TATĂL SLUGILOR

“Vrei să distrugi un popor!? Atacă-i valorile, elita, precum acest Daniel Șendre, care o face în rafală!”

Zilele astea văd un adevărat desant în spațiul public. Intelectuali, jurnaliști, influenceri, activiști, toți, ca la un semn: Drepți! Mesaje de susținere pentru Ilie Bolojan!

Dintre toate însă, de departe și fără efort, se distinge al lui Gabriel Liiceanu. Mesajul filosofului este, de fapt, o odă, în toată puterea cuvântului. Ceva absolut remarcabil.

Liiceanu își începe opera amintind de FARAONI și îl compară pe premierul Bolojan cu „bietul Moise”, personajul biblic, care i-a eliberat pe iudei din sclavia egipteană.

Start cu motoarele turate la maximum!

Liiceanu îl aseamănă apoi pe Bolojan cu Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Regele Carol I, Regina Maria, Iuliu Maniu și Corneliu Coposu.

Zgomotul motoarelor devine infernal. Viteza atinge nivelul de decolare.

AND THERE YOU GO

Oda se înalță, ridicarea este completă, elita elitelor atinge cerul lingușelii cu mâna.

Gabriel Liiceanu propune, nici mai mult, nici mai puțin, multiplicarea conducătorului, în democrație și capitalism.

“Ce se poate atunci răspunde la întrebarea dacă Bolojan poate fi clonat, de fapt înmulțit cu 40 pentru a-l face să iradieze la scara întregii țări? Răspunsul e da”

Da! Da! Daaaaaa! Aplaudă până și pagina, în picioare!

Aș putea paria că a vomitat inclusiv Bolojan. Premierul pare un tip OK, un om ursuz, dar normal, așa că e imposibil să nu i se fi întors și lui stomacul pe dos. Iradierea grețoasă dinspre Liiceanu e extremă.

Înțeleg să fii dedicat, să dai totul, exaltat, să meriți până la ultimul favor, chiar să te autodepășești când simți că momentul cere foarte mult de la tine, însă la nivelul atins de Liiceanu chiar nu poate ajunge oricine.

Îmi închipui că restul elitei și-a mușcat unghiile, toate celelalte valori ale României au urinat înfundat, în perne, au stins luminile în sufragerii și au lovit aerul cu pumnii. Și-au smuls părul din cap, au rupt cărți din biblioteci, prăpăd au făcut!

Gabriel Liiceanu i-a luat! A dat cu ei de pământ! I-a spart! Toată Intelectualitatea neamului e down: Mândruță se taie cu sabia de cavaler pe umeri, repetat, CTP bate, bate, cântă la cap de nebun, Papahagi urlă la lună turbat, auuuu-auuuuu, Baconschi s-a înfipt ca aracul în pământul din vie și Emy Șercan zgârie biroul cu unghiile, până la sânge.

Oda odelor tocmai a fost scrisă! Lingușeala supremă acum are un Rege!

Doamnelor și domnilor,

Gabriel Liiceanu. Tatăl slugilor...

Daniel SENDRE

Gabriel Liiceanu, editorial devastator de ziua lui Putin. „Cum e terfelită LIVE condiția umană”

Vladimir Putin pe scena „Marelui Festival al Geografiei ”organizat de Societatea Geografică Rusă, noiembrie 2016. Sursa foto: captură YouTube

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a împlinit 73 de ani pe 7 octombrie. Scriitorul și filosoful Gabriel Liiceanu publică un articol de opinie, în Contributors și HotNews, în care distinge marile opere oferite culturii de poporul rus, însă vorbește despre „absolutismul feroce – mongol, țarist și comunism” sub care trăiesc rușii și care a adus tragedia de astăzi asupra lor și a întregii lumi.

• O scurtă filmare, cu Putin spunându-i unui copil rus că „Granițele Rusiei nu au sfârșit” l-a împietrit pe Gabriel Liiceanu, care împărtășește momentul cu cititorii.

Cea mai actuală carte a lumii a împlinit aproape 200 de ani

Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia (1839)

Spre deosebire de Orwell, ale cărui intuiții au fost contemporane cu evenimentele, marchizul de Custine a fost un vizionar care a prevestit, cu tulburătoare exactitate, deși aproape cu un secol înainte, revoluția bolșevică și devastarea Europei de către despotismul născut în Răsărit.

„Rusia în 1839 nu poate fi citită, de fapt, decât cu ochii de astazi. Marchizul pare sa fi anticipat cu un secol critica totalitarismului comunist, spunând tot, ori aproape tot, înainte de Boris Suvarin, de Troțki, de Koestler în Intuneric la amiază sau de disidenții sovietici” – Pierre Nora.

L-am recitit pe Custine (Scrisori din Rusia).

„Nu cunosc carte mai pătrunzătoare şi mai profetică” – E.M. Cioran

Nici o carte, de când există tiparul, nu a descris ca aceasta felul în care a putut fi terfelită live condiția umană, zi de zi, vreme de un mileniu într-o țară care și-a ratat din secolul al XII-lea și până astăzi, sub trei variante de absolutism feroce – mongol, țarist și comunism –, intrarea în Europa; necunoscând Renașterea, neștiind mai mult de trei ani (vezi Elțîn) dintr-un mileniu ce e democrația. Nici o carte, asemenea Scrisorilor din Rusia, n-a devenit vreodată mai actuală cu fiecare zi care a trecut de la scrierea ei.

Scrisă în 1839, cartea Marchizului de Custine întinerește cu fiecare zi care trece. Cum să-i convingem pe șefii țărilor UE s-o citească măcar în al doisprezecelea ceas? De fapt, eu cred că au citit-o, dar n-au fost în stare s-o înțeleagă până la capăt. Când au văzut cât de ieftine erau petrolul și gazele rusești, au uitat să calculeze cât de scumpă va deveni în curând pacea lumii.

Ca să fim drepți față de poporul rus, se cuvine să nu uităm că Marchizul nu putuse avea în 1839 o imagine completă asupra acestui neam. Nu-i putuse citi pe Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Cehov sau pe Ludmila Ulițkaia, nu putuse să asculte muzica lui Ceaikovski și pleiada marilor soliști ruși, nu se întâlnise cu pictura avangardei ruse, nu văzuse baletul rus, nici pe  patinatorii ruși, nu văzuse Crucișătorul Potemkin și nici Andrei Rubliov, dar, mai ales, nu apucase să vadă fenomenul Soljenițîn, să vadă cum o carte poate schimba harta mentalului occidental și percepția despre comunismul devenit realitate. Marchizul nostru nu auzise de disidenții ruși Andrei Saharov și de soția lui Elena Bonner, de Iosif Brodski, de Vladimir Bukovski, de Anna Politkovskaia (asasinată), de Boris Nemțov (asasinat), de Garry Kasparov, de Vladimir Kara-Murza și, mai ales, nu apucase să-l vadă pe Alexei Navalnîi grăbindu-se să nu rateze întâlnirea cu moartea și nici pe soția lui, Iulia Navalnaia, devenind candidată la premiul Nobel pentru pace.

Dar până la urmă nimic din toate astea nu a reușit să schimbe esența adevărului despre „Imperiul Rus”, despre Mama Rusie. E de-ajuns să privim scena care a avut loc în noiembrie 2016, deci după anexarea Crimeii în 2014, la Soci, cu ocazia „Marelui Festival al Geografiei ”organizat de Societatea Geografică Rusă, pe scena unei săli de festivități cu mii de oameni, unde Putin este întrebat de elevul Sașa:

Putin se apleacă spre elevul Sașa și îl întreabă: – „Ouagadougou este capitala cărei țări?” – „Burkina Faso”, răspunde elevul. Toți aplaudă, inclusiv Sergei Shoigu. – „Dar țara asta cum se numea înainte?”, întreabă Putin, tot cu referire la Burkina Faso. Elevul se fâstâcește și răspunde: – „… ceva de Sus”. – „Volta de Sus, bravo, bine, ai reușit!”, zice Putin, apoi îl pupă pe cap pe Sașa. – Toți aplaudă, și Dmitri Peskov se uită fascinat. În sfârșit, Putin își pune mâna în jurul copilului, își lipește capul de el, și, cu ochii la public, îl întreabă : – „Unde se termină granițele Rusiei?”. – „Granițele Rusiei cu SUA se termină prin Strâmtoarea Baring”, răspunde cuminte Sașa. Putin, tot cu ochii la public, își mușcă buzele dramatic, apoi îl corectează pe puști: – „Granițele Rusiei nu au sfârșit”.

De-asta e atât de actuală, din ce în ce mai actuală, cartea lui Custine. Ba chiar astăzi, de ziua lui Putin, mai actuală ca oricând.

Scrisori din Rusia (Excerpte)

Motto: „Sclavul în genunchi visează să cucerească lumea” – Marchizul de Custine

• „Nimic nu poate discredita autoritatea în cazul unui popor pentru care supunerea a ajuns o condiție de viață.”
• „Dragostea acestui popor pentru propria-i sclavie…”
• „De la un capăt la altul al acestui imens imperiu nu se aude nici un protest împotriva orgiilor suveranității absolute.”
• „Un rus din clasa de jos este tot atât de mult bătut în viața lui pe cât este și salutat.”
• „Se poate spune despre rușii mari și mici că sunt toți beți de sclavie.”
• „Supunerea politică a devenit pentru ruși un cult, o religie.”
• „Acest popor smintit de supunere, așa cum altele sunt fanatice de libertate”
• „Acest popor însetat de propriul sânge și care vrea să fie ucis spre a-și desfăta stăpânul.”
• „Nu găsiți ceva asemănător în toate analele neamului omenesc, ținând seama că este nevoie de tot atâta nebunie pentru a o îndura, ca pentru a o exercita.”
• „Moartea însăși, coborâtă la rangul de valet al călăului, își pierde prestigiul, în aceeași măsură în care viața își pierde prețul.”
• „Sub țar, moartea ajunge sclava unui om”.

Concluziile Marchizului de Custine:

Despotismul fără măsură are asupra spiritului omenesc efectul unei licori îmbătătoare. Ar trebui ca un împărat al Rusiei să fie un înger, sau cel puțin un om cu însușiri alese, pentru a-și păstra mințile și după douăzeci de ani de domnie; dar uimirea și groaza mă cuprind și mai mult când văd că demența omului care exercită tirania se transmite atât de ușor oamenilor care o îndură; victimele ajung cei mai zeloși complici ai călăilor lor. Iată ceea ce înveți în Rusia.

Puterea absolută, când este o realitate, poate tulbura în cele din urmă și cea mai neclintită rațiune; despotismul orbește oamenii; poporul și suveranul se amețesc deopotrivă sorbind din pocalul tiraniei. Adevărul acesta mi se pare dovedit cu prisosință de istoria Rusiei.

Nici guvernarea rusă nu s-ar fi putut întemeia în altă parte decât în Rusia, nici rușii nu ar fi devenit ceea ce sunt sub o altă ocârmuire decât aceea pe care o au.

În rândurile acestui popor, lipsit de răgaz și voință, nu întâlnești decât trupuri fără suflete, și te înfiorezi la gândul că toată această multitudine de brațe și picioare nu are decât un singur cap.

Acest articol a fost publicat inițial pe platforma Contributors.ro.

Agent electoral? Liiceanu îndeamnă românii să voteze candidații USR!

Filosoful Gabriel Liiceanu scoate capul în campanie cerând românilor să voteze candidații USR.

„Nu toţi politicienii sunt corupţi. Există şi oameni în care am încredere. De pildă, cel care se ocupa de Transporturi, Cătălin Drulă” spune Liiceanu.

„Faptul că s-a pus în slujba poporului. Ce admir şi la primarul Timişoarei, Dominic Fritz, ce admir şi la Clotilde Armand: faptul că au o tenacitate care îi costă – pentru că ţinta sunt propagandei aparatului masiv de ziare şi de televiziuni ale adversarilor.

Dar oamenii ăștia sunt puternici, n-au renunțat. Măcar ştiu sunt oameni care nu mă fură. Trebuie să te duci la vot și să votezi astfel de cazuri” susține partinicul cărturar Licheanu.

Sursa: Hotnews

Aforismul zilei - Gabriel Liiceanu

 

Aforismul zilei - Gabriel Liiceanu

 

Mircea Dinescu, scandal monstru cu Gabriel Liiceanu. Acuzații grave între cei doi!!!

 

Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt implicați într-un scandal de proporții. Conflictul continuă, iar Mircea Dinescu îl acuză pe Gabriel Liiceanu de servitudine la adresa lui Nicolae Ceaușescu.

Ana Blandiana a fost cea care a l-a acuzat pe Mircea Dinescu de faptul că, în timpul unui mic dejun diplomatic, întrebat de ministrul francez de Externe dacă se știe cine erau tinerii morți la interncontinental, poetul ar fi răspns „Tineretul lui Hitler”. De aici, scandalul a luat amploare.

„Îmi amintesc un moment în care, făcând un elogiu impresionant şi aproape romantic tinerilor morţi la Intercontinental, Roland Dumas a întrebat dacă se ştie cine erau. Şi înainte să ia cineva cuvântul, în timp ce Maşa îi traducea întrebarea franceză, Mircea Dinescu a spus „Htlerjungend”. A fost o secundă de stupoare, după care cu toţii, uitând că trebuie să vorbim franţuzeşte, îi ceream în română autorului textului din Liberation să se explice. Iar el a explicat – tradus cu reticenţă de soţie – că nu trebuie să li se exagereze importanţa, este vorba despre nişte utecişti care cu puţine zile în urmă scandaseră sloganuri procomuniste”, a povestit Ana Blandiana.

Mircea Dinescu, replică la acuzațiile Anei Blandiana

Mircea Dinescu a reacționat imediat, spunând că poeta s-a dat singură în vileag, declarând că a scris poezii despre Stalin și că a încercat să își „spele originea nesănătoasă” a tatălui său, care a avut un trecut legionar.

„Intitulându-şi o carte post-decembristă „Proiecte de trecut”, Ana Blandiana şi-a dat singură în vileag meteahna de care suferă, căci, plutind pe aripile amneziei, continuă şi astăzi să-şi reşapeze trecutul, bazându-se pe proiectul unei devastatoare iubiri de sine la care a lucrat cu osârdie toată viaţa. Ce blestem ispăşeşte oare această doamnă bântuită de demonul antropofagiei?! Al tatălui care, proaspăt întors din puşcăriile comuniste, a ars ca o torţă în curtea bisericii, pe când îşi spăla hainele preoţeşti cu neofalină?! Sau blestemul poeziei despre tătucul Stalin, publicată la puţină vreme după acea tragedie în tentativa, reuşită de altfel, de a-şi spăla originea „nesănătoasă”, înrădăcinată în trecutul legionar al nefericitului său părinte?! Interpretând anapoda o comparaţie a subsemnatului între hitlerjugendii, care şi-au adorat cu fanatism Conducătorul, şi decreţeii care, dimpotrivă, s-au revoltat contra celui ce i-a obligat să se nască, strigând „Jos Ceauşescu!” înainte de a fi împuşcaţi, Ana Blandiana ticluieşte imaginea monstrului invidios pe gloria postumă a acelor copii, care i-ar face dincolo de mormînt o concurenţă neloială”, a scris Mircea Dinescu, pe Facebook.

Gabriel Liiceanu a intervenit în scandal

După replica oferită de Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu a intervenit și el, scriind despre „un disident care se lăfăie într-un comportament de pușlama ordinară”.

„Faptul că un asemenea individ a aspirat la rangul de „simbol al revoluţiei” dă măsura felului în care ceea ce a început în iarna lui ʼ89 ca act de demnitate şi sacrificiu a sfârşit, prin contribuţia lui, ca prostituare a istoriei. Rar îţi e dat să vezi categoriile vieţii mai crunt caricaturizate de un singur ins, rar se întâmplă ca „jumătatea funestă” a lumii să scape mai voioasă de sub control. Puţini oameni, în deceniile din urmă, au debilitat atât de mult, prin isprăvile lor, fiinţa morală a românilor, sădind în ei credinţa că sunt condamnaţi să trăiască într-un univers pocit şi populat cu oameni scălâmbi”, a scris Liiceanu.

Mircea Dinescu, despre Liiceanu: „S-a arestat la domiciliu în zilele Revoluției”

Acum, Mircea Dinescu i-a dat replica lui Liiceanu, acuzându-l că a stat deoparte în zilele Revoluției, „auto-arestându-se la domiciliu” și dând „dovadă de curaj”.

„Am avut, totuşi, curajul de a anunţa fuga dictatorului ca să iasă lumea din case, chestie plagiată de Iohannis mai târziu, dar pe invers. Am zis „curaj“ pentru că în ziua aceea toată servitorimea lui Ceauşescu stătea cu degetul pe trăgaci. Sigur că astăzi unii au îndoieli, şi chiar domnul Gabriel Liiceanu se joacă cu „ghemul încâlcit al acelor evenimente“, încercând să-mi croşeteze alt pulover decât cel pe care îl purtam atunci. I-aş face cadou acel pulover cu condiţia să-mi dea la schimb pijamaua cu dungi în care s-a auto-arestat la domiciliu chiar în acea zi”, a spus Mircea Dinescu, pentru Adevărul.

Sursa: IMPACT

                                                           POST SCRIPTUM

Ultimul scandal din zona la care ne referim este cel al tirului pamfletelor vitriolante intre Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu. "Razboiul" a pornit de la un pasaj din ultima carte a Anei Blandiana, "Sora lume", publicat de editura Humanitas in luna noiembrie a anului trecut, si anume evocarea unui moment din anii 90 in legatura cu o declaratie a lui Mircea Dinescu despre tinerii morti la Intercontinental, declaratie facuta cu prilejul unei intalniri oficiale la care participase atat Blandiana cat si Dinescu, unde erau si oficiali francezi, iar Mircea Dinescu, referindu-se la acei tineri ar fi spus: "Hilterjungen. A fost o secunda de stupoare, dupa care cu totii, uitand ca trebuie sa vorbim frantuzeste, ii ceream in romana autorului textului din "Liberation" sa se explice. Iar el a explicat - tradus cu reticenta de sotie - ca nu trebuie sa li se exagereze importanta, este vorba de niste utecisti care cu putine zile in urma scandasera sloganuri pro-comuniste".

"Am oroare de polemici si scandaluri"

Intr-un interviu pe care Ana Blandiana l-a acordat Ziare.com anul trecut, inainte de aparatia cartii, la intrebarea referitoare la pasajul in care apare declaratia referitoare la Dinescu, scriitoarea a raspuns ca "Mi-am facut mari probleme din a da sau nu nume proprii. Am oroare de polemici si scandaluri si am riscat doar acolo unde mi se parea ca spunerea adevarului pana la capat servea sublinierii unor adevaruri importante dincolo de persoanele in discutie.

In ceea ce priveste tensiunile si neintelegerile dintre partidele din Conventia Democratica, le-am descris pentru ca ma obseda lipsa lor de intelepciune si chiar de inteligenta, si ma obsedeaza inca si acum. Este deprimant sa vezi cum nimeni nu invata nimic din istorie si toate greselile se repeta".

Razboiul pamfletelor

Mai precis, razboiul a pornit de la postarea lui Mircea Dinescu, saptamana trecuta, text care l-a determinat pe Gabriel Liiceanu sa publice un text pamfletar in Contributors in care, desi nu a precizat numele lui Dinescu, era evident pentru toata lumea ca poetul este subiectul textului. Sarjele dintre cei doi au dus la inflamarea spatiului public, la reactii si texte, la pozitionari de partea unuia sau altuia.

Textului lui Gabriel Liiceanu i-a urmat un alt text-pamflet postat de Mircea Dinescu pe pagina sa de facebook. De la pasajul lui Gabriel Liiceanu descriindu-l pe Mircea Dinescu drept "model de comportament iradiant, caracterizat prin cultivarea vulgaritatii, a topeniei obraznice si infatuate, a cabotinismului lucrativ, a inchinarii vietii profitului facut cu pretul unei nerusinari fara margini", pana la descrierea facuta de Dinescu lui Liiceanu drept "un contopist al abjectiei, un filosof cu manecute de contabil care-si scoate creionul de dupa ureche", la Gabriel Liiceanu calificandu-l pe Dinescu drept "un disident care se lafaie intr-un comportament de puslama ordinara", "scandalagiu, vedeta, mitocan, poftangiu, un claun isteric locuit de patima capatuielii", acuzele intre cei doi sunt de o violenta care amintesc de anii '90 cand razboaiele pamfletare erau la ordinea zilei.

Nota de la Securitate - întâlnirea de la domiciliul lui Dinescu

Dincolo de pasajul legat de un eveniment din 1990 la care Mircea Dinescu facea acele declaratii legate de "Hitlerjungen", cauza razboiului declaratiilor, miezul scandalului dintre cei doi intelectuali, Gabriel Liiceanu si Mircea Dinescu, este legat mai degraba de anii de dinaintea evenimentelor din decembrie 1989 care au dus la caderea regimului Ceausescu sau de anii '90. Istoricul Mihai Demetriade exemplifica pe pagina sa de facebook, referindu-se la "recentul razboi mediatic" ca episodul relevant pentru "starea de fapt" fiind intalnirea si o discutie la domiciulul lui Mircea Dinescu, intalnire evocata si de cei doi, "consemnata in amanunt de Securitate prin intermediul tehnicii operative instalate la domiciliu. Continutul acestei intalniri il gasim intr-o nota din 11 octombrie 1988 destinata Directiei a I-a a Securitatii, personal "tovarasului colonel Gheorghe Ratiu" (seful Directiei)".



Demetriade precizeaza ca "La aceasta discutie au luat parte Andrei Plesu, Octavian Paler, Gabriel Dimisianu, Al. Paleologu, Dan Desliu, Gabriel Liiceanu, Aurel Dragos Munteanu si Mircea Iorgulescu. Motivul intalnirii era dat de redactarea si semnarea unei scrisori de protest privind cenzura agresiva din presa, demolarea satelor, "spectacolul jalnic al scrisului obedient", izolarea culturala a Romaniei, fata de ceea ce Aurel Dragos Munteanu a numit in discutie "paralizia tuturor institutiilor", "atacul la fiinta nationala", "situatia dezastruoasa a culturii" sau - cum formuleaza Paleologu: "aceasta daramare a satelor si a monumentelor si a atestatelor de continuitate a populatiei [care] dispar, nu mai putem invoca nimic in apararea tezelor noastre de continuitate, dispar toate. Asta e o masura de consemnat", dar si - indirect - interdictia de semnatura sub care fusese pusa Ana Blandiana.
Intentia lui Dinescu era ca scrisoarea de protest sa fie intai de toate adresata pentru "inceput la tovarasul", "pe urma, la comitete, pe urma ne gandeam noi, pentru oamenii de bine", "catre Marea Adunare Nationala a R.S.R., Consiliului de Ministri si C.C. al P.C.R.".

In legatura cu adresantul acestei note de protest, initial lucrurile nu pareau deloc clare convorbitorilor: "Dinescu face mentiunea ca inca nu s-au decis cui anume este adresata scrisoarea. Cei prezenti dau o serie de sugestii, Paleologu propune sa fie adresata Marii Adunari Nationale, Desliu mentioneaza Consiliul de Stat, Dinescu, ironic, afirma ca o va duce personal lui Nicolae Dragos, la << Scanteia >>; este mentionata agentia << Agerpres >>, Paler face trimitere la presedintele Uniunii Scriitorilor. Paleologu subliniaza faptul ca este vorba de luarea unei atitudini si ca textul, prin natura lui, indica oarecum cui trebuie adresat".

 

 

Constantinescu despre Liiceanu:" Individ lacom și frustrat obsedat de bani. Acumulează pentru mașini de lux și are o vilă somptuoasă cu trei etaje, unde locuiește singur"

 Un comunicat de presă al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului consideră că luxuriantul Gabriel Liiceanu este descris drept un filosof ratat, fără operă și ahtiat după lux.

Comunicatul de presă îl desființează pe Gabriel Liiceanu, ca replică la criticile repetate ale acestuia cu privire la activitatea institutului condus de fostul președinte Emil Constantinescu. Lui Liiceanu i se reproșează că ar fi spus că Institutul Levantului este o sinecură pentru anumite personaje,

„Liiceanu e analfabet funcțional? Nu știe că sinecură înseamnă să primești bani fără să faci nimic? Greu de crezut. Atacurile sale repetate la adresa Institutului Levant au o singură explicație. Ura unui filosof ratat, fără operă și ignorat pe plan internațional, îndreptată împotriva unor cercetători și savanți care au această recunoaștere și o transferă tinerei generații. Fără această ură neînfrânată nu ar fi plasat Institutul Levant într-o înșiruire demagogică de instituții, într-o tentativă monstruoasă de instigare la ură. Fără această ură neînfrânată ar fi putut constata că Institutul Levant are rezultate și face performanță”, se arată în comunicatul de presă, conform flux24.ro.

Materialul continuă în aceeași notă, Gabriel Liiceanu fiind prezentat drept un personaj lacom, frustrat, măcinat de invidie și ură dar, în același timp, obsedat de lux și bani.

„Liiceanu e un impostor. Îi place să se considere un reper moral al societății românești, dar nu este decât un individ lacom și frustrat, măcinat de invidie și ură. Când președintele Traian Băsescu a afirmat, cu dispreț, că România nu are nevoie de filosofi, a dat din cap aprobator și slugarnic. Acum instigă la ură împotriva unor intelectuali care nu sunt slugarnici față de camarila pe care el și-a constituit-o și nici impostori. În ipostaza de reper moral al societății românești, impostorul este Liiceanu. Spunea cândva că numai omul se poate mișca în două direcții total opuse: adevărul și falsul intenționat. Afirmațiile lui despre Institutul Levant sunt falsuri intenționate”, se mai arată în comunicatul de presă.

Reprezentanții institutului condus de fostul președinte Constantinescu amintesc în comunicat despre episodul preluării editurii Humanitas, în anii 90, și despre profiturile pe care Gabriel Liiceanu le-a făcut de pe urma acesteia.

„Liiceanu e obsedat de bani. Acumulează bani pentru mașini de lux și o vilă somptuoasă cu trei etaje, unde locuiește singur. Vede bani și acolo unde nu sunt. Este rândul nostru să întrebăm: câte milioane de euro a obținut Liiceanu din bugetul României? A calculat cineva, până acum, câte spitale, școli și autostrăzi s-ar fi putut face, în trei decenii, cu banii proveniți din profiturile editurii Humanitas, fosta editură politică, deținută de statul român, pe care prietenul Pleșu, din postura de ministru al Culturii, i-a făcut-o cadou lui Liiceanu?”, se mai arată în comunicatul citat de flux24.ro, care continuă:

„Ar fi putut fi numit directorul acesteia, pentru că nimeni nu-i contestă calitățile de editor. Dar asta înseamnă că Liiceanu ar fi avut un salariu lunar de 3.000 – 6.000 de lei, atât cât sunt salariile la Institutul Levant. Și ar fi trăit fără mașini de lux și vilă somptuoasă”.

Sursa: NapocaNews

Luminița Arhire: ”UN FLEAC, NE-AȚI CIURUIT!”

Dacă n-ar ieși ca Pediculus humanus (exact, ca păduchele de cap am vrut să spun) în frunte, nici eu n-aș scrie atât de des despre Liiceanu Gabriel. Doar că el nu se lasă. Bunăoară, de curând a pus pe pagina lui de FACEBOOK un interviu apărut în ZIARE.com pe 30 mai 2019. Dar, exact ca-n bancul cu ardeleanul care-și ascute brișca deoarece abia acum a aflat cine i-a luat gâtul lui Mihai Viteazul, așa și eu… abia acum am văzut interviul.

Să vă spun de la început… sunt de acord cu o parte dintre ideile lui Gabriel expuse acolo. De exemplu, cum să nu fiu de acord cu:

„Am fost fascinat de oameni foarte inteligenți , de genii aș putea spune, care au spus tâmpenii cu nemiluita… cu Einstein în frunte, cred că îl dau exemplu.(…) Este, cum să vă spun … prostia la vârf este incredibilă. Ajungi să ai confuzie morală, pe bază de prostie intelectuală.”

Aș duce ideea până la capăt… bunăoară, dacă la „baza de prostie intelectuală” adăugăm și baza de ticăloșie și de ipocrizie, ambele profund intelectuale, să vedeți ce iese:

“Dumneavoastră ați spus în cuvântul pe care ni l-ați adresat că nu știți dacă ați fost la înălțimea exigentelor măcar a unei părți din intelectualitatea româna. Fac parte din acei cărora li s-a lipit eticheta de «intelectual al lui Băsescu» și aș vrea să spun cu această ocazie că ați fost la înălțimea unei bune părți a intelectualității din țara asta. (…) Asta înseamnă tocmai că s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea dumneavoastră. Timp de 10 ani cât ați fost, sunteți președintele României, nu ați făcut decât sa ne așezați pe drumul pe care noi, cei care credem că știm care e binele în chip matur al României, trebuia să ne așezăm. Și pentru asta vă mulțumim!” ( Gabriel Liiceanu, discurs la ceremonia de decorare de la Palatul Cotroceni, 9 mai 2014)

Faptul că Petrov a fost la înălțimea exigențelor intelectualului Gabriel și că l-a așezat pe dânsul în drum… pardon, PE drum, am vrut să zic, nu poate decât să ne bucure. Sunt, așa cum vă spuneam, de acord!

