Se afișează postările cu eticheta Călin Popescu-Tăriceanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Călin Popescu-Tăriceanu. Afișați toate postările

duminică, 15 ianuarie 2017

Președintele Senatului: “Hellvig să ancheteze cum a ajuns România stat mafiot!”

Obiectivele anchetei SRI în cazul generalului Florian Coldea sunt “extrem de vagi”, iar opinia publică românească aşteaptă să vadă în ce măsură a contribuit Serviciul Român de Informaţii, prin acţiunea sau prin pasivitatea sa, la transformarea României în “stat mafiot”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului.
Într-un comunicat de presă, citat de Agerpres, Tăriceanu a declarat: “Am luat notă de comunicatul oficial al SRI, care ne-a adus la cunoştinţă suspendarea temporară din funcţie a prim-adjunctului SRI, generalul-locotenent Florian Coldea, şi demararea unei anchete interne prin «constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale». În ultimii aproape trei ani, în ciuda riscurilor şi presiunilor la care am fost supus şi în ciuda faptului că am fost aproape singur pe acest front, am militat în mod consecvent pentru respectarea şi revenirea la principiile democraţiei şi statului de drept, abandonate în mod premeditat de fostul preşedinte al României în mandatele sale”.
În opinia sa, în ultimii 12 ani, ţara noastră a devenit, “aşa cum recunoaşte chiar Traian Băsescu, un stat mafiot, în care unele instituţii de forţă şi unele componente ale puterii judecătoreşti au fost transformate în instrumente politice şi de muşamalizare a unor ilegalităţi grave, comise la cel mai înalt nivel şi în anturajul acestuia”.
Tăriceanu a subliniat: “Am reluat aceste idei pentru că obiectivele anchetei demarate, aşa cum sunt ele prezentate în comunicatul SRI – «verificarea eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale» – sunt extrem de vagi. Controlul respectării deontologiei de către toţi angajaţii SRI este o sarcină permanentă a conducerii Serviciului şi a compartimentului specializat şi nu doar atunci când apar în spaţiul public dezvăluiri incomode şi compromiţătoare”.
Potrivit preşedintelui Senatului, obiectivul anchetei iniţiate de directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, trebuie să se refere la transformarea României în stat mafiot.
Călin Popescu-Tăriceanu a precizat: “Cu siguranţă, este important să ştim dacă prim-adjunctul SRI a respectat regulamentele interne, dar, dacă ţinem cont de transformarea României în «stat mafiot», proces în care SRI a avut în cel mai bun caz atitudinea unui spectator, excursiile plătite sau nu de către generalul Coldea apar ca subiecte minore. Opinia publică românească, mass-media şi aliaţii noştri aşteaptă să vadă în ce măsură a contribuit SRI, prin acţiunea sa sau prin pasivitatea sa, la transformarea României în «stat mafiot», în ce măsură SRI şi-a abandonat misiunile legale în favoarea unor acţiuni politice partizane, unele chiar împotriva fundamentelor democraţiei şi statului de drept, cazuri concrete când justiţia a fost transformată în câmpul tactic al SRI. Acesta trebuie să fie obiectivul anchetei iniţiate de directorul SRI, Eduard Hellvig”.
El adaugă că la acest obiectiv va contribui noul Parlament şi speră că şi preşedintele României.
Sunt conştient de faptul că am propus un obiectiv ambiţios, dar este ceea ce ne-a arătat electoratul că aşteaptă după alegeri. La îndeplinirea lui va contribui şi noul Parlament şi îmi doresc foarte mult să ni se alăture şi preşedintele României, care are atribuţii constituţionale consistente în acest domeniu, mai ales în cadrul CSAT. Dacă nu o va face, sunt sigur că va fi drastic sancţionat de electorat. În calitatea mea de preşedinte al Senatului şi preşedinte ALDE, voi folosi toate pârghiile legale şi întreaga mea influenţă politică pentru atingerea obiectivului de mai sus”, a precizat Tăriceanu.
Sursa: Bursa.ro

marți, 24 iunie 2014

Perversul grecotei Tăriceanu schimbă palatele ca pe neveste

Foarte bine, Traian Băsescu să-şi dea demisia. Nu pentru înscenarea penibilă, pusă la cale de Serviciile Secrete, cu banii şi tehnica securistului răsuflat Dan Voiculescu. Ci pentru toţi cei aproape 10 ani rataţi ai României. Problema nu este el, în mod paradoxal – ci aceia care l-au cocoţat cu picioarele pe fotoliul de preşedinte al României, ca pe un scaun de WC dintr-o benzinărie.
Evident, mă refer la stăpînii yankei ai României. Care, după 25 de ani de experimente dureroase, nu vor să lase ţara asta din gheare, încă o călăresc şi o torturează. Şi iată că am ajuns în momentul în care, ca o mamă maşteră, America îi strigă lui Băsescu: Eu te-am făcut, eu te omor! Tîrziu, prea tîrziu. Răul, imensul rău, a fost făcut. Au murit atîţia oameni nevinovaţi, în aceşti 10 ani blestemaţi. Care din lipsă de medicamente… Care din lipsă de hrană şi de căldură… Copii care s-au sinucis, de dorul părinţilor, plecaţi la muncă, în străinătate… Efectiv, acest deceniu poate purta numele generic „Crimă şi Pedeapsă”. Eu însumi am suferit teribil, pentru curajul de a da de pămînt cu Băsescu, în memorabila şedinţă a Parlamentului, din 18 decembrie 2006.
Întîi, am fost împiedicaţi să intrăm în Parlamentul European, la alegerile din 2007; apoi, am fost împiedicaţi să intrăm în Parlamentul României, la alegerile din 2008; pe urmă, am fost împiedicaţi, din nou, să intrăm în Parlamentul României, la alegerile din 2012 ş.a.m.d. Totul prin fraudă. Clocită şi orchestrată de Serviciile Secrete, dirijate de Traian Băsescu. Am rezistat, numai eu ştiu cum. Din păcate, n-a mai rezistat ţara, care a ajuns o epavă. Ei, bine, pe cadavrul descărnat al acestei epave se bat acum rechinii! Ce spectacol macabru! E ca o pictură de Hieronymus Bosch, la cub! Rînd pe rînd, toţi cei care au făcut carieră pe spinarea marinarului se leapădă de el.
Aşa s-a întîmplat şi cu „echipele” unor oameni mult mai importanţi: Al. I. Cuza, Mareşalul Antonescu, Nicolae Ceauşescu. Efectiv, Băsescu nu lasă în urma lui nici un regret. De ce? A tăiat, de la bun (rău) început, toate punţile de comunicare. N-a lăsat loc de bună-ziua. S-a crezut perfect – a şi zis-o, de altfel. Eu, unul, am încercat să-l ajut, în mod dezinteresat, împiedicîndu-l să facă erori care, în politică, se pot plăti cu viaţa. Nu s-a lăsat ajutat. Era prea fudul, le ştia, el, pe toate. Înainte de Paştele din acest an, îi spuneam fiicei sale mai mici, EBA, pe Aeroportul din Strasbourg, de faţă fiind soţia mea, fiicele noastre şi asistentul meu, Cristian Stănescu: „În ce ţară veţi trăi voi, familia Băsescu, după ce tatăl tău va pierde Puterea? Veţi fi arestaţi toţi: Traian Băsescu, fratele lui, copiii acestuia, dar şi tu şi sora ta. Nu vă faceţi iluzii. N-o să vă apere nimeni!”. Fata tăcea. Totuşi, făcea ceva: mesteca un dumicat.
Astăzi, evenimentele se precipită. Nu mă refer la înscenarea care i s-a făcut lui Mircea Băsescu, care îi poate păcăli numai pe fraieri. Mă refer la atmosfera de respingere, de către toată lumea, a clanului Băsescu. Mare mirare dacă membrii săi vor scăpa cu viaţă – Doamne fereşte, să fie linşaţi, fiindcă noi sîntem oamenii tuturor extremelor.
Întrebarea care se pune e aceasta: cine vine în loc? În 2007, cînd Băsescu a fost suspendat prima oară, locul lui a fost luat, la Palatul Cotroceni, de Nicolae Văcăroiu. În 2012, fotoliul a fost ocupat de Crin Antonescu. Acum, în 2014, se va instala, nu pentru o lună, ci pentru un timp mai îndelungat, Călin Popescu-Tăriceanu. Pe care, să nu uităm, Băsescu l-a făcut om, în 2004, dintr-un simplu manechin ratat. Ce onoruri mari şi total nemeritate a avut acest grecotei! 1) Palatul Victoria (ca premier); 2) Palatul Parlamentului (ca şef al Senatului); 3) Palatul Cotroceni (ca şef de Stat interimar, tot ce e posibil). 
A avut 5 neveste, dar vrea să aibă şi 5 dregătorii înalte! Ce performer! Calităţile sale fiind care? M-am uitat, cu atenţie, azi, la figura lui: sprîncene vopsite, buze subţiri, de om viclean şi rău, nişte ochi care nu-i stau bine în cap… „Copil din flori, şi de pripas/ Dar îndrăzneţ cu ochii” (Mihai Eminescu). În spatele lui, după ritualul Kavalerilor de Kurlanda, aşteaptă (pîndeşte) un alt vînător de funcţii nemeritate: plagiatorul Victor Ponta. În felul acesta, ţara va cădea din lac în puţ. Mai pierdem 10 ani? Ne putem permite un asemenea act sinucigaş?

                                                                  CORNELIU VADIM TUDOR

                                                                                 23 iunie 2014