coada ochiului spre tribună, tribună net superioară echipei din Roman, atât numeric cât şi vocal. Meciul va fi arbitrat de o piteşteancă şi o bucureşteancă, care vor avea mult de furcă cu nebădăiosul antrenor Pera. Parcă toţi s-au molipsit de la Gheorghe Tadici, mai puţin Costică al nostru. Cobor din tribună şi uzând de legitimaţia mea de ziarist sportiv, intru la marginea terenului, o zăresc pe Mariana Tîrcă căruia îi cer permisiunea să-i fac o fotografie. Acceptă şi îmi zâmbeşte în poză. Ce bine arată doamna antrenoare! Îi sărut mâna după care mă aşez, strategic, în apropierea careului celor din Roman în speranţa că voi fotografia o groază de goluri înscrise moldovencelor. Mă salut cu fotoreporterul Cristi Mureşan. Se fluieră începutul partidei. Partida se dovedeşte a fi echilibrată. Cei din Roman au vreo trei jucătoare foarte înalte şi majoritatea ştiu handbal. HCM Roman, spre disperarea prietenei mele Cristina, o micuţă handbalistă din Braşov, care este vecină de scaun cu mine şi fan Ada Nechita, reuşeşte să se afle de patru ori în avantaj, dar Simi Marcovici îşi face în continuare treaba şi ritmurile braziliene inundă sala. La timpurile de odihnă cerute de cei doi antrenori ne încântă ochii un grup de majorete, toate una şi una iar dansul mai ceva ca la cluburile frecventate de Adi Mutu şi Gabi Iancu. Pe cele două extreme Baia Mare are două handbaliste de clasă mondială, Elisei Ardean şi Ada Nechita, mereu în mişcare, mereu gata să speculeze orice neatenţie a adversarului direct şi să marcheze. La un moment dat, Ardean îi strigă Elizei să aiba mai mare încredere în ea şi să şuteze la poartă. O face şi înscrie! De altfel Eliza Buceschi mi s-a părut a fi cea mai bună jucătoare din echipa noastră. Ce bine e să ai în formaţie, domnule Buceschi, pe lângă tinereţe, talent şi fete cu experienţă. Mă uit pe tabela electronică, minutul 14, Baia Mare – Roman 6 – 6! Galeria cântă în continuare inspirată de tricoul galben al lui Simi pe care scrie „Brasil”. HCM! HCM! Baia Mare!
 Primele 30 de minute se termină la scorul de 12-10. În pauză, are loc o tombolă pentru suporterii băimăreni care deţin bilete la acest cuplaj handbalistic de excepţie iar câştigători vor fi răsplătiţi de dl. Liviu Bala şi dl. Daniel Kotecz cu tricouri şi mingi. În actul secund în minutul 33 pentru prima oară ne distanţăm la trei goluri: 14-11. Antrenorul Pera este foarte nervos pe deciziile arbitrelor, motiv pentru care vede cartonaşul galben iar mai apoi este suspendat 2 minute.
În minutul 40, în premieră, cele două adversare sunt despărţite de patru goluri: 18-14. De altfel acesta este cel mai confortabil avantaj al partidei, campioana României mai bucurându-se de patru goluri avans în minutul 46 (20-16), în minutul 51 (22-18) şi in minutul 53 (23-19). Meciul se termină aşa cum arăta şi calculul hârtiei, victorie Baia Mare, încă un trofeu în vitrina clubului nostru. Toată lumea este mulţumită: Baia Mare că au învins, HCM Roman că nu s-au făcut de râs. Trebuie să mai specificăm faptul că Baia Mare a făcut deplasarea fără Melinda Geiger accidentată (ce mult ne lipseşti Melinda cu şuturile tale în momentele dificile când suntem pasibili de joc pasiv!), luptătoarea Diniş Vârtic, Abbingh, Do Nascimento, studenta Tiron şi portăriţa Cetăţeanu. Una peste alta, încă o sărbătoare pentru handbalul băimărean la care a participat şi primarul Cătălin Cherecheş. În tribună l-am zărit întreţinându-se cu primarul Braşovului şi pe Giovanni Băban, un mare antrenor, cel de la care a preluat echipa Costică Buceschi.
Caseta tehnică a Supercupei 2014:
Au arbitrat foarte bine: Diana Florescu şi Anamaria Stoia;
Aruncări de la 7m: 5-9 (transformate 5-8, a ratat Iuganu);
Minute de eliminare: 8-6;
HCM Baia Mare: Arenhart (11 intervenţii bune, a apărat o aruncare de la 7m), Paula Ungureanu (10), Dumanska - Buceschi 6 goluri (2), Marin 5 (3), Gjorgjijevska 3, Davidenko 3, Ada Nechita 2, Lobach 2, Oltean 1, Artsiukhovich 1, Ardean Elisei 1, Makeeva 1, Herrem, Szucs, Tatar.
HCM Roman: Vişan (9 intervenţii bune), Polocoser (1),Tymoshenkova (4) - Băbeanu 10 goluri (8), Agrigoroaei 4, Iuganu 4, Toskovic 2, Mihalschi 1,Druţu 1, Horobeţ, Cilici, Vîlcu, Chitacu, Caramalău, Crap, Stoleru.
MVP-ul partidei a fost cotată Raluca Agrigoroaei.
Festivitatea de premiere se lasă cu multă şampanie, fericire şi îmbrăţişări. Se dau interviuri. De la noi, pentru televiziunile centrale, Laura Oltean şi Costică Buceschi. O zăresc şi ne salutăm colegialiceşte pe Ramona Ioana Pop. Cu această ocazie îi transmitem multă sănătate domnului profesor Ion P. Pop.Suporterii şi rudele fetelor noastre aşteaptă la ieşirea sportivelor pentru autografe şi şedinţă foto! Este aproape ora 22,00 şi se aud scandări atât din partea băimărenilor cât şi a celor din Roman. Mă gândeam ce se întâmpla dacă era un meci de fotbal. Dar nici nu trebuie să fac un astfel de exerciţiu, ştim ce au făcut suporterii în ghilimele ai Petrolului la Craiova.
Toată lumea se adună la cele trei autocare care au numere de înmatriculare care încep cu MM, se aud, sporadic, ţipuituri şi scandări: Campioanele! Campioanele!Supercampioanele! De data aceasta, ne întoarcem pe cealaltă variantă, pe la Bistriţa şi în jurul orei 4,00 suntem în Baia Mare! Obosiţi, dar fericiţi! HCM Baia Mare este cea mai bună echipă de handbal din România. Tocmai a dovedit-o!
P.S. HCM Baia Mare a rămas în Braşov, urmând ca miercuri, după micul dejun, să pornească spre Craiova, acolo unde va întâlni SCM în prima etapa din Liga Naţională. Meciul va avea loc vineri, 29 august, de la ora 18.00. Mult succes în perspectiva Ligii Campionilor!



                                                           GELU DRAGOŞ, membru A.P.S.R.

duminică, 22 aprilie 2012

Primul muzeu virtual din România

Braşovul va avea primul muzeu virtual din România care va fi inaugurat peste două săptămâni la Bastionul Ţesătorilor, a declarat vineri într-o conferinţă de presă preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu.
"Se vor putea vedea aici fotografie veche, filme, imagini vechi din Braşov. Ideea mi-a venit după ce am vizitat în Canada un astfel de muzeu şi cred că Braşovul are nevoie de aşa ceva pentru turiştii care vizitează obiectivele turistice din municipiu şi judeţ",a spus Căncescu.

Sursa citată a precizat că de săptămâna viitoare vor fi montate pe toate monumentele istorice din municipiu difuzoare în care se va prezenta în limba română pentru început, apoi şi în limba engleză istoricul monumentului respectiv.

"Investiţia se ridică la 7.000 de lei, nu este o sumă mare. Difuzoarele vor fi montate pe Turnul Alb, Turnul Negru, Poarta Ecaterina, Muzeul de Istorie din Piaţa Sfatului, Bastionul Postăvarilor şi Bastionul Ţesătorilor", a afirmat Aristotel Căncescu. AGERPRES