Stă tristă cana de lut cu gura-i uscată,
lângă țoi și lampa numărul cinci.
Ce frumos, era, lele, odată,
când lumea umbla-ncălțată-n opinci!
Ce zici, frate, de astă vreme ciudată,
îi zice cana fratelui țoi?
Nu-i așa că era frumos odată,
când umblai desculț prin butoi?
Da, era frumos, spune lampa numărul cinci,
cu oglinda-i chioară de vremuri pătată!
Bea omul un țoi, ori o cană, muncea pe brânci,
Iar eu cu fitilul le vegheam noaptea toată.
Vârghina de la poartă tremură-n ger,
la fel și cormanul de la plug.
Viața de-acum este un trist mister
ce calcă pe noi ca un tăvălug.
Țoiul, cana și lampa numărul cinci
stau rezemate-n bătrâna corlată,
privesc prin ceață la niște opinci
și-gână: Ce bine era, muică, odată!
Puiu RĂDUCAN
28.01.2024 Băile Olănești