Hannibal, conducătorul cartaginez care putea să schimbe lumea antică (4)

   IV. Al doilea război punic și ratarea șansei de-a schimba lumea antică (Prima parte)

 

            După moartea lui Hamilcar, la comanda armatei ajunge imediat ginerele acestuia, Hasdrubal cel Frumos, care – timp de opt ani – continuă politica socrului său (cuceriri, administrarea peninsulei, reînnoirea angajamentelor formale față de romani) și întemeiază orașul Cartagina Nouă, cu splendidul palat de tip regesc, în care dușmanii barcizilor din Cartagina vedeau „aspirațiile la coroană ale urmașilor lui Hamilcar Barcas” (D. Tudor), pentru ca în anul 221 î.e.n. să fie asasinat de un iber fanatic.

            Deși în vârstă de doar 26 de ani în momentul asasinării cumnatului său, însă dovedindu-se un excelent și popular soldat, Hannibal este acceptat de armată ca șef, iar senatul cartaginez – în pofida opoziției lui Hanno, redutabilul dușman al barcizilor – a ratificat alegerea. Și astfel, ne spune Titus Livius, „dragostea de care se bucura Hannibal în ochii poporului de jos l-a ridicat până la comanda supremă”.

            Cu remarcabilele lui însușiri strategice și organizatorice, Hannibal a profitat din plin atât de enormele avantaje politico-economice moștenite de la înaintași (un mare tezaur de război, Cartagina depindea în întregime de forța economică și militară a statului creat și consolidat de barcizi în Peninsula Iberică), cât și de puternica armată (formată din „adunăturile tuturor neamurilor”) și bine pregătită de predecesori, prin unirea tuturor luptătorilor de către tânărul general „într-un singur mănunchi, în așa fel că nu s-a ivit niciodată vreo zâzanie, nici în sânul lor, nici împotriva comandantului lor, nici chiar atunci când de multe ori erau lipsiți de banii soldei și de aprovizionare pe pământul vrăjmașilor” (Titus Livius).

            În plus, Hannibal mai dispunea de un foarte eficient serviciu de informații, care, în timpul campaniilor militare, „îl preceda la mari depărtări” (D. Tudor)...

            Cu această armată instruită și disciplinată, Punul se simțea atât de capabil să înfrunte legiunile romane, încât nu numai că nu respectă tratatul semnat de Hasdrubal (tratatul prevedea că „punii nu vor depăși Ebrul”), dar chiar atacă și cucerește în anul 219 î.e.n., el însuși fiind rănit, cetatea Saguntum de la sudul fluviului, o cetate aliată cu romanii și protejată de aceștia. După  toate astea, a rămas fără rezultat acțiunea diplomatică a romanilor la cartierul lui Hannibal și în Cartagina, ei cerând nici mai mult, nici mai puțin decât „predarea tulburătorului păcii”.

            Și astfel, cu toată opoziția lui Hanno în Senatul cartaginez (el, ne informează Titus Livius, avertiza că „ruinele Saguntului vor cădea pe capetele senatorilor cartaginezi, dacă Hannibal nu va fi predat romanilor”), se deschide al doilea război punic.

            Dar chiar dacă metropola ar fi fost de acord cu pretențiile Romei, tot nu avea mijloace să o realizeze, atât de mare și independentă era puterea lui Hannibal în Spania...

 

Sighetu Marmației,                                                            George  PETROVAI

             24-30 martie 2024

 

 

„2 APRILIE”, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII PENTRU COPII!

https://www.facebook.com/reel/927512049014727

„2 APRILIE”, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII PENTRU COPII.

Doresc sănătate tuturora: cititori mici și mari, autori, editori, tipografi, bibliotecari, librari! La mulți ani! FLORICA BUD

La mulți ani!

„2 APRILIE”, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII PENTRU COPII.

Să ne aducem aminte de scriitorii pentru copii care ne-au încântat copilăria. Îi voi aminti pe cei care am avut plăcerea să îi cunosc: Mircea Sântimbreanu (R.I.P.) --„Recreația mare”, Iuliu Rațiu(R.I.P.)-- „O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți”, Silvia Kerim(R.I.P. ) --„Noapte bună, copii”, emisiune Radio-TV.), Tudor Opriș (R.I.P.) Nu îi voi uita nici pe cei care sunt activi: Crina-Bocșan Decuseară, Passionaria Stoicescu, Horia Gârbea, Andrea Hedeș, George Zarafu. În această fotografie sunt alături de: Silvia Kerim, Victor Gh. Stan, Doina Cetea R.I.P.).

Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, Cluj-Napoca, 2014.

https://www.facebook.com/reel/927512049014727

Hannibal, conducătorul cartaginez care putea să schimbe lumea antică (3)

 

   III.Primul război punic și jurământul lui Hannibal

 

            Primul război punic a avut loc între anii 264-241 î.e.n. (Hannibal se naște în anul 247), cu sorți schimbători: în prima fază, legiunile romane ocupă orașele grecești din sfera de influență cartagineză (Syracusa, Agrigentum), ba chiar pe mare obțin modesta victorie de lângă insulele Lipare, dar când – îmbătați de succes – îndrăznesc să-i atace pe puni la ei acasă cu 330 de corăbii și 40.000 de luptători, iar armata atacaților a ajuns sub comanda priceputului general Hamilcar Barcas, tatăl lui Hannibal, „expediția s-a terminat cu un mare dezastru pe coastele Africii, de unde au scăpat puțini romani și câteva vase de război” (D. Tudor).

            Refăcându-și flota, romanii obțin „frumosul succes de la insulele Aegates, urmat de pacea favorabilă lor”: o mare sumă de bani ca despăgubire de război și definitiva ocupare a insulelor Sicilia, Corsica și Sardinia. În realitate, ambii rivali erau istoviți (romanii pierduseră 700 de nave și cam 60.000 de luptători, cartaginezii numai 400 de nave, însă aveau vistieria goală, iar răscoala celor 70.000 de mercenari, aliați cu sclavii și o parte dintre băștinașii exploatați, a fost înăbușită de-abia după trei ani de dibăcia și cruzimea generalului Hamilcar), așa că pacea le dădea timpul necesar pentru noi pregătiri de luptă.

                Nota 2: Răscoala mercenarilor, plus dragostea aparte dintre Salammbô (fiica lui Hamilcar) și Mȃtho (asociat cu cumplitul zeu Moloh), constituie subiectul romanului flaubertin Salammbô, astfel descris de mine în articolul Gustave Flaubert sau superba conjuncție dintre document și măiestria artistică (30 iulie 2007): „Acţiunea romanului este plasată între primele două războaie punice, şi ea se axează pe confruntarea dintre Cartagina şi mercenarii aflaţi în solda acestei cetăţi feniciene. După cum justă afirmă Vera Călin, romanul se vădeşte a fi «un roman istoric cu trăsături epopeice, atitudini arheologice şi sugestii mitice». De fapt ce este Salammbô: un roman arheologic, un roman parnasian sau mai degrabă o carte seducătoare, ce conţine surprinzătoare formule romaneşti moderne? Greu de dat un răspuns categoric. Cert este că romanul captivează nu doar prin descrierile vestimentare, de interioare, tradiţii şi credinţe păgâne, poate nu întotdeauna riguros ştiinţifice, însă mereu cuceritoare prin meşteşugul înfăţişării lor, cât mai ales prin măiestria concentrărilor temporale şi prin capacitatea autorului de a sintetiza în câteva fraze fapte şi stări desfăşurate pe lungi intervale de timp. Iată, bunăoară, cutremurătorul episod al mercenarilor prinşi de Hamilcar, tatăl lui Hannibal, în capcana numită Valea Securii, acesta fiind totodată titlul unuia dintre capitolele cărţii. Înnebuniţi de foame în acest «crescendo al ororii» (Vera Călin), mercenarii ajung să se dedea la înfiorătoare acte de canibalism.

            Salammbô este în acelaşi timp romanul dragostei aparte dintre cei doi protagonişti învestiţi de autor cu sensuri simbolice: Salammbô, fiica lui Hamilcar, întruchipează un principiu sacru, pe când barbarul Mâtho este asociat cu cumplitul zeu Moloh. Cum, dar, să se împlinească dragostea dintre două principii antipodale? Şi astfel Flaubert ni-i prezintă pe Salammbô şi Mâtho, aidoma altor personaje ale sale, ca pe nişte înfrânţi...”

            După înăbușirea în sânge a revoltei mercenarilor (negustorii puni au renunțat la armata națională și au angajat mercenari „din sânul triburilor războinice ale litoralului mediteranean”, din teamă față de instaurarea unei dictaturi militare), popularitatea lui Hamilcar Barcas crește atât de mult în rândul soldaților și al păturilor mijlocii din Cartagina, încât – cu toată neîncrederea marii aristocrații comerciale – până la urmă este numit comandantul armatei punice din Spania, „cu misiunea consolidării cuceririlor iberice și exploatării de noi bogății” (D. Tudor).

            În ajunul plecării, Hamilcar își duce fiul de nouă ani în templu și-l pune să jure că, toată viața, va fi un dușman neîmpăcat al Romei. Iar Hannibal va respecta cu atâta strășnicie acest jurământ solemn, încât după înfrângerea suferită la Zama (202 î.e.n.) și ajuns fugar la curtea regelui Antiochus al III-lea al Siriei (un ambițios care, visând la refacerea imperiului lui Alexandru Macedon, se pune rău cu romanii), îi spune acestuia: „Stăpânit de acest jurământ, m-am războit cu romanii vreme de 36 de ani” (Titus Livius).

            În timpul celor nouă ani de guvernare (în anul 229 î.e.n. s-a înecat la trecerea unui fluviu), Hamilcar face din Peninsula Iberică o nouă patrie: cucerește cea mai mare parte a acesteia, deschide noi centre de exploatare minieră (aur, argint, aramă) pentru Cartagina și pregătește o bună armată de mercenarii în vederea revanșei cu romanii, fapt pentru care el trebuie considerat autorul moral al celui de-al doilea război punic.

 

Sighetu Marmației,                                                            George  PETROVAI

             24-30 martie 2024

 

           

DOAR O VORBĂ!

                                                  COASA

Parintele Ilie Cleopa

 

           Daca vedem ca într-o câmpie bine înflorita au intrat niste cosasi si cu coasa lor nemiloasa taie si doboara la pamânt multime mare de iarba si de flori frumoase, care acum împodobeau pamântul cu culorile lor frumoase si cu mireasma lor si daca ne aducem aminte ca si pe noi ne asteapta coasa mortii, care nu are mila de copii, de tineri si de batrâni, ci pe toti, prin dureri si suspine negraite ne scoate din viata si ne duce în vesnicia veacului celui fara de margine, apoi negresit ca dintr-o cugetare ca aceasta mare folos pentru sufletul nostru adunam si spre trezvie si grija de mântuirea noastra ne desteptam. Sa ne aducem aminte caci ca iarba si floarea câmpului suntem asemenea, care azi înfloreste, iar mâine se arunca în cuptor. Fiindca o mica fierbinteala, un junghi sau o mica suparare sau o alta întâmplare, scoate pe om dintre cei vii si-l duce în tarina pamântului si toata cinstea si podoaba lui, ca un vis a trecut si ca un fum ce-l goneste vântul s-a stins de pe pamânt.

 

Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37

Scrisoare pastorală

 

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXIV(2024),  nr. 513(1 –15 Martie)

 

Dragii mei enoriași!

Scrisoare către Eminescu(XXVIII).

,,Bădie Mihai,

Recitesc – pentru a câta oară! – poezia matale Scrisoarea I și parcă te văd cu ochii închipuirii cum, târziu după miezul nopții, când mintea-ți era îngreunată de somn și mâna de osteneală,  puneai capăt trudei și te apropiai de patul aducător de odihnă. Dar parcă tocmai atunci observai pe geam luna tronând asupra întregii făpturi ca o divină împărăteasă și gândul tău țâșnea nepotolit spre hotare puțin bătătorite de minte omenească. Somnul se retrăgea sfios și neputincios într-un cotlon al ființei tale și imaginația o lua razna spre zări numai de ea știute. Versurile rupeau zăgazurile minții și ale inimii și țâșneau vertiginos spre câmpuri, mări și codrii de frumuseți. ,,Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci;/Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,/Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!/Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,/Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!/ Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți,/Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți!/Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești,/Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești!” Și versurile tale continuă să descrie o lume și o realitate fascinantă, pe care ochiul trupului și al minții tale o străbătea scrutător!

Ehei, Bădie! Cât s-au schimbat lucrurile de pe vremea ta până azi! Cine mai șade azi la masa de scris până târziu în noapte, străduindu-se să lase posterității roadele gândurilor și imaginației sale? E destul să avem necesarul de mâncare pe masă și televizorul la-ndemână. Restul nu mai interesează! Socotim că suntem superiori celor de pe vremea ta, că știm multe și de toate, că vedem tot felul de emisiuni și de știri, că suntem la curent cu ultimele noutăți, cu ultimele informații. Judecăm pe alții pentru faptele lor, deși oamenii aceia sunt la mii de kilometri depărtare de noi, trăitori în alte medii și mentalități, dar nu mai observăm că ne-au crescut copiii mari, că au terminat școli, că au dat examene, că sunt de căsătorit! Și un lucru mai uităm, Bădie! Că sufletul ne rămâne tot mai pustiu, că suntem tot mai singuri, tot mai săraci spiritual. Avem mașini și tot felul de aparate moderne, dar nu mai avem timp să visăm, să povestim, să ne imaginăm, să ne apropiem unii de alții. În tot mai multe case sunt mai multe aparate de tot felul, care ne diversifică poftele, preferințele și interesele. Fiecare cu ale lui! Cred că asta e deviza omului de azi! 

În versurile tale, Bădie, se vede la tot pasul geniul ce ți-a călăuzit pașii. Tu descrii realitatea vremii tale, dar nu pregeți s-o întrevezi și pe-a noastră și pe cea dintotdeauna. Generalizarea se întrevede cu ușurință în versurile tale, așa încât în ele se va regăsi și cititorul de peste mii de ani, truditorul vieții și tributarul morții. ,,Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,/Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac…/Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții,/ Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții;/La același șir de patimi deopotrivă fiind robi,/ Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”  La vremea ta, dincolo de frământările de zi cu zi ale omului obișnuit pentru a-și câștiga existența sa și a familiei sale, se regăsește filozoful, teologul, gânditorul, politicianul veritabil. Sunt oameni care gândesc pentru mii de semeni ai lor existența, rânduiala vieții și a lumii, rosturile omului pe pământ.

Întrevăd, Bădie, în versurile tale ecourile puternice ale nenumăratelor lecturi din cărțile sfinte, care nu ți-au fost străine niciodată: ,,La-nceput, pe când ființa nu era, nici neființă,/Pe când totul era lipsă de viață și voință,/Când nu se-ascundea nimic, deși tot era ascuns…/Când pătruns de sine însuși odihnea cel nepătruns./Fu prăpastie? Fu genune? Fu noian întins de apă?/N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă,/Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,/Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază./Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!.../Dar deodat-un punct se mișcă…. El dintâi și singur. Iată-l/Cum din chaos face mumă, iar el devine Tatăl!.../Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,/E stăpânul fără margini peste marginile lumii…/De-atunci negura eternă se desface în fășii,/De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii…/De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute/Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute!”

Versurile matale, Bădie, ne învață un lucru esențial pentru viața noastră și a tuturor din toate timpurile și toate locurile. Învățăm din ele că suntem trecători pe acest pământ și în această lume, că toate bunătățile și frumusețile lumii acesteia  ne sunt date provizoriu. Ne trudim din răsputeri să construim case și palate mărețe, clădiri și câte toate, parcă am moșteni pământul cu toate bogățiile și frumusețile lui.  În fața lui Dumnezeu toate construcțiile noastre sunt adevărate ,,mușuroaie de furnici”, popoare și imperii nu sunt decât ,,muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,/În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul/Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,/Că-ndărătu-i și-nainte-i întuneric se arată.”/

Nimeni nu-i veșnic, nimic nu-i etern într-o lume trecătoare. ,,Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi… orice-ai spune,/Peste toate o lopată de țărână se depune./Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri/Ce-au cuprins  tot universul încap bine-n patru scânduri…”  Fastul lumii e spoială și măririle iluzii; tot ce zici că este trainic nu-i decât un sloi de gheață, ce-l topește prima rază  de la soarele-arzător…!  Nu-i ușor să te convingi și mai ales pe alții să-i convingi că ,,Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții!”

Într-o lume trecătoare și supusă la-ncercări, doar Hristos e izbăvirea, idealul – mântuirea, restu-i fum-nălțat spre zări!

Cu bine, Bădie, pe curând!  

*

Misiunea neamului românesc. Redăm mai jos un cuvânt de învățătură al răposatului duhovnic Arsenie Papacioc. Precizez că am avut bucuria de a ajunge în chilia sa de la Mănăstirea Techirghiol și de a discuta cu dânsul în anul 2007. E mult de atunci, dar nu l-am uitat! Iată textul:

,,-Cum va rezista neamul românesc?

-Va avea neamul românesc, după părerea mea, o mare misiune. De ce? Nu pentru că am avut un Ştefan cel Mare în Moldova, un Mihai Viteazul pe care-l susţin cu tot sufletul, în partea astălaltă şi Vlad Ţepeş. Nu pentru asta. Ci pentru că neamul românesc nu a uitat bătaia clopotelor.

Dacă tu cauţi viaţa ca un vierme, primeşti plată, dar de vierme. E copleşitor, zice sfântul Grigore, căci învinge aspectele nevăzute ale vieţii, ale existenţei pozitive ale vieţii. Dacă reuşiţi să suportaţi lumea aşa cum e, aţi ieşit din categoria viermilor; intraţi în categoria omului. Şi nu-i uşor.

Toți vor să tragă de noi

De aceea am vrut să vă văd şi eu, ca să vă trăiesc. Că nu-i de-ajuns să mă iubeşti, trebuie să mă trăieşti. Orice român are o mişcare interioară trecătoare, dar o are când aude bătaia clopotelor. Pentru că România nu a dus niciodată un război de avangardă, adică de înaintare, ci de avanpost, de apărare. Avem voie să ne apărăm. Şi Țara românească nu a vrut nicio palmă de pământ să ia de la vecini. Atacată din toate părţile: ba de unguri, ba de ruşi, ba de turci şi de greci. Toţi vor să tragă de noi.

Şi a trecut un grup, cântând nu în cuvinte romaneşti, ci ungureşti. Și unui oarecare Otto, cu care făceam fotbal împreună, i-am zis: „Măi, Otto, tu eşti ungur”? ,,- Da!” a răspuns și s–a uitat aşa cu emfază la mine. „-Aţi uitat că sunt şi eu român!”. Şi m-am suit pe banca aia şi am vorbit o jumătate de zi şi m-a făcut primar în oraşul ăla. În trei zile am scos toţi ungurii de-acolo, asta am făcut în primul rând. Cu nicio condiţie, nici nu am vrut să stau de vorbă. M-au dat în judecată. Revenise axa: Budapesta – Bucureşti – Zărneşti.

Răspunderea de român

Bineînţeles că nu m-am jucat cu viaţa mea, dar aveam o răspundere de român. M-au condamnat bineînţeles, dar nu s-a aplicat. Asta era la Braşov. Dar pe urmă i-am pus şi eu în mişcare. La proces a venit o parte din oraş, plus cetăţile de-acolo. Şi-am zis: Mi-am făcut datoria. Şi m-a luat Aiudul…

Deci pregătiţi-vă să rezistaţi unde nu vă e voia, printre pietre.

Dragii mei, trebuie să alergăm după două lucruri. De ce Mântuitorul a spus să fiţi înţelepţi ca şerpii? De ce a ales animalul acesta atât de fioros, de înspăimântător – şarpele? V-aţi gândit vreodată? Şarpele nu moare, orice i-ai face, numai dacă-l loveşti în cap. Aşadar, fereşte capul! Fiecare a văzut un şarpe şi şi-a dat seama că dacă îl loveşte în cap tot nu moare şi Mântuitorul e capul nostru şi trebuie păzit cum îşi păzeşte şarpele capul.

Nu fugi la Hristos, ai pierdut tot! Cine este Hristos? „Eu sunt Cel ce sunt” este. El e totul. Deci de aceea să fim înţelepţi ca şerpii. Dar acuma am pus mâna pe vierme. Ce înseamnă că am pus mâna pe vierme? Mă rog să mă ia şi pe mine în plimbarea lui. Să caut şi eu viaţa. Sunt călugăr şi vă rog să mă scuzaţi, nu vă invit că sunteţi neputincioşi, dar dac-aţi îndrăzni, e cel mai mare lucru: călugăria(Extras din Revista ,,Atitudini”).

*

Adevărații români. Am avut prilejul și bucuria să străbat comuna Breznița de Ocol din județul nostru. Atât în Breznița, cât și în satul Jidoștița, care aparține de acea comună, am fost impresionat de denumirile de ,,străzi”. Toată istoria românească se ,,vărsase” pe ulițele acelor sate. Nume de voievozi și de domni, de răsculați și de revoluționari, de evenimente istorice, de scriitori și de poeți, de savanți și de filozofi. Satele acelea erau ca o enciclopedie deschisă, care invita la lectură și la meditație pe toți cei care locuiau acolo și pe cei ce le străbăteau. Nu știu dacă cei ce au pus denumirile ,,străzilor” mai sunt la conducerea comunei, ori sunt alții acum, dar denumirile respective au rămas ca o mărturie a dragostei lor de țară, de istorie, de cultură și de oamenii de seamă. Fără îndoială că Doamna Uniune Europeană a cerut și autorităților de acolo să pună denumiri de floricele și musculițe ulițelor și ,,străzilor”, dar apelul s-a izbit de hotărârea unor oameni curajoși, care au pus mai presus de interesele personale interesul național și patriotic. Cinste lor! Din fericire, nu numai în comuna Breznița de Ocol găsești asemenea urme de sincer patriotism!

*

Pr. Dr. Gheorghe Paschia. Părintele Gheorghe Paschia(1905-1990) nu mai este printre noi decât prin scrisul şi gândurile sale, prin amintirea ce a lăsat-o în sufletul celor ce l-au cunoscut.

S-a născut  la 24 aprilie 1905 în Bârzeiul de Pădure din jud. Gorj. A făcut şcoala elementară în satul natal, studiile medii la Şcoala Comercială din Craiova (1917-1925), apoi la Seminarul „Sf. Grigorie Decapolitul”din Craiova (1925-1929). A urmat Facultatea de Teologie la Bucureşti (1929-1933), obţinând doctoratul în teologie în 1945 cu calificativul ,,magna cum laude”.  „Printre picături” a absolvit şi Seminarul pedagogic universitar „Titu Maiorescu” din Bucureşti. A funcţionat câţiva ani ca pedagog la Seminarul Teologic din Craiova (1929-1931) şi apoi a lucrat în cadrul Ministerului de Finanţe. Nu s-a depărtat însă de Biserică. Fie că a fost cântăreţ bisericesc în Bucureşti la bisericile ,,Andronache” și ,,Sfinții Împărați”(1930-1936), fie profesor de religie la Liceul Industrial din Bucureşti (1935-1936), sau preot la Biserica „Bărbătescu Vechi” din Bucureşti (1936-1965), toată viaţa lui a fost o adevărată misiune în slujba Ortodoxiei. Stagiul militar l-a satisfăcut în anii 1934-1935. De altfel a fost numit preot misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1936-1938). A mers pe front în 1941-1944 ca preot misionar şi a suferit mulţi ani de puşcărie tocmai că şi-a împlinit cu patos misiunea de preot. A fost celibatar, convins fiind că în felul acesta îl poate sluji mai bine pe Hristos.

Părintele Paschia a fost un om de acţiune, dar şi de carte. A socotit întotdeauna  că lucrările sale, fie că erau cărţi, fie articole, sunt o prelungire a predicii de la amvon în timp şi spaţiu. A scris mult, deşi a publicat puţin. Dintre cărţile sale amintim aici: Predica prin viaţă la sfinţi (1934); Sfânta Biserică a lui Hristos, Biserica luptătoare(1937); Desfiinţarea sâmbetei şi prăznuirea Duminecii după Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi actele primelor secole creştine (1937); Tineri biruitori. Învăţături din Sfânta Scriptură şi viaţă pentru tineret (1939); Sfânt şi sfinţenie (1940); Misterele Odesei (1940); Cer şi pământ. Predici (1944). În perioada de dinainte de război este colaborator perseverent al unor publicaţii periodice precum „Fântâna Darurilor”, „Duminica copiilor”, „Tinerimea creştină”, „Glasul monahilor”, „Apostolul” şi alte ziare şi reviste. După război revine greu în publicistica românească. Abia după 1966 îşi recapătă dreptul la semnătură şi publicitate. Colaborează regulat la reviste precum „Biserica Ortodoxă Română”, „Mitropolia Olteniei”, „Mitropolia Banatului”, „Glasul Bisericii”, „Studii Teologice” ş.a. Greu a reuşit să publice lucrări de dimensiuni mari. Şi totuşi! Olteanul nu s-a dat uşor bătut! A găsit modalitatea de a se strecura pe sub nasul cenzurii. Şi-a luat ca temă generală a scrierilor sale buna-cuviinţă, în care nu erau mulţi specialişti! A avut norocul de a întâlni un redactor sufletist şi îngăduitor, recunoscut partizan al bunei-cuviinţe, dl. Gheorghe Marin, şi a reuşit să publice câteva volume de referinţă precum: Buna-cuviinţă oglindită în proverbe şi maxime din toată lumea (1970); Dicţionar al bunei-cuviinţe (1973), Iordache Golescu. Proverbe pentru buna-cuviinţă (1975).

Alte manuscrise îşi aşteptau rândul la tipar. Contextul ideologic nu i-a mai fost însă prielnic. A apărut şi o boală nemiloasă, care l-a biruit definitiv la 17 noiembrie 1990.

Am corespondat mulţi ani cu dânsul. Era plin de viaţă şi de idealuri. Mă încuraja întotdeauna. Mereu găsea proiecte, multe dintre ele necesitând mulţi ani de studii. Îi citeam cu interes lucrările în volume, dar mai ales studiile din revistele noastre teologice. Toate priveau viaţa, constituiau o legătură puternică între învăţătura teologică şi viaţa practică.

Stilul său era cald, accesibil, convingător, lipsit de savantlâcuri. Articolele sale erau adevărate ghiduri de comportament pentru orice tânăr dornic de a descifra şi de a-şi însuşi tainele vieţii şi ale bunei comportări în societate. Părintele Paschia nu a avut copii trupeşti, dar a avut mulţi fii sufleteşti. Nu mă refer numai la enoriaşii săi, ci la toţi cititorii din ţară şi nu numai, care i-au primit scrierile cu interes şi au putut să înveţe ceva din ele. Avea mult tact pedagogic şi ştia să se facă plăcut.

Prin 1987 mi-a trimis trei manuscrise: Buna-cuviinţă creştină, Dicționarul bunei-cuviințe creștine și Epitafuri. Îi admir şi azi premoniţia de atunci. Mi-a încredinţat manuscrisele cu rugămintea ca atunci când se va ivi vreun prilej să i le public. Eram preot într-un cătun la o margine de ţară! Şi, totuşi! Mie mi le-a încredinţat. Nu ştiu dacă le-a mai dat şi altora. Ştiu, însă, că am purtat ca pe o sfântă povară dorinţa aceasta a Părintelui Gheorghe Paschia de a putea să-i dau într-o bună zi la lumină aceste roade ale ostenelilor sale și am reușit.

Cărțile respective i le-am publicat în câteva ediții și le-am răspândit în lume în sute de exemplare. Am făcut această lucrare cu bucurie. Nu am cinstit doar memoria unui preot, a unui om dedicat condeiului şi moralei creştine, ci am dat publicităţii cărțile părintelui cu convingerea că ele sunt de folos tuturor celor ce le vor citi, indiferent de vârstă şi preocupări.

Într-o lume în care violenţa şi dezmăţul au prins mult teren, în care buna-cuviinţă este socotită de mulţi o adevărată cenuşăreasă, cărțile părintelui Paschia se impun prin sobrietatea şi seriozitatea cu care abordează problemele de comportament. Sunt printre  primele lucrări de acest gen din câte cunosc, prin faptul că abordează comportamentul de pe poziţia învăţăturii creştine. Lucrările se vor nu numai un auxiliar preţios pentru preoţi, învăţători şi profesori, care predau religia în şcoli, ci şi pentru credincioşii de diferite vârste şi profesii. Aceasta tocmai datorită universului în care ne introduc: în biserică, la nuntă, la botez, la înmormântare, la masă, la discuţiile cu semenii etc. Toate îndrumările date în lucrările părintelui  nu sunt sterile, învechite, depăşite. Nicidecum. Ele sunt verificate practic.

Părintele Gheorghe Paschia, în îndelungata sa activitate pastorală, a avut posibilitatea să cunoască cele mai diverse categorii de oameni. Adesea îmi povestea, în scrisori sau în timpul întrevederilor ce le-am avut cu dânsul, despre oameni şi întâmplări de seamă. Viaţa l-a dus în anturajul regelui, al patriarhilor, în apropierea miniştrilor şi înalţilor ierarhi, a avut legături cordiale cu profesori universitari, ofiţeri superiori, medici, ingineri ş.a. A învăţat de la fiecare şi şi-a îmbogăţit permanent propria educaţie şi propriul comportament. Lucrările dumnealui nu sunt rezultatul unor cercetări sterile de bibliotecă, lucrări de birou, ci sunt direct implicate în viaţa practică.

Presimțindu-și sfârșitul, Părintele Gheorghe Paschia și-a încredințat întregul fond de lucrări edite și inedite Bibliotecii Sfântului Sinod spre păstrare și valorificare.

 Dumnezeu să-l odihnească și cu drepții să-l numere, așa cum a sperat întreaga viață!

*

Tratamente pentru cancer. Vă propunem câteva filmulețe, în care cei interesați vor găsi multe soluții pentru vindecarea sau stăvilirea evoluției cancerului:

Valeriu Popa, Vindecarea prin gândire (http://www.terapii-naturiste.com/ gratis/carti/ Valeriu-Popa-Vindecarea-Prin-Gandire.htm);
         Rudolf Breuss, Tratamentul total al cancerului (http://www.terapii-naturiste.com/ gratis/carti/Rudolf-Breuss-Tratamentul-Total-Al-Cancerului.htm);
          Max Gerson, O terapie naturala eficienta pentru tratarea cancerului ( http://www. terapii-naturiste.com/gratis/carti/Max-Gerson-O-terapie-naturala-eficienta-pentru-tratarea-cancerului.htm);
            Tratamente pentru cancer (http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/tratamente-pentru-cancer.htm);
            David Icke, Cancerul este o ciupercă (http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/ David-Icke-Cancerul_este_o_ciuperca.htm);
          Să vă fie de folos!

*

Pentru mama. Cu prilejul zilei de 8 Martie, urăm tuturor doamnelor și domnișoarelor, tuturor enoriașelor parohiei noastre sănătate, bucurii, spor în toate cele bune, fericire în suflet și în casă. La mulți ani! Folosim acest prilej pentru a aduce în atenția tuturor o poezie a lui Virgil Carianopol cu acest titlu, găsită pe internet. Toți am avut sau încă mai avem o mamă, iar respectul față de dânsa este totdeauna de actualitate. Iat-o: 

 

,,Tare necăjită ai fost mamă,

Iarna, vara, orice timp trecând,

Cât era de frig sau de căldură,

Tot desculţă te-am văzut umblând!

 

N-ai purtat o haină mai ca lumea,

O scurteică veche doar aveai,

Dar şi pe aceea totdeauna

Doar la sărbători o îmbrăcai.

 

Ochii tăi ardeau ca două stele,

Le mai văd luminile şi azi.

Boabe mari de lacrime, ca jarul,

Le striveai cu mâna pe  obraz.

 

Tot aşa ai fost de când ţin minte,

Pe picioare-ai mers la drum mereu.

Nici în car nu te suiai, de teamă

Boilor să nu le fie greu.

 

Ce păcat că n-ai trăit, măicuţă,

C-ai plecat fără de timp în lut!

Ce pantofi ţi-aş fi adus acuma

Şi ce haină azi ai fi avut! …”

*

Ajutoare și  donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Un enoriaș care nu vrea să i se știe numele a donat 1.200 lei pentru cărțile de strană ale bisericii din Pârlagele; Domnul Alexoae Dan din Tr. Severin și Doamna Borugă Norica din Malovăț: câte 200 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda: 50 lei; 

Doamna Vasilescu Ioana din Malovăț și Doamna Șonea Floarea din Bârda au achitat câte  100 lei pentru contribuția de cult.

*

Am cumpărat și donat Parohiei Bâlvănești, pentru Biserica filială din Pârlagele, următoarele cărți pentru  strană: Ceaslov, Psaltire, Penticostar, Triod, Minei pe Ianuarie, Minei pe Martie, Minei pe Aprilie, Minei pe Mai, Minei pe Iunie, Minei pe Iulie, Minei pe August, Minei pe Septembrie, Minei pe Octombrie, Minei pe Noiembrie și Minei pe Decembrie. Costul acestor cărți a fost de 1.400 lei. Doamna Borugă Norica a donat 200 lei, iar 1.200 lei i-a donat un enoriaș al parohiei noastre, care nu vrea să i se știe numele. Mai trebuie pentru acea biserică Triod, Octoih Mare, Catavasier și Minei pe Februarie. Dacă Episcopia Severinului nu le va avea, vom face comandă la Patriarhie și le vom procura și pe acelea.

Tot bisericii de la Pârlagele i-am donat două covoare persane, pe care le-a donat recent bisericii de la Bârda familia Nau Grigore din Bârda.

*

În ziua de 28 martie vom merge la Azilul de la Cireșu(MH). Conform solicitării conducerii acelei instituții, vom dona acolo numai haine groase pentru cele 35 de persoane internate, bărbați și femei. Apelăm la toți cei care au asemenea îmbrăcăminte și le prisosește să o aducă la biserică și în ziua respectivă vom face deplasarea cuvenită. Nu vor nimic de mâncare.

*

Publicații.  În această perioadă, preotul Dvs. a mai publicat câteva materiale, astfel: Memoria timpului, în ,,Națiunea”, București, an. XII(2024), 10 mart., ediție on-line(https://ziarulnatiunea. ro); ,,Scrisoare pastorală”- 512,  în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2024, 18 mart. 2024, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); Baia focului, în ,,Națiunea”, București, an. XII(2024), 23 mart., ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Scrisoare către Eminescu (XXI)(II-III)), în ,,Obiectiv mehedințean”, an. XXVI(2024), nr. 1221, