Se afișează postările cu eticheta mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mare. Afișați toate postările

luni, 30 decembrie 2024

În timp ce colindăm, alţii fac treabă. Mică, mare, care-cum

 

Aveam nevoie de o binemeritată pauză de la furtuna politică şi socioeconomică ce vâjâie prin ţară. Nu, n-a plecat, e aici, dar aveam nevoie de ler. Care a reuşit să se umple de ler, să fie sănătos. Vine Anul Nou şi şterge tot…cele bune să se-adune/Cele rele să se spele. Aşa…şi speraţi?

Numai că, de când am intrat în relaxarea de sărbători, s-a întâmplat o mulţime de treburi. “Pe sub radar”, cică. Unele bune, deci să se adune! Una caldă, una rece, da? Iohannis a scăpat porumbelul şi a zis că în cazul campaniei şi a alegerilor controversate, a avut “sprijin consistent de la partener strategic”, adică nu şi-a băgat coada doar rusul…nu? Şi dacă tot s-a activat presa serioasă, aflăm cum se face o suveică profi, ca la carte.

Real Time Energy Tracker al Agenţiei Internaţionale a Energiei ne arată, pe 16 decembrie, că Republica Moldova importa 0,50 GWh din România şi exporta din ea 0,37 GWh în Ucraina. Dar România la rândul ei cumpără de la Ucraina, în aceeaşi zi, cei 0,37 GWh. Şi acum, preţurile…noi îl dăm fraţilor cu 90 euro/MWh, ei îl dau ucrainenilor cu 147,15 euro/MWh, iar noi îl recumpărăm cu 127,89 euro. Da? Suveică, suveică.

Altă ştire, aparent fără legătură, spune că una din companiile de băieţi deştepţi de intermediere e a unui fost general SIE, împreună cu doi foşti şefi Electrica. Avem însă şi o veste bună, România se pregăteşte să reia producţia internă de uraniu, 300 hectare de teren din Feldioara au fost concesionate de Nuclearelectrica, pentru viitoarele exploatări. Pe de altă parte, va fi pentru cine face energie ieftină… avem în acest moment 4,9 milioane de pensionari, din care un milion sub vârsta de pensionare şi abia începe să intre la odihnă generaţia decreţeilor.

Dar să revenim la cele bune. Chiar autohtone! Muzeul nostru de istorie a vernisat expoziţia “Sălniţa-Custura Cetăţelei”, ce dovedeşte urme de locuire din Epoca Bronzului, de acum 3.500-2.500 ani înainte de Hristos. Apoi, urme de locuire medievală din secolele 13-14. Avem prima peşteră din Maramureş cu urme de locuire preistorică! Bravo! Şi tot de bine, cartea de bucate scoasă de harnicii muzeografi sigheteni, care au bătut Valea Vişeului adunând reţete vechi româneşti, ucrainene, maghiare, ţipţereşti, în volumul “Din bucătăria bunicii”. Dar să nu ne bucurăm prea repede de normalitate…

Avem un candidat proeuropean, care a stat 8-10 ani acasă, pe banii nevestei. Din declaraţia de avere a Adinei Vălean, comisar european, în 2021, ea aducea acasă 254.997 euro, el…zero! La fel în 2023, ea 269.505 euro, el tot zero. Şi avem un prim-ministru care iar a zis că “ne face” şi ne-a arătat de Crăciun pe TikTok facturi Nordis, care sunt evident NU din 2022, ci din 2023-2024, conform asigurării şi cursului valutar. Încă o minciună, a 5-a probabil, pe acelaşi subiect. Cică SRI şi SIE au informat că Rusia ar fi implicată în preluarea EON de către maghiarii MVM. Că doar n-a venit Orban să tăiem împreună panglica Schengen…din iubire de România. Şi n-au dat cu 200 milioane euro în plus faţă de preţul real de 100-120 milioane euro oferit de alţi doritori.

În fine, ce ne doare direct. Programul fiscal al noului Guvern vorbeşte de TVA de 21%. Ceea ce va duce la scumpiri majore. Comisia Europeană a suspendat plăţi de 53 milioane euro din PNRR pentru România, la scurt timp după povestea cu EON/MVM… Şi iar una de la noi, doar că nu ştim dacă este caldă sau rece: consultanţii de marcă Sotheby’s vând în Botiza – Maramureş o proprietate de 94 hectare, cu 4 case tradiţionale şi şură, reabilitate, modernizate. Suntem? Existăm? Am fost şi-om fi? Mai vedem… LA MULŢI ANI, până una-alta!

 

Autor: Alexandru RUJA

Sursa: Graiul Maramureșului

vineri, 8 iulie 2016

Verdict dur al FRF pentru FCM Baia Mare

După handbal a venit şi rândul fotbalului să dispară din viaţa sportului băimărean. Federaţia Română de Fotbal a luat o decizie drastică în cazul FCM Baia Mare. Clubul a fost exclus din toate competiţiile ce sunt organizate sub egida FRF.
Comisia din cadrul FRF a hotărât excluderea ACS FC Municipal Baia Mare din toate competițiile organizate sub egida Federației Române de Fotbal, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare în termenul regulamentar. Comisia a mai decis sancționarea FCM Baia Mare cu scăderea de puncte asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată, fiind vorba de depunctare cu 2 puncte pentru perioada 16 -30 iunie. Comisia a acordat termen în data de 20 iulie, ora 15.00, dată la care clubul să prezinte dovada plății față de creditor pentru a evita în continuare depunctarea. Totodată, Comisia a sancționat debitorul ACS FC Municipal Baia Mare cu penalitate de 3000 lei și i s-a acordat un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată conform Regulamentului privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal, față de un alt creditor. Comisia a acordat termen în data de 3 august, ora 15.00, dată la care debitorul ACS FC Municipal Baia Mare să prezinte dovada plății față de acesta. 
                                                                                            Oana DULF

Preluare http://maramedia.ro/fotbal-verdict-dur-al-frf-pentru-fcm-baia-mare

duminică, 16 august 2015

Cod Galben de caniculă în Maramureş şi Cod Portocaliu în cinci judeţe din ţară

 ANMR anunţă că azi, 16 august, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu se vor afla sub Cod Portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, iar pentru alte 21 de judete din vestul, sudul şi centrul ţării, inclusiv municipiul Bucuresti, meteorologii au emis Cod Galben. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cele cinci judeţe din sudul ţării se vor înregistra, duminică, temperaturi maxime de 37-38 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, în vestul, sudul şi local în centrul ţării, vremea va fi în continuare caniculară, temperaturile maxime vor fi între 35-37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depaşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română şi Câmpia de Vest şi izolat ăn rest.


Duminică, sub Cod Galben de caniculă se vor afla judeţele: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti. Agerpres

marți, 2 iulie 2013

Casa Poporului nu mai este cea mai mare clădire din lume!

Clădirea de care facem vorbire se află în Chengdu din provincia Sichuan, China, se întinde pe 1,76 milioane de metri pătraţi şi adăposteşte mall-uri, un sat mediteranian, un parc acvatic, un patinoar şi mai multe hoteluri. Vizitatorii impresionantului complex nu trebuie să-şi facă griji în privinţa condiţiilor meteo, pentru că edificiul beneficiază de propriul soare, scrie „The Daily Mail” în ediţia sa electronică. Razele soarelui vor lumina în fiecare zi clienţii care vor bate cei peste 37.000 de metri pătraţi de spaţiu comercial. Clădirea, care măsoară 500 de metri pe lungime, 400 de metri pe laţime şi 100 de metri în înălţime, a fost construită în trei ani şi, potrivit oficialilor chinezi, este cea mai mare clădire de sine stătătoare de pe mapamond. „Este un oraş gigant construit de om pentru oameni”, a declarat un ghid turistic chinez pentru AFP. Deschiderea complexului coincide cu extinderea unei noi linii de metrou în zonă. De asemenea, până în 2020, în acea zonă urmează să fie construit şi un nou aeroport.


                                                                                       I.I. Dragoş