Flori la Icoana Maicii Domnului

De când am intrat pentru prima dată în atelierul pictoriţei Maria Mariş Dărăban de pe str. Baia Sprie, trei degete din Centrul Vechi, au trecut vreo trei săptămâni.

Stau lângă mucul lumânării mileniului doi, aşezat pe umărul inimii mele şi aud dureros cum fitilul se termină şi cum flacăra se face mai mică şi mai neputincioasă. Şi, în loc să mă gândesc la o mie de lucruri, de la hodorogita mea viaţă până la bocancii în care apa îmi va năvăli la prima ploaie şi pe care trebuia de mult să îi schimb, dar rana din buzunar nu mă lasă, îmi zăbovesc, cu o insistenţă ce de mult nu m-a cercetat, la un tablou fără nume de pe peretele din faţă, din atelierul Mariei. Un tablou în care albastrul curgea din cer peste culorile arse şi nu se mai terminau şi nu ştiai dacă albastrul acela nu e chiar sufletul tău pe care simţi că trebuie să-l aduni şi să-l pui la loc şi nu reuşeşti. În primul rând că nu ştii cu precizie care-i e locul. Pânza de pe peretele din faţă ori spaţiul strâmt de sub clavicula stângă. Am povestit câteva ore atunci cu Maria Mariş Dărăban. Şi am notat. Gândurile ei şi gândurile mele cu intenţia declarată să le sistematizez într-un material mai mult sentimental decât unul critic. Şi, la lectura însemnărilor de atunci, mi s-a întâmplat un fapt unic. Nu îmi mai dau seama care sunt gândurile mele şi care sunt ale marii artiste. Îmi asum riscul de-a părea incoerent şi copiez, fără nici o îmbunătăţire, însemnările de atunci. Cu voia domniilor voastre. Pe str. Baia Sprie atelierul pictoriţei Maria Mariş Dărăban. Intrarea din stradă, pe unde maşinile îşi târăsc cu o frecvenţă tracasantă umbrele şi bâzâitul motoarelor. Pereţii înalţi. Înalţi şi albi. În camera atelier ce dă din antecamera sufletului (în atelier trebuie să intri curat) se intră printr-un portal imens. În tavan, trei neoane în stea de la îmbucătura cărora coboară o lampă arhaică înspre care urcă o plantă agăţătoare.

În şemineu, focul cu gaz. Îi vine dor de ducă. 

Franţa… Germania… Ideile trebuie schimbate. Linia nu există. Linia se naşte din nuanţe. La interferenţa dintre planuri. Muzicalitatea liniei trebuie căutată. Linia să curgă, să cânte. Înainte de toate e senzaţia. Aşezarea secundei, a luminii pe frunză. Nu frunza este importantă. Ea există ca suport. Mi-e mai uşor să scriu. Mă chinuie spaima. Spaima de tine, de lumină, de pânză, de toate. Recită, recită… Casa mi-a ars. Iubirea am pierdut-o. Şansa mea este prietenia. Ei nu pot bea cucută în locul meu, dar ei îmi nuanţează bucuria că exist. Ei tot vin înspre mine. Doar clopotele oraşului îmi amintesc din                                                    când în când că exist în atelier. Rugăciunea de dimineaţă o fac citind poezie. Cuvântul este o expresie a luminii. Sunt atât de tristă încât trupul meu este mai mult dincolo decât dincoace. Să-mi ajute Dumnezeu să depăşesc acest Decembrie. Nu întotdeauna mâna ascultă creierul. Pânza pusă pe şevalet te provoacă. Pânza atrage. Poţi cădea în capcanele ei. Visez să pictez spaţii imense. Să-mi curgă albastrul printre degete. Culoarea trebuie respectată. Albastrul greu ca de plumb, intens, adânc, până dincolo de orizont, albastru vaporos, uşor, tainic, ori albastru care explodează, ori galbenul insistent, obsedant, ori violetul vulgar trecând înspre cel diluat, discret, ori îngânând surpat în propria-i dimensiune tristă. Maria nu are linii. Dacă simte nevoia pune planurile să le sugereze. Copil fiind duceam flori şi le aşezam la Icoana Maicii Domnului. Maria Mariş Dărăban face echilibristică între pictură şi poezie. Unde se sfârşeşte pictura şi unde începe poezia? Nicăieri. Ele se suplinesc şi împreună pun flori la Icoana Maicii Domnului.

                                                                                     Vasile MORAR

6 picturi semnate Maria Mariş Dărăban. Adio, dar rămâi în noi!

Femeia misterioasă a plecat. Pentru totdeauna

În faţa unui anumit tablou de Maria Mariş Dărăban eram întotdeauna încercat de o reverie inefabilă, din care mă smulgeam cu greu.

Un peisaj marin straniu, o plajă pustie albită de un soare orbitor, marea îngânându-se cu bolta cerului în nuanţe de peruzea şi ultramarin, despărţite printr-o dungă cenuşie discretă ca hotarul sumbru dintre cele două lumi, două scaune părăsite pentru totdeauna de către cei care au şezut pe ele şi o femeie singură, misterioasă, cu părul lung, negru şi faţa întoarsă spre larg, spre întinderea nedefinită a mării, înaltă până la levitaţie, îmbrăcată într-o rochie de un alb imaculat şi cu pălăria în mână pare pregătită în mod clar pentru plecare. Dar nu pentru a pleca acasă, ci pentru o plecare definitivă spre largul mării, spre depărtările de dincolo de linia orizontului, păşind delicat peste ape spre înaltul cerului, ca o înălţare pe drumul spre Emaus.

Abia azi m-am gândit că aici s-ar putea să fie vorba de un autoportret.

                                                                                            Nicolae IUGA

In memoriam Maria Mariş Dărăban

Cu inima frântă de durere am privit si aceasta amintire, ultima mea expozitie personala in care am avut-o pe Maria (Maris Daraban) alaturi de mine (a fost prezenta la toate expozitiile personale din Baia Mare), prezenta ei nu doar m-a onorat ci m-a si bucurat. 
A fost o prietena adevarata, mi-au trebuit 3 zile, ca sa am puterea sa scriu de Maria la trecut. Aici, in tara in care ma aflu acum, Austria, la cimitir I se spune Friedhof, am fost intr-un astfel de cimitir ca sa pot sa ma reculeg. Imi doresc atat de mult sa existe viata vesnica. 
Nu-mi mai ramane decat Speranta ca pe acel taram sau alta dimensiune o sa-i pot reintalni pe toti cei care i-am pierdut, dar mi-au ramas vii in memorie. 
Cu fiecare fiinta draga pierduta am murit si eu cate un pic. Ii salut pe toti prietenii mei, oriunde ar fi si vreau sa stie cat de mult ii iubesc!

                                                             Marinela CĂLUŞERU,
                                                                 artist plastic

Maria Mariş Dărăban

S-a stins din viaţă duminică, 16 iulie 2017, artista plastică Maria Mariş Dărăban, un talent excepţional, o prietenă care nu poate fi înlocuită. Graba cu care a ales plecarea spre cele veşnice şi-a pus prietenii într-o stare de uimire din care greu putem ieşi. Au rămas simezele triste şi tablourile singure fără autoarea lor. În semn de omagiu pentru marele ei talent şi nevindecata prietenie reiau un text publicat în urmă cu ceva ani. Tocmai despre portretele făcute prietenilor care acum, oriunde s-ar afla, lăcrimează: Adio, Maria! Suntem mai singuri fără culorile tale sufleteşti.

Portretele Mariei

Maria Mariş Dărăban a pus un pariu destul de riscant, cred eu, cu propriul ei talent. S-a încumetat să surprindă în culori particulare personalităţi din Maramureş, mai ales din sfera culturii. Pariul – câştigat cu brio de autoare – constă tocmai în abordarea unui gen cu îna­intaşi celebri. Portretul, acest gen extrem de uzitat de artiştii plastici, a găsit în Maria Mariş Dărăban o interpretă care a ştiut să fugă de clişee. Artista a pictat aceste portrete, unice în felul lor, într-o nesfărşită iubire de oameni. A investit în portret sentimentul prieteniei, acest fruct rar în lumea noastră confuză. Dacă nu era stăpânită de sentimente generoase cred că aventura ei plastică nu era atât de reuşită. Privindu-le cu atenţie am avut sentimentul că trăiesc anotimpuri unice, dăruite personalităţilor din dreptunghiul colorat. Deoarece artista a ştiut să surprindă momentul adecvat al personalităţii. Portretele Mariei vin dintr-o lume de borangic, cu irizări stelare, fiind dominate de o lumină lăuntrică. Maria a reuşit o performanţă, care-i aparţine, de a descifra sufletul, starea aceea care nu poate fi turnată în forme fixe, inepuizabilă şi greu de surprins mai ales în linie şi culoare. Sufletul mişcător, ca argintul viu a fost captat de artistă în varii ipostaze. Cele 50 de portrete expuse sunt tot atâtea moduri de a imortaliza prietenii în forme particulare. Aventura a reuşit. Oamenii seamănă cu propriul lor suflet, mai liniştit, mai zbuciumat. La vernisaj, care a fost o manifestare cu lume multă şi bună, portretele Mariei parcă au început să vorbească singure. Îşi strigau modelul de pe simeză, iar modelul se privea uimit, uitându-se cine-l strigă pe nume. Cam aceasta a fost ambianţa vernisajului. Am simţit acolo prezenţa unui cor de prieteni care, de pe pereţi, priveau la creatoarea lor cu bucurie şi mulţumire. Aici am vrut să ajung. Artista mi s-a părut stăpânită de o mare emoţie, dar mai ales pusă într-o ecuaţie specială. Nu mai ştia care-i binele din lume: modelul sau tabloul de pe perete. Chipurile ilustrate tăceau, iar diagnosticul cu artista parcă de acum a început să prindă contur. Cred că acest demers al Mariei seamănă cu o călătorie de iubire pentru prietenie. Harul ei s-a prelins la aloea pe noaptea albă a lumii. Există în aceste portrete ceva din sacrul cotidian. Ceva din frumuseţea care ne înconjoară şi trebuie luate în seamă. S-a adunat în culoare lumina şi frigul, încheietura mâinii şi îngheţul din sânge, dar mai ales orgoliul pus pe talgerul balanţei. Este ceva din prospeţimea copilului, dar şi din minunea sclipătului de sabie. Privite cu atenţie, portretele Mariei au ceva din atmosfera nunţii, dar şi din sobrietatea lacrimii.
Maria Mariş Dărăban, artista care a cutreierat lumea, a revenit în Baia Mare cu acest omagiu adus prieteniei şi iubirii de oameni.

Gheorghe PÂRJA  (19 februarie 2001)

Invitaţie. MARIA MARIŞ DĂRĂBAN - ANIVERSARE, expoziţie de pictură la Baia Mare

Galeria PARTNER, str. Vasile Lucaciu, nr. 13, Baia Mare. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 19 decembrie 2016 - 4 ianuarie 2017, de luni până vineri, între orele 10,00-15,00.

Maria Mariş Dărăban expune la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu

Pictoriţa Maria Mariş Dărăban expune în capitala Franţei

Cu bucurie vă semnalăm faptul că pictoriţa băimăreană Maria Mariş Dărăban participă cu şase lucrări la Expoziţia pariziană „La capătul umbrelor noastre. Legenda iubirii fără sfârşit”, Galeria plastică „Novera”.  Expoziţia este deschisă publicului până în data de 24 mai 2015. Felicitările noastre sincere !

                                                                                       

Pictoriţa Maria Mariş Dărăban ne dăruieşte o expoziţie de excepţie!

Marţi, 5 august 2014, Galeriile de Artă din Baia Mare au fost luate cu asalt de iubitorii picturii, a culorii şi florilor. Artişti din toate domeniile, scriitori, cântăreţi, judecători şi avocaţi, profesori, muncitori, etc au ţinut să fie alături de artistul plastic Maria Mariş Dărăban la Expoziţia deschisă la Galeriile de Artă de pe Bulevardul Bucureşti, expoziţie deschisă până în data de 23 august, cu aproximativ 20 de tablouri realizate în această primăvară.

Expoziţia reuneşte pânze care surprind peisaje din Spania, Franţa, dar şi din apropierea municipiului Baia Mare, mai exact Apa, judeţul Satu Mare.

„S-ar putea să continui acest demers de căutare cromatică numai prin culoare, mai puţin descriptivul, deci expresia culorii. Sigur, culoarea aşezată pe orice obstacol, care poate fi o floare, poate fi un deal, poate fi şi chipul unui om, deci caut numai această legătură între lumina şi culoare. După câte se vede, de data aceasta lipseşte chipul uman, nu zic că nu mă preocupă în continuare, dar acum am fost în formula în care am redescoperit bucuria culorii”, ne-a declarat Maria.

La final, ne-a încântat cu muzică folk Magda Puşcaş din Cluj Napoca şi Vali Moldovan, spre fericirea celor prezenţi!

                                                                             

                                                                              Gelu Dragoş

Fotografia zilei - Maria MARIŞ DĂRĂBAN

“EU SÎNT MARIA!”

MARIA MARIŞ DĂRĂBAN - O TRIPLĂ DIMENSIUNE: PICTURĂ - POEZIE - PROZĂ

“Opriţi Planeta, vreau să cobor!”, aveam să exclam cînd am descoperit că întîrziasem mult la împlinirea unei promisiuni. Despre ce este vorba? • Distinsa Doamnă Maria Mariş Dărăban mă asigurase că ar fi dispusă la o conversaţie pentru “construirea” unui reportaj. Reacţia mea n-a fost una inteligentă. M-am smiorcăit cum că, după ce atîţia au scris despre dînsa, ce s-ar mai putea scrie?

Amintindu-mi că am fost  profesor de ziaristică la anul III al “defunctei” Universităţi de Nord, m-am jenat de momentul unei gîndiri rudimentare. Chiar dacă a fost de-o clipă. Am revenit după o curgere de timp. Disponibilitatea mea tîrzie n-a impresionat. Nu mi s-a spus, dar am simţit.

O ţigară pentru... răbdare

Trecînd peste mai sus spusele disfuncţionalităţi, am perfectat întîlnirea pentru după-amiaza unei zile fără identitate de anotimp. La atelierul din Baia Mare. “Gafele” mele au curs nestingherite, deşi nu-mi stă în caracter. Parcă erau preziceri (blesteme?) venite asupra mea, de nicăieri. N-am dus o floare, măcar. S-ar fi cuvenit chiar o şampanie, spre a atenua ezitările mele. Alţi factori defavorizanţi: insuficient de cald în atelier. Gazda primise vizita a două doamne despre care nu ştiam cînd se vor hotărî să plece ca să încep discuţia cu cunoscuta pictoriţă din Baia Mare. Soţul artistei, domnul profesor Gheorghe Mariş, n-avea cum să intervină. Am găsit o formulă care nu sînt convins că a plăcut. Dătătoare de o nouă fîşie de disconfort. Toate cele enumerate erau suficiente să încarce ambele “tabere” cu energie negativă, astfel încît demararea demersului jurnalistic semăna cu o întîlnire litigioasă la tribunal. Era să renunţ, însă lucrările artistei, presărate prin atelier, m-au oprit cu mirajul lor despre care nu puteam să nu scriu. Aşadar, la lucru, I.Pe.Pe! La lucru! Fără strategii, fără introducere, fără gradarea întrebărilor, neînşiruite pe hîrtie. Doar pixul şi fişa de note (o pătrime din A4). Lăsam să curgă totul la ... inspiraţie.

AMURG

Am reţinut că aţi spus doamnelor că vă place cum a ieşit lucrarea “Amurg”. Care din nuanţele sale? Semiîntunericul care se lasă după apusul Soarelui? Înserarea? Crepusculul? Există variante, suprapuneri. Acestea şi altele compun un amurg. Cum arată al Dvs.? • “E o stare de căutare. A rulării luminii. Un moment al zilei. Poate şi dincolo de ea. Lucrarea este miracolul înţelegerii. Obiectele pentru mine sînt obstacole în faţa luminii. Şi noi sîntem un abstacol. Un loc pe care se aşează lumina. Lumina în sine este culoare. Mărul acesta are culoare în funcţie de lumină. Aici n-a avut suficientă lumină şi a fost “lovit” de galben • Chiar aşa complicată este lumina? • “Cred că e un “miracol” al materiei, în general. Se produce în interior. Toate proprietăţile sînt în corelaţie cu lumina. Unele absorb lumina, altele nu. Într-o pădure, copacii se întind spre cer, căutînd lumină. Un om e ca un copac”. Dar Dvs.?

CA O CLEPSIDRĂ

“Eu mă consider ca o clepsidră, între cer şi pămînt.” Care ar fi stadiul în care a ajuns Maria Mariş Dărăban în contextul local şi naţional al picturii? • “Nu mă interesează deloc. Eu sînt Maria! Ierarhizare? Mă redefinesc prin fiecare lucrare.” Sînteţi mulţumită unde aţi ajuns?  “Am spus ceva în pictură. M-am confruntat cu diverse civilizaţii. Am reuşit să comunic ceva. Apariţia celor care mă pot cuprinde.” Ce înseamnă o pictură? “Opera de artă nu este opera singurătăţii unui artist, este opera celui care se recunoaşte în ea • Ecoul pe care îl are. Ca o reverberaţie a mesajului. Noi toţi sîntem COPIII PĂMÎNTULUI. Numitorul nostru comun.” • Şi de fiecare dată, Maria a renăscut. 57 ani de pictură. Pictură suprapusă peste viaţă. Peste toţi anii de viaţă • “AMURG” pictat în toamnă. Lîngă “Amurg”: “Singurătate”, “Aniversară”, “Cetate în ape”. Şi, totuşi, amurg şi singurătate... • Despre Maria Mariş Dărăban s-a scris mult. Zeci şi zeci de decupaje cuprinse într-un imens dosar. Toate publicaţiile locale. O parte din cele centrale (“Meridianul românesc”, “Flacăra”).

Mama era o ARTISTĂ

Una din tristeţi: “cînd am pierdut-o pe mama. Era o artistă. Una dintre cele care zugrăvea - deosebit - în casă. Cunoscută pînă la Eforie, pe Litoral. Lucra într-un spaţiu pe care îl cunoştea. Intuia ce-ar dori stăpînii casei. Orna în funcţie de asta. Părinţii: Maria şi Augustin din Apa. M-am născut între două trenuri. Tata a venit de la lucru - CFR Satu Mare - navetă cu trenul de seară. M-a “descoperit” la sosirea acasă. Eram încă un membru al familiei. Am ţipat. Mi-am impus “personalitatea!”

FRATELE: cu un an mai mare

Pianist, medic chirurg, fizician, statistician. Avea toate acestea. Ceva foarte rafinat. A ajuns preot. Şef de Promoţie la Caransebeş. La 2 ani după mama a murit şi el. Avea 44 de ani. Boală. Incurabilă. M-am trezit că sînt singură. Cu tata orbit. Aveam peste 40 de ani.

“AM ÎNCEPUT SĂ PICTEZ DIN ALTĂ VIAŢĂ”

“Născută cu har. Desenam tot timpul. Pe tot parcursul şcolar. I-IV: Apa • V-X: Liceul de Artă Satu Mare - Prima Promoţie. XI-XII: Liceul de Artă Baia Mare. Institutul de Artă “Ion Andreescu” Cluj 1979.

BAIA MARE. CU MULTE TALENTE

Reper important. Oraş dăruit. Cu multe talente. O “bornă” importantă: Nicolae Apostol. Profesor la pregătirea pentru admitere. Susţinea un curs la Casa de Cultură a Sindicatelor. Colegii de generaţie: îi respect. Îi iubesc. Fiecare are linia lui. Limbajul lui în artă. Ioan Marchiş - sculptor. Nicolae Suciu, Ioan Anghel Negreanu, Kovacs Birtalan, Bitay Zoltan. Sîntem o Filială puternică. Viguroasă. Amintirea lui Mihai Olos era vie. Nu fac lista”. Nici nu v-am cerut.

EU SÎNT MARIA!

Fiecare în felui lui. Semănaţi cu cineva? “Eu sînt MARIA! • Formulare care defineşte o personalitate distinctă.” Şi distinsă - adaug eu. Doamna Maria, în clipa aceasta din februarie, cînd stăm de vorbă, ce gînduri bat la poarta existenţei Dvs.? “Spectacolul uman. Căutarea acestuia. Am peregrinat prin Europa, SUA, Canada. Încep să sintetizez cunoaşterea modelelor din lume. M-am perceput, raportîndu-mă la mine. La cunoaşterea mea. În înţelegerea mea”. Starea sufletească predominantă? “Întrebătoare. Vin şi răspunsuri. La unele. La altele, încă nu.”

DACĂ NU FĂCEAM PICTURĂ ERAM O NEFERICITĂ

“Puteam să fac orice, dar dacă nu făceam pictură eram o nefericită.” Aveţi o evidenţă a lucrărilor Dvs. de pictură? “Nu fac contabilitate. Am presărat picături de culoare pe unde am umblat.” Culoarea repetabilă (nu ca o “repetabilă povară”)? “Depinde de starea interioară”. Griuri? Puţine. Mă duc la esenţa culorii. La puritatea culorii.

ATELIERUL MEU ESTE TOATĂ LUMEA

Aici este laboratorul Dvs. de creaţie, la Atelierul din Baia Mare? “Atelierul meu este toată lumea.” Înseamnă că atelierul de aici este doar un punct. “Da. La gura sobei. Transpun sentimentul lumii.” Ce nu vă place? “Cînd mă uit în oglindă ... Depinde de felul cum privesc lumea. Am ajuns la înţelegere cu mine, cu lumea.” Aţi dori o lume mai bună? “Da. Prea multă tristeţe pe chipul oamenilor. Ar trebui un alt tip de relaţii. Predomină o culoare a tristeţii. A dispărut cîntecul. Au dispărut ritualurile. Doinele.” Le-a furat cineva? “Se numeşte globalizare. Uniformizare”. Cît de mult (cît de puţin) este apreciată pictura? “Toate valorile culturale sînt în umbră”.

EXISTENŢA ARTEI NU ESTE AMENINŢATĂ

Ar fi ceva similar, cu “Opriţi Planeta, vreau să cobor!”? “Mulţi consideră operele de artă ca o investiţie financiară a celor care cumpără opera de artă” • Vedeţi vreo relaţie între artă şi sport? “Rădăcină în muzică, în dans. Energiile se zbat spre ambiguu.” Este ameninţată existenţa artei, a artei plastice? “Niciodată. Doar la suprafaţă. Filonul, nu. Pictorul pictează indiferent de ce i se întîmplă. Sportivul cade, dar se ridică şi merge mai departe”. Există o ierarhie a valorilor? “Au făcut-o alţii. Eu nu-mi permit. Criticii, ISTORICII de artă. Cei care au repere.” Dacă aţi avea putere “Am” ce-aţi face pentru creatorii de artă plastică? “Unui artist nu-i trebuie foarte multe. Un spaţiu în care să creeze. Culori. Materiale. Să fie foarte mult ocrotit de ceilalţi.”

CÎND VORBEŞTI DE APOSTOL ESTE CA ŞI CUM AI INTRA ÎNTR-UN TEMPLU

Relaţia Dvs. cu Generaţia Nicolae Apostol? “Îl respect. Foarte bun desenator. Foarte bun observator”. Mi se pare că acum tace. “Cred că este  o tăcere care spune ceva. Poate ieşi oricînd cu creaţii”. L-am văzut dezolat. Ca şi cum ar fi “depus armele”. “Cînd vorbeşti de Apostol este ca şi cum ai intra într-un templu. Trebuie să-ţi ridici pălăria.” Proiecte de viitor? “Să pictez. Toate timpurile le recunosc sub această cupolă: trecut, prezent, viitor.” Ce apreciaţi mai mult în preajma dvs? “Afectiv? Eu sînt o fericită că am alături de mine pe soţul meu şi fiica mea. Soţul: inginer profesor de automatică: Mariş Gheorghe. Fiica: Ioana. Un triunghi: Ioana - Gheorghe şi Maria. O “geometrie” care mă face fericită.

Fiica Ioana - stabilită în Spania

“Fiica Ioana - stabilită în Spania • Cu facultate făcută în Germania. Facultatea de Fizică. Acum este cercetătoare în ASTROFIZICĂ. Doctor  în acest domeniu la 26 de ani, doctorat obţinut tot în Germania. Este printre cei mai buni din lume în astrofizică.” De dragul acestei clasificări, acestei dobîndiri nu e în România? “Acolo este spaţiul potrivit. Da, există şi la Bucureşti o asemenea facultate. Există şi Centrul de la Măgurele şi rezonanţa lui. Dar acum, acasă, la Baia Mare ce-ar putea face? Să fie profesoară de fizică. Dacă moare unul ca să rămînă catedră liberă. Prin Cicîrlău, de pildă.” Cît de mult îi duceţi dorul? “Zilnic, vorbim la telefon.” Este căsătorită? “Cu munca” • Cu soţul, tot timpul sînteţi împreună. Se uimeşte lumea. Vorbeşte “Academia OJT”. Desigur, spre bine. “Uneori el e umbra mea. Alteori, eu sînt umbra lui” • Cum v-aţi cunoscut? Rapid: văzut, cunoscut, luat. După trei luni ne-am căsătorit. Soţul este de Peste Deal, din Dragomireşti. Ne-am întîlnit la Liceul “Aurel Vlaicu”. Amîndoi - profesori. Aveam 24 de ani. El - 30.

Culoarea trebuie respectată

Culoarea trebuie respectată. Albastrul - greu ca de plumb, intens, adînc. Albul care explodează. Galbenul - insistent, absolut. Violetul îngînînd surpat în propria-i dimensiune tristă • Maria Mariş Dărăban face echilibristică între pictură şi poezie. “Am fost invitată la “Primul Salon al Independenţilor din Lyon - Franţa 1993 Centrul L’Espace Baudelaire” • Distinsă Doamnă MMD (Maria Mariş Dărăban), cît de mult v-am enervat cu întrebările mele, cu insistenţele mele? “Nu m-aţi enervat deloc. M-aţi provocat să mă regăsesc. Niciodată regăsirea nu e uşoară.” Anotimp preferat? “Primăvara. Lupta sevelor de a ieşi la suprafaţă. Zbaterea reînvierii. Primăvara, dar dacă în sufletul tău e toamnă tristă...” De ce ar fi la Dvs.? “Sînt tristă pentru că am pierdut mult. I-am pierdut pe cei dragi. Am pierdut un frate şi o fiică - Denisa. Avea 22 de ani. A plecat. În lumea de sus”.

ESTE FOARTE GREU SĂ CUPRINZI DESTINUL UNUI ARTIST

Ce vă indispune? “Prostia. Am alergie la prostie” • Proştii sînt vinovaţi ei înşişi de această stare? “Probabil aşa i-a lăsat ... Sînt şi proşti cu diplome. Şi proşti cu doctorate. Este foarte greu să cuprinzi destinul unui artist. Eu sînt greu de cuprins. Nu mă pot cuprinde eu, dar altcineva?” • Discuţia noastră curge spre amurgul zilei. Sînteţi un nume. Aceasta este percepţia despre Dvs. Maria Mariş Dărăban este un nume. “Mă bucur că am acest nume frumos: Maria”. Maria în sine? “Nu. Cu trimitere la Sfînta Maria. Un reper provocator de demnitate. De putere. De curăţenie” • Aţi ornat acest nume - prenume - renume cu creaţia Dvs. Cît de mult s-a scris despre Dvs.? “Aţi scris şi mai  sus. O mulţime. Unii m-au înţeles (cuprins). Alţii nu. Cu Ionel Scînteie - un catalizator - foarte puternic critic. L-am întîlnit la Paris, la New York. M.N. Rusu - critic. Ionescu Silviu la Bucureşti.” Raoul Şerban? “Nu l-am prins • Am avut privilegiul prieteniei cu domnul Geoană. Era ambasador. Eu aveam expoziţie personală la New York şi la Washington. Personale şi la Paris, Atena, Viena, Bucureşti. Capitale ale lumii.” Olos s-a risipit în lume. Ce s-a-ntîmplat cu Olos? “A vrut un alt tip de expresie. Dincolo de expresia convenţională. Modernismul. Încercări nu lipsite de risc.” Va urma: MARIA MARIŞ DĂRĂBAN LA PUTEREA A TREIA

                                                                          Ion P. POP - Graiul MM