O BIOGRAFIE A VOCAȚIEI CULTURALE

Cronică la volumul Marianei Bendou „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului”

Al. Florin Țene între biografie, operă, jurnalism și vocația întemeierii

Volumul „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului”, semnat de Mariana Bendou și apărut la Editura Napoca Star în anul 2026, se înscrie în categoria lucrărilor de biografie culturală, având o structură complexă, situată la interferența dintre monografie, eseu documentar, critică literară, istorie culturală și memorialistică. Chiar subtitlul – „biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii” – indică ambiția unei perspective integratoare asupra unei personalități literare plurivalente, pentru care creația și acțiunea culturală constituie expresii ale aceleiași vocații.

Cartea Marianei Bendou nu urmărește doar inventarierea unei opere sau succesiunea unor date biografice. Ea construiește imaginea unui destin în care omul, scriitorul și întemeietorul cultural se află într-o relație de permanentă continuitate. Prologul, sugestiv intitulat „Un om, o viață, o bibliotecă”, propune de la început cheia de lectură a întregului demers: existența lui Al. Florin Țene trebuie înțeleasă nu numai prin ceea ce a scris, ci și prin ceea ce a creat în jurul cărții, al limbii române și al comunității scriitoricești.

Mariana Bendou optează pentru o biografie intelectuală, în care geografia existenței devine, în același timp, geografie spirituală. Drăgășaniul, Bucureștiul, Baia Mare, Târgu Mureș, Bruxelles-ul și Cluj-Napoca nu sunt simple repere ale unei cronologii personale, ci spații ale formării și afirmării. Autoarea urmărește, astfel, un traseu circular, în care locul natal revine constant ca matrice afectivă și simbolică. Însuși orașul Drăgășani apare în volum ca loc al începuturilor, al copilăriei, al primelor întâlniri cu literatura și al primei vocații de întemeietor. La numai șaptesprezece ani, viitorul scriitor înființează Cenaclul literar „Gib I. Mihăescu”, fapt interpretat de Mariana Bendou ca primul semn al unei vocații care se va manifesta de-a lungul întregii vieți.

Unul dintre meritele importante ale cărții constă în felul în care surprinde pluralitatea vocațiilor lui Al. Florin Țene. Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, jurnalist, istoric literar și promotor cultural, autorul apare nu ca o simplă sumă de identități profesionale, ci ca o personalitate organică. Mariana Bendou insistă asupra unității profunde a acestor manifestări: în toate se află aceeași credință în puterea cuvântului de a conserva memoria, de a transmite experiența și de a crea comunitate.

În acest sens, poezia ocupă un loc fundamental. Debutul poetic, volumele de versuri, diversitatea tematică și continuitatea creației sunt urmărite în perspectiva unei opere pentru care cuvântul reprezintă, simultan, instrument de cunoaștere, expresie a memoriei și formă de reflecție asupra existenței. Mariana Bendou observă sugestiv apropierea dintre „cuvânt” și „gând” în imaginarul și în titlurile lui Al. Florin Țene, subliniind dimensiunea reflexivă a poeziei sale.

În ceea ce privește proza, cartea pune în lumină preocuparea scriitorului pentru relația dintre destinul individual și istoria colectivă. Romanul devine un spațiu al recuperării memoriei, al reconstituirii unei epoci și al interpretării unor existențe marcate de marile rupturi istorice. Un loc aparte îl ocupă romanele biografice, în care documentul și imaginația se întâlnesc. Formulele „între realitate și poveste”, prezente chiar în titlurile unor volume, definesc o modalitate specifică de a transforma biografia documentară în construcție literară.

În această direcție se înscriu evocările unor mari personalități ale culturii și spiritualității românești: Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu. Mariana Bendou evidențiază faptul că, pentru Al. Florin Țene, recuperarea unei vieți reprezintă totodată recuperarea unei epoci. Biografia devine astfel un instrument de reconstrucție a memoriei culturale.

O dimensiune distinctă a cărții este aceea dedicată literaturii memoriei și confruntării cu dictatura. Autoarea urmărește preocuparea constantă a lui Al. Florin Țene pentru destinele celor persecutați în timpul regimului comunist, pentru libertatea de conștiință și pentru datoria morală a scriitorului de a nu lăsa trecutul să cadă în uitare. În această perspectivă, scrisul capătă valoarea unui act de conservare spirituală.

Tema jurnalismului completează în mod firesc această concepție. Pentru Al. Florin Țene, jurnalistul este, în interpretarea Marianei Bendou, un martor al timpului, iar jurnalismul este o formă de fixare a clipei. Titlul „Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei” devine, în fond, o formulă definitorie pentru întreaga sa filosofie culturală: ceea ce este trecător poate deveni memorie prin intermediul cuvântului.

Cartea acordă o atenție considerabilă criticului, eseistului și istoricului literar. Mariana Bendou inventariază direcțiile majore ale acestei activități: cronica literară, eseul, reflecția asupra raportului dintre literatură și gândire, istoria jurnalismului și recuperarea personalităților culturale. În această diversitate se conturează figura unui autor pentru care creația proprie nu exclude preocuparea pentru opera celorlalți. Dimpotrivă, scriitorul este prezentat ca un constructor de punți între texte, generații și conștiințe.

Această metaforă a punții reprezintă una dintre cele mai fertile idei interpretative ale volumului. Mariana Bendou sugerează că întreaga activitate a lui Al. Florin Țene poate fi înțeleasă ca o lucrare de legătură: între generații, între România și diaspora, între literatură și jurnalism, între creație și critică, între trecut și prezent. Cartea, revista, cenaclul și organizația culturală devin, toate, forme ale acestei vocații de a uni.

În acest context, unul dintre capitolele centrale ale biografiei este activitatea de întemeietor cultural. De la Cenaclul „Gib I. Mihăescu” și Cenaclul „Nord” până la Liga Scriitorilor din România, traseul lui Al. Florin Țene este prezentat ca expresia unei credințe profunde: literatura nu trebuie să rămână izolată, ci trebuie să creeze comunitate. Autoarea formulează limpede această dublă dimensiune a personalității sale: există biografia creatorului, măsurată prin cărți, și biografia întemeietorului, măsurată prin oameni, cenacluri, reviste, filiale și proiecte culturale.

Din această perspectivă, înființarea Ligii Scriitorilor din România, în anul 2006, reprezintă nu un episod izolat, ci maturizarea unei vocații care începuse încă din adolescență. Cartea demonstrează că Al. Florin Țene nu s-a mulțumit să creeze pentru sine, ci a creat și cadre instituționale în care și alți scriitori să poată publica, comunica și participa la viața culturală.

Un capitol important este consacrat receptării critice a operei. Mariana Bendou nu se limitează la propria perspectivă, ci convoacă opinii ale unor critici și scriitori care au comentat diferite cărți ale lui Al. Florin Țene. Sunt reținute aprecieri referitoare la documentarea amplă, construcția romanescă, dimensiunea memorială și socială a prozei, precum și la caracterul biografic și istoric al unor volume. Receptarea critică este, astfel, prezentată ca parte integrantă a destinului unei opere.

Interesantă este și poziționarea cărții Marianei Bendou în seria lucrărilor dedicate scriitorului. Volumul se înscrie într-o tradiție critică și monografică în care apar nume precum Petrică Birău, Mariana Cristescu și Voichița Tulcan Macovei. Acest fapt demonstrează că opera lui Al. Florin Țene a depășit condiția creației individuale pentru a deveni ea însăși obiect de studiu și interpretare.

Din punct de vedere metodologic, „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” se distinge prin caracterul său interdisciplinar. Mariana Bendou utilizează documente biografice, mărturii, interviuri, cronologii, referințe critice, note și trimiteri bibliografice. Fotografii provenite din arhiva personală și documente ale epocii contribuie la caracterul documentar al lucrării. În același timp, tonul autoarei nu devine niciodată strict inventarial. Ea introduce, în numeroase secvențe, o dimensiune eseistică și afectivă, care transformă biografia într-o evocare vie.

De altfel, autoarea își definește implicit propriul demers ca pe o sinteză între document și sensibilitate, între monografie și eseu. Cele două părți ale cărții se completează reciproc, iar fotografiile, mărturiile și trimiterile documentare conferă volumului valoare de monografie culturală, fără a-i anula caracterul eseistic.

Titlul însuși al cărții concentrează întreaga filosofie a demersului. „O viață în slujba cuvântului” nu este o formulă ornamentală, ci o definiție a unei existențe. Cuvântul apare ca vocație, profesie, formă de cunoaștere, memorie, responsabilitate și solidaritate culturală. Prin această interpretare, Mariana Bendou oferă o imagine unificatoare asupra unei personalități care ar putea părea, la prima vedere, dispersată într-o multitudine de domenii.

Ceea ce rămâne în finalul lecturii este imaginea unei existențe în care scrisul și acțiunea culturală sunt inseparabile. Al. Florin Țene apare ca poet și prozator, dar și ca jurnalist; ca eseist și critic, dar și ca istoric al literaturii și al jurnalismului; ca autor, dar și ca promotor al altor autori; ca om al cărții, dar și ca întemeietor de instituții culturale.

Mariana Bendou reușește să surprindă această pluralitate fără să piardă unitatea interioară a personajului său biografic. Ideea centrală este aceea a vocației. Într-o lume în care multe destine culturale se consumă în limitele specializării, Al. Florin Țene este prezentat ca un spirit al sintezei și al continuității. Scrie, publică, organizează, promovează, cercetează și păstrează memoria.

Prin urmare, cartea Marianei Bendou depășește statutul unei simple biografii omagiale. Ea constituie un document de istorie literară contemporană și o contribuție semnificativă la înțelegerea unui fenomen cultural. Viața lui Al. Florin Țene devine, în paginile sale, nu numai biografia unui scriitor, ci și povestea unei epoci, a unei comunități literare și a unei idei fundamentale: aceea că literatura nu poate exista fără memorie, iar memoria nu poate dăinui fără cuvânt.

În această lumină, expresia care sintetizează cel mai bine demersul Marianei Bendou ar putea fi: o biografie a omului, o cartografiere a operei și o monografie a vocației culturale. „Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului” fixează în memoria contemporaneității imaginea unui scriitor pentru care ultima pagină nu este un sfârșit, ci începutul unei noi forme de dialog cu lumea.

Volumul Marianei Bendou se impune prin bogăția materialului documentar, prin perspectiva sa integratoare și prin capacitatea de a transforma biografia într-un demers de istorie culturală. Este o carte despre un scriitor, dar și despre condiția scriitorului contemporan; despre o operă, dar și despre instituțiile care fac posibilă circulația literaturii. În centrul acestei construcții rămâne figura lui Al. Florin Țene, creator și întemeietor, pentru care, așa cum demonstrează întreaga carte, a sluji cuvântul a însemnat a sluji cultura română.

                                                        Prof. Nicu Tătaru

 

 Bibliografie

1.     BENDOU, Mariana, Al. Florin Țene – O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2026.

2.     BIRĂU, Petrică, Al. Florin Țene – Literatura ca mod de viață, Editura Eurograph, Colecția „Mnemosyne”, 2005.

3.     CRISTESCU, Mariana, Familia Țene – Destine contemporane, 2013.

4.     MACOVEI, Voichița Tulcan, Al. Florin Țene – Atitudini literare la începutul secolului XXI, Editura Napoca Star, 2019.

5.     SASU, Aurel, Dicționarul Scriitorilor Români, Editura Paralela 45, 2006.

6.     SIMION, Eugen (coord.), Dicționarul General al Literaturii Române, vol. T–Z, Academia Română, 2009.

7.     ȚENE, Al. Florin, Ziariștii care au transformat clipa în veșnicia artei.

8.     ȚENE, Al. Florin, Pagini de conștiință – Ziariști și scriitori, volumele I–III, 2025.

9.     ȚENE, Al. Florin, Oglinda Ligii Scriitorilor – o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichița Pălăcean Vereș și Gavril Moisa.

10. ȚENE, Al. Florin, Orice călimară poate să devină un Vezuviu, 2019.

11. ȚENE, Al. Florin, Eseul, metaforă a gândirii logice.

12. ȚENE, Al. Florin, Poezia ca ceremonie a textului.

SEMNAL EDITORIAL

 

Al. Florin Țene - O viață în slujba cuvântului – biografie, document și conștiință culturală

Există cărți care inventariază o existență și există cărți care încearcă să-i descifreze sensul. Între aceste două ipostaze se așază volumul O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii, consacrat personalității scriitorului Al. Florin Țene. Nu putem vorbi despre  o monografie critică, după cum nici cu o simplă autobiografie documentară, ci cu o amplă construcție memorialistică și biobibliografică, în care destinul individual este proiectat pe fundalul unei istorii culturale traversate de schimbări, rupturi, recuperări și forme de solidaritate literară.

Volumul pornește de la o premisă implicită, dar esențială pentru înțelegerea personajului său, la Al. Florin Țene, literatura nu poate fi separată de activitatea culturală, socială a acestuia. Poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul, criticul literar, jurnalistul și istoricul literar sunt dublați de un animator cultural preocupat de cenacluri, reviste, comunități scriitoricești și recuperarea unor personalități ale literaturii române. Încă din prolog, scriitorul este așezat sub semnul unei asemenea vocații plurale, în care actul creației și acela al construcției instituționale se susțin reciproc.

Volumul  O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii nu urmărește doar opera științifică a unui autor, ci și traseul unui om care a înțeles literatura ca pe o formă de participare la viața comunității românești. Este un aspect deosebit de important de subliniat. Într-o epocă în care statutul scriitorului este adesea redus la bibliografia individuală și la prezența în spațiul editorial, destinul lui Al. Florin Țene este prezentat ca unul în care scrisul, jurnalismul, organizarea culturală și memoria literară formează un sistem. Un sistem de valori unic. Volumul acesta încearcă să fixeze tocmai această interdependență.

Una dintre calitățile evidente ale cărții este refuzul biografiei strict cronologice. Datele despre naștere, formație, studii, debut și activitate profesională nu sunt lăsate să rămână simple repere administrative, ci sunt integrate într-o perspectivă mai largă asupra devenirii unei conștiințe culturale. Drăgășaniul natal, studiile de la Baia Mare și Târgu Mureș, două orașe importante în dezvoltarea personală ulterioară, experiența jurnalistică și activitatea editorială apar ca trepte ale unei formări care va transforma treptat scriitorul într-un promotor al vieții literare.

Este semnificativ faptul că încă din adolescență Al. Florin Țene se implică în organizarea vieții culturale, prin înființarea Cenaclului „Gib I. Mihăescu”.Nu este vorba doar despre începutul unui drum de autor, ci despre apariția unei constante: nevoia de a crea spații de întâlnire între oameni, texte și idei. Scriitorul nu este, prin urmare, conceput exclusiv ca individ retras în laboratorul său interior, ci și ca mediator al circulației culturale. Cenaclurile, revistele și, ulterior, Liga Scriitorilor din România devin astfel elemente ale unei biografii culturale care depășește limitele operei personale. În acest sens, volumul are o incontestabilă valoare documentară. El conservă nume, inițiative, proiecte, întâlniri și forme de sociabilitate literară care, fără asemenea demersuri de recuperare, ar rămâne vulnerabile în fața uitării.

Cartea trebuie citită în această cheie și ca document al unei anumite forme de viață literară românească. Nu doar autorul este obiectul recuperării, ci și mediul cultural în care acesta a activat. Din această perspectivă, volumul dobândește o semnificație care depășește biografia individuală: el devine o arhivă narativă a unei lumi literare.

În centrul acestei existențe se află, totuși, literatura. Poezia constituie una dintre direcțiile fundamentale ale operei, de la debutul editorial cu Ochi deschis, din 1974, până la volumele ulterioare, între care Fuga statuilor, Nucul dintre două veacuri, Vitraliile mării, Sămânța din interiorul Cuvântului, Cerul meu de hârtie, Poezia ca ceremonie a textului și Rechizitoriu împotriva uitării. Nu este întâmplător că însuși titlul volumului biografic pune în centru „cuvântul”. Acesta devine mai mult decât un instrument stilistic; el este principiul organizator al unei existențe mirifice. La Al. Florin Țene, cuvântul pare să aibă o funcție dublă: este, pe de o parte, materia literaturii, iar pe de altă parte, instrumentul prin care omul își conservă memoria și își afirmă prezența în timp. Faptul că un autor revine decenii la rând asupra acelorași obsesii nu reprezintă automat nici un merit, nici un neajuns. Critica adevărată trebuie să urmărească felul în care aceste obsesii sunt resemantizate, ce forme expresive dobândesc și în ce măsură ele produc o poetică recognoscibilă.

O altă zonă importantă este proza, în special romanul. Chipul din oglindă, Insula viscolului și Orbul din Muzeul Satului sunt prezentate ca părți ale unei trilogii concepute ca frescă a societății românești din secolul al XX-lea. Romanul capătă astfel o funcție de reconstituire istorică și socială: destinele individuale devin modalități de acces la atmosfera unei epoci.

Mai interesantă este însă orientarea către romanul biografic. Figurile lui Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu sunt integrate într-un proiect în care documentul și ficțiunea se află într-o relație de complementaritate.Formula „între realitate și poveste”, asociată acestei direcții, este semnificativă. Ea indică dificultatea fundamentală a romanului biografic: cum poate fi transformat documentul în literatură fără ca adevărul istoric să fie sacrificat și cum poate literatura să intervină asupra materiei documentare fără a o falsifica. Este una dintre zonele în care opera lui Al. Florin Țene pare să dobândească o identitate aparte. Biografia nu este tratată doar ca inventar de date despre un individ, ci ca vehicul pentru recuperarea unei memorii colective. Destinul personal devine o lentilă prin care pot fi privite tensiunile unei epoci.

Această vocație de recuperator al destinelor se leagă organic de tema memoriei, probabil axul cel mai vizibil al întregului demers literar. Memoria familiei, a orașului, a scriitorilor, a jurnalismului și a unei generații se întâlnesc într-o operă care pare să considere uitarea unul dintre adversarii fundamentali ai culturii. Titlul Rechizitoriu împotriva uitării poate fi, din acest punct de vedere, citit ca o formulă-sinteză. Literatura apare ca depozit al memoriei, dar și ca formă de rezistență împotriva degradării timpului. Recuperarea unor scriitori și oameni de cultură marcați de experiența regimului comunist este, în acest context, nu numai o opțiune tematică, ci și una morală.

Jurnalismul completează în mod firesc profilul lui Al. Florin Țene. Experiențele de la „Lumina de pe Lotru”, activitatea publicistică și colaborarea la reviste culturale îl configurează pe Al. Florin Țene ca observator al realității și ca martor al timpului său. Experiența jurnalistică devine metodă de observație, de selecție și de consemnare. De aici, probabil, și caracterul documentar pronunțat al unei părți importante din operă. Jurnalistul adună fapte și mărturii; scriitorul le conferă o formă; istoricul literar încearcă să le ordoneze. În această succesiune se poate identifica una dintre particularitățile profilului său: tendința de a transforma mărturia în memorie. Jurnalismul fixează prezentul, literatura îl interpretează, iar memoria îl salvează de dispariție.

Activitatea de critic și eseist al lui Al. Florin Țene completează tabloul. Titluri precum Arca lecturii, Prizonierul oglinzilor paralele, Ochiul magic al metaforei, Aventură prin dicțiunea ideilor, Critica între artă și știință sau Poezia ca ceremonie a textului indică preocuparea pentru mecanismele lecturii, pentru raportul dintre literatură și idee și pentru statutul actului critic cultural.Volumul oferă opinii critice, mărturii și aprecieri asupra operei, dar tocmai bogăția acestui material reclamă o sistematizare mai severă. Care dintre aceste opinii sunt cu adevărat relevante? Care se confirmă prin lectura textelor? Există contradicții între diferitele interpretări? Care sunt limitele receptării favorabile? Unde se află punctele vulnerabile ale operei? Aceste întrebări sunt inevitabile într-o lectură academică. Mai ales în cazul unei opere atât de întinse, prolificitatea nu poate substitui valoarea estetică. O bibliografie impresionantă este un fapt și trebuie consemnat ca atare; ea nu reprezintă însă, prin ea însăși, un argument axiologic. Documentul consemnează cantitatea, critica trebuie să stabilească relevanța.

Potrivit materialului prezentat, bibliografia ajunge în 2026 la 129 de titluri, iar documentul menționează 7.690 de articole și prezența în peste 70 de antologii. Dimensiunea acestei activități este incontestabilă. Dar tocmai aici începe misiunea criticului: să transforme inventarul într-o ierarhie. Care sunt cărțile reprezentative? Care sunt volumele care pot rezista unei lecturi desprinse de contextul biografic? Ce formule estetice sunt realmente originale? Ce loc ocupă scriitorul în generația sa și, mai larg, în literatura română contemporană? Sunt întrebări pe care volumul O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii le face posibile și care, tocmai prin aceasta, îi justifică existența.

Un loc aparte îl ocupă mărturiile contemporanilor: Virginia Paraschiv, Ion Istrate, Mircea Daroși, Liliana Moldovan, Ioan Creangă și alți oameni de cultură participă la configurarea unui portret indirect al scriitorului. Cuvintele dominante — muncă, cultură, memorie, curaj, promovare, literatură, adevăr, dăruire — alcătuiesc un portret în care dimensiunea etică și cea culturală sunt inseparabile. Pentru un cercetător, mărturia are un statut ambivalent. Ea este indispensabilă ca document al receptării, dar nu poate fi confundată cu judecata critică. Cel apropiat vede omul, colegul vede caracterul, contemporanul vede activitatea; criticul trebuie să vadă opera în universalitatea ei.

În forma sa actuală, O viață în slujba cuvântului poate fi considerată, înainte de toate, o carte de recuperare culturală. Ea încearcă să fixeze o existență literară de peste șase decenii și să demonstreze că destinul lui Al. Florin Țene nu poate fi redus la suma cărților publicate. Scriitorul apare aici într-o configurație multiplă: poet și prozator, jurnalist și critic, istoric literar și organizator cultural, autor și animator al comunității scriitoricești. Cenaclurile, revistele, activitatea instituțională și preocuparea pentru recuperarea unor personalități ale culturii române alcătuiesc un traseu care explică amploarea proiectului său. Forța volumului este dată în primul rând prin valoarea documentară și memorialistică. El adună o cantitate impresionantă de informație, fixează etape, titluri, mărturii și direcții de activitate și oferă viitorului cercetător o bază consistentă de lucru. Dar tocmai aici trebuie formulată și rezerva critică esențială: amploarea documentului nu trebuie confundată cu valoarea operei. Inventarul este necesar, însă literatura începe cu selecția. Bibliografia poate demonstra fecunditatea unui autor; numai lectura critică poate demonstra ceea ce este durabil în această fecunditate. În acest sens, volumul poate fi privit mai degrabă ca un punct de plecare decât ca un punct final. El pune la dispoziție materia necesară unei viitoare monografii critice propriu-zise, în care opera să fie ierarhizată, contextualizată și supusă unei analize estetice aprofundate. Întrebarea fundamentală nu mai este atunci „Cât a scris?”, ci „Ce rămâne?”.

Ideea de „viață în slujba cuvântului”, deși poartă inevitabil o anumită solemnitate, capătă în cazul lui Al. Florin Țene o justificare biografică. Cuvântul nu este doar materia operei, ci și instrument de memorie, de comunicare și de construcție comunitară.Într-o cultură amenințată nu atât de lipsa documentelor, cât de pierderea memoriei lor, o asemenea carte își găsește o funcție legitimă. Ea salvează nume, date, întâlniri, cărți și destine de la dispariție.Adevărata sa miză este mai profundă: transformarea unei biografii individuale într-o mărturie despre o anumită formă de existență culturală românească, unde Al. Florin Țene este prezentat ca un scriitor care nu s-a mulțumit să producă texte, ci a încercat să creeze în jurul lor o comunitate cum este ceea a Ligii Scriitorilor. Această vocație de constructor cultural este poate nota dominantă a portretului pe care volumul îl propune. Rămâne, desigur, sarcina criticii de mâine să stabilească ierarhiile, să distingă opera majoră de producția circumstanțială, să separe documentul de literatură și mărturia de judecata estetică, dar tocmai faptul că volumul provoacă asemenea întrebări constituie unul dintre meritele sale.

În încheiere am să apelez la crezul maestrului Al. Florin Țene, scris cu litere de-o șchioapă pe coperta din spate al volumului, un crez care spune totul despre modul de a gândi și trăi precum și rolul sacru și responsabilitatea scriitorului de a păstra vie memoria neamului și de a face ca valorile culturale și spirituale să dăinuie peste timp prin puterea cuvântului: „Scriitorul are datoria sacră de a păstra vie memoria neamului și de a transforma clipa în veșnicie prin cuvânt. Nu eu sunt stăpân pe cuvânt, ci cuvântul este stăpân pe mine. El mă cheamă, mă frământă și mă așază la masa sa de lumină, pentru ca ceea ce scriu să rămână mărturie peste timp. Liga Scriitorilor Români este casa în care spiritul creator își găsește adăpost și glas, iar împreună, prin solidaritate și dăruire, putem face ca literatura română să strălucească tot mai puternic în lume.”

Volumul O viață în slujba cuvântului nu este, așadar doar o carte despre un scriitor și opera lui. Este o carte despre felul în care un scriitor precum Al. Florin Țene își poate transforma existența într-un proiect cultural peren ce depășește granițele României. Iar dacă una dintre funcțiile fundamentale ale literaturii este aceea de a salva ceva din trecerea timpului, atunci volumul lui Al. Florin Țene își afirmă, prin chiar natura sa documentară și memorialistică, legitimitatea: aceea de a transforma o viață dedicată cuvântului într-o mărturie exemplară despre cultura română contemporană. Felicitări!

Gelu Dragoș, UZPR