Cana de lut, țoiul și lampa număru’ 5

Stă tristă cana de lut cu gura-i uscată,

lângă țoi și lampa numărul cinci.

Ce frumos, era, lele, odată,

când lumea umbla-ncălțată-n opinci!

 

Ce zici, frate, de astă vreme ciudată,

îi zice cana fratelui țoi?

Nu-i așa că era frumos odată,

când umblai desculț prin butoi?

 

Da, era frumos, spune lampa numărul cinci,

cu oglinda-i chioară de vremuri pătată!

Bea omul un țoi, ori o cană, muncea pe brânci,

Iar eu cu fitilul le vegheam noaptea toată.

 

Vârghina de la poartă tremură-n ger,

la fel și cormanul de la plug.

Viața de-acum este un trist mister

ce calcă pe noi ca un tăvălug.

 

Țoiul, cana și lampa numărul cinci

stau rezemate-n bătrâna corlată,

privesc prin ceață la niște opinci

și-gână: Ce bine era, muică, odată!

Puiu RĂDUCAN

28.01.2024 Băile Olănești