INVITAȚIE înscriere Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea ”MILENARIUM”

 REVISTA Armonii Culturale, în parteneriat cu EDITURA Armonii Culturale, dă STARTUL înscrierilor pentru un nou proiect marca Armonii Culturale, intitulat MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea. Noul proiect își propune să includă în paginile sale scriitorii români de pretutindeni, atât din țară, cât și din diaspora,  poeți, prozatori, eseiști și exegeți, critici literari, publiciști, monografiști, etc, cu date biobibliografice proprii.

Pentru înscriere, fiecare participant trebuie să aibă în portofoliul său editorial minim 2 cărți, fără să fie obligatoriu membru al unor uniuni/asociații de creație literar-culturale. Pot participa autori de limbă română, de orice vârstă, fără nicio restricție de areal geografic. Lucrarea va avea mai multe volume, în funcție de numărul autorilor participanți (40-60 autori/volum).

AUTORII Armonii Culturale (deținătorii unui cont de autor), cei care ne-au onorat de-a lungul timpului cu valoroase colaborări în paginile revistei Armonii Culturale, dar și celor care ne-au acordat încredere prin publicarea volumelor proprii la editura Armonii Culturale, vor fi prioritari includerii în dicționarul enciclopedic.

CERINȚE PENTRU PARTICIPARE:

– o fotografie format bust;

– date biografice (data și locul nașterii, studii, profesie, domiciliu);

– titlurile cărților publicate (inclusiv anul apariției și editura);

– 2, maxim 3 referințe critice, pe care autorul le consideră reprezentative pentru opera sa;

– un material propriu, care să cuprindă 3-4 poezii, o proză, un eseu sau orice altă specie literară predilectă;

– datele de contact (adresă poștală, telefon, email). Autorii din diaspora vor indica datele unei persoane de contact din România, la care va fi expediat volumul.

CERINȚE PENTRU REDACTARE:

– fișier Word, editabil;

– font Times New Roman 12 pct., spațiere la 1 rând;

– maxim 10 pagini în format A4;

– materialul trebuie să conțină diacritice și să fie „curat” din punct de vedere ortografic, ortoepic, deci gramatical;

– materialul nu trebuie să conțină tabele, liniaturi sau orice alte marcaje, preluate din documente gen CV, pentru facilitatea editării.

– materialul trebuie să conțină strict secțiunile solicitate, coordonatorii nu își vor asuma selectarea informațiilor participantului, iar materialul care nu respectă formatul impus, poate fi respins pentru reconfigurare;

CERINȚE PRIVIND EXPEDIEREA:

– Materialul va fi trimis la adresa: editura@armoniiculturale.com;

– În titlul mesajului trebuie specificat Nume-prenume participant, pentru MILENARIUM;
– Fiecare mesaj va fi confirmat de noi la recepția materialului;

 

TERMEN LIMITĂ ÎNSCRIERE: pentru VOLUMUL I – 1 OCTOMBRIE 2021

DATE PRIVIND COSTURILE:

– Costurile privind machetarea, formatarea, tehnoredactarea, realizarea copertei, publicitatea, etc. sunt suportate de editură;

– Fiecare participant va avea obligația „morală” de a achiziționa minim 1 exemplar al dicționarului enciclopedic, prețul acestuia urmând a fi comunicat la finalizarea procesului de editare;

– estimăm apariția unui număr de minim 3 volume.

CARACTERISTICI TIPOGRAFICE:

Dicționarul enciclopedic va apărea într-o formă grafică de excepție în format B5, cu copertă hardcover (copertă dură cu legătorie de artă), inscripționare de lux, caracteristici similare unei ediții PRINCEPS.

Invitație suplimentară AUDIO-BOOK: Participanții care au posibilitatea și doresc vor putea să ne trimită și o înregistrare vocală în format mp3 de maxim 3-6 minute, care va conține prezentarea autorului (nume-prenume, localitatea) și o secvență de lectură din opera proprie. Materialele audio vor fi incluse într-un audio-book, care va putea fi achiziționat ulterior finalizării editării, la cerere.

Nu dorim să facem nicio derogare de la calitate și nicio concesie valorică, ne dorim cu toții un proiect care va da mărturie peste ani despre oamenii, destinele, operele, înscrise în MILENARIUM, o întreprindere ce va vorbi despre omenie, curaj, încredere și speranță, la început de mileniu III. Vă asigurăm de toată prețuirea și respectul nostru.

NOTĂ!: Prin înrolarea în proiect, fiecare participant declară că este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal, așa cum sunt ele definite de Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului Europei din 27 aprilie 2016, respectiv Legea nr. 363 din 28 decembrie 2018 (România) privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal.

VĂ AȘTEPTĂM!

Vă îmbrățișăm cu brațe de Lumină!

Gheorghe A. Stroia – Fondator al revistei Armonii Culturale,

George Nicolae Stroia – Director al editurii Armonii Culturale

 

04.02.2021

Referinţă Bibliografică

MILENARIUM – Dicționarul enciclopedic al scriitorilor români la începutul mileniului al III-lea, TERMEN LIMITĂ ÎNSCRIERE: pentru VOLUMUL I – 1 OCTOMBRIE 2021(coordonator: Gheorghe A. Stroia – membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 februarie 2021

Blogul MOARA lui GELU. 839 de afișări în data de 03.02.2021

 

Școlile se redeschid de la 8 februarie, când începe semestrul al doilea al anului școlar

 Școlile se redeschid de la 8 februarie, când începe semestrul al doilea al anului școlar, în funcție de scenariul epidemiologic în care se află fiecare localitate. Vor merge la școală în primul rând copiii din clasele primare și apoi cei care au de susținut examene naționale.

Începând cu data de 8 februarie 2021, cei mai mulți dintre preșcolari și elevi vor merge fizic la școală. Se va ține cont de contextul epidemiologic din fiecare localitate, astfel că reluarea cursurilor se va face în funcție de scenariile în care se află localitățile în care funcționează fiecare unitate de învățământ.

În localitățile care au o rată de infectare de până la 1 la 1000 de locuitori, se va aplica scenariul verde, ceea ce înseamnă că toți preșcolarii și elevii merg fizic la grădiniță / școală.

În localitățile în care indicele epidemiologic este între 1 și 3 la 1000 de locuitori, va fi aplicat scenariul galben, conform căruia merg la școală copiii de grădiniță, elevii din învățământul primar și clasele a VIII-a și a XII-a.

În localitățile din scenariul roșu, unde există o rată de infectare între 3 și 6 la 1000 de locuitori, merg fizic doar copiii de la grădiniță și elevii din învățământul primar, iar ceilalți vor face cursuri on-line.

În localitățile carantinate, cu indicele epidemiologic de peste 6 la 1000 de locuitori, toți preșcolarii și elevii vor avea numai cursuri on-line.

Sursa: MaraMedia

În fiecare unitate de învățământ se vor lua măsuri stricte pentru respectarea prevederilor privind combaterea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, conform ordinelor comune emise de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, astfel încât activitatea unităților de învățământ să fie organizată în cele mai bune condiții de prevenție a situațiilor de risc în actualul context pandemic.

 

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că elevii care fac școala online vor fi evaluați tot online, dar cei care au de dat examene naționale le vor susține la școală, cu prezență fizică. Copiii care prezintă simptome sau care stau împreună cu bunici, de exemplu, și pot prezenta un risc pentru aceștia, au posibilitatea să învețe în continuare de acasă, dar trebuie să aducă un certificat de la medicul de familie.

Și profesorii care au vulnerabilități pot să predea de acasă, însă în cazul lor este nevoie de un certificat de la un medic de medicina muncii, a precizat ministrul.

ADRIAN POP – LUCAS OM – IN MEMORIAM

 

ADI – ÎNTRE OAMENI ȘI CĂRȚI, PE PĂMÂNT ȘI ÎN CERURI

Să accept că Adrian Pop nu mai este acum printre noi, că a plecat în galaxii, la Dumnezeu, în lumile de dincolo de lumea asta când, doar cu câteva săptămâni în urmă călătoream împreună spre Dunăre, mi se pare așa de dureros și așa de trist încât mă scutur din când în când, ca dintr-un coșmar, refuzând realitatea. Din nefericire, el se va alătura, iată, înainte de a împlini 49 de ani, părinților săi, pentru totdeauna, la umbra stejarilor din locul de odihnă veșnică aflat nu departe de casa sa părintească din Copalnic Mănăștur. O suferință neiertătoare, de care credeam cu tărie că se va lecui cândva, în timp, l-a înfrânt, din păcate, prea devreme și prea tânăr.

Profesor, mai apoi bibliotecar la Biblioteca Județeană din Baia Mare, jurnalist, realizator de evenimente culturale, Adrian Pop a fost mai întâi un devorator de literatură și de artă și mai apoi un visător, care încerca să-și prindă visele din urmă și să le dea viață în lumina cea mai adevărată a lor și nu în un ultimul rând un poet talentat și subtil. Crescut în cultul marilor valori umane, românești și universale, el a fost un poet și un visător din lumea atât de vastă, de minunată și de înșelătoare a acestor fii spirituali ai lui Cervantes, pe care o stăpânea cu luciditate și mare putere de analiză și de sinteză. Iubea folkul și lumea lui, era îndrăgostit de atmosfera acestei arte care se interferează atât de bine cu poezia și cu felul său de a fi.

A fost străbătut de incertitudini și de neliniști permanente, care l-au consumat sufletește și trupește, dar eu îl știam tare și echilibrându-se relativ ușor. Sigur, sufletul său era, poate, măcinat de multele probleme ale vieții și lumii ăsteia, departe de idealurile la care visa. Adi nu era ușor de trecut cu vederea printre oameni și nu va fi ușor de uitat de cei care l-au cunoscut cu adevărat. Prietenii săi, prietenele sale, consătenii, colegii îi poartă, sunt sigur, o amintire vie frumoasă care va străbate timpul și care-i vor încălzi vămile pe care le va trece în lumea de dincolo. Ne-am cunoscut acum vreun sfert de secol când eram, cu toții, foarte tineri și așa de neștiutori… Auzisem că astfel de lucruri, precum cel la care am fost chemat acum, se întâmplă pe pământ. Dar nu pentru noi. Am fost în multe locuri împreună, am discutat îndelung despre cultură, despre artă, despre viață. Am găsit, iată, niște fotografii dintr-o primăvară năvălitoare cu pomii înfloriți de acum vreun deceniu, unde Adrian surâde fericit lângă mama sa, pe dealurile dinspre Preluci.

Adrian alături de mama sa

Tot undeva, prin preajmă, l-am fotografiat trecând un podeț peste o apă. În fotografie este la jumătatea acelui podeț, la jumătatea apei.

Din nefericire a trecut apa și podețul și își va găsi odihna veșnică în preajma cireșilor înfloriți de pe dealurile copilăriei sale. Posesorul unei culturi vaste, al unui talent scriitoricesc care ar fi dat roade nebănuite în timp și al unui fel de a fi care i-a adus admirația multora dintre cei printre care lucra și trăia, Adrian era un suflet de rebel într-un trup de copil inocent. Lasă în urmă regrete și tristeți greu de stins, de lecuit, pentru fratele său, pentru ai săi, pentru toți care l-au știut și au avut bucuria de a-I fi în preajmă.

În paginile acestei reviste online a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” se află, detaliat, CV-ul său pentru cei care vor să afle amănunte ale vieții și activității sale :

(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/02/01/in-memoriam-adrian-pop/#more-46678).

Nicolae Scheianu și Adrian Pop

Pentru mine a fost Adi, prietenul meu cu care mergeam adesea, primăvara devreme pe dealurile Prelucilor să bem sevă de mesteacăn, despre virtuțile căreia știam amândoi că îi făcea pe călugării din Siberia să plutească… Acum el plutește „ușor, deasupra lumii” cum spunea un prieten poet al nostru, mai de demult, și el plecat tânăr spre astrele infinitului….

Prin anii două mii și ceva, pe când realizam pagina de cultură la cotidianul băimărean „Estrada”, i-am luat un interviu în care Adrian se dovedește un scriitor și un om de cultură de mare rafinament.

„În orașe străine am văzut
spaima exactă
a însingurării de sine
aș vrea să fiu acasă
presimt
cum va izbucni primăvara în părinți…” spune un poem al său.

Dumnezeu să-ți dea odihna și liniștea veșnică, acolo, în lumile văzduhului, Adi!

 

 ********************

Nicolae Scheianu și ADRIAN POP

Iată interviul luat în anii aceia:

ADRIAN POP – Poet şi publicist, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” din Baia Mare

Adrian Pop
bibliotecar

Nicolae Scheianu: Când vorbeşti despre un poet care lucrează într-o mare bibliotecă, aşa cum este Biblioteca Judeţeană din Baia Mare, gândul se duce spre un tip de intelectual distras şi retras, mereu în competiţie cu autorii pe care-i admiră sau pe care-i detestă din rafturi sau, dimpotrivă, copleşit de mărimea şi de numărul lor şi împăcat cu un loc oarecare într-o istorie literară locală sau naţională de mai mare sau mai mică importanţă; sau poţi imagina un individ înăcrit de praful şi de plictisul anilor trecuţi pe nesimţite şi irosiţi pe fişe şi pe gesturi repetate obsedant, ore şi ore mereu aceleaşi şi cu acelaşi ritm. Cum înfruntă poetul şi omul de carte Adrian Pop provocarea şi mirajul bibliotecii? Ce se aude, ce se vede în rafturi şi dincolo de ele?

Adrian Pop: Dragă domnule Scheianu, înainte de toate, pentru a fi cât mai aproape de adevăr şi a încerca să răspund provocării „în cascadă” pe care ai lansat-o cu generozitate înspre mine, trebuie sa fac o precizare care inversează – puţin – termenii discuţiei noastre: înainte de orice, sunt bibliotecar – de când mă ştiu, cartea a fost pentru mine pe primul plan al trăirilor interioare (am învăţat să citesc pe la 4 ani datorită intuiţiei mamei mele, care m-a lăsat singur cu „Făt Frumos din lacrimă” pe care l-am buchisit singur până la desluşire, sfâşiat de neputinţa identificării literelor din tropotul calului Genarului în urma eroului pozitiv). După această experienţă, „virusul” lecturii s-a impregnat fără putinţă de scăpare în mine, astfel că, preşcolar încă fiind, eram cititor asiduu al bibliotecii din sat, apoi al cărţilor  tuturor cunoscuţilor, iar mai târziu, am început să-mi încropesc o bibliotecă proprie care, spre marea mea uimire, a fost un mare succes… De aici a început „foamea” de carte.

Poezia a venit destul de târziu şi s-a concretizat în poeme epistolare trimise celor la care ţineam, fie că era vorba de afectivitatea adolescentului din ultimii ani de liceu sau de versificări hazlii, parodii conjuncturale ajunse să fie citite înaintea cătării lunetei unor prieteni „pifani” în iarna lui decembrie ’89. Evoluţia către o scriere ce poartă o „amprentă” proprie s-a realizat, însă, abia în perioada studiilor universitare, iar apoi, intrarea în „raiul cărţilor” m-a îndemnat să perseverez în ceea ce a însemnat devenirea mea întru cunoaştere.

Publicistica este un capitol cu care am cochetat deseori şi care mă bucură de câte ori am ocazia să o abordez. Având o pagină zilnică vreme de aproape 5 ani într-un cotidian local, rubrici permanente de week-end, articole în publicaţiile de cultură, am avut nesperatul noroc de a intra în legătură cu mulţi oameni valoroşi de la care am învăţat importanţa cuvântului scris.

După o astfel de precizare, nicidecum exhaustivă, încerc un răspuns între terestru şi imaginar.

Dincolo de aparenţe, cel care stă printre rafturile care-i vorbesc la început doar lui, schimbând replici cu autorii pe care-i admiră, îi protejează sau, dimpotrivă – îi aşteaptă să devină mai puţin snobi, dar niciodată nu-i detestă – nu are orgolii şi nici măcar „ambâţuri” de figurant în istoriile literare.

N. Sch: Adrian Pop este un Pop din Copalnic Mănăştur, din Ţinutul Chioarului la interferenţă cu cel al Lăpuşului, un Pop printre mulţi alţii din Maramureş şi din Ardeal. De ce crezi că aş fi tentat eu, ca om din popor, ca fiu de mamă română, să citesc ce scrii tu?

Pentru care fapte crezi Domnia dumitale că ar trebui să-l socotesc pe poetul Adrian Pop bun de pus la păstrare şi să-i iau de bune ce zice el în poeme şi în articole? Este un poet de bibliotecă mai demn de crezare decât unul care „citeşte” mai mult pe la OJT sau prin alte astfel de locuri de „inspirare”? Nu este şi el, la rândul lui, pândit de stereotipii, de livresc şi de uscăciune?

A. P: Fără supărare, POP de Copalnic Mănăştur, la început de mileniu trei şi veac douăzeci şi unu, poate deveni un brand cultural, paradoxal, având chiar acest „handicap” de onomastică cvasipopulară!…

Cred că poezia este cea mai sensibilă coardă dintre vibraţiile fiinţei umane. O poţi acorda, la fel ca şi chitara, până la o limită. Peste aceasta, cedează…

Iar, pentru a înţelege poezia cred că este nevoie de mult mai mult decât de o cutie de rezonanţă…

De pus la păstrare este spiritul viu al poemelor fiecărui poet, cel care a ajuns la suflete, înainte de a se instala uscăciunea şi plictisul.

Sintagma „poet de bibliotecă” îmi este încă nedefinită, iar pe talger nu se pot pune libertatea de exprimare dusă, de multe ori, până la paroxism şi chiar mai departe cu cea aşa zis livrescă.

Fiindcă nu-s înregimentat şi nu ştiu cum se aplică fără putinţă de tăgadă „patul lui Procust” în această situaţie, rămân dator cu nişte versuri…

N. Sch: Potrivit teoriilor mele animiste, orice om născut între sânii naturii are un mic atu în faţa celui născut printre betoane, fie ele oricât de falnice. Ca şi animalul de pădure, capătă un simţ care, dacă ştie să-l asculte, îl salvează de la alienare şi de la atrofierea simţului cosmic. Ce era cosmic în copilăria ta între râuri? Ce era fabulos la Mănăştur sau la Preluci în veacul trecut?

A. P: Aici m-ai lovit în ce aveam mai de preţ… şi anume „amintirile din copilărie”… cele mai importante, dar precis uit esenţialul: plăcintele cu brânză de vacă făcute de mama în dimineaţa de duminică înainte de biserică, fotbalul cu nasturi, pescuitul la cosaş, ciupercile, murele, zmeura, poiana cu brazi, măsurişul oilor, drăgăşanii, fotbalul pe luncă, plonjatul în apă la Împreunături, măcrişul, bucegii, carpaţi fără filtru, tenis cu piciorul, ping-pong, teii ocrotind piaţa dreptunghiulară cu mirosul lor ameţitor… şi alte acelea…

Căţăratul pe dealul Prelucilor era provocarea maximă, mai cu seamă iarna, nu ştiai niciodată ce te aşteaptă dincolo de culme…. iar coborârea cu lenkerul era nemaipomenită, bolizii din F1 de azi erau melci pe lângă noi…

Niciodată n-am înţeles cenuşiul îndepărtat al cerului de pe culmea Tişeştii (de jos aş fi jurat că-l atingem cu mâinile)… care mereu se depărta de noi…

Fabuloasă era atitudinea oamenilor…

Poate „fabulospiritul” nu-i doar o poveste… Prietenii ştiu de ce!

N. Sch: Cunoşti bine poezia română modernă şi contemporană, eşti un fin degustător de poezie şi de muzică bună. Vreau să spun că ştii ce diferenţă este între un poet bun şi un impostor. Maramureşul are şi el un rol pe scena literaturii române contemporane. Pe unde sunt poeţii şi scriitorii maramureşeni într-un context mai larg? Cum se văd ei din bibliotecă?

A. P: Oamenii de litere maramureşeni şi-au asigurat un loc în posteritate. În spaţiul binecuvântat al bibliotecii septentrionale, care nu mai este doar un loc de păstrare a creaţiilor lor, ci şi unul de răspândire, există oportunitatea aducătoare de speranţe că ei vor ieşi din graniţele impuse multă vreme de neputinţele de tot felul ale unor promotori de cultură.

Vremurile s-au schimbat, evoluţia atrage, antigravitaţional, chiar dacă mai puţin decât altele, şi cultura spre suire.

Fără îndoială, incluşi într-o piramidă a valorilor cel puţin regionale, cei care scriu aici nu vor mai fi priviţi printr-un ochean întors cu un „zoom” mult prea intens pentru ce au ei de dăruit.

Şi pentru că vreau să dau un răspuns ultimei interogaţii spun că, dintre rafturile cu cărţi, ei apar adesea când nici nu te aştepţi. Adolescenţi, tineri căsătoriţi, oameni care au trecut de crepusculul vieţii vin şi solicită scrierile lor. Unii pentru a-şi aminti ce a fost odinioară, rememorând trecutul, alţii încearcă o clipă de pendulare între ieri şi azi , unii gustă poezia. Iar lumea îi redescoperă pe conjudeţenii lor literaţi de fiecare dată surprinşi.

N. Sch: Sartre, Borges, Umberto Eco şi alţi mii de autori care şi-au plasat acţiunile operelor lor în bibliotecă… Biblioteca vrăjeşte dar şi inhibă. A apărut literatura electronică, revista literară electronică şi cartea electronică. A apărută poezia scrisă de calculator, grafica de calculator etc. Un milion de volume încap pe un simplu DVD. Cum va fi? Ce va fi? Biblioteca de papirusuri şi de lut din Alexandria a dispărut prin foc. Va dispărea oare cartea de hârtie şi, odată cu ea, bibliotecile?

A. P: Eu cred că labirintul lecturii va fi mereu cutreierat de un minotaur al incertitudinii.

Până unde, ce limite şi ce rezultate vor atinge progresele tehnice, de la zi la zi mai neaşteptate, rămâne de aflat.

Jorge Luis Borges, cel care a fost directorul Bibliotecii Naţionale din Buenos Aires, un mare poet şi un mare creator de universuri ficţionale, îşi imagina paradisul sub forma unei biblioteci.

Mai târziu, extrapolând această idee, s-a pus problema mântuirii prin carte, aceasta din urmă considerată un soi de chivot universal omniscient şi omnipotent.

Părerea mea este că, în forma actuală, cartea va continua să apară multă vreme de acum înainte, pentru că, în disputa Guttenberg vs. Bill Gates, primul va câştiga fie şi de dragul ideii că nu poţi adormi cu un monitor pe piept (nici măcar cu un laptop)…

Desigur, adepţii ultimei revoluţii tehnologice susţin supremaţia absolută a erei computerului. Dar mie, permite-mi să mă îndoiesc…

Armistiţiu şi completare reciprocă, dar, negreşit, vorba poetului: „la trecutu-ţi falnic/ falnic viitor”. Iar aici echivocul e la el acasă, căci nu se ştie care pe care…

N. Sch: Ştiu că este un curent anticlasificări şi clasamentele apărute după acea nefericită încercare de stabili pe „cel mai mare român”, cel mai mare scriitor etc. Pe de altă parte, fără ierarhii şi ierarhizări literatura şi competiţia literară par nonsensuri.

Pentru mine, Ixulescu nu va însemna niciodată nimic din ceea ce înseamnă Blaga sau Eminescu, Ion Mureşan sau Emil Brumaru. Care sunt, după părerea ta, cei fără de care nu se poate? Este drept să-i aşezi pe oricare dintre contemporani, fie el Cărtărescu sau Nicolae Breban printre Arghezi, Bacovia, Sadoveanu sau Ion Barbu?

A. P: Oricât ar fi de tentantă această provocare, similară cu întrebarea „ce cărţi aţi alege să luaţi pe o insulă pustie?”, ierarhiile de orice fel, dar mai ales cele literare, au un mare păcat… provoacă invidii mult prea intense făcând orgoliile să iasă la iveală.

Nu mi-ai dat niciun indiciu însă, pentru o eventuală enumerare a valorilor literare româneşti, astfel că răspunsul meu se mută în zona teoreticului. Aş putea lua o istorie a literaturii române şi să scriu aici toate numele care beneficiază de peste 10 pagini. Le-ar da asta măsura valorii lor? Şi, iarăşi, mie, în calitate de bibliotecar, mi-e tare greu să renunţ la o carte în favoarea alteia.

În replică, în calitate de cititor de literatură şi mai ales de poezie românească, nu mă voi sfii să alătur orice scriitor contemporan de valoare printre consacraţi. Într-un eseu intitulat „Cărţile au suflet”, actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor vorbea despre cărţi ca despre nişte lucruri însufleţite, cu valenţe magice:

Cărţile se pot împărţi în două mari categorii: cărți bine scrise şi cărți prost scrise. Cărţile bine scrise ne stârnesc entuziasmul, ne rotunjesc, ne împlinesc, sau… poate sunt doar cuvinte mari, ne plac şi atât. După o vreme, deşi sunt bine scrise, ne amintim de ele rar, până când alunecă cu totul din memorie, cel mult într-un raft de bibliotecă. Cărţile prost scrise ne lasă reci, uneori n-avem răbdarea să le citim până la capăt, dăm cu ele de pământ şi trecem mai departe.

Dar mai e o categorie: cărţile care ne-au salvat viaţa, cărţile care pot muri doar odată cu noi. Sunt cele pe care de obicei le descoperi din întâmplare sau în joacă. Le citeşti şi te cutremuri. Te recunoşti, şi te uiţi speriat în jur să vezi daca nu cumva te mai recunoaşte cineva. Sunt cărţile despre care nu vrei să vorbești şi le comentezi cu străinii, dar din care îţi tot vine să decupezi vorbe şi să te trezeşti vorbind în citate. Cărţile care te salvează de tine însuţi şi de toţi cei care ar putea să-ţi intre cu barda în suflet. Sunt cărţile despre care doar tu ştii cum şi de ce au făcut-o, poate nu sunt cărţi mari, dar sunt cărţile care ţie ţi-au salvat viaţa.

Poate de asta nu vreau să vorbesc despre scriitori şi ierarhii literare…, ci doar despre cărţi…

N. Sch: Văd că multora le este ruşine că sunt români, asta şi datorită penibilului din viaţa politică internă. Este oare o ruşine a fii român? Înseamnă asta mai mult decât a fi ceh, sau albanez? Ce înseamnă să fii român, acum când toţi se bat cu cărămida în piept că deţin adevărul şi ştiu cum să-i fericească pe români? Tu ce fel de român sau ungur eşti?

A. P. Cred că pentru fiecare dintre noi, a fi român înseamnă altceva. Pentru unii, a fi român este echivalentul buricului târgului, pentru alţii, e capătul pământului. Unii sunt fericiţi, alţii suferă că s-au născut aici.

Noi, ca naţie, nu prea am ştiut ce vrem. Bulversaţi, indecişi, am bătut mereu moneda pe ambele feţe. Influenţabili am primit cu braţele deschise orice variantă plauzibilă şi nu ne-am chinuit prea mult în descifrarea ei. După ce lucrurile au luat o altă turnură am strâmbat din nas şi am început să hulim. Avem o verticalitate flexibilă.

Fiinţa umană nu-şi poate alege locul în care se naşte, limba în care se exprimă, cultura căreia îi aparţine; omul este însă, într-un sens, liber pentru că nu poate fi decât o „închidere ce se deschide”, aşa cum îi plăcea lui Noica să spună.

Pentru mine, a fi român astăzi aici, în spaţiul mioritic, e echivalent cu ce afirma Cioran în Schimbarea la faţă a României în perioada interbelică: „Fiecare român e un Adam obligat să o ia mereu de la capăt şi să nu ajungă nicăieri. Jucăm de secole, într-o piesa absurdă, rolul meşterului Manole, zidindu-ne într-o construcţie care se surpă”. Dar, mereu există o speranţă…

Autor: Nicolae SCHEIANU

Preluare https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2021/02/03/adrian-pop-lucas-om-in-memoriam/

Aproape 90% din profesorii universitari de la Timișoara și 80% din cei de la UMF Iași NU SE VACCINEAZĂ. De asemenea, 60% din întreg personalul Academiei Naționale de Informații!

 
O tragedie după alta – incendiul de la Spitalul Matei Balș soldat cu 10 morți până acum și Cazul de la Suceava în care se anchetează decesul unul bebeluș la 12 ore după botez – au acoperit mediatic probleme majore ale României. Ba chiar cel din urmă, exploatat rău-voitor, a reușit să-l îngroape chiar și pe cel privind responsabilitățile pentru moartea celor 10 pacienți arși de vii sau intoxicați cu fum. Astfel s-au acoperit cu un potop de vorbe și imagini posibila salvare a zeci de mii de români cu medicamentul-minune Ivermectină și sincopele campaniei de vaccinare în masă cu produse experimentale a căror periculozitate nu poate fi cunoscută, încă.

Să revenim la drama întregii Românii. Un comunicat al Ministerului Educației din 1 februarie despre disponilitatea profesorilor de a se vaccina încearcă să ascundă dezastrul în ce privește specialitățile profesorilor care nu vor să se vaccineze. Pentru că ActiveNews consideră o datorie în a prezenta impostura și incompetența crasa a celor care conduc România, într-un procent de reprezentativitate de sub 20% din electorat, am comparat comunicatul din 1 februarie cu cel din 15 ianuarie, privind aceleași mărețe realizări în lupta de convingere a profesorilor din România.

Care este fondul? Pentru că rezultatele propagandei de vaccinare publicate pe 15 ianuarie afectau major planurile vacciniștilor, s-a reluat campania de muncă de convingere, om cu om, ca pe vremea comuniștilor, doar-doar se vor schimba rezultatele.

Ce ziceau rezultatele nemediatizate din 15 ianuarie? Că 55% din personalul învățâmântului pre-universitar și 40% din cel universitar nu vor să se vaccineze. De asemenea, rezultatele erau oferite și sub forma unor tabele centralizatoare cu toate județele și instituțiile de învățământ universitar din țară.

Ce face mașina de propagandă pe 1 februariei? Ne arată că munca de convingere a dat rezultate și azi 50% din personalul învățământul preuniversitar este gata de vaccinare (totuși, doar o jumătate!) și 77% din cel universitar.

Dar de-acum începe minciuna oficială – prin omisiune -, pentru că nu ni se mai dau tabelele centralizatoare, pentru a putea afla și noi ce reprezintă cele 77 de procente din mediul universitar, respectiv câte cadre didactice, câți portari, câți șoferi, femei de serviciu etc.

Acum, pe 1 februarie, mașiniștii cortinelor și aparatelor de făcut fum de pe scena României și-au dat seama de greșeala epocală de pe 15 ianuarie – prezentarea realității. Noi am păstrat însă informațiile, spre corecta informare a opiniei publice.

Iar rezultatele sondajelor de pe 15 ianuarie ne spun că cei care nu-și doresc vaccinarea cu faimoasele produse experimentale Pfizer/BioNtech și Moderna – care produc morți subite și reacții adverse în masă – sunt tocmai cadrele didactice din medicină. Adică ELITA MEDICINEI ROMÂNEȘTI. Și nu în procente de 50 la 50%. Nu. În procente ce ajung până la 80% și aproape 90%! Iar la această elită se mai adaugă și elita comunității de informații din România, din Academia Națională de Informații, de la care aflăm că ar vrea să se vaccineze doar în procent de 42, 45%.

în ce privește Universitățile de Medicină din țară, dacă la București, unde profesori sunt propagandiștii vacciniști de pe televizoare, ca Streinu Cercel și alții, procentul este semnificativ în favoarea vaccinării, cu totul altfel stă situația în țară. Astfel, după cum prezentăm în extrase inserate în tabelul de mai jos, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj Napoca, doar 37% din personalul didactic titular și-a exprimat intenția de vaccinare, la UMF Târgu Mureș 30,21%, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași procentul scade până la 20,77 și 0 din cel asociat iar la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara până la senzaționalul procent de 12,79% și tot 0 din personalul didactic asociat. Or ști ei ceva…

Dacă elita medicinei românești, profesorii universitari doctori din țară, nu se vaccinează, oare ce ar trebui să facem noi?

 

Autor: VICTOR RONCEA

Sursa: activenews.ro

Din 8 februarie elevii revin la școală!

 Dragi elevi...

Începând cu data de 8 februarie 2021, școlile vor fi redeschise, urmând ca preșcolarii si elevii să se întoarcă fizic la școală, dar după următoarele scenarii:

• Scenariul verde: localitatile care au o rata de infectare de pana la 1 la mie - toti prescolarii si elevii vor fi prezenti fizic la cursuri;
• Scenariul galben: localitatile care au o rata de infectare intre 1-3 la mie - se prezinta fizic la cursuri copiii de gradinita, elevii din clasele I - IV, plus cei din clasele terminale (a VIII-a si a XII-a );
• Scenariul rosu: localitățile care au o rată de infectare intre 3-6 la mie - doar copiii de gradinita si elevii din clasele I - IV merg fizic la cursuri.

În prezent rata de infectare în localitatea Mireșu Mare este sub 1 la mie...deci ne vedem la școală luni, 08.02.2021, ora 8oo în scenariul verde...adică toți la școală! Doamne ajută!

Cristian LAURENȚIU

Gluma zilei - Scenarii

 

Școlile cu profesori nevaccinați

 
Klaus Iohannis a mai inițiat ieri o ședință de Guvern la Cotroceni. Cu o bucată din Guvern. Și a decis că școlile urmează să se redeschidă. Luni. Când începe trimestrul doi. Apoi, a comunicat opiniei publice în ce condiții sanitare se produce acest eveniment așteptat de milioane de părinți și de copii. Nu a suflat însă o vorbă legată de modul în care instituțiile școlare sunt pregătite să îi primească pe copii. Nici el și nici ministrul Educației. Mă aștept la surprize.

Din nou am fost ținuți în suspans. Până în ultima clipă. De marți după-amiază până luni dimineață nu sunt decât câteva zile. Și mai puține, dacă le luăm în calcul pe cele de weekend, când președintele-premier va da fuga, probabil, din nou pe pârtiile cu dedicație, unde va zburda și nu va face nimic pentru școli.

Că noi am fost lăsați să aștepăm e una. Că și copiii au avut aceași soartă, e alta. Dar mai grav este că nici dascălii nu au avut vreo certitudine legată de acest important eveniment. Poate că domnul Klaus Iohannis s-a gândit că întregul corp profesoral stă cu arma la picior, așteptând semnalul de la Cotroceni, pentru a se arunca în luptă. Numai că profesorii nu sunt oaste. Ei sunt un corp civil. Și era firesc să fie anunțați din timp pentru a se pregăti corespunzător în vederea reluării cursurilor în sistem clasic.

Nimeni nu a suflat un cuvânt despre ceea ce s-a întâmplat între timp în unitățiile de invățământ. Era firesc ca plătitorii de taxe să primească un raport. Să li se spună cetățenilor cum stăm cu manualele. Câte grupuri sanitare sunt în ordine și câte nu. Câte școli sunt pregătite pentru noul număr de elevi care a fost stabilit pentru fiecare clasă, conform regulilor de distanțare socială. În urmă cu câteva zile, ministrul al Educației a făcut o imprudență. L-a luat gura pe dinainte și a spus că, pentru a fi respectate regulile, adică normele de elevi pe clasă, sistemul ar mai avea nevoie de încă o mie de profesori. Ce a făcut? Cum i-a scos din joben? Și, dacă nu va angaja încă o mie de dascăli, cum va funcționa școala în acest trimestru? Am aflat ceva despre dotarea laboratoarelor? Nimeni nu a suflat un cuvânt. Ne-au fost oferite detalii despre cum vor ajunge la școală copiii care domiciliază la kilometri buni distanță? E iarnă. E frig. Ninge. Sau e lapoviță. Sau și mai rău, plouă. Cum vor fi transportați acești copii? Au fost cumva înștiințați, din timp, primarii pentru a fi pregătite mijloacele de transport și pentru a fi chemați șoferii de acasă? Dar școlile au căldură? Sau vor lua foc, cum se întâmplă cu spitalele?

Mi-e groază să mai pun și alte întrebări. Cu o singură excepție însă. Cum se face că profesorii nu au fost vaccinați, deși devin, după medici, categoria socio-profesională cea mai expusă pericolului pandemiei? La toate acestea, Klaus Iohannis nu s-o fi gândit?

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: corectnews.com

„Și totuși se învârte...”

Așa cum v-am scris, am primit și a doua invitație să vizitez Spania de la un  băimărean, care a plecat de aici cu  9 ani în urmă silit de împrejurări. Drumul cu avionul  a fost de la Budapesta la Malaga de unde am fost luați de gazde și am traversat Andaluzia până într-o localitate în apropiere de Huelva și de portul Sevilia (Sevilla) care se aflau la o distanță destul de mică de Plaja și Stațiunea Matalascanas (foto), pe care spaniolii o cred cea mai frumoasă din lume.

    Despre ei a zis că vom vorbi în zilele următoare și acum  să vorbim de noi. Aici ne-a cam încurcat puțin că  noi nu ne-am putut lăuda că fiind anul 2009, Traian Băsescu chiar a tăiat veniturile fiecărui român cu 25%. Eu preocupat am scos sticla cu formă de ploscă care conținea o șliboviță minunată cu efigia lui Vlad Țepeș. După șliboviță  noi am scos ce hrană mai aveam în bagaje - slănina afumată - care i-a dat gata. Nu au mâncat așa ceva de 10 ani și parcă au ajuns la Baia Mare. Seara s-a terminat pe dimineață... După micul dejun, gazda ne-a dus undeva, unde atunci când a venit el au fost duși toți căpșunarii.

    Ce era de spus ar fi următoarele: În România prima angajare a fost la SCCM unde am primit o lucrare de instalare a unui cablu. Toate pământările eu le-am săpat, gropile de 1 metru cub și era iarnă, și pământul era înghețat, dar nu m-am simțit rob sau slugă. Aici culegând aceste delicioase  fructe eram supuși multor înjosiri, care, dacă reclamai te întreba  de ce ai venit aici și de nu-ți place pleacă... E greu să nu ai unde pleca...

    Într-o dimineață a venit un neamț care nu știa numai engleza și întreba ceva. M-au chemat și pe mine care vorbeam engleza bine. Liceul l-am terminat la Liceul Industrial Miner din Baia Mare. Tipul m-a întrebat ce meserie am ? I-am spus Electrician de mină. A încercat să plece, dar iar s-a întors și m-a întrebat dacă aș fi de acord să mă pună la câteva probe ? Am fost de acord și an primit teste din meserie, din NTS și chiar starea socială.

    În discuțiile purtate și cu ceilalți  a reieșit că-s bun la meserie, dar nu am nici un cont în bancă și în caz de avarii cu ce plătesc echipamentul electric ?!

     Delegatul Guvernului spaniol l-a liniștit spunând că-i lucru cel mai simplu. În Bollulos sunt gata niște case îi dăm un credit de la bancă să-și cumpere o casă  și 29 de ani va lucra  pentru ratele de la bancă...  Acuma urma să mă întrebe pe mine dacă-mi doresc  casă ? Locuiam într-un subsol cu o pisică... Am acceptat, dar de fapt ce vor ei de la mine încă nu mi-au spus. Au aflat și am aflat că de fapt în Andaluzia plouă cel mai puțin din toată Spania și doresc să facă o Stație solară cu fotocelule care să furnizeze curentul care aici este deficitar.

    Echipamentele  erau germane și ca șef a acestei lucrări eu trebuia s-o construiesc acea Uzină electrică...

    După doi ani de acest  fost elev al nostru are făcută o uzină electrică de mai mulți Megawați.

    Un an cât era în garanția constructorului el trebuia s-o conducă, dar ca și la noi au pus un spaniol care trebuia pus... Ne-a dus s-o vedem, o minune, care nu are nevoie de alimentare, doar  din când în când de șters praful de pe panourile cu celule.

    Cum la instalații electrice se pricepea a trecut la montatul și repararea instalațiilor de aer condiționat instalație ce o deține orice gospodărie  spaniolă. Apoi a trecut la  reparat utilajele electro- casnice : mașini de spălat haine, vase, frigidere  și combine, lăzi frigorifice.

    Anul trecut prim martie cu ”Ordonanța de urgență” erau aceleași reguli ca și la noi. Nimeni nu avea voie să părăsească domiciliul. Într-o zi-i bate în ușă Garda Națională - echivalentul jandarmilor noștri. L-au legitimat și apoi i-au povestit că unei femei în vârstă i s-a defectat frigiderul. Băiatul acesta și-a cumpărat câteva mașini din fiecare pe care le repară și omul aduce mașina defectă și până îi  repară a lui o folosește cea care i se dă împrumut. Băieții de la Garda Națională i-au spus cam cum arată frigiderul bătrânei și l-au ajutat să pună unul în mașină. Însoțit de ei când nimeni nu circula era o curiozitate. Au luat frigiderul defect și l-au instalat pe cel care-l înlocuia.

    Mulțumiri din toate părțile, când vede pe un zid scris cu cărbune; ”Moarte romena !” EMIGRANTUL ESTE EMIGRANT!

   

                                                                     Toma Gross Rocneanu    

Amintiri, lacrimi si o floare: Octavian Cioltea – sufletul FC Prietenia Baia Mare!

 “A fost odata ca niciodata”… Asa incep povestile noastre dragi…

Octavian Cioltea… a fost sufletul nostru… al marii familii FC Prietenia!

Este o perioada care aprinde in sufletul nostru cele mai frumoase amintiri. Erau zile in care il sarbatoream pe Bunicu… Asa am fi vrut sa se intample si anul acesta! Din pacate, am ramas cu amintirile… cu o lacrima in colt de ochi si, poate, o floare…

Momentele frumoase traite de noi cu Bunicu in Baia Mare sau in cantonamentele din tara si strainatate ne fac sa ne gandim ca au fost momentele care au dus la sudarea relatiilor prietenesti din marea noastra familie.

Octavian Cioltea a fost sufletul FC Prietenia Baia Mare! Ne-am fi dorit cu tarie sa putem sa ii spunem: “La multi ani!”, ca mai apoi sa ii cantam si, impreuna, sa ne legam in hora, brat cu brat, umar langa umar, la imnul nostru drag!

Un inceput de februarie bacovian, cu fulgi imaculati si stropi mari de ploaie!

Octavian Cioltea… sufletul unei stari de spirit, FC Prietenia Baia Mare!

Fie-i memoria binecuvantata!

FC Prietenia Baia Mare

Preluare https://www.emaramures.ro/amintiri-lacrimi-si-o-floare-octavian-cioltea-sufletul-fc-prietenia-baia-mare/

Simțul primejdiei

 În lunga mea ședere americană, am avut o dată șansa să fiu invitat și la Washington, la o conferință a țărilor est-europene, care a avut loc într-una dintre marile clădiri ce leagă Casa Albă de Capitoliu. Washington-ul este atipic, nu seamănă cu celelalte metropole americane, e conceput de un arhitect francez și are aspectul unui lung șir de cazemate. E monumental, dar pe orizontală. L-am descris în cartea Minotaurul newyorkez.

Și într-una din aceste cazemate, a avut loc conferința de care mi-am amintit acum. A fost o dezbatere între oameni politici, reprezentanți ai tuturor țărilor est-europene, mai puțin ai României. În afara de mine și de cel care m-a dus acolo, nu mai era alt român. Poate de aceea nici nu a fost prea des pomenită România. Numele țării noastre a fost pomenit într-o frază, cum că „România este de evitat, fiindcă e țara care și-a pierdut simțul primejdiei”! Ceva incredibil! Ce observație!

Am vrut să știu amănunte. Și mi s-a explicat că o țară este vie și puternică atâta timp cât există în oameni simțul primejdiei. Dar România nu-l mai are. S-a blegit. Trăiește sub ocupație. E o țară adormită.

O fi adevărat? Dacă da, este ceva foarte grav. Și acest lucru s-a dovedit în timpul pandemiei, când nimeni nu a luat în serios primejdia. Pe de o parte, autoritățile exagerau cu restricțiile, cu lipsa totală de informații, de certitudini privind boala, iar de cealaltă parte se exagera negând total primejdia. Și lucrurile au evoluat în acest sens aberant încât azi s-a ajuns să fie ridiculizat vaccinul. „Campania de vaccinare este un eșec”, așa sună un titlu al oficialilor.

Ca neseriozitatea lor să culmineze cu incendiul de la spitalul Matei Balș, când oameni intubați au ars de vii, carbonizați, iar președintele țării ar fi fost văzut pe o pârtie de munte schiind!! Nu e de mirare că au apărut proteste de stradă ale opoziției, care le cer demisia, lui, și celor vinovați de tragedie, direct sau indirect, moral. După experiența Colectiv, iată, tragedia se repetă și se va mai repeta, fiindcă aflăm că unele spitale, care au internați covid, nu au asigurarea contra incendiilor!! Oameni ca Arafat se spală pe mâini, la fel conducerea țării, fiindcă simțul primejdiei, un simț al identității și supraviețuirii, a dispărut din atenția lor!

Simțul primejdiei presupune o cunoaștere profundă a realității, un self-control al omului și al societății, o formă de autoconservare a ființei, o înaltă responsabilitate socială și o conștiință națională. Și ce au pus în loc românii? Vorba lui Octavian Paler, adormirea. Românii sunt într-o stare de somnolență, nici morți, nici vii. Iar când se trezesc, ce fac? Fac scandal! De la alegerile parlamentare o țin numai în scandal. Ziua și scandalul. A venit Anul Nou, s-a trezit un repetent al unei epave comice și a dat-o iar pe scandal! Credeam că am scăpat de ei, că sunt într-o vacanță definitivă, dar lighioanele vor să demonstreze că sunt „profesioniști” în țara lui Vodă-n Lobodă, adică a neprofesioniștilor! De asta are nevoie țara, de scandalagii!? De o televiziune bolnavă, falimentară, care crede că învie cu scandal?! Românii fac scandal din orice. Și mie îmi place scandalul, dar scandalul de idei, scandalul christic, care a schimbat legile Vechiului Testament, în loc de ochi pentru ochi, iubirea dușmanului, pe când aici este vorba de scandalul de mahala, scandalul care duce la nimicnicie și crimă, care ne plasează în zona deriziunii, a bășcăliei, care ia în bătaie de joc primejdia reală. România Mare e înlocuită cu Las Fierbinți. Nimic serios nu-i mai trezește pe români, scandalul manelist a luat locul primejdiei istorice și vitale.

Și totul de la cap se-mpute, totul vine de la politicieni, de la acești circari rudimentari, care dau lecții și uită că pentru ciolan își trădează și mama, așa cum au făcut PSD-iștii care au votat pentru smulgerea din trupul țării a unui ținut românesc! Sau se uită că trei ani de zile un guvern a stat cu spatele la popor și a urmărit numai amnistierea hoților și să se instituie o lege care să admită corupția, să se accepte ca ea să se facă legal!!! Iată imaginea politrucilor! Și acum se vrea să fie scos de la naftalină (citește pușcărie), virusul principal al acestui cataclism. Ce fel de români sunt acești politicieni? Români de maidan, de groapă, fără nici o conștiință, fără nici un simț al primejdiei!

Ființa, fără instinctul primejdiei, este o legumă.

Fac parte dintr-o generație școlită, cu pregătiri universitare, cu opere mărețe, cu un cult al cărții, al științei, cu mari idealuri, mari patrioți, și deodată ne-am trezit într-o realitate oarbă, fără simțul primejdiei, o societate semianalfabetă cu internet (o statistică a guvernului ne comunică faptul că 42 la sută din populația României este analfabetă și semianalfabetă), o societate care a întors spatele cărții, care trăiește de azi pe mâine fără nici o busolă!

Geniul este ridiculizat. Nimeni nu mai are nevoie de el. Cei aleși, hăruiți de la natură, au rămas singuri, creează doar pentru ei, se citesc între ei, nimeni nu mai cumpără o carte, acești oameni demni de urmat nu mai au decât șansa de a muri sau de a se respecta între ei. Rămânem să cugetăm asemenea lui Eliade, căruia i-a fost teamă să se mai întoarcă în România: „Misiunea istorică a unui popor se judecă după creațiunile lui spirituale. Singure valorile culturale justifică existența și misiunea unui popor. Istoria nu ține seamă de popoare sterile din fire”. Azi, la noi, se verifică, din păcate, și această cugetare a lui George Orwell: „Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice”.

Îmi place să cred că, cel puțin intelectualii de soi sunt de partea celor care știu că simțul primejdiei a făcut măreția poporului român.

Grid Modorcea