Dar, trecând peste „afiliația de idei” dintre mine și „Carpatul gândirii”, vă mărturisesc că mai degrabă altceva mi-a atras atenția în interviu. Este o idee care revine tot mai des în discursul lui Liiceanu, și anume că dizidența într-un regim autoritar e profund nefolositoare și e doar o manifestare a unei sminteli individuale. Iată:

„Nu cred că poți să judeci oamenii care, în regimurile totalitare, nu au NEBUNIA de a-și sacrifica viața, fără ca nimeni să știe. Gulagurile sunt pline de oameni care au murit EROI ANONIMI (…) În regimurile brutal totalitare, mai ales în prima parte a instaurării comunismului, cum a fost și la noi, în vremea lui Gheorghiu-Dej, vorbele care nu conveneau, gândurile exprimate fără rezervă însemnau să plătești cu viața.”

… iar după ce ne pregătește în acest fel, continuă cu o aparentă candoare care mă face praf:

„…Într-o societate totalitară, în care gradele de complicitate sunt fatale și simplul fapt că trăiești acolo te impurifică, pentru că faci gesturi fără de care nu ai mai putea exista, nu ai mai avea acces la mijloace elementare de subzistență, iar complicitatea se năștea în mod difuz, FĂRĂ CA MĂCAR SĂ ÎȚI DAI SEAMA -erai pus o dată la nu știu câți ani să semnezi o adeziune. Reușiseră să facă acte formale din lucruri care, judecate ulterior, puteau fi judecate drept complicități explicite. Or, nu erau.”

Deci, cetățeni, ce-avem noi aici: Gabriel ne spune că mai semna omul câte-o adeziune, nu știm la ce anume, important e că se întâmpla firesc, inocent, „…fără ca măcar să îți dai seama” și zău dacă asta reprezenta vreo complicitate, cât de mică. Poate că nu v-ați fi așteptat la o asemenea îngăduință de la semnatarul APELULUI CĂTRE LICHELE. Ba să vă așteptați, dragilor… căci el vede lucrurile în acest fel nu de azi, de ieri… ci așa a judecat mereu. Pe 20 ianuarie 2018, în Piața Universității, cu șapca pleoștită pe urechi și cu steagul „VĂ VEDEM DIN SIBIU” în spate, ca să nu-l tragă „corentul”, iată ce ne mărturisea domnia-sa:

..„Viața mea s-a-mpărțit ferm între două regimuri: cel în care , așa cum vă spuneam, gesturile eroice se făceau pe cont propriu, pentru că iradierea lor era nulă… NU-LĂ!!! Omul ăla care și-a dat foc pe pârtie, N-A CONTAT… ( cineva i-a suflat numele, deoarece Gabriel, o mare conștiință civică, nu-l reținuse, n.n.) …a, Babeș… da… sunt unii care vin și spun «atunci nu vorbeai»… dar nici nu se punea problema, că aveai un căluș în gură, nu se punea problema…” ( zău, maestre? ăștia împilați de regim și cu călușu-n gură, plecau pe la burse în Germania? n.n.) Azi nu mai suntem în situația asta, e normal ca în clipa în care istoria ne-a scos călușul din gură să ne purtăm ca ființe libere… este o măgărie să mi se spună «atunci nu vorbeai când aveai călușu-n gură, și-acum ești vocal» . Știu pe unii care au jucat un rol de dizidență care vin cu acest argument odios.”

Odios, nu? Maestre… cum să vă spun, nu știu dacă sunt cimitirele pline de dizidenți anonimi, dar matale, dacă făceai oleacă de dizidență în celălalt regim, matale, zic, nu erai un anonim… și nu cred că taman la cimitir te trimiteau băieții. Adică, spun, ce puteai să pierzi? N-ai mai fi fost cercetător, într-un post călduț, la Institutul de Istorie a Artei? N-ai mai fi mers la serviciu pe Calea Victoriei? N-ai mai fi prins burse în Germania? Așa că -mă gândesc eu-… căluș-căluș, dar asumat, maestre. Acceptat și molfăit cu grijă ca să nu scape ceva pe lângă…

„Aici noi vorbim de felul în care poate să-și traiască cineva viața în condiții de totală imoralitate a societății, pentru că societățile totalitare sunt imorale, în esența lor. Îți răpesc libertatea și îți dictează comportamentul de la un capăt la altul.(…) Bătălia pe care o duceai tu cu tine, vorbesc din punctul meu de vedere, era să te porți ca și cum ai trăi într-o lume normală. Trebuia să te agăți cu disperare de ideea că nu ești chiar atât de căzut cum vor ei să te facă.”

Nimic n-aș fi spus eu despre toate acestea, dacă acest superintelectual nu și-ar acorda într-un mod nerușinat și necontenit circumstanțe atenuante pentru orice, minimalizând, în același timp, meritele celor care au făcut ceea ce el nu a făcut. El va privi mereu cu seninătate faptul că l-a lingușit în mod dezgustător pe Petrov… că a susținut bombardamentele NATO din fosta Iugoslavie și că a justificat grămada de victime colaterale… că i-a cerut favoruri lui Dan Radu Rușanu pentru înlesnirea acordării unui credit, la care, în mod normal nu ar fi avut dreptul… apoi lui Decebal Taian Remeș dorind scutirea de taxe și penalități pentru editura pe care o conducea… și câte altele… că a adulat monstrul numit DNA… Căci mereu lui toate cele I S-AU CUVENIT! iar celorlalți, nu. Pentru el a fost MORAL, iar pentru ceilalți, nu.

Și nu cred că există o mărturie mai bună pentru această atitudine decât răspunsul pe care l-a oferit presei, când a fost întrebat dacă știe cât a costat transportul ilustrei sale făpturi, la Neptun, în iunie 2007, pe când se plictisea Petrov că n-avea cu cine să stea la „un pahar de vorbă și-un șpriț de vin”:

„…Ceea ce a făcut preşedintele Traian Băsescu mi se pare că este primul gest firesc pe care îl face un şef de stat ca omagiere a inteligenţei unei ţări… Nu pot fi întrebat de ce merg pe bani publici, pentru că nu eu trebuie să verific condiţiile călătoriei, pentru că eu sunt invitat. (…) Faptul că nişte intelectuali au cheltuit 10.000 de euro sau ce sumă s-a vehiculat mi se pare UN FLEAC ”.
…………………………………………………………………………………

Așa zic și eu, asta-i o scenă din filmul UN FLEAC, NE-AȚI CIURUIT, maestre!

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Hai, lasă!

Craisorul Campilor, caci asta face domnul Liceanu, bate campii, s-a incordat nevoie mare zilele acestea, chemand mortii # la Rivolutie. Spre deosebire de personajul istoric, care chema Romanii la lupta impotriva starii de iobagime, Liceanu, personaj isteric, nu cheama la lupta impotriva starii de iobagi ai Uniunii Europene in care suntem. Cum ar putea, cand Isteria Sa este in slujba intereselor entitatii mai sus mentionate?


“când ființa unui popor este amenințată așa cum e amenințată astăzi România, cuvintele trebuie să fie puține” spune Isteria sa. O da, aici a nimerit-o bine! Chiar la fix! Numai ca Isteria sa face cum face si nu gaseste domnule adevaratii vinovati ai acestei stari de fapt. Ar fi destul de usor sa isi procure o oglinda, in care sa se uite. Daca ar avea constiinta, nu ar trebui sa se uite indelung, s-ar recunoaste intr-unul din vinovatii pentru aceasta stare de fapt in care ne aflam. Dar, cum Isteria Sa, Liceanu, nu are la purtator un organ al sufletului, va trebui sa asteptam mult si bine pentru o bruma de bun simt din partea Sa.

Ii amintim domnului Liceanu pe aceasta cale, de felul in care a mostenit Editura Politica. Suntem convinsi ca macar memorie mai detine acest personaj din ce in ce mai funebru pentru istoria recenta a Romaniei. O detine, dar o scurteaza dupa bunul plac, si mai ales o acopera sub parfumurile “Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior”. Gabriel Liiceanu – Scrisori către fiul meu.

Nu am de gand sa ii calculez eu banii Isteriei Sale, cred ca ar trebui sa o faca chiar organul pe care il apreciaza dansul cel mai mult in tara aceasta. Nu, nu ma refer la ce credeti, ci la DNA. Asa ceva nu se va intampla, deoarece ar fi un fault in propriul careu facut de ei insisi si ar fi si cu rosu si cu penalty.

“În 1848, când s-a așezat în fruntea moților săi în Munții Apuseni și a pornit spre Blaj, Avram Iancu a ținut cel mai scurt discurs din câte au existat vreodată. A ieșit în tinda casei (din Câmpeni?), și-a scuturat șuba de pe umeri și a spus: „No, hai!” Știau toți ce vor, știau toți care e primejdia de care aveau să se apere.„No, hai!” trebuie să spunem și noi azi.”

Transformat peste noapte in far calauzitor al iobagimii #rezist,  Craisorul Campilor cheama la lupta! Deja mi-l imaginez pe broscoiul parfumat, urcat pe un cal alb, parfumat si incremuit, in fruntea armatelor #rezist, mergand spre Parlamentul Romaniei pentru a-l elibera de…alesii poporului! La o prima impresie poate parea o fractura logica, dar va asigur, nu este. Caci acesti alesi, nu sunt alesi de catre poporul #rezist, ci de catre suboamenii votanti PSD, cei fara dinti in gura.

“Mărturisesc că de la o vârstă fragedă am căpătat o sensibilitate ieșită din comun în fața gurilor fără dinți, a acestor mici hăuri care se deschideau în mijlocul feței, devenind sigla unei declasări umane. De unde le venea gurilor știrbe această incredibilă forță de avarie? Cum de transformau ele în două clipe un om într-o hidoasă epavă umană?

După ce am răsfoit prima oară un album Bosch, mi-au rămas în memorie, din  coșmaresca lui faună umană, chipurile edentate ale celor care-l însoțeau pe Isus în tabloul Purtarea crucii. Înspăimântători, drăcești, gata oricând să se alăture mulțimii care urlă, care înalță pumnul cu ochii ieșiți din orbite și cu gura știrbă rânjită. Gata să asiste, fremătând de plăcere, la o execuție publică. Gata să ațâțe focul rugului. Gata să înceapă linșajul. Gata să te scuipe când ești pe cruce. Gata să te sfâșie, să muște din tine cu cei câțiva dinți rămași teferi în gură. Gata să te întindă pe o masă și să înceapă, beți de voluptate, ședința de tortură.” Gabriel Liceanu, 24 februarie 2017

Culmea, dansul se refera aici la votantii PSD, dar intre timp, pare ca exact multimea cu grilaj# a ajuns in aceasta stare de nebunie cu spume la gura…Ca tot aduse domnul Liceanu, Isteria Sa, vorba de Bosch, am sa ii prezint si eu un tablou de acelasi autor, care descrie perfect multimea #Rezist in fata caruia se afla dansul pe un cal alb.

Acest tablou, este inspirat dintr-o alegorie cuprinsa in Republica lui Platon.Voi traduce un fragment din Platon, ca sa va dati seama ca armata cu grilaj # este exact aceasta corabie a nebunilor la care noi cei cu mintile pe acasa- inca!- asistam mesmerizati.

Zice asa batranul Platon: Imagineaza-ti o corabie in care se afla un capitan care este mai inalt si mai puternic decat oricare din echipajul sau, dar este cam surd si nici nu prea vede bine iar cunostinele sale de navigatie nu sunt nici ele mai bune. Marinarii se cearta intre ei care sa conduca- fiecare crede ca el este cel potrivit, desi nici unul nu a invatat arta navigatiei, nu poate spune cine l-a invatat sau unde a invatat-o, ba chiar vor clama ca nici macar nu se poate invata navigatia, si toti vor fi gata sa il taie in bucati pe cel care ar crede altcumva. Se roaga de capitan sa le lase comanda corabiei lor; si daca nu reusesc si altii sunt preferati, ii vor ucide pe acestia din urma sau ii vor arunca peste bord. Dupa ce il vor imbata pe capitan cu bauturi si narcotice, se vor rascula si vor prelua controlul corabiei, vor da buzna in magazii, mancand si band; si vor pleca in calatorie exact in halul in care se vor afla. Pe cel care este aliatul lor si ii ajuta in acest complot de a prelua corabia din mainile capitanului in propriile maini, il vor complimenta ca fiind un marinar desavarsit, pilot, iar pe fostul capitan il vor numi bun de nimic…”

Noi sunt toate, vechi sunt toate…Liceanul continua cu panica si isteria: “Primejdia, pentru un popor, poate veni din afară sau dinăuntrul țării. Acum nu suntem distruși prin cotropire. Peste România nu dau turcii, peste România nu dă Armata Sovietică victorioasă. “

Desigur ce ar putea sa spuna Liceanul? Aceleasi vechi si ras-folosite placi: Rusii! Ah, a mai adaugat una chiar din negura istoriei…Turcii! Asta era! Intr-o Europa in care mai toti vecinii nostri s-au dezbarat de Uniunea Europeana si metehnele ei dictatoriale, de incultura care ni se baga pe gat zi de zi din birourile sordide ale Turnului Babel Bruxelez, noi trebuie sa ne temem de Rusi si de Turci! Sigur, vor veni cu iatagane, ieniceri, spahii, Armata Rosie, exact…

” Flutură tricolorul, fraților, și ne duc regii la mormânt în timp ce ne îngroapă țara. No, hai!”

Ca o adevarata capetenie Isteria Sa, tine de fapt un discurs mobilizator, ca in filmele de la Hollywood. Craisorul campiilor ni se adreseaza cu “fratilor”! Cine sunt acesti frati domnule Liceanu? Cei fara dinti? Pai parca de aceia radeati! Taranii? Parca si de aceia radeati! Poporul? Pai cum, domnia voastra, un om atat de fin, se amesteca cu plebea? Hm…

Sarisem peste partea cea mai amuzanta…chiar mi se pare ca frizeaza dementa nu isteria! Intr-un asalt balbait si precipitat, Isteria Sa ne spune: “Vom putea fi omorâți pe stradă, copiii noștri vor putea fi violați, femeile noastre răpite și trimise de ganguri de traficanți în străinătate. România va deveni paradisul drogurilor. Procurorii nu vor mai putea acuza, judecătorii nu vor mai putea condamna, închisorile se vor goli de tot.” 

I-auzi Frantz! Spune-ne ceva ce nu se intampla deja! Asta una la mana! Se intampla pentru ca asta se intampla peste tot, nu doar in Romania. Bre, ca altfel nu meriti sa iti spun, matale chiar ne iei de prosti? Cred ca nici in fundul lumii a treia nu se pot face aceste lucruri la liber. Asa de mare este disperarea, incat matale, Filozoful Neamului scrii asemenea texte panicarde ce frizeaza penibilul? Intr-adevar, astfel de idei nu ii pot mana in lupta decat pe Martorii lui #Rezist.

Sfarsitul este demential. Ceva de Bollywood. Apar in textul domnului Liceanu cuvinte interzise in mediul eurocrat din care provine! De exemplu: “Natie”, “Temeiul nostru”, “suntem”, “tipsia natiunii”, “se goleste tara”. Mai mai mai! Cuvinte nationaliste?? Pe bune?? Domnule Liceanu ce ati patit? M-am spariet!!! “Se goleste tara”? Imi aminteste de Dan Puric si al lui spectacol “Sa se ridice tara”. Spectacol tinut impreuna cu Furdui Iancu. Oare ce ar spune amicii de la MBruxelles de asemenea text? Rusinicaaa! Dar cum inghit acest text toti progresistii corporatisto prtz ? Le place? Le plaaace, cum sa nu le placa! Domniei voastre nu i se lipesc etichete de “fascist”, “nationalist”, cum ni se lipesc noua, celor ce ne-am saturat de iobagia Mbruxelleza. Desigur, nu putea lipsi o referinta la 1989…caci si atunci probabil domniile voastre ati organizat totul.

” Ieșind în stradă cu sutele de mii, ne vom așeza ființa pe tipsia națiunii care suntem și o vom arăta lumii întregi. Așa cum am arătat-o și în decembrie ᾽89, așa cum am arătat-o și în acest început de an. O vom arăta din nou acum, în prejma unui nou Crăciun. Dacă nu o vom face în acest ceas de primejdie extremă, vom dispărea ca nație. Până la urmă trebuie să le fim recunoscători borfașilor noștri din Parlament. Ne-au pus în fața temeiului nostru, ne-au arătat – sfidându-ne, zădărându-ne și primejduindu-ne – că suntem. No, hai!”

Eu nu pot decat sa va urez….hai sictir! Sa imi fie cu iertare dar ma duc sa vomit.

Autor: Paul Hitter

Sursa text si foto: Ulei și apă

Alexandru Petria: ”Infractorul Gabriel Liiceanu”

Mă interesează Liiceanu cât mă interesează și Marian Godină.

În registre diferite, ambii aberează cu lejeritate.

Acum, asistatul social al statului de la GDS a trecut la o altă etapă a țăcănelii, vrea răzmerițe și instigă la răsturnarea ordinii constituționale.

Ultimul său text merită citit (se găsește aici). Și de procurori, și de judecători. Fiindcă în Codul Penal se precizează:

„Art. 368 Instigarea publică

(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

Art. 369 Incitarea la ură sau discriminare

Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Art. 397 Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

(2) Întreprinderea de acţiuni violente împotriva persoanelor sau bunurilor săvârşite de mai multe persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituţionale ori al îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”

A fost încălcată linia roșie dintre o opinie și plonjarea în zona infracționalului.

Prin textul „No, hai!”, cu trimitere la Avram Iancu, Gabriel Liiceanu joacă pe un teritoriu extrem de periculos, iar urmările n-ar trebui să întârzie, dacă suntem un stat de drept.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria