Se afișează postările cu eticheta gheorghe a. stroia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gheorghe a. stroia. Afișați toate postările

joi, 5 ianuarie 2023

Revista universală de creație și atitudine ARMONII CULTURALE își premiază AUTORII

 


Revista universală de creație și atitudine ARMONII CULTURALE își premiază AUTORII prin acordarea premiului INTERNATIONAL LAUDATIO PRINCEPS - un însemn de PREȚUIRE și APRECIERE a întregii activități de-a lungul anului 2022

Clipă de clipă, zi de zi, an de an, adunăm în calendarul existenței noastre, noi și noi emoții, vibrații, culori, legăm prietenii, ne unim indisolubil sufletele într-o simfonie a cunoașterii și recunoașterii valorii.
Revista universală de creație și atitudine culturală Armonii Culturale are, prin multitudinea AUTORILOR săi, o puternică vizibilitate la nivel național și internațional. Pentru autorii săi, aflați în România de dincoace sau dincolo de Prut, ori departe în diaspora românească de pe întreg mapamondul (Europa, SUA, Canada, Australia), Armonii Culturale este locul căruia cu drag îi spun ACASĂ.
Aici, aproape de persoanele dragi, în patria inimilor lor, înfloresc artele - poezia, teatrul, muzica, dar și spiritul militant, prin reportaje, interviuri, pagini de istorie laică sau religioasă, transformate în lecții veritabile de viață. Îi menționăm aici și pe minunații prieteni ai revistei din mediul internațional (Siria, India, Columbia, Mexic, Vietnam, Bangladesh, Nigeria).
Toate aceste minunate lucruri nu se pot întâmpla fără contribuțiile voastre, dragi AUTORI ARMONII CULTURALE, fără dragostea și dedicarea voastră față de cuvântul scris. Revista noastră, marea noastră familie culturală, vă mulțumește pentru efortul depus în anul care se apropie de final, 2022, pentru fiecare titlu afișat pe prima pagină, apreciat și lecturat de cititorii noștri.
Prezența voastră constantă în paginile online ale revistei Armonii Culturale nu poate fi decât motiv de bucurie și recunoștință. De asemeni, mulțumim întregului colectiv redacțional al revistei, editorilor și consilierilor noștri, a căror muncă se reflectă în tot ceea ce reprezintă astăzi Armonii Culturale.
Vă mulțumim și vă răsplătim cu un premiu special - LAUDATIO PRINCEPS care vă recunoaște valoarea, vă onorează și vă prețuiește, în egală măsură.
***Revista universală de creație și atitudine culturală Armonii Culturale promovează operele literare ori artistice ale creatorilor de limbă română și nu numai. Acest premiu reprezintă sincera noastră prețuire, ce încununează intenții transformate în împliniri. O facem de fiecare dată cu bucurie, respect și condescendență. Vă mulțumim!

Gheorghe A Stroia, președinte onorific Armonii Culturale,
George Nicolae Stroia, Director Armonii Culturale Press
05.01.2023 Bacău, România

miercuri, 3 februarie 2021

INVITAȚIE înscriere Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea ”MILENARIUM”

 REVISTA Armonii Culturale, în parteneriat cu EDITURA Armonii Culturale, dă STARTUL înscrierilor pentru un nou proiect marca Armonii Culturale, intitulat MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea. Noul proiect își propune să includă în paginile sale scriitorii români de pretutindeni, atât din țară, cât și din diaspora,  poeți, prozatori, eseiști și exegeți, critici literari, publiciști, monografiști, etc, cu date biobibliografice proprii.

Pentru înscriere, fiecare participant trebuie să aibă în portofoliul său editorial minim 2 cărți, fără să fie obligatoriu membru al unor uniuni/asociații de creație literar-culturale. Pot participa autori de limbă română, de orice vârstă, fără nicio restricție de areal geografic. Lucrarea va avea mai multe volume, în funcție de numărul autorilor participanți (40-60 autori/volum).

AUTORII Armonii Culturale (deținătorii unui cont de autor), cei care ne-au onorat de-a lungul timpului cu valoroase colaborări în paginile revistei Armonii Culturale, dar și celor care ne-au acordat încredere prin publicarea volumelor proprii la editura Armonii Culturale, vor fi prioritari includerii în dicționarul enciclopedic.

CERINȚE PENTRU PARTICIPARE:

– o fotografie format bust;

– date biografice (data și locul nașterii, studii, profesie, domiciliu);

– titlurile cărților publicate (inclusiv anul apariției și editura);

– 2, maxim 3 referințe critice, pe care autorul le consideră reprezentative pentru opera sa;

– un material propriu, care să cuprindă 3-4 poezii, o proză, un eseu sau orice altă specie literară predilectă;

– datele de contact (adresă poștală, telefon, email). Autorii din diaspora vor indica datele unei persoane de contact din România, la care va fi expediat volumul.

CERINȚE PENTRU REDACTARE:

– fișier Word, editabil;

– font Times New Roman 12 pct., spațiere la 1 rând;

– maxim 10 pagini în format A4;

– materialul trebuie să conțină diacritice și să fie „curat” din punct de vedere ortografic, ortoepic, deci gramatical;

– materialul nu trebuie să conțină tabele, liniaturi sau orice alte marcaje, preluate din documente gen CV, pentru facilitatea editării.

– materialul trebuie să conțină strict secțiunile solicitate, coordonatorii nu își vor asuma selectarea informațiilor participantului, iar materialul care nu respectă formatul impus, poate fi respins pentru reconfigurare;

CERINȚE PRIVIND EXPEDIEREA:

– Materialul va fi trimis la adresa: editura@armoniiculturale.com;

– În titlul mesajului trebuie specificat Nume-prenume participant, pentru MILENARIUM;
– Fiecare mesaj va fi confirmat de noi la recepția materialului;

 

TERMEN LIMITĂ ÎNSCRIERE: pentru VOLUMUL I – 1 OCTOMBRIE 2021

DATE PRIVIND COSTURILE:

– Costurile privind machetarea, formatarea, tehnoredactarea, realizarea copertei, publicitatea, etc. sunt suportate de editură;

– Fiecare participant va avea obligația „morală” de a achiziționa minim 1 exemplar al dicționarului enciclopedic, prețul acestuia urmând a fi comunicat la finalizarea procesului de editare;

– estimăm apariția unui număr de minim 3 volume.

CARACTERISTICI TIPOGRAFICE:

Dicționarul enciclopedic va apărea într-o formă grafică de excepție în format B5, cu copertă hardcover (copertă dură cu legătorie de artă), inscripționare de lux, caracteristici similare unei ediții PRINCEPS.

Invitație suplimentară AUDIO-BOOK: Participanții care au posibilitatea și doresc vor putea să ne trimită și o înregistrare vocală în format mp3 de maxim 3-6 minute, care va conține prezentarea autorului (nume-prenume, localitatea) și o secvență de lectură din opera proprie. Materialele audio vor fi incluse într-un audio-book, care va putea fi achiziționat ulterior finalizării editării, la cerere.

Nu dorim să facem nicio derogare de la calitate și nicio concesie valorică, ne dorim cu toții un proiect care va da mărturie peste ani despre oamenii, destinele, operele, înscrise în MILENARIUM, o întreprindere ce va vorbi despre omenie, curaj, încredere și speranță, la început de mileniu III. Vă asigurăm de toată prețuirea și respectul nostru.

NOTĂ!: Prin înrolarea în proiect, fiecare participant declară că este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, așa cum sunt ele definite de Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Europei din 27 aprilie 2016, respectiv Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 (România) privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.

VĂ AȘTEPTĂM!

Vă îmbrățișăm cu brațe de Lumină!

Gheorghe A. Stroia – Fondator al revistei Armonii Culturale,

George Nicolae Stroia – Director al editurii Armonii Culturale

 

04.02.2021


luni, 12 martie 2018

ÎN DIALOG CU… INIMA


(Interviuri cu scriitori români contemporani)



Dragi prieteni,

Sunt ferm convins că este oportun să vă propun realizarea unei cărți cu interviuri, care să facă o radiografie reală a nevoii de literatură și cultură actuală. Interviul cuprinde o schemă formată din câteva întrebări, pe care le consider reprezentative, atât pentru profilul uman, cât și literar-cultural al persoanei intervievate. 

Răspunsurile nu sunt limitate, nu există un număr limitat de caractere. Termenul limită pentru trimiterea răspunsurilor este 30 iunie, data de la care va începe procedura de editare și tipărire a cărții. Fiecare participant va primi gratuit un exemplar, pentru cei care doresc mai multe, 1 exemplar va costa 40 de lei, cu taxele poștale incluse.

Am rugămintea ca răspunsurile să fie corect tehnoredactate (îmi cer iertare că fac aceste precizări!), cu diacritice, conform normelor ortografice/ortoepice în vigoare. Puteți da/propune un titlu interviului dumneavoastră. De asemenea, vă rog să faceți un scurt rezumat (CV) al activității dumneavoastră literare, de maximum o jumătate de pagină A4. Vă rog să atașați separat documentului care va conține interviul și o fotografie, cu o rezoluție cât mai bună. 

Sesiunea de interviuri este cu regim "indoor", vor apărea în carte doar persoanele care au primit invitație de participare. Este posibil ca lucrarea să apară în mai multe volume, vor fi maxim 30 de interviuri/volum. Vă asigur că toți scriitorii care vor răspunde pozitiv provocării sunt nume valoroase ale literaturii române contemporane!

Veți fi ținuți permanent la curent cu evoluția proiectului, fără nicio rezervă. Puteți folosi pentru răspuns chiar această schemă de interviu, pe care ar trebui să o descărcați în calculatorul dumneavoastră, să completați răspunsurile și să o trimiteți pe aceeași adresă de e-mail: geocosynus@gmail.com. Pentru orice nelămurire, îmi puteți scrie la adresa de e-mail sus-amintită sau chiar apela la nr. de telefon 0741-078.627.

De asemenea, vă rog ca în maxim o săptămână de la primirea schemei de interviu, să îmi confirmați participarea/neparticiparea la proiect, fapt ce reprezintă un act benevol, în conformitate cu dorința fiecăruia.

Iată mai jos câteva dintre întrebările la care vă invit să răspundeți, cu toată sinceritatea, fără rezerve, cu inspirația și condescendența de care știu că dați dovadă, fapt pentru care primiți mulțumirile și considerația mea…



1. Pentru fiecare dintre noi familia, părinții, originile, locurile natale, prietenii, sunt extrem de importante, căpătând de-a lungul vieții conotații sacre. Pentru ca cititorii să vă cunoască mai bine, ați putea să-mi oferiți câteva detalii autobiografice, cu alte cuvinte... cine sunteți? 




2. Vârsta școlarității este unică pentru fiecare om - ne formăm deprinderi pentru viață, unii dintre noi chiar și pentru scris. Care e cea mai frumoasă amintire prin care vă face plăcere să rememorați acele vremuri?




3. Scrisul este cel mai probabil o flacără pe care fiecare scriitor încearcă să o mențină vie. Dar... cum foc fără scântei nu se poate, spuneți-ne, când a apărut pentru dumneavoastră scânteia scrisului?




4. Scrisul ne definește. Care credeți că este motivul pentru care ați început să scrieți și ce anume vă motivează să o faceți și acum? Mai mult, care credeți că vă este atuul,  ce aduc nou scrierile dumneavoastră?





5. Dacă ar fi să raportați scrisul dumneavoastră la scrisul contemporan, ce anume v-ați reproșa și ce ați reproșa scrisului sau chiar scriitorilor de azi? 





6. Despre scris știm că uneori perceput ca o nevoie personală, individuală. Dar, scriem… și ca să fim citiți, fiecare carte/autor își are publicul său. Ce credeți că se mai citește astăzi, mai au oamenii nevoie de lectură? Care era/ este lectura dumneavoastră favorită?




7. Știm cu toții că pentru a te putea afirma, ai nevoie de promovare, mai ales în mareea de informații care circulă global cu viteza luminii. Unii te susțin, alții dimpotrivă. Ați putea să ne spuneți cum ați reușit dumneavoastră să vă promovați și unde vă pot găsi cititorii noștri?




8. Cred că fiecare dintre noi a trăit emoția începutului, atunci când am încercat să ne definim, să ne aflăm calea, sensul și, de ce nu, lumina. Ce sfat i-ați da începătorului, celui care aspiră la un loc în galeria scriitorilor contemporani? 




9. Vorbind despre inspirație, se spune că unii pot scrie doar în momente de inspirație, alții spun că pot scrie indiferent de moment. Ce înseamnă să ai inspirație și cum se aplică aceasta în cazul dumneavoastră?




10. Ce gen/specie literar/ă vă este mai apropiat/ă de suflet și de ce? Ați putea să exemplificați cu una dintre cărțile dumneavoastră?




11. Scrisul nu este un sinonim al bunăstării materiale pentru scriitor. Se mai câștigă astăzi din scris, este scrisul o componentă a prosperității celui care scrie?




12. Despre uniunile de creație literară ce părere aveți, sunt sau nu oportune, au un rol clar definit în propășirea literaturii române? V-a ajutat în demersurile literare proprii apartenența dumneavoastră la o astfel de uniune?



13. Există în fiecare dintre noi mulțumiri și nemulțumiri. Există oameni, cărora, deși nu recunoaștem întotdeauna, le suntem datori cu secvențe din ascensiunea noastră, de ce nu, fie ea și literară. Din contră, există oameni care au încercat să ne demoralizeze, unii dintre ei poate nu neapărat cu intenții negative. Pentru tot ceea ce sunteți în acest moment, vă încearcă o nemulțumire față de ceva/cineva? În antiteză, există e persoană în spectrul literar contemporan față de care nutriți sentimente de admirație și care ar fi motivele pentru care o faceți?





14. Activitatea dumneavoastră literară este una prolifică. Ce proiecte de viitor aveți? Îmi puteți dezvălui câte ceva, în premieră?






15. Există o întrebare pe care nu ați primit-o, dar la care ați dori să-mi răspundeți? Vă rog…




16. În încheiere, mulțumindu-vă pentru amabilitatea cu care ați răspuns provocării mele, credeți în utilitatea  și succesul acestei cărți cu interviuri? Ce sugestie ne puteți da? 






Vă mulțumim încă o dată pentru faptul că v-ați răpit din timpul dumneavoastră pentru a răspunde întrebărilor noastre. Vă felicităm sincer pentru tot ceea ce faceți în numele literaturii și, de ce nu, culturii române de calitate!

Cu respect și considerație,
Gheorghe A. STROIA
e-mail: geocosynus@gmail.com

Tel: 0741-078.627

joi, 2 iunie 2016

George Petrovai - Un poet de forţă !

Dă-mi, Doamne, suflet de poet și inimă de viteaz!...

                                 Motto:
Fericiți cei ce păzescu judecata și fac dreptate în toata vremea și mustrează pre cei ce judecă strâmbu! 
                                                 Neagoe Basarab


Polemici mai vechi sau mai noi ale lumii și ale țării, în speță, sunt tratate de poetul și eseistul GEORGE PETROVAI, cu aceeași seriozitate și efervescență creatoare care-l caracterizează. Poetul știe să fie romantic, shakespearean chiar - în Întoarcerea Risipitorului, o minunată piesă de teatru în versuri, o rescriere a pildei (nou)testamentare a Fiului Risipitor - în care se resimt subtile influențe ale dramaturgiei clasice medievale britanice: prozodia, inversiunea poetică frecvent utilizată, retorica textului, ș.a. Alteori, plin de aplomb, poetul resimte revoltă și indignare pentru tot ceea ce se întâmplă strâmb, într-o țară atât de îndreptățită să primească mai mult.
Pseudo-baladele sale sunt veritabile scrieri pamfletice, poetul aducând/readucând în atenția publicului larg fățărnicia clasei politice actuale, care (își) servește propriile interese, fără nici cea mai mică grijă față de interesul național. O ”clasă” cu adevărat decadentă, plagiatoare, care nu va fi dispusă să schimbe în bine nimic, niciodată, ci doar să-și chivernisească averile și să le sporească infinit, în detrimentul poporului mai sărăcit ca oricând.
Cuvântul lui George Petrovai, deși usturător, comportă foarte mult bun simț, poate mai mult decât ar merita șleampăta adunătură de politruci contemporani. O remarcă specială pentru forța cu care poetul se roagă divinității, singurei speranțe mântuitoare pe care poporul român o mai are, singura pavăză împotriva nedreptății, falsității, minciunii și ”tiraniei democratice”, o rugă minunat exprimată în Baladă bocet pentru țară:
„Tată ceresc mult mai presus
de-a noastră voie păcătoasă,
nu Te-ntrebăm cum de-ai admis
această crudă încercare
pentru a ţării-nlăcrimare,
c-ar însemna să ne-ndoim
de ne-nţelesul scop divin
pentru gândirea omenească,
ci ne rugăm milă să ai
de morţi, răniţi şi viii toţi:
Pe morţii-n chinuri
iartă-i, Doamne,
şi fă-le parte
din a Ta dragoste cerească,
alină-i pe-ntristaţi,
pune răniţii pe picioare
şi ţine România-n veac
sub mâna Ta ocrotitoare.
Amin.”
            George Petrovai este și rămâne un poet de forță, cu o mare vitalitate creatoare, extrem de activ în media literară și culturală din țară și din străinătate, un creator care merită toată stima și aprecierea breslei, fie doar și pentru sinceritatea cu care știe să se exprime, să cuvinte, întru triumful dreptății atât de necesare în vremurile noastre. Creația sa este parte integrantă a unei rezistențe iminente la nonvaloare, rezistență ale cărei principii fundamentale rămân adevărul și, de ce nu, lumina rezultată din ciocnirea fulgerelor gândurilor aruncate în luptă, ca unică monedă de schimb. 
                                                                                      Gheorghe A. STROIA
                                                                                       Adjud, Mărțișor 2016

vineri, 18 septembrie 2015

VASILE BELE – un romantic incurabil al himerelor: viață/ iubire/ moarte

Printre tinerii poeți maramureșeni, ce reușesc să împletească responsabilitățile unei meserii, dure în aparență, cu sensibilitatea necesară activității literar-artistice, se află și jandarmul Vasile Bele. Poet plin de energie, omniprezent în reviste ori pe site-uri cu profil literar/ de actualitate, se dovedește a fi și un promotor cultural valoros, ce reușește să aducă în atenția publicului larg figuri noi, talente autentice, indiferent dacă se referă la foarte tineri creatori de frumos de pe tărâmul muzicii sau al literaturii. Prin interviurile sale pline de culoare, se pot desluși tainele unor destine culturale în formare, oameni deschiși la minte și la suflet, dispuși să-și pună viața în slujba muzelor.  
Fiecare nou volum ce-i poartă semnătura aduce valențe literare noi, pe fundalul intim al fiecăruia păstrându-se vibrato-ul maramureșeanului adevărat, îndrăgostit de tradițiile locurilor natale, de vatra satului, de plaiurile cu aromă de veșnicie, un cânt subtil pe care poetul îl dedică divinității, transformată în centrul și motorul fiecărui lucru întreprins. Indiferent dacă vorbește despre iubire (lirica romantică), despre miracolele vieții, necesitatea visului și antagonismul viață-moarte (poezia cu influențe folclorice), despre sensurile existenței omului pe pământ (metafizica existenței), Vasile Bele este multivalent, abordând varii arii tematice, lirica sa incumbând diversitatea ideilor, formelor și reprezentărilor.
Timpul nu este - în opera poetului maramureșean - un aliat redutabil, dar nici un dușman feroce, însă mijlocește atingerea scopului și desăvârșirea idealurilor. Iubirea este sinceră, rezervată, romantică, iubita este așezată pe un piedestal și îmbrăcată în mătăsurile fine ale cuvântului inspirat de muză. Ei i se închină versuri pline de eros subtil, ori alese rugăciuni spre binecuvântare: 
,,te voi aștepta și azi ca ieri
și mâine ca azi
voi rosti o rugăciune la stele
să mijlocească aceste minunate clipe de iubire 
chemarea dragostei și magia ei
să fie binecuvântarea cea de fiecare zi”   
                                                     (vis ...)
Gândurile poetului sunt sincere, printre nostalgiile tinereților se scurg lacrimi ce spală păcate și păstrează cerul mai aproape. Iubirea este, pentru Vasile Bele, un miracol de care orice suflet ”viu” ar trebui să se bucure, un miracol ce ar trebui să aducă alinare suferințelor și vindecare rănilor deschise:
 ,,de când îți scriu
trăiesc cu nostalgie 
și-o încă inima vie
o vrajă a tinereții
și-un miracol frumos al vieții”              
  (încă un gând bun și sincer…
Pasul existenței se măsoară fin, între clipe fericite și clipe nemângâiate, între zilele de bucurie sau cele de dezamăgiri, în care, de multe ori, muritorul își cere moartea, ca pe o posibilă curmare a suferințelor cotidiene. În această tenebroasă rugăciune, poetul oscilează, neștiind sigur dacă soluția în rezolvarea problemelor este fuga spre veșnicie (prin moarte) sau înfruntarea cu stoicism a vieții: 
,,moarte de ce nu vii
moarte să nu vii să mă iei”
(moarte de ce nu vrei
Peste această nehotărâre, se suprapune nevoia de a (se) înțelege/ regăsi pe sine, de a atribui vieții sale noi și noi sensuri, de a întâlni, pe calea spre locurile de popas ale sufletului, oamenii dragi, ființele adorate, de a-și materializa visele și speranțele, fără a păși pe calea eternelor rătăciri fără de odihnă.  
,,ce nu vreau
să văd inima sfâșiată de durere
să văd visul și speranța murind
să aud de iubiri și vise trecute
să uit noapte dintre cele două veacuri
să mă întâlnesc cu mine mergând pe drumul 
rătăcirilor fără de popas”                               
(vreau să-nțeleg cine sunt…)
Poetul este, de multe ori, îngândurat și întristat pentru rătăcirile semenilor săi, plecați departe pentru a-și asigura subzistența, din nefericire - o realitate tristă a zilelor noastre, în care mulți, tot mai mulți români, sunt obligați să migreze spre alte vieți, nu neapărat mai ușoare sau mai confortabile material, ci, de multe ori, spre neostoită trudă, umilință și îngenunchiere. Precum o pasăre călătoare, iubita plecată este ademenită să revină, cu un suav cânt de dragoste, desprins parcă din Cântarea Cântărilor:     
,,întoarce-te iubita mea acasă
întoarce-te frumoasa mea frumoasă
și-acum mi-e dor de clipa ce-a trecut 
de clipa cea frumoasă
când în brațe te-am cuprins
și n-am s-o uit viața toată
a nins și-atunci și-acum a nins
e totul alb omăt frumoasă sărbătoare
copacii încărcați cu mult omăt 
ninsoare     
ce frumos și minunat e-afară
ce viscol și ce frig
e prin a noastă țară” 
  (întoarce-te iubita mea acasă…)
În această ”Cântare a Cântărilor” foamea de iubire, de frumos, de pozitiv, este perpettuă. Ingredientele ce compun iubirea - clipa, sufletul, emoția, gândul, lumina, florile, visul și, peste toate, cenușa (ca ardere imuabilă) - transformă totul într-o formulă magică, din care va dispărea dorul (ca expresie a depărtărilor), reflexia va fi exponent al realității, zborurile vor deveni curgeri stabile ale veacului. Din această magică formulă, va renaște - în cupe de argint - absintul, cauza suferinței din iubire, dar și leacul pentru ea:   
,,ascunde-mă pentru un veac
într-o formulă de iubire
transformă-mă în cenușă
și pune apoi lacrima
sinceră - vor înflori speranțe
și vise iar stelele vor lumina
și mai tare 
noțiunea dorului nu se va mai cunoaște
oglinda va fi
incoloră și va reflecta doar realitatea 
zborul de păsări va deveni ecou
iar cioburile dintr-o iubire
distrusă se vor transforma într-o cupă plină
din care amândoi vom gusta
și ne vom îmbolnăvi de 
prea multă iubire”                            
(seva și cenușa – două lucruri diferite)
Vasile Bele este un poet modern (prin aspectele prozodice ale liricii sale), dar și romantic incurabil (prin vârtejul pe care poezia sa o produce sufletului), este expresionist (subiectivismul amplificat și distorsionarea voită a realității), dar și impresionist, în egală măsură (concentrarea pe impresii fugitive, decât pe aspectul stabil și conceptual al lucrurilor, sentimentelor). Poezia sa este eclectică, îmbinarea de teme, motive, nuanțe și cromatici variate, reprezentând axa în jurul căreia se țese logosul liric. Prin activitatea literară prodigioasă, prin implicarea în promovarea valorilor autentice, dând mărturie prin însuși-scris Cuvântul, Vasile Bele poate fi inclus într-un „areal” poetic mai vast, ce cuprinde Bihorul, Maramureșul istoric, coborând spre Apuseni, Banat și ținuturile Daciei Regia, meleaguri pe care răsar nume mai vechi sau mai noi: Ioan Vasiu și Ileana Lucia Floran (Orăștie), Veronica Oșorheian și Victor Burde (Alba Iulia), Florica Bud (Baia Mare), Ion Căliman (Făget, Timiș), Radu Botiș (Maramureș), Ines Vanda Popa (Timișoara) sau condeiele inspirate ale mai-tinerilor Andreea Dănilă (Sebeș, Alba), Daniela Radu (Lugoj, Timiș), Andreea Muntean (Timișoara). 
Deoarece iubirea este o constantă a liricii lui Vasile Bele, efemeritatea vieții, dar și prefacerea eternă a lucrurilor materiale și imateriale, sunt alte teme abordate. Simplitatea și sinceritatea cu care autorul scrie, forța sa creatoare, omenia și timiditatea din fiecare vers, dar și speranța pe care o inspiră, merită un moment de respiro poetic semnat Omar Khayyam, ca recunoaștere a tuturor eforturilor sale, a sârguinței cu care reușește să bucure suflete, să aline doruri nemângâiate, să rostească ceea ce alții nu au curajul nici măcar să șoptească, încrezător fiind în prefacerea gândului său de azi în fila de carte de mâine, spre creștere spirituală și ascensiune literară continuă:      
,,S-aspiri aici la tihnă - ce tristă nebunie! 
Nebun şi cel ce crede în pacea viitoare. 
Curând te vei întoarce sub chip de iasomie 
Pe care un netrebnic o va călca-n picioare.
                                         
Ascultă! Macii roşii îşi trag rubinul pur 
Din sângele fierbinte al unui împărat.
Iar vioreaua-şi scoate culoarea de azur
Din ochi adânci de fată care-a iubit curat”.                          
(Prefacerea eternă, Omar Khayyam) 
                                                                       
Gheorghe A. Stroia
Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe
Adjud, Răpciune 2015

joi, 8 martie 2012

ÎNGERULUI DIN VIAŢA NOASTRĂ: EA- FEMEIA !


Uneori, nu avem puterea de a vedea lumina şi mai ales nu avem convingerea că putem dărui altora din lumina noastră. Şi dacă ar fi să traversăm frigul caracteristic glaciaţiunii eului nostru, numai fiind izvor de lumină putem topi originile, pentru a le converti în daruri de lumină. Am adormit adesea cu visele noastre în braţe şi le-am simţit noaptea învelindu-ne cu dragoste. Am simţit de multe ori că ni se transformă fiinţa în liniştea cireşilor în floare, sau am ascultat adesea muzici venite de undeva de departe, de dincolo de marginile fiinţei. Acestea au fost dintotdeauna visele noastre, pe care le-am dori frumoase. Dar viaţa, ne mai ceartă câteodată, ca să ne înveţe că totul, absolut totul, stă în puterea noastră. De noi depinde ce, cum, pe cine şi mai ales cât iubim? De noi depinde dacă vom putea iubi…vreodată! De aceea, citându-l pe marele maestru Beligan, vă spun: „Nu există infirmitate mai mare ca infirmitatea inimii! Nu contează ce iubiţi! Iubiţi ce vreţi, numai iubiţi!”.
Aş îndrăzni să continui prin a vă împărtăşi din gândurile pe care, de multe ori, le-am simţit arzându-mă şi despre care am simţit, adesea, că-mi retează vârfurile aripilor în zbor sau degetele palmelor împreunate-n rugăciune. Mi s-a spus că există atât de mult rău în jurul nostru, încât nu vom mai avea niciodată puterea de a resimţi sau de a face bine! Dar, daţi-mi voie să mă îndoiesc cu putere de acest lucru! Eu sper – şi sunt convins că şi dumneavoastră speraţi – să mai existe în jurul nostru OAMENI. Atâta timp cât mai există OAMENI, vor mai exista, printre multe altele (cu rele ori bune): zâmbete, mângâieri, şoapte, flori, iubire, credinţă, adevăr, dreptate, lumină. E drept că primăvara nu se face cu o floare, dar de ce mă obligaţi să cred că o floare nu e o parte din însăşi Primăvara? De ce nu vă transformaţi fiinţele în ruguri de flori, prin care să ardă nestinsă speranţa umanităţii? De ce să nu dăruim – cu generozitate – zâmbete, flori, lumină? Şi mai ales, că există în viaţa noastră îngeri…pentru care o putem face! Că există FEMEIA! S-au spus multe despre femei, dar la fel de multe s-au spus şi despre bărbaţi! Vă îndemn să uităm măcar pentru o clipă eterna rivalitate şi să recunoaştem că nu putem exista unii fără ceilalţi!
Şi-a rupt mereu din broderia lacrimilor sacre, pentru a ne spăla trupul de păcate şi a ne da aripi, ca să ne putem asemăna îngerilor. S-a aşternut cale albă peste norii întunecaţi ai cerului nostru existenţial, cărare de vise printre necunoscutele vieţii, pentru ca noi să putem păşi mai departe. S-a metamorfozat în visul curat, înfăşurându-ne fiinţa în haina inocenţei, pentru ca noi să putem creşte – roşii maci, sub albele raze de Lună. Priveşte în jur şi-ai să-i observi Lumina! Priveşte în sufletul tău şi-ai să-i descoperi chipul: acolo te vei întâlni ceea ce-ţi lipseşte. Acolo vei găsi partea ce te va face întreg! Fără EA, nu vei putea fi, niciodată, TU!
Să ne amintim că EI – FEMEII – îi datorăm însăşi existenţa noastră! Că EA-FEMEIA – a fost dintotdeauna arma războiului, dar şi limanul în care ne-am întors de fiecare dată supereroi. Că noi am fost regii, plini de putere şi însetaţi de glorie, dar EA – FEMEIA – a fost sceptrul nostru aurit, prin care am supus popoare. Că noi am fost FARAONII, dar EA- FEMEIA – este piramida în care antica glorie îşi doarme somnul de veci. Că noi am fost altfel (cum, oare?) dar, ea a fost pântecele în care a încăput NECUPRINSUL: ALFA şi OMEGA. Că noi suntem cireşii în floare, dar EA –FEMEIA a fost floarea albă ce a purtat cu ea sâmburele adevărului etern.
Azi, aici, acum, vă veţi reîntâlni cu glasul rădăcinilor voastre, veţi întâlni glasul iubitelor voastre, veţi asculta venind din viitor, printr-o cuantică formulă, valuri de energie ce poartă numele: EA –FEMEIA. Primiţi-o în viaţa voastră şi acceptaţi că fără EA, noi nu suntem nimic! EI – FEMEII – să-i dăruim binecuvântarea sărutului filial al mâinii, sau apropierea tandră a şoaptelor pline de iubire. EI – FEMEII, să-i dăruim bucăţi din inima noastră, în care ea şi-a făcut altar şi şi-a zidit templu! EI – FEMEII, extrapolând pilda MÂNTUITORULUI, să-i spălăm picioarele cu apă de trandafiri, dovedindu-ne că vrem să-i fim stăpâni! Să uităm pentru o clipă, tot ceea ce ne aduce aminte de răul inevitabil, de momentele noastre de întristare şi să ne bucurăm, împrăştiind din suflete razele de lumină ale recunoştinţei. EI – FEMEII – să-i dăruim zâmbetul nostru, care valorează mai mult decât o galaxie. Aşa ne vom aduce aminte să iubim şi prin aceasta – să fim OAMENI! EI – FEMEII – să-i aducem în dar o clipă de linişte, o secundă de tandreţe, o bucurie măruntă, devenind: apa învolburată a râului ce adapă malurile însetate, convertindu-ne în spectacolul vieţii peste simţirile adormite.
Probabil veţi spune de ce să-i oferim femeii atât de multe? Nimic mai simplu! Deoarece am uitam ce, cum, când şi mai ales cât să dăruim! Îngerilor din viaţa noastră le oferim atât de multe daruri materiale şi atât de puţine daruri spirituale! Uităm că banii şi tot aurul din lume nu pot să-i cumpere EI – FEMEII – zâmbetul sincer, dorinţa împlinită, satisfacţia deplină – SUFLETUL! Sufletul ei nu poate fi înrobit niciodată! EA – FEMEIA – trebuie să fie mai liberă decât o pasăre a cerului şi cu cât vom aşterne peste braţele sale în floare, mai multe lanţuri, cu atât mai liberă va deveni! Singurul lanţ ce o înrobeşte pe EA – FEMEIA – este lanţul IUBIRII.
EI-FEMEII – mamă, soţie, fiică, prietenă, amică – îi spunem azi (dar, nu numai azi) 8 MARTIE, LA MULŢI ANI! La mulţi ani cu multă sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor! Să fiţi mereu pentru bărbaţii din viaţa voastră: leagănul de aur al copilăriei, apa vie a fântânii potolind veşnicul însetat, ochilor LUMINA, zilei BUCURIA, vieţii – PRIETENIA! Şi pentru toate acestea, pe tine – FEMEIE – te adorăm! Cu adoraţia magilor, cu truda călătorului, cu speranţa stelei, cu fericirea vieţii! LA MULŢI ANI, FEMEIE (şi în mod special ADORATEI mele).
                                                         Gheorghe A. Stroia