Se afișează postările cu eticheta filiala Maramureș. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filiala Maramureș. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 martie 2025

ȘEDINȚĂ DE CENACLU LITERAR, ÎN CADRUL L.S.R., FILIALA MARAMUREȘ

În acest sfârșit de săptămână (15 martie 2025), la ședința de Cenaclu literar L.S.R., Filiala Maramureș (președinte Carmena Felicia Băințan), am avut musafiri-invitați de la Piatra Olt - scriitoarea Constanța Tanțy TRIȚĂ și de la Vâlcea - prof. Ilie BUCĂ - oameni minunați care promovează literatura de înaltă calitate.

Clar, nu au venit cu ,,mâna goală", ci au pus în bagajul dumnealor, cele mai recente apariții editoriale. S-a vorbit despre poezia lui Constantin (Costy) Triță, Constanța Tanțy Triță și despre realizările literare ale prof. Ilie Bucă - istoric, monografist.
Cunoscându-i, mai ales pe fam. Triță, parcă de o viață, nu m-am putut abține să nu rostesc două-trei vorbe despre Oamenii - Costy și Tanțy - apoi să, iau la întâmplare, volumul proaspăt lansat în Baia Mare - ,,Dorințe ascunse", o poezie, de-acolo de unde mi s-a deschis pagina de carte.
Evident că emoții au fost mari și prezente în suflete noastre. Eu, nu pot vorbi despre Costy Triță la timpul trecut. Pentru mine, el nu ,,s-a dus", nu există ,,nu mai este"... mi-a rămas în suflet și așa va fi pentru multă vreme viitoare. Nu, ,,nu s-a stins"! Este încă în inimile multora care l-au iubit și apreciat la adevărata lui valoare. Costy, drag prieten, îți mulțumesc pentru această minunată și emoționantă zi, pe care am petrecut-o cu tine, cu Tanțy, cu toți cei prezenți și implicați în această zi, în evenimentul literar.
Personal, i-am dăruit distinsei poete Constanța Tanțy Triță, din respect, apreciere și prețuire:
- un acrostih, pentru volumul lansat - ,,Dorințe ascunse”. Nu l-am dat oricum, ci l-am scris în forma olograf, semnat și datat. iată, proba rostirii mele:
DORINȚE ASCUNSE* - versuri
(* numele unui volum de versuri, semnat de către Constanța Tanțy Triță)
Drumul își așterne urma în
Ochii de catifea albastră dintr-un bob de
Rouă trimisă pentru a culege
Iasomie - cunună peste timp
Necălcat - și-abia apoi voi
Ține în brațe sărutul pentru
Eternități de vise...
Azi, voi sădi zâmbete în
Scara vieții - urcând spre
Culmea muntelui pentru a îmbrățișa
Umbra cerului din care mă hrănesc cu
Nestemate adunate în cuvinte, care
Se nasc într-un verde-miracol, doar
Euterpe își începe dansul zorilor pentru mine...
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
***************************
Tot în acest context, și tot olograf - semnat și datat 15 martie 2025 - i-am dăruit aceleași doamne Triță, un poem-acrostih, portret literar. Rog aveți aici, dovada. Clar, nu cea olograf...
CONSTANȚA TANȚY TRIȚĂ - acrostih
(portret literar)
Cărarea mă duce spre rugăciune
Oare, azi, voi culege cuvinte
Netulburate, sau le voi
Sădi în eternitățile șoaptelor?
Timp - care nu-ți oprești curgerea
Adună dreptatea și adevărul în
Noi, cei care-ți dăm tribut
Ținând lumânări aprinse în inima
Anotimpului cules din mir...
Te-am privit răsărit de cuvânt
Abia apoi s-a trezit gândul
Netrist să te prindă în
Ținutul amintirilor întâiului zbor închis cu
Yala - pentru limpezimea izvorului de libertate...
Timp cules din adevărul bobului de
Rouă - mai lasă-mi câteva veacuri să-mi
Iau rugăciunea din privirile clipelor
Ținute în inimă de catifea pentru
Ăstalalt curcubeu plimbat pe aripi de vânt...
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
**********
Pe lângă toate acestea, la Premiile revistei ,,Din vatra satului”, Constanța Tanțy Triță - a fost recompensată cu următoarele premii, înmânate, clar, în acest cadru festiv:
SECȚIUNEA VOLUM TRADUS BILINGV / TRILINGV:
- PREMIUL I - ,,IN MEMORIAM COL. (REZ.) MACOVEI BREBAN” -
pentru volumul:
,,PREZENTUL CA STARE / PRESENT LIKE MOOD / LE PRESENT COMME ETAT” (română, engleză, franceză);
SECȚIUNEA POEZIE:
- MARELE PREMIU - ,,IN MEMORIAM PROF. ION BURNAR” -
pentru volumul: ,,DORINȚE ASCUNSE”, din care redau câteva versuri:
,,Aș vrea să dorm
Într-un pat
Cu iarbă de lună
Și perne stelare
Ghemuită toată
În brațele tale
Să-mi gâdili visele
Cu ochii ca un fior
Și să le mângâi
Până când
Mă voi trezi
Iubindu-te
Aș dori îndrăzneli
Încinse și necenzurate
Cuvinte scurte și neînțelese
Iar apoi să adorm
Fericită și liniștită
Cu capul în poala ta
Așteptând primele semne
De toamnă”,
poemul ,,Dorințe ascunse”, din volumul cu același nume, apărut la Editura Kitcom, Verguleasa (OT), 2024, ISBN 978-630-6585-19-9, 122 p., cu o prefață semnată de scriitoarea Silvia Giurgiu Pătrăchioiu, traducere Corina Mariana Berbece (franceză) și Valentina Roxana Petrache (engleză).
Fiind unul dintre membru fondatori ai revistei ,,Din vatra satului”, le-am propus colectivului de redacție, și au aprobat în unanimitate, ca cei doi - împreună cu Angella Dumitrașcu, absent motivat - să fie reprezentanții acestei reviste pentru zona Oltenia - cu împuternicire semnată și ștampilată, clar.
Deci, de azi, pentru că au acceptat, Constanța Tanțy Triță, Angella Dumitrașcu și prof. Ilie Bucă sunt redactorii revistei ,,Din vatra satului”, pentru zona Oltenia. Mulțumim că ați acceptat varianta propusă de către noi, și cu siguranță ne veți fi alături. Pentru că nu facem rabat de la regula calității, originalității și autenticității, m-am simțit obligat să le spun acest lucru, care este esențial în acceptarea și promovarea materialelor.
Tot un ,,răsfățat” în plan literar a fost și Constantin (Costy) Triță. Repet, pentru mine Costy Triță este prezent, cel puțin în sufletul meu! A fost prezent... cu siguranță, ne-a văzut din ceruri...
Astfel, la SECȚIUNEA ,,PREMII ACORDATE POST MORTEM - IN MEMORIAM”, pentru Domnia Sa, avem următoarele premii, pe care le-a primit, doamna Triță:
MARELE PREMIU - ,,IN MEMORIAM - PROF. UNIV. DR. MIHAI POP din Chiuzbaia”, pentru volumele:
- ,,Doar pentru tine”, autor Constantin Triță;
- ,,Rondeluri. Sonete. Rugăciuni și erezii”, autor Constantin Triță;
Nu degeaba, încă în viață, Costy Triță, a fost numit ,,poetul iubirii”. A iubit cu sinceritate și a fost iubit cu sinceritate. Am dovada, în două dintre poeziile semnate de Domnia Sa:
Trecut-au anii
Trecut-au anii... grăbiţi şi oneşti,
Clipele-aşteaptă eterne poveşti,
Vântu-n burlane... frunze adună,
Amiaza asta, nu-mi pare bună.
Titluri parşive... cronici divine,
Viaţa te-nvaţă... trist... ce e bine!
Priviri rebele... caută ploaia,
Plină de farmec... este odaia.
Pot recunoaşte... lira... şi sfinţii,
Ce se răsfaţă-n... oglinzile minţii
Şi-aceea corabie... fără de har,
Pusă-n mişcare, de un tâmplar.
Dinspre-ntuneric... spaimele vin,
Aprinsă-i lampa... lui Aladin
Şi o minciună, uite, zâmbeşte,
Tainice umbre când tâlhăreşte.
Lumea-n cuvinte, trece grăbită,
Pudoarea-i falsă... sulemenită,
Închid ziarul... făr-de substanţă
Vremea-i venită... hai în vacanţă!
Costy Triţă
II.
Vor trece toate
Vor trece toate... dragoste și ură,
Le vom lăsa a curge-nspre abis,
Apoi, vom reclama la prefectură
Ferestrele, ce nu ni s-au deschis.
Sări-vom peste timp și peste ape,
Uitând păcatu-n așternuturi verzi
Și învățând ispitele... să-și scape,
Demonicul parfum... peste livezi.
Amiezi de foc... vor lumina eteric
Speranțele... ce se ascund... în noi,
Când fluturii dansează, vis feeric,
Iar degete pătrund, adâncuri moi.
Vor trece toate... ură și minciună,
Furtuni de dor, regrete... și tăceri,
Rămâne însă, dragostea, stăpână,
Pe cavalcada... marilor plăceri.
Aștept după perdele înc-o noapte,
Semnul tacit... și dramul de noroc,
Sorbindu-te încet, cu buze coapte
La ora când... destinu-și face loc.
Costy Triță
Costy, drag prieten, dacă rostesc cuvinte precum ,,neuitare” și ,,nemurire”, să știi că mă voi ține de cuvânt! Drumuri line, pe cărările cerului.
Aaaaa, uitasem! Și este chiar un alt amănunt de esență. La SECȚIUNEA ,,VOLUM - IN MEMORIAM”, mai există un premiu. Este vorba despre PREMIUL ,,IN MEMORIAM - PROF. UNIV. DR. CARMEN DĂRĂBUȘ”, pentru volumul: ,,OLTUL DIN INIMĂ. DESTINUL UNEI SINGURE IUBIRI. IN MEMORIAM - COSTY TRIȚĂ”, coord. Mariana Moga, care a primit PREMIUL I.
Mulțumesc, Bunului Dumnezeu, că ne-a dăruit o astfel de zi! Din punctul meu de vedere, zile din astea nu prea sunt. Dar, azi, chiar a fost o zi binecuvântată de Dumnezeu. Cu multe surprize. Cu foarte multe emoții. De-acolo, din cer, ne-au văzut și am fost văzuți!
În plus, din partea ASCIOR - Aria Maramureș, Constanța Tanțy TRIȚĂ, a mai primit o DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ!
**********
Și jurnalista Angella Dumitrașcu a fost recompensată, chiar și în lipsă! O DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ, din partea ASCIOR (ASOCIAȚIA DE CIVILIZAȚIE ORTODOXĂ) Aria Maramureș - președinte Vasile Bele;
- un portret literar - poem-acrostih, olograf, semnat și datat;
- din partea revistei ,,DIN VATRA SATULUI", la SECȚIUNEA ,, REVISTE LITERARE, CLUB DE PRESĂ, CULTURĂ ȘI ARTĂ", premiul ,,IN MEMORIAM - PR. VASILE TRIF din CHIUZBAIA" / MARELE PREMIU pentru întreaga activitate desfășurată prin CLUBUL DE PRESĂ - VALEA JIULUI, prin reprezentant Angella Dumitrașcu.
Te felicit, bună prietenă, pentru întreaga activitate desfășurată. Știi că oricând ești bine venită în Maramureș. Pupici și îmbrățișări... Premiile au fost preluate de către poeta Constanța Tanțy Triță și în curând veți putea intra în posesia lor. Ne onorează fiecare lucru minunat...
**********
Și asta nu e tot! A venit rândul prof. Ilie Bucă - prin excelență în împătimit monografist și istoric. După ce și-a prezentat în cuvinte modeste, vasta activitate literară, profesorul de matematică, ne-a surprins plăcut și cu poeme. Ne-a vorbit despre revista pe care a fondat-o, încă pe vremea când era în activitate, azi fiind tânăr pensionar, revista este coordonată/condusă, cu același profesionalism, de alte cadre didactice, rămase în activitate.
Și Domnia Sa a avut parte de câteva surprize:
- DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ - ASCIOR Aria Maramureș;
- medalia ASCIOR / REVISTA ,,DIN VATRA SATULUI", realizată de către sculptorul Ștefan Călin Hrihor din Chiuzbaia;
- portret literar într-un poem-acrostih ILIE BUCĂ - semnat de către Vasile Bele;

VASILE BELE, presedinte ASCIOR Baia Mare

sâmbătă, 17 februarie 2024

17 februarie 2024 - ședință de Cenaclu literar la L.S.R., Filiala Maramureș


 17 februarie 2024, sâmbătă - ședință de Cenaclu literar la L.S.R., Filiala Maramureș - președinte Carmena Felicia Băințan - unde, emoțiile au acaparat inimile celor prezenți...

Clar, dacă este sâmbătă, în sala ,,Ion Burnar", din cadrul Bibliotecii Județene ,,Petre Dulfu", din Baia Mare, este ședința de cenaclu literar, alternativ, L.S.R., Filiala Maramureș, cu Asociația Scriitorilor din Maramureș - președinte Florica Bud. Vorbind despre ziua de azi, prezența a fost îmbucurător de frumoasă, la masa maeștrilor literari, fiind președinta L.S.R. Carmena Felicia Băințan - cea care conduce destinul acestei filiale de la începuturi, editorul Flaviu Claudiu Mihali și cei doi invitați speciali, despre care s-a vorbit și care ni s-au destăinuit literar - prof. Smarada Iuga și prozatorul Milian Oros - doi oameni, cu adevărat profunzi și originali din punct de vedere literar. A fost o întâlnire de suflet, cu multe (sau mari!) emoții. Așa cum era firesc, președinta filialei L.S.R., a făcut, pentru început, o scurtă prezentare pentru fiecare invitat. La loc de mare cinste a fost prof. Smaranda Iuga, care ne-a împărtășit, cu emoție și dragoste, din activitatea Domniei Sale - cărți de epigrame, de poezie, dar și proză scurtă - având în pregătire cel de-al nouălea volum (sper să fi reținut exact numărul aparițiilor editoriale!). O activitate literară vastă, din care reiese acribia dar și sinceritatea autoarei. Smaranda Iuga, debutează în volum, în anul 2013, cu ,,De vorbă cu gândul", urmând o pauză editorială până în anul 2018, când editează volumele ,,Zâmbiți cu Smaranda" și ,,Epigrame de zi la zi". Urmează volumele ,,Epigrame cu Smaranda, Popas... 80", ,,Destin dulce amar" și ,,Poezii... poezii", (2022).
A vorbit autoarea despre ea, făcându-și o prezentare interesantă și au ținut să ia cuvântul prof. Aurelia Oancă - o recenzie la unul din cele mai recente apariții editoriale, prof. Ioan Șiman - cel care a descoperit-o, a apreciat-o, a susținut-o în cadrul cenaclului Clubul ,,Spinul", al epigramiștilor maramureșeni. Nu s-au lăsat mai prejos, buna prietenă Janeta Joca și Viorica Găinariu Tazlău - membru fondator Clubul ,,Spinul", care a rostit un cuvânt de laudă la adresa Smarandei Iuga... fiind mulți ani colege de epigrame, în cadrul acestui club. Uitasem! Editorul Flaviu Claudiu Mihali a mai rostit un Laudatio, emoționant, din care am reținut și mai târziu l-am dat exemplu, afirmând că ,,în calitate de editor, greu ține pasul cu energia creatoare a prof. Smaranda Iuga". Eu, sincer, îl cred! Felicitări, Smaranda Iuga pentru energia și pozitivismul pe care ni-l dăruiți. Eu, cel puțin, asta simt. Asta am observat și eu, la Smaranda Iuga - puterea de creație, tinerețea (deși, are o vârstă foarte frumoasă - peste 80!), firea prietenoasă, vibrația care o transmite la fiecare întâlnire literară când este prezentă... și multe alte atuuri, pe care le văd în Domnia Sa, pe care le-am rostit, la momentul meu, cu asumare. Ca o concluzie... afirm cu responsabilitate maximă că sunt bucuros să fiu contemporan cu asemenea oameni valoroși - Smaranda Iuga, Ioan Șiman, Viorica Găinariu-Tazlău, Vasile Țâncaș sau, mult mai tânărul Milian Oros. Bucurie, respect și prețuire tuturor.
Mulțumesc Smaranda Iuga pentru lecția de viață, de prietenie, de respect, de dăruire pe care ne-o transmiteți, de aceea în final, rog primiți, drept dar literar, sub semnătură proprie, un poem-acrostih, un portret literar, care va fi prins în proiectele noastre literare, publicat în volum dar și în revista ,,Din vatra satului".
SMARANDA IUGA - acrostih
(portret literar)
Se duc toamnele în zâmbete, lăsând
Miraculosul rod - să ne fie zidire cu
Aromă de gutui - rugăciune și mir.
Rouă verii netrezite își culege pribegia din
Anotimpul unui sărut - abia acum
Norii își privesc umbra visului
Din îmbrățișarea verdelui-miracol -
A răsărit în șoapte nerostite lumina gândului...
Irișii își caută șoaptele în
Umbra unui sărut pictat cu rouă -
Grădinile au înflorit în privirile de smarald -
Apusul, își scrie valsul luminii în cuvinte...
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
Felicitări pentru întreaga activitate literară desfășurată în spiritul valorilor!
A urmat, ,,scurt și la obiect", ca de fiecare dată, prozatorul Milian Oros, care și-a prezentat cel mai proaspăt volum, ups!, nu de proză, ci de... versuri. Ne-a citit doar două poeme, dar a lansat invitația de a participa la lansarea acestui volum, luna viitoare, în data de 7 martie, ora 17.00, la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu". Doamne ajută să ne (re)vedem sănătoși. Poemele ne-au emoționat. Am văzut, nu doar un prozator de excepție, ci și un poet valoros, profund, original. Felicit această apariție editorială, și cu siguranță, îmi voi lăsa treburile cotidiene și voi fi prezent la această lansare. Bravo, bun prieten-camarad! Vorba prof. Ioan Șiman, ca reacție și comentariu, (citez din memorie): ,,A citit un poet!". A fost o întâlnire frumoasă și fructuoasă. Personal, numesc această întâlnire, o lecție de emoție și de suflet. Printre cei prezenți amintiți, mai doresc să remarc prezența lui Daniela Micu, Lucia Virginia Pop, Janeta Joca, Maria Focze, Elena Borcuti, Aurelia Oancă, Nelu Danci, Grigoraș, Vasile Țâncaș, Liviu Coroiu, Florin Dragomir, Vasile E. Lupșe... și au mai fost câteva persoane, pe care, cu regret, chiar nu le cunosc.
Am lăsat în final prezența familiei-susținătoare Smarada Iuga... vorba prietenului Milian Oros... (citez din memorie): ,,aici, sunt prezente patru generații (n.a. cu referire la Smarada Iuga!)...". Și a făcut prezentarea: Smaranda Iuga (străbunică), fiica Domniei Sale, nepoata Smarandei Iuga... și, no să ghiciți (fantastic de frumos), având doar câteva luni, strănepoata Smarandei Iuga. Ne-am bucurat! Mi-a plâns sufletul de bucurie, dar Milian Oros, foarte atent și vigilent la tot ce se întâmplă în jur, mi-a ,,furat ideea"! Bravo, Milian Oros! Ați fost, cu toții, la înălțime. Am și pentru Domnia Voastră, un cadou literar, adică un poem-acrostih, portret literar, pe care doresc să vi-l dedic. Rogu-vă, să îmi iertați îndrăzneala...
MILIAN OROS - acrostih
(portret literar)
Marea și-a chemat valul să îi fie
Iertare, unui sărut căzut doar în zidirea
Liniștii de smaralde țesute cu
Iubire de catifea culeasă din cântec și
Anotimp - lacrima a îmbrățișat
Netristețea gândului răstignit...
Oare, zâmbetul dintr-un gând
Rămas în pribegia viselor nu atinge clipa
Orizontului de catifea? Șoapte zidite în
Seninul altui anotimp albastru...
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
Milian Oros, îmi doresc revederea la lansarea volumului! Smaranda Iuga, mulțumesc pentru ,,dedicație și iscălitură", pentru volumele ,,Destin dulce amar" și ,,Din amintirile mele", 2023. Așa oameni, așa fapte! Prețuire și respect profund...

Vasile Bele, U.Z.P.R.
Chiuzbaia, 17 februarie 2024


Foto: Janeta Joca Coroiu

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Şedinţa Ligii Scriitorilor Români Filiala Maramureș din 10 octombrie 2015

Plouă. A plouat și avem șanse certe să mai ploaie. Așa este toamna și suntem obișnuiți cu așa ceva.Cuvântul de bine a președintei Carmena Felicia Băințan, ne scoate din meditație și este ocazia cu care ne "divulgă" și ordinea de zi:
·        Lansarea volumului VI și VII al Clubului epigramistic "Spinul" din Baia Mare
·        Lansarea volumului de proză a doamnei Carmen Felicia Băințan "Iubirea din tăcere"
    Cuvântul domnului Dragomir Ignat aduce precizări la modul cum trebuie procedat, la astfel de prezentări, este vorba să scriem corect autorul și cartea, Domnia sa aduce un exemplu cu cartea domnului Ioan Groșan. Descrie pe scurt epica volumului și inserează părerile personale al acestui volum, considerat ca o proză bună, bine legată și cu o citire plăcută.
      - Domnul Ioan Lazăr, proaspăt venit la filială, urmașul lui Ilie Lazăr de Purcăreț, colegul lui Iuliu Maniu, își face o scurtă biografie, Domnia sa este profesor și își spune părerea despre volumul doamnei Carmena Băințan. Îi face o dedicație autoarei acestui volum.
      Vorbește apoi doamna Aurelia Oancă, care, pătrunsă fiind de proaspăta lecturare a volumului, spune că a dezamăgit-o eroului principal.
        Domnul Toma Gross Rocneanu felicită autoarea, se scuză pentru necitirea acestui volum, dar  vorbește de volumul anterior unde înfiriparea dragostei între eroii romanului este oarecum aparte.
        Doamna Carmena Băințan dă relaţii pe marginea volumului, de unde a apărut ideia acestei nuvele și unele subtrefugii de care s-a folosit pentru a putea scrie, deoarece întregul roman se bazează pe istorii recente și reale. Menționază faptul că în Corsica se sărbătorește "Festivalul castanelor"
      Ia cuvântul domnul prof. Săluc Horvat, președintele Asociației Scriitorilor Baia Mare, un musafir de seamă, care se bucură că este între noi și regretă că nu a venit de mai multe ori. Felicită pe autoare pentru volum și îi urează succes în continuare. Domnia sa ne invită să participăm la ședințele Asociației Scriitorilor și solicită, acelor care doresc, să vină să publice în revista "Nord literar", să vină cu curaj dacă doresc ca operele  lor să fie publicate în revista scriitorilor maramureşeni.
      Domnul Ignat Dragomir pentru fixarea unor apucături, determinate de eroi din nuvelă, ne spune o întâmplare similară a domniei sale trăită în Mexic.
      Domnul Ioan Lazăr face o legătură între Maramureș și .....alții. Ne citește poezia "Idilă"
      Domnul prof. Ioan Potop arată că și domnia sa are astfel de poezii și militează pentru dragostea de oameni. Propune inversarea cuvintelor în titlul. Este fascinat de realizarea copertei care sunt niște simboluri atât ale iubirii cât și ale unor faze din dezvoltarea Terrei: "Să stăpâniți pământul și faceți-l roditor"
        Este momentul în care apare editorialistul prof. Dan Achim, redactor șef al editurii "Gutinul" alături de el este domnul Valeriu Sabău, un cunoscut prozator.
Acest punct se dedică revistei filialei "Freamăt" care este posibil să o tipărim chiar din banii de cotizații. Se propun mai multe variante de realizare a acestui deziderat dorit de fiecare membru al filialei. Domnul Ioan Lazăr  dorește să fie membru al acestui cenaclu băimărean. Îi trebuie o fișă de scriitor care se va xeroxa. Colegii sunt de acord cu adeziunea domnilor Ioan Lazăr Ioan și a domnului Ioan Potop. Numai bine și bune, ne reîntâlnim la următoarea ședință peste două săptămâni.
         Cu prețuire,

                              Toma GROSS ROCNEANU

duminică, 15 martie 2015

Cronica Cenaclul literar al Ligii Scriitorilor, filiala Maramureș din 14 Martie 2015

Este rândul la citit în cadrul Ligii Scriitorilor Maramureş, preşedinte prof. Carmena Băinţan a domnului Ioan Marin Chiorean. Este interesant de reținul că domnul Chiorean, înainte de-a citi, a trebuit să dea răspuns la mai multe întrebări: cum s-a apucat de scris, concepții despre modul de-a scrie cu multe arhaisme ( care uneori pune cititorul neavizat în dificultate cu citirea cărții respective ), în speță " La Poarta Levantului", carte lansată în 2011 și care este un volum de dragoste, istorie și unele obiceiuri din vremurile secolului XVIII.
Domnul Ioan Marin Chiorean, cu amabilitate şi deschidere arată intențiile Domniei sale în pornirea lui pentru literatură, unde a preferat să aibă stilul lui care să-l reprezinte. Domnia sa a avut indrumători încă din liceu, dar nu a putut folosi integral sfaturile primite, deoarece compilările nu-l reprezintă pe autor. Nu neagă faptul că una din iubirile sale i-au aprofundat dorința de-a se destăinui în scris. Vorbeşte apoi despre „Istoria Patriei”, unde  a avut ample înrâurâri asupra lui, probabil a fost declicul care a definitivat viitoarea pasiune a scrisului. Astăzi ne prezintă circa zece volume care au o caracteristică intrinsecă. Este vorba de modalitatea de-a pune în pagină, ceea ce este istoria, dragostea și relațiile umane văzute de un intelectual rasat, un om care are pretenția că aduce o altfel de abordare istorică a Țărilor ce intrau în compoziția României de astăzi.
Domnul I. M. Chiorean este un scriitor aparte,  cu multe valențe și compoziții artistice între ale scrisului . Este atât prozator cât și poet, istoric, ceea ce denotă pregătirea intelectuală ireproșabilă și nu o fugă după publicitate ieftină. Este un mare câștig pentru Liga Scriitorilor din Maramureş!
Îi mulţumim de prezenţă și îi dorim mult succes pe calea literaturii pe care o calcă de mai bine de douăzeci de ani. Felicitări încă o dată!

                                                                       Gross Toma ROCNEANU