PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

-  ADEVĂRATA... UNIRE -

 

Motto:

„ADUNAREA NAȚIONALĂ A TUTUROR ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT ȘI ȚARA UNGUREASCĂ, ADUNAȚI PRIN REPREZENTANȚII LOR ÎNDREPTĂȚIȚI LA ALBA IULIA, ÎN ZIUA DE 1 DECEMBRIE 1918, DECRETEAZĂ UNIREA ACESTOR ROMÂNI ȘI A TUTUROR TERITORIILOR LOCUITE DE DÂNȘII, CU ROMÂNIA”

Articolul 1 al Hotărârii Adunării Naționale de la Alba Iulia

 

          1. „Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima Română. / Să-nvârtim hora frăţiei / Pe pământul României. Unde-i unul nu-i putere / La nevoi şi la durere, / Unde-s doi puterea creşte / şi duşmanul nu sporeşte. Vrem să fim liberi cu adevărat, vrem ca toată suflare românească să vieţuiască într-un singur stat... "să ne unim într-un popor mare", înaintea căruia să fie deschise toate căile ce duc spre "progres şi fericire". Când un "neam întreg" gândeşte un singur gând şi inimile a milioane de oameni palpită de o singură emoţie - oare, este putere omenească care să poată să-i stea împotrivă? Chiar de-ar fi o astfel de putere vrăjmăşească, înaintea voinţei suverane a "milioane de suflete înfrăţite" într-un cuget şi-o simţire "trebuie să i se închine".

Vasile Alecsandri (1821-1890),

scriitor, poet, om politic, patriot demn

 

+ + +

 

2. „ROMÂNIA toată, această mare familie de fraţi, nu poate fi fericită, nu poate fi tare şi puternică decât numai prin "UNIRE". Prin "UNIRE" numai vom alcătui un "stat mare şi puternic" care nu are a se teme de nici o putere străină şi care să fie considerat între celelalte staturi libere. Toţi românii care nu vor a participa la măreţul edificiu al unirii şi aleargă numai după profitul lor, sunt laşi, nedemni, imorali şi demni de dispreţ în faţa naţiunii române

 

Aricescu Constantin (1823-1886),

istoric, scriitor, publicist, patriot demn

 

+ + +

 

3. FRAŢI ROMÂNI!- Suntem cu toţii în acelaşi car, care este "CARUL PATRIEI" şi trebuie să ne silim  să-l ducem în aşa fel, încât să nu cadă în prăpastia pe care alţii au căutat-o de mult, şi-o mai caută şi acum. Patria noastră, printr-o soartă de toată jalea, a fost menită din cea mai bătrână vechime să fie teatrul năvălirilor războaielor străinilor. Pentru aceasta noi, "trebuie să fim uniţi, între satele şi oraşele noastre trebuie să fie pace, între gubernanţi înţelegere, iar patriotismul să fie mai presus de orice altă consideraţiune".„UNIRE şi UNIRE"! Inima poporului nu înşeală niciodată. "Să ascultăm fraţilor, inima poporului nostru"; să ascultăm glasul şi interesul naţiei noastre care strigă neîncetat: "UNIRE şi UNIRE!" Această "UNIRE" o dorim nu pentru ca să lovim drepturile şi să ameninţăm pacea altora ci numai pentru a asigura "drepturile şi pacea noastră".

Mihai Kogălniceanu (1817-1891),

Ministru de interne, externe, plenipotenţiar,  om politic, istoric, scriitor, publicist, oratos, patriot demn

 

4. „Este timpul să ne întindem mâna unul altuia și să conlucrăm  împreună cu toate puterile noastre pentru regenerația patriei noastre comune” (Adresa Comitetului Central al Unirii, 1858 martie 23).

 

+ + +

 

 

5. „Tăria și puterea unui popor, baza sa, politica sa cumpănită,  preszentul și viitorul său zac în UNITATEA NAȚIONALĂ”

George Barițiu (1812-1893),

istoric, publicist, întemeietorul presei în Transilvania, deputat în Dieta din Transilvania

 

P.S.. „FRAŢI ROMÂNI”! Zilele "UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE" ca  şi celelate "UNIRI" sunt zile măreţe în care trebuie să fim fericiţi pentru ceea ce au făcut înaintaşii  noştri. Azi, ar trebui să vorbim cu responsabilitate de "DEZ-UNIRE": Suntem fără parte din Basarabia, Bucovina, Insula Şerpilor, Caliacra, Durostorum, Herţa. Mai grav, este faptul că: "Noi ROMÂNII suntem divizaţi în clase politice, sociale, economice"; că între noi sunt trădători ai neamului; că cei de altădată doresc să ne mai umilească în viitor prin lăcomia lor dar şi "Iudele de cozi de topor Români". Vorbesc unii de conciliere între popoare şi bine fac, dar ca ea să înceapă trebuie să-şi asume crimele şi atrocităţile făcute asupra neamului românesc să-şi ceară iertare în faţa lumii... şi apoi vom accepta a pune pe "LUCEAFĂRUL ROMÂNESC" pe aceaaşi scară  cu "CRIMINALII" care au vrut şi vor sângele românesc. Până atunci.. "IARBA REA DIN HOLDE PIARĂ, PIARĂ DUŞMANII DIN ŢARĂ, ÎNTRE NOI SĂ NU MAI FIE , DECÂT FLORI ŞI ARMONIE". (n. a.)

 

-  IISUS HRISTOS (1-33): „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragostea decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc”.

 

prof. Olimpia Mureșan - L.S.R. Maramureș,

preot Ilie Bucur - LS.R Mureș

 

 

 

Ionuț Cojocaru: „Îndrăzniți să simțiți românește! Să vă bucurați de ziua națională fără restricții!”

 

Ferdinand I a fost un rege român de origine germană. După el, rămân România Mare, o Constituție, reforme reale care au dus la uniformizarea tuturor provinciilor unite cu România, apariția unor universități, etc. Pe scurt, am trecut în perioada sa prin marele război, am înfăptuit Unirea, ne-am luptat pentru recunoaștere internațională la Tratatele de Pace de la Paris și ne-am consolidat în plan intern.

Exact la 100 de ani de la venirea pe tron a regelui Ferdinand, românii se aleg cu Klaus Iohannis ca președinte. Total diferit de regele Ferdinand care era cunoscut ca unul dintre cei mai inteligenți și modești din epoca sa, Klaus Iohannis s-a străduit în primul său mandat de președinte să zâmbească a… și să lege câteva cuvinte printre vacanțele pe care și le-a impus a le face. Și ca un sas hotărât, le-a făcut. Treptat, din dorința de a avea și cel de-al doilea mandat (oare de ce?) a început să apară mai des în conferințe de presă citite pentru a ne explica ce face, de ce face și cum face. Tot timpul a avut și va avea un discurs plin de ură, de dușmănie la adresa unui partid, încă legitim. Nu i se dă un discurs citit prin care să ne anunțe ce face pentru România, pentru români. Doar să impună restricții, care se pot transforma în amenzi. Mai nou, nu ne mai putem sărbători ziua națională! Dar putem merge la vot pentru că democrația este importantă. Ne explică acest Klaus Iohannis:

”…am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitați ambasadori străini, medici și personal medical. Va fi așadar o ceremonie scurtă, fără paradă militară și, din păcate, fără participarea publicului larg.”

A decis EL (doar EL) nu să fie restrânsă ci extrem (!!!) de restrânsă, la care sunt chemați ambasadori străini (!!!) medici și personal medical. Fără paradă, fără public. Oare medicii să vină la paradă în halate sau în civil? Să fie medici militari sau civili?

Între EL și acei ambasadori străini, oare cine simte românește la ceremonia de sărbătorire a zilei naționale? Mai e voie să simțim românește? Să ne bucurăm de realizările noastre? Să promovăm evenimentele care au desăvârșit identitatea națională? Oricum au apărut suficienți istorici obedienți care au cerut de mult timp ca ziua națională să nu mai fie pe 1 decembrie! Că e frig, că nu e bine, etc.

În fond, ceea ce zicea Ioan Rațiu rămâne valabil indiferent de vremuri:

„Ceea ce se discută aici este însăși existența poporului român. Existența unui popor însă nu se discută, ci se afirmă”.

Ștergem tot ce a fost mai bun și începem să guvernăm!

Cititorii noștri știu că nu există comparații între cei doi conducători ai României. Vrem doar să subliniem că ceea ce a construit unul, distruge celălalt. Și chiar dacă nu ne mai putem aduna să sărbătorim ziua națională, și chiar dacă suntem chemați să ne autoizolăm, ziua națională a românilor va rămâne în mentalul colectiv ca un moment de unitate și diversitate pe care poporul român, ajuns la maturitate, l-a realizat, l-a trăit și l-a demonstrat.

Faptul că suntem atât de permisivi, că permitem acestor lideri rupți de realitate, goi de conținut să ne reprezinte arată mărinimia acestui popor care susține dezinteresat și cu optimism și persoane de genul lui Klaus Iohannis.

Sunt convins că președintele nu a citit nimic despre istoria românilor, nu l-a interesat și nu-l va interesa. Din acest motiv nu a fost lângă români când au avut realizări de suflet, când se întâmplau evenimente, când se sărbătorește ziua națională. Doar cei goi de conținut, doar cei fără conștiință precum Klaus Iohannis poate îndrăzni ”să restrângă” sărbătorirea zilei naționale.

Știe Klaus Iohannis despre suferințele românilor, asuprirea lor, umilirea lor și faptul că nu au fost lăsați de Imperiile care și-au exercitat influența pe aici să aibă un stat unde toți să fie egali. Să simtă și să se bucure în propria lor limbă? Să aibă drepturi egale cu ceilalți? Oare Klaus Iohannis gândește în limba română? Faptul că istoria românilor a fost trecută în programa școlară la și altele din materie principală este un fapt pe care noi credem că actualul președinte îl știe cu siguranță.

Se gândește Klaus Iohannis la românii care au murit pentru a se realiza Marea Unire? Are vreo remușcare în privința acestui gând?

A citit Klaus Iohannis Rezoluția Marii Adunări de la Alba Iulia? A citit acest ins ceva despre istoria românilor încât ”să limiteze” sărbătorirea zilei naționale? O fi știind el cum și de ce s-a realizat Marea Unire a Românilor? O fi știind că datorită și acelor români, mulți dintre ei anonimi dar atât de utili pentru dezideratul unanim, este el azi președinte!

În cei șase ani nu a făcut nimic spiritual sau uman pentru trecutul nostru. Nu degeaba, tot scriu aici că nu simte românește. Klaus Iohannis a avut o perioadă în care la nivel mondial s-au realizat evenimente cu un puternic fundament istoric precum Centenarul primului război mondial, cunoscut ca Marele Război sau, pentru noi, cei de aici, Centenarul României.

Ei bine, aceste evenimente au fost tratate ca evenimente banale, președintele nostru fiind prea ocupat ca să le promoveze, să le cinstească sau să încerce să le înțeleagă. În cei șase ani, președintele român nu și-a făcut timp să ajungă la Chișinău. Oare o fi auzind de 27 martie 1918? Ieri a fost  28 noiembrie, ziua Unirii Bucovinei cu România. Niciun mesaj de la Cotroceni sau de la guvern! Nicio vizită a acestor patrioți la Cernăuți!

Istoria ne demonstrează că dacă nu știm, înțelegem prea târziu, dacă nu ne cunoaștem istoria, nu știm ce suntem, de unde venim și cum ne-am realizat. Putem afirma că suntem un popor normal! Și cu bune, și cu probleme! Doar că acești bărbați de stat sunt prea prinși cu probleme tâmpe pentru a-și cunoaște trecutul! Trecutul românilor.

Și pentru că miniștrii României în frunte cu primul ministru nu au vreo incertitudine cu Ziua Națională, dacă să o sărbătorească, dacă să-și asume sărbătorirea sau nu, ministrul Apărării, cel care a fost Șeful Statului Major, devenit un politician de carton (bine că nu ne-a reprezentat pe vreun front) se simte bine, caută să-și câștige un mandat de parlamentar prin Dolj, sfidând militarii, soldații acestei nații care au făcut România Mare. Mi-a atras atenția semnalul dat de Robert Stănciugel, istoric dar și soldat al armatei române:

În aceste împrejurări, un istoric militar “neindisciplinat”, dr. Robert Stănciugel, membru SCMD, a venit cu o propunere: Dacă ministrul Ciucă și-a retras, eroic, trupele, prost plătite și cu viitor mizerabil ca rezerviști, din fata COVID-ului, am putea să îi înlocuim noi, rezerviștii. Și aliații noștri civili, care au făcut armata! Pentru că, tăvăliți de viată și lipsiți de drepturi, se pare ca am rezistat mai bine decât frații noștri civili, până acum, la atacul SARS-COV2. Poate datorita disciplinei inoculate! Iar, dacă tot ne este clar ce ne așteaptă, cu binecuvântarea celor doi comandanți ai noștri supremi, din interior (internare, suprataxarea pensiilor deja blocate, reprimirea drepturilor, abuziv confiscate, etc.), măcar să luăm o gură de aer proaspăt, înainte de condamnare. Nu vom defila pe sub Arcul de Triumf, pentru că nu mai suntem în stare s-o facem potrivit cerintelor noului “ZEUS” național, adică în “pas de gâscă”! Dar la iarbă verde putem ieși!

După cum ați observat, nu am scris nimic despre premier. În această problemă, a sărbătoririi zilei naționale, oare el ce rol o avea? Ar fi acesta un motiv să aibă o opinie separată de Klaus Iohannis?

Nici în Opoziție nu vedem oameni cu convingeri. Și pentru ei, 1 Decembrie este o zi de campanie obișnuită!

Autor: Ionuț Cojocaru

Sursa: ionutcojocaru.ro

Mizerabilii de Nicolae BĂLŢESCU

 

E trist, dezgustător când îi priveşti,

Doar şi ei au coborât de Sus mirabili.

Din seminţia umană, ca în poveşti,

Mirabilă sămânţă au fost zidiţi,

Dar au ajuns cumplit de mizerabili!

La adăpostul sărăciei sufleteşti,

Ei au crescut pe drojdii ispitite,

Lăuntric, monstruozităţi groteşti,

Oameni urâţi, oribil de haini, lipsiţi

De îndurare, scrupule, respect, regrete…

O lume schilodită au născut, în care totul

Este de vânzare: la kilogram

Îşi vând copiii, familia, onoarea, portul

Strămoşesc, posturi de miniştri, şefi

Şi titluri.... Insultă, cinic, neamul

                                        Omenesc.

Homini Politicus moderni, prea ocupaţi

Cu ale lor absurde activităţi, şi-aruncă

Reciproc acuze, se cred chemaţi.

Apoi îi doare în cot de ce se-ntâmplă

Şi cu neruşinare sfidează un popor,                        

                                               Ingraţi.

Groşi de obraz, ei trivial legiferează,

Protejează îmbogăţiţii de tranzit, capitalişti

Prin alianţă, milionari de mucava, pe fază

Totdeauna cu tupeu şi dictatori postmodernişti.

Avid şi crud mafia aprig în politică tronează...

Mizerabilii sunt neam străvechi, dar nu sunt

Naţiune. Identitatea lor de nesimţiţi, născută

Şi zidită în Cain, a înflorit şi înfloreşte crunt,

Dând rod bogat în toată seminţia făloasă

Şi coruptă: teroare, persecuţii, inchiziţii,

Schingiuiri... Urâte flori în sufletul imund.

                                                  01.04.11

                                                  Chişinău

La mulți ani, Țară! Iartă-ne pe noi, copiii tăi cei mai nevrednici!

 Azi e 1 Decembrie. Ziua Unirii. Ar fi trebuit să fie cea mai importantă sărbătoare a noastră. Nu e. A fost redusă la o chestiune de nimic, în care armata va prezenta onorul ăluia ai cărui strămoși au luptat împotriva unirii noastre.

Oare cum se răsucesc strămoșii noștri în morminte știind sacrificiile pe care le-au făcut pentru ca nouă să ne fie bine trăind toți în aceeași casă? Cum se simt țăranii-ostași care au ținut piept tăvălugului nemțesc la Mărășești, Mărăști și Oituz? Cum se simt eroii noștri văzând că țara a ajuns bătaia de joc a unor lepre străine de neam pe care, Dumnezeule!, chiar noi cu mâna noastră i-am pus acolo.

Prin toate satele prin care mergeți veți găsi monumente ale eroilor din Primul Război Mondial. Fiecare sat și-a jertfit fiii cei mai destoinici pentru eliberarea patriei. Azi monumentele lor sunt prăfuite. Și la fel e și memoria lor.

Oare cei care-au votat ca orașul să le fie condus de un neamț, unul care n-are nicio legătură cu pământul acesta, oare aceia mai pot fi numiți români? Oare cei care-au pus ștampila pe neamțul ăsta oligofren care ne conduce acum, oare aceia mai pot fi considerați români? Oare cei care votează un partid condus de fiul unui securist maghiar mai pot fi considerați români?

Oare noi, românii, dată fiind starea deplorabilă în care ne aflăm, mai putem fi considerați români? Dacă eroii noștri ar fi știut că vom ajunge așa cum suntem astăzi, oare ar mai fi luptat? Știu e o întrebare idioată. Ei ar fi luptat oricum pentru că aveau un alt sentiment al datoriei, pentru că aveau alte idealuri și trăiau o viață infinit mai curată decât mizeria în care ne scăldăm azi.

Imaginați-vă o armată prinsă în menghină. Dinspre vest venea pecinginea germanică. Dinspre est, foștii aliați fuseseră cotropiți de bolșevicii aflați parțial în slujba nemților. Două treimi din pământul nostru ajunseseră sub stăpânire străină. În fruntea țării se aflau un rege papleacă și-o regină curvă. Mai erau 2-3 oameni politici cu viziune și, dar și ei corupți până-n măduva oaselor. Țara era, practic, singură, deznădăjduită. Și-atunci a venit minunea! Oamenii aceia minunați care s-au încăpățânat să nu-l lase pe neamț să treacă. Cu orice preț, chiar și de-ar fi să se lovească de cadavrele lor înălțate precum un zid! Și nu l-au lăsat. „Pe-aici nu se trece” a devenit o piatră esențială a constituției oricărui român adevărat. Pentru că atunci, strânși în menghină, am reușit ca pe picioarele noastre să ne eliberăm. Fără ajutorul nimănui. Țara de-atunci s-a confundat cu acei țărani minunați, veniți de la plug pentru a-și apăra glia cu arma. Pe acei oameni trebuie să-i plângem azi, nu pe trădătorii care s-au pus în fruntea victoriei și cărora, ulterior, li s-au ridicat statui.

Faptul că acum, la peste un secol de la Marea Unire, suntem cuceriți de cei care au vrut să ne cucerească atunci, arată limpede căderea noastră. Nu suntem vrednici nici măcar să le sărutăm picioarele eroilor de-atunci, n-avem dreptul nici măcar să călcăm pe unde-au călcat ei. Ne-am bătut joc de o moștenire frumoasă și, mai mult, asistăm pasivi la călcarea în picioare a memoriei lor.

Azi trebuia să fie o zi de sărbătoare. Nu e! S-a transformat într-o zi în care armata îi prezintă onorul unei javre trădătoare, o zi în care defilarea înseamnă survolarea Bucureștiului cu avioane scoase din uz, cumpărate pe bani grei de la cei care ne-au bombardat capitala în 1944. Ce poate fi mai umilitor?

Suntem călcați în picioare. Iar vina ne aparține în totalitate. E 1 Decembrie, e timpul să ne privim în oglindă și, din nefericire, să constatăm bărbătește cât de degenerați am ajuns.

La mulți ani, Țară! Iartă-ne pe noi, copiii tăi cei mai nevrednici!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri Economice

Ziua Națională celebrată altfel în 2020: De la Alba-Iulia la Peștera Sfântului Andrei!

 

Anul acesta s-a întâmplat un transfer imagologic, spiritual, de la Alba-Iulia la Peștera Sfântului Andrei. Datorită pandemiei de Covid 19, autoritățile au anulat marile manifestări populare, parade militare, defilări de armată și focuri de artificii, organizând palide ceremonii oficiale de depunere de jerbe de flori la câteva monumente ale eroilor din țară. La acestea vor participa un număr infim de redus de oficiali și generali, restul românilor le fiind interzisă participarea chiar și la aceste ceremonii restrânse. La Cluj-Napoca se celebrează cel mai trist 1 Decembrie din 1990 încoace, iar orașul Alba-Iulia este baricadat de jandarmi ca să nu vină românii să se bucure de Marea Unire de la 1918. Să nu se mire atunci, președintele Iohannis, premierul Orban, generalii MApN și partidele din parlament că românii au transferat simbolic celebrarea Zilei Naționale de la Alba-Iulia, Arcul de Trumf, la pelerinajul creștin și Liturghia de la Peștera Sfântului Andrei. Numeroși români au profitat de chemarea lui IPS Teodosie, episcopul Tomisului, care nu este orice ierarh de episcopat oarecare, ci urmașul celui care a făcut parte din ”ceata tomitanului”, ce a participat la 325 a. Hr., la sinodul de la Niceea, sub sceptrul împăratului Constantin cel Mare, de a apăra dreapta credință ortodoxă față de erezii. În 2012 când autoritățile centrale au oficializat sărbătoarea de Sf. Andrei, ca zi religioasă a poporului român, nu s-au gândit la transferul de imagine privind conștiința și unitatea creștină a poporului român. Peștera Sfântului Andrei este fundamentul originar al nașterii poporului român, ca neam și creștini, laolată, dimpreună. La români nu există o dată anume a creștinării, ci, noi, ca popor ne-am născut creștini datorită Apostolului românilor Andrei care a propovăduit în Scitia Minor. Deci organizarea pelerinajului era o formă de afirmare a identității religioase și naționale a poporului român în ciuda opoziției credibile, dar exagerată, a guvernului și autorităților locale. Poliția ca pe vremea miliției comuniste a încercat să stopeze pelerinajul sub motivul real al îmbolnăvirii. Dar numeroși credincioși au declarat presei și polițiștilor că ei cred în Hristos, nu în Covid 19? Dacă la Alba-Iulia în plină gripă spaniolă 100000 de români au venit să facă unirea și azi, la Peștera Sfântului Andrei credincioșii au simți că trebuie să fie solidari cu BOR și dea dea un semn de unitate religioasă națională, precum și să celebreze unirea într-o perioadă când nu mai poți sau nu mai ai voie să te bucuri de mai nimic. Ca în 1941, când Biserica ortodoxă rusă a redus din puterea statului stalinist?

IPS Teodosie a dat declarații presei, spunând ferm ca un vlădică, care are șef doar pe Hristos: „Eu nu mă păzesc, că nu am timp. Sigur, nu stau aproape de ceilalţi, dar Sfânta Împărtaşanie zilnică mă păzeşte cel mai mult. În Sfântul Potir nu e niciun microb, e dovedit ştiinţific. Ştiinţa e de la Dumnezeu, nu de la oameni. Să nu vă înspăimântaţi peste măsură de boala care este. Să ne păzim, dar să nu ne temem. Să-l chemăm pe Dumnezeu în ajutor”, a declarat ierarhul la finalul slujbei. Întrebat dacă ar avea pe conştiinţă o persoană infectată cu SARS-CoV-2 la acest pelerinaj, persoană care ar deceda din cauza virusului, arhiepiscopul a răspuns scurt: „Nu. Dacă a venit la Sfântul Andrei o persoană, a venit să-l caute pe Dumnezeu. Aici s-a întâlnit cu Dumnezeu”. Nu întâmplător, Patriarhia a luat apărarea lui IPS Teodosie, deoarece sinodalii au simțit importanța transfigurantă a pelerinajului creștin de la Peștera Sfântului Andrei ca mod de afirmare a unității naționale, ca o zi religioasă a poporului român de care trebuie să ne bucurăm prin rugăciune. Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop a înșeles semnificația imagologică a momentului pentru români și a declarat public: ”Legătura evidentă din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României și a românilor nu este întâmplătoare, ci este o împlinire a proniei cerești. Identitatea națională românească nu se poate imagina și nici defini în afara limbii și credinței. Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de „preoți cu crucea-n mână”, ca și Revoluția din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele orașelor cu prapori în frunte. Viața noastră este credința noastră, care ne-a ghidat spre marele act de voință națională din 1918, când, la 1 Decembrie, ne-am primenit sufletele de „cel rău” și am cântat o „odă bucuriei”. Este timpul să ne dăm seama că a rămâne fideli valorilor noastre, mai ales limbii și credinței, moștenirii clasice greco-latine și creștinismului, înseamnă a rămâne mereu noi înșine, adică români, în casa noastră numită România (vremelnic despărțită de una dintre generoasele sale încăperi, anume Moldova dintre Prut și Nistru). Este timpul, după atâta ură și hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor”. În ciuda opreliștilor și opresiunii poliției, care și-a permis să amendeze și să oprească slujbe religioase ca să dea amenzi la Constanța, fapt care nu s-a întâmplat nici în perioada comunistă, peste 150 de preoți și-au asumat libertatea de a liturghisi pentru mântuirea poporului român, la Peștera Sfântului Andrei, cu riscul desigur și a-l îmbolnăvirii. Mărturisirea presupune asumarea pericolului în creștinism. Sute de mașini au fost oprite de poliție și jandarmi, dar pe câmpuri și dealuri, prin hârtoape și bălării, preoții și credincioșii au venit la Liturghia dedicată Apostolului Andrei. Ciprian Ioan Cojocaru, un preot participant la Liturghia de la Peștera Sfântului Andrei ne-a lăsat o mărturie înălțătoare despre moment: ”FRAȚILOR, azi, când stăteam toți preoții, diaconii si IPS cu Sfântul Trup al Mântuitorului în mâini și rosteam deodată rugăciunile de dinaintea împărtășirii m-a cuprins un fior puternic si am simțit că suntem ascultați(nu doar auziți) de Dumnezeu și că rugăciunea este primită de Dumnezeu. Am simțit ca toți clericii eram într-un Duh. Rareori am simțit atâta intensitate în rugăciunea comună. Am simțit ca toți ne rugăm. Am simțit că Dumnezeu chiar este cu noi, deși, în mod absurd, există interdicții exagerate și discreționar aplicate. Am simtit ca „sângele” martirilor este încă viu în Biserică, nu doar la nivel teoretic ci și empiric. Astăzi am simțit trăirea tuturor. Niciun preot nu s-a lamentat din cauza interdicțiilor. Deși vremea a fost greu de suportat a fost bucurie generală. A pornit ninsoarea, ca în povești, EXACT când corul a început să cânte Colindul Sfântului Andrei! O fi ceva! Binecuvântarea lui Dumnezeu sa fie peste noi toti!”

De azi, 30 noiembrie 2020, Ziua Națională religioasă a poporului român, prin pelerinajul și Liturghia de la Peștera Sfântului Andrei, s-a intrat în altă etapă a semnificației acestei zile fondatoarea neamului nostru, BOR a dat un semnal mărturisitor de unitate și credință creștină dincolo de voința statului, cu lideri trecători. Unitatea o fac creștinii români, iar Peștera Sfântului Andrei redevine un mit fondator oficial al unității românilor, ca și Alba-Iulia. La mulți ani români!

 

Ionuț Țene

 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie de Mihai EMINESCU

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

 Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,

La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,

Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

Vis de răzbunare negru ca mormântul

Spada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântul

Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,

Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

Îngerul iubirii, îngerul de pace,

Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,

Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,

Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţie

Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,

Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,

Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Maramureșul, erou de poeme

 de Gheorghe PÂRJA

După ce am scris acest titlu pe hârtie, brusc privirea mi-a fos atrasă de cartea „Maramureșul din cuvinte,” care mă veghează din raftul din stânga. Volumul, coordonat de dr. Teodor Ardelean (selecție Ioana Dragotă și Gabriel Stan), rămâne un reper, un tezaur de gânduri despre acest ținut întemeietor. M-am regăsit cu emoțiile lirice din tinerețe, din vremea când tocmai ieșeam de sub ocrotirea dascălilor mei, ei înșiși școliți de făuritorii României Mari. Am scris despre locul meu de naștere și de moarte, de bucurie și durere, de cântec de veselie și de jale.

În cartea cu pricina am citit un gând al scriitorului Alexandru Ivasiuc, care m-a scos la timp din vibrația minoră a cuvintelor nevinovate. Scria Ivasiuc: “Atitudinea mea față de Maramureș este ambivalentă. Aș vrea să-l știu mai dezvoltat, în pas cu epoca modernă, dar știu că această dezvoltare îi va răpi din specificul care face parte din identitatea mea.” Așa este. Maramureșul a prins contur modern. Uneori dus până la un amestec de aur și noroi. Dar a mai rămas un teritoriu care fascinează. Prin oameni, peisaje și rânduieli vechi. A rămas o lumină inspiratoare. Vântul legendar al scrisului în limba română, pornit de pe aceste locuri, cutreieră pe văi, ca o Avizuhă. „Maramureș, marmură, murmură/ Sânge curs pe cărți de veac/ Leagăn, naștere și gură/ Fără soț și fără leac.”
Mai zilele trecute, mă sună profesorul Nicolae Bindiu, fost primar al orașului Cavnic, cunoscut între prieteni prin întrebarea atât de necesară în vremea de astăzi: Ce citești? Dorea să-mi spună că în revista „România literară,” poetul Gellu Dorian publică un amplu poem, „Tihna,” în care este prezent spiritul Maramureșului. Este dedicat amintirii lui Laurențiu Ulici, poemul fiind scris, în urmă cu douăzeci de ani, la New York, în noiembrie, luna când s-a săvârșit din viață distinsul critic. Gellu de la Botoșani face parte dintre tinerii scriitori care și-au împlinit destinul liric și în Maramureș. Deține premii literare decernate la Serile de Poezie de la Desești (1994) și la Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmației (1997).
Poemul reconstituie o geografie a timpului liric „când liniștea se cuibărea sub plopii de fân ce sprijineau cerul dintre Petrova și cele două Rone, după ce prin Vișeu stăteam cu ochii lipiți de ferestre.” Și așa liniștea noastră semăna cu tihna dealurilor care coborau pe lângă Iza și Mara direct în Tisa. Și eram tineri și doream să sărim gardul până la Apșa, doream să încălecăm și să descălecăm, doream – scrie – Gellu, pancove și nuci în curte la Ghiță Pârja, să intrăm în galeria lui Făt pe pereții unei săli de clasă, să intrăm „în istoria literaturii, ca niște faraoni în piramida lui Ulici, zidită la bază din milioane de pietre.” Apar în zorii veseli și Echim și Muste și Vinicius, care recită cu trandafirul în mână la fântâna arteziană din restaurantul hotelului, de unde se ivește Muri cântând “Nu-i lumină nicării, c-or murit toți oamenii.”
Și zdup, “se face lumină peste tot, și viața o ia de la capăt, din cer atârnă un candelabru imens, iar din mâna lui Dumnezeu cade tihna peste cei un milion de oameni, adunați între cele două mâini.” La întoarcerea de la Sighet totul se repetă, aceleași dealuri tihnite, aceiași munți, aceleași nări ca niște pâlnii prin valurile de pruni. Ca într-o oglindă imensă se arată dealurile și văile. Și încheie poetul: „când nu vorbim, îngropăm în noi amintirile înainte de vreme, așa cum fac cronicarii care povestesc doar faptele ce fac istoria cât un ou de cuc, dintr-un cuib de mierle. Vorba lui Lucian Perța, sunt singur cuc și deodată cucul zbrr..” Dar nu uită o imagine: „De cîte ori mergeam la Sighet, de la Borșa, aerul trecea printr-o pâlnie cu miros de prun.”
Splendid personaj de poem este Maramureșul! Am trecut prin multe vămi de cuvinte când am scris despre Maramureș, locul meu de naștere și mormânt. De fiecare dată m-am străduit să înțeleg Maramureșul interior, care nu se relevă ca soarele din poartă, ci se cere deslușit ca orice taină. Un mijloc delicat, dar sublim, de a dezlega misterul este poemul. Sau povestea din cuvinte. Îmi aduc aminte de un poem al lui Geo Bogza care poartă numele Ținutului: „Atâtea frumuseți mă dor/ Că le-am văzut abia când e să mor.” Da, Maramureșul de cuvinte, de jale și de dor. Este sâmbătă, iar pe la noi bate ora de cultură.

LA MULȚI ANI, TUTUROR ROMÂNILOR!

Uniți să fim într-o frăție,

În dulcea noastră Românie!

Să ne trăiești român, român,

Aici ești singurul stăpân

Și de-or veni tâlhari și hoți,

Am să-i alung de-aici pe toți!

Aici, tata a fost bărbat,

Pământul, la cosit și la arat,

Cu viața l-ar fi apărat!

Bunicul meu... țăran român,

Purta, bucata de pământ la sân

Si-atunci când el pleca din sat,

Pământului de sân legat,

El îi dădea un sărutat.

Și uita de supărare,

La Domnul făcea rugare,

Să-i fie sprijin, alinare...

Și-acuma eu? Eu, învățat,

Să las acest pământ furat?

S-ar răsuci moșu-n pământ,

Dar a lăsat cu jurământ,

Biserica și țarina,

Astea în suflet li-i purta...

Și de-or veni bandiți și hoți,

Ca să cerșească pe la porți,

Tu să-i alungi, milă nu-ți fie,

Românul pe-a sa sfântă glie...

N-a fost nici hoț, nici n-a cerșit,

El a trăit aici cinstit!

Astăzi, că e zi aleasă,

Țară ... te îmbrac mireasă,

Cu ce am scump, cu ce am sfânt,

Eu sunt legat de-acest pământ...

Eu sunt legat cu jurământ...

Țara s-o apăr, s-o veghez,

Nu să mint, nici să trădez.

Bunicul meu, cu două clase,

Cu mâna lui și-a făcut case,

Și-n casa lui, cât un palat,

Stătea cu Dumnezeu la sfat,

Impreuna mâna muncită

Și nu cerea plată-nzecită,

Stătea-n genunchi și se ruga,

Pentru pământ și glia sa...

N-ar fi lăsat pământ prădat,

Cu bărbăție a luptat,

Avea un crez, avea o rugă,

Eu nu-s aici ca să fiu slugă,

Eu sunt aici că e loc sfânt

Și am să las cu jurământ,

Celor ce vin urmași să-mi fie,

Să lupte pentru Sfânta Glie,

Să nu uite de Liturghie!

Și-apoi să fie cum a fi,

Dar până mai suntem aci,

Nu ne-om lăsa pradă la hoți,

Ii alungăm de lângă porți!

De-aici din acest colț de țară,

Strigăm RĂUL SĂ DISPARĂ!

Să trăim în armonie,

Pe a noastră Sfântă Glie

ȘI IN TINE, ROMÂNIE!

De a fi, noi strigăm tare,

Să se-audă pân-la mare,

Horă facem în Carpați

Și trăim ca niște frați,

Doar prin Dumnezeu legați...

Doar prin Dumnezeu uniți,

Niciodată despărțiți...

Ne iubim neamul și glia

Căci trăim în România,

Asta-i o țară frumoasă

Și-azi că este zi aleasă,

Toți, cu steagul nostru-n frunte,

Mergem, trecem și prin munte,

Ca uniți într-o frăție,

Să te iubim ROMÂNIE!

LA MULȚI ANI, ROMÂNI FRUMOȘI,

OAMENI HARNICI, NU FĂLOȘI,

LA MULTI ANI, ROMÂNI CINSTIȚI,

LA MULTI ANI, SĂ NE TRĂIȚI!

VASILE BELE,

Chiuzbaia, 1 Decembrie 2020

"Rog Mărită Adunare Națională..."

 Rog Mărita Adunare Naţională să primească următoarea

HOTĂRÂRE

1.    Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) 1918, decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea naţională proclamă în deosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul , cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

Trăiască România Mare!

Vasile Goldiş

PROPUNEREA UNIRII LA ALBA-IULIA

(1 Decemvrie 1918)

https://www.romaniamagnifica.ro/?do=Istoria&optiune=1916-1919+-+CEI+ce+ne-au+facut+MARI+%28I%29

La mulţi ani România!

Valentin-Nicolae Bercă

"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

României de ZIUA EI

Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

E anotimpul când satul îl colind
Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,
Prin centenarul acesta suferind
Mă întorc acasă pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Izvoarele susură imnuri sub nuci
Iar ceasul bate secundă de popas
Pe când ascult cânt de guguștuci
Și dorul nestins în vers rămas.

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Prin răscrucea de veac trec cirezi,
Dinspre ogradă urlă un câine,
Sunt singur și tu mă visezi
Întorcându-mă în Țară pe-o punte de pâine.

Ziua scrie cu lumină în brazde poezie
Holda aurie mai trece și-n povești,
Iar poemul scris cu brațul ridică-n chindie
Imn Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești.

Caut în Biblie vibrații de iubire
Și munții memoriei în noapte dor
Când sfinții îmi toarnă argint în potire
Nopțile albe își pun la vis tricolor

Din albastru aerului scriu acum
Călare pe-o lună roșie ce curge
Deasupra galbenului holdei pe drum
Dumnezeu, Țara Maicii Domnului o mirunge….

Mi-e dor pe ștergar de turta arămie
Pusă de țărancă în țest să crească
De trilul coborât din înalt de ciocârlie
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

*

Nu suntem pribegi, ne-am născut aici, de veacuri
în grădină de rai și țară împărătească,
Pădurile ne-au fost scut și leacuri
în Trasnsilvania, Moldova și Țara Românească.

Noi n-am cerut la nimeni din glia lor mănoasă
din munții lor, din ape, din falnicul senin,
Atât cât am moștenit în locul nost` de coasă
Ne-a fost de-ajuns, ne este, chiar dacă e puțin.

Trec anii noștri, ne împlinim copile,
Un dor prin generații se strecoară încet în fire
Pe când din hrisoave din îngălbenite vieții file
Mereu înmugurește cuvântul sfânt UNIRE.

Puținul nost` de țară, de rost și de avere
L-am apărat cu cinste atunci când ne-a cerut
Și, dacă a fost puțin, n-am semănat durere
Pe-ntinderile noastre de dincolo de Prut.

Ne este țara suflet și icoană în perete
Învățat-am ogorul ca brazda să rodească
Și pădurea să-nvețe doinele de dor și sete
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Nici Dunărea albastră, nici Nistrul și nici Tisa
Nu ne-au văzut vreodată trecând prin unda lor
Cu gând de cuceriri din Moscova la Nissa
Ci am rămas statornici pe plaiul nost` de dor.

Noi n-am râvnit, ca alții, umbroasele păduri
din care cioplim mandoline și viori, și-nvață
generații să cânte dar să cioplească și secure
Visând mereu la România Dodoloaţă.

Ne este țara suflet și icoană în perete
Învățat-am ogorul ca brazda să rodească
Și pădurea să cânte doine de dor și sete
În Transilvania, Moldova și Țara Românească.

Noi n-am cerut nimic ce nu ne aparţine
Suntem stăpâni pe-o ţară şi nu pe zece ţări,
Iar noi cei ce-avem simţ românesc în vine
Visăm la România Dodoloață de sub zări.

Al.Florin Țene

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI, oriunde v-ați afla!

 

 Ligya Diaconescu / Poezie - de ZIUA ROMÂNIEI

MAMĂ ȚARĂ, ROMÂNIA

Plâng ochii tăi, de doruri încărcați

Frumoasă țară,cu miros de vreme

Cu ochi de mare și păr de Carpați.

Cu obraji brăzdați de râuri, în poiene

Ți-ai prins în păr Spicele aurii

Și macii sângerii, în miez de vară

Fecioare despletite-ți curg pe sâni

Ți-adie Dunărea-n miros de seară

Prin trupu-ți blând în nașteri de cireși

Zburdau feciorii iubitori de glie

O ,țară mamă –n cant de chiparoși

Îți saltă sufletu-ți blând, Românie

În gânduri porți eroii cei viteji

Cântați în liturghii spre nemurire,

Și pruncii ce se cățără-n livezi

Pentru-n măr,pară, alune sau gutuie

Așa bogată eșți patria mea!

Te cânta-n zori la răsărit poeții

Pictorii îți pictează-n asfințit

Dorințele, sporind pe roată vieții

Ți-ai prins în lacrimi,tot amarul vechi

Și bucuria, nestemată-ți perlă

În iazul morii fetele petrec

Flăcăii le răpesc , încing o horă

Frumoasă eșți , ca dorul împlinit

Grădina Maicii Domnului, suavă

O Românie , calc acum spășit

Te voi cânta , doar știi cât mi-eșți de dragă!