Duminica a 11-a după Rusalii ne aduce înainte una dintre cele mai profunde și mai actuale învățături ale Mântuitorului: Pilda datornicului nemilostiv (Matei 18, 23-35). După minunile și vindecările care au dominat duminicile precedente, Evanghelia ne îndreaptă atenția spre o altă dimensiune a vieții creștine: iertarea.
Hristos rostește această pildă ca răspuns la
întrebarea adresată de apostolul Petru: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele
meu care va greși împotriva mea? Oare până de șapte ori?”. Răspunsul
Mântuitorului depășește orice limită omenească: „Nu-ți zic ție până de șapte
ori, ci până de șaptezeci de ori câte șapte”.
Pentru a explica această poruncă, Hristos compară
Împărăția cerurilor cu un împărat care a dorit să-și socotească slujitorii.
Unul dintre aceștia îi datora o sumă uriașă, imposibil de restituit. Neputând
să plătească, slujitorul cade la picioarele stăpânului și îi cere îngăduință.
Se produce atunci primul moment esențial al pildei.
Împăratul nu îi acordă doar un răgaz pentru achitarea datoriei, ci îl iartă în
întregime. Datoria dispare prin milă.
Însă, ieșind de la judecată, același om întâlnește
un alt slujitor care îi datora o sumă neînsemnată în comparație cu propria lui
datorie. În loc să manifeste aceeași compasiune de care el însuși beneficiase,
îl apucă de gât și îi cere plata imediată.
Contrastul este evident și intenționat. Hristos
așază față în față două atitudini: mila și lipsa de milă.
Auzind cele întâmplate, împăratul îl cheamă din nou
pe slujitor și îi spune: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o,
fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună cu
tine slujitor, precum și eu am avut milă de tine?”.
Mesajul Evangheliei este limpede. Omul primește
zilnic de la Dumnezeu iertare, răbdare și îngăduință. Cu toate acestea, îi este
adesea greu să-i ierte pe cei din jur pentru greșeli incomparabil mai mici.
Poate că niciuna dintre parabolele evanghelice nu
vorbește atât de direct despre contradicțiile sufletului omenesc. Dorim să fim
înțeleși, dar îi judecăm pe ceilalți. Cerem îndurare, dar refuzăm să o oferim.
Așteptăm să fim iertați, dar păstrăm în suflet resentimente și amintiri
dureroase.
Iertarea nu înseamnă uitare și nici acceptarea
nedreptății. Ea înseamnă eliberarea inimii de povara urii și a răzbunării. Omul
care nu iartă rămâne prizonierul propriei sale suferințe.
Există și o continuitate firească între această
Evanghelie și cele din duminicile anterioare. După ce Hristos a arătat că are
putere asupra naturii, asupra bolii, asupra demonilor și asupra neputințelor
omenești, El ne descoperă acum că adevărata vindecare trebuie să înceapă în
suflet.
Pilda datornicului nemilostiv nu vorbește despre
bani și datorii materiale, ci despre relațiile dintre oameni și despre relația
omului cu Dumnezeu.
Rugăciunea „Tatăl nostru” conține un verset care se
leagă direct de această parabolă: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum
și noi iertăm greșiților noștri”. În tâlcuirea sa, Sfântul Ioan Casian spune
că, de fapt, cel care nu iartă nu are dreptul să rostească această rugăciune,
pentru că singur își așază o osândă asupra lui.
Poate că întrebarea pe care ne-o adresează această
Evanghelie este una foarte simplă: dacă Dumnezeu ne-a iertat atât de mult, de
ce ne este atât de greu să iertăm atât de puțin?
Iar răspunsul îl găsim chiar în cuvintele care
încheie această pildă: măsura iertării pe care o oferim devine, în cele din
urmă, măsura iertării pe care o primim.
Astăzi, resentimentul, judecata și dorința de
răzbunare sunt prezente pretutindeni. Relațiile de familie, comunitățile și
chiar viața bisericească pot fi marcate de lipsa iertării.
Evanghelia acestei duminici este de o actualitate
cutremurătoare: ea ne arată că nici o viață spirituală autentică nu este
posibilă fără iertare. Mai mult, mesajul pildei este un antidot împotriva
individualismului contemporan. În logica iubirii lui Dumnezeu, nu există
mântuire izolată. Mântuirea noastră este legată de raportul cu aproapele: „Dacă
zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăște, mincinos
este!”(I Ioan 4, 20).
Pilda datornicului nemilostiv ne reamintește că
iertarea nu este opțională, ci însăși condiția mântuirii. Cel care iartă se
aseamănă Tatălui ceresc, iar cel care refuză iertarea își închide singur poarta
împărăției.
De asemenea, pilda nu este doar o lecție morală, ci
o judecată prezentă: fie intrăm în logica iubirii dumnezeiești, fie rămânem
captivi în închisoarea resentimentului. Alegerea aparține fiecăruia dintre noi.
Autor:
Grigore Ciascai
Sursa:
Redactia
9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu