Lenea, se constată repede, se întinde mult, mult, pe multe paliere. Şomerii, mai cu seamă cei pentru care suntem arătaţi cu degetul ca popor neintegrabil, preferă ajutoarele sociale în faţa unor locuri de muncă, îi ajută şi campaniile electorale, aşa că nu-şi pot pierde siguranţa unor cadouri solide permanente, e adevărat că la polul opus, ne mândrim cu concetăţeni de o hărnicie exemplară ( ceea ce nu înseamnă că nu am avea mari probleme cu încadrarea forţei de muncă, cu calificarea acesteia)…A devenit o a doua natură corupţia, concurenţa neloială, aici se consumă , din păcate, cea mai mare parte a energiei, sigur chiar dacă timid, dacă se are în vedere întinderea acestei calamităţi, îşi face prezenţa şi justiţia. Băgăreţii noşti sfidători sunt un pericol permanent în recunoaşterea dreptului la locul cuvenit, bine, ei nu s-au născut să recunoască o ordine, mai degrabă să-şi aducă truda personală la lipsa de discernământ a unei părţi a presei. Dacă le spui pe numele lor de grosolani, se simt mai mult măguliţi.
Daniel Mureșan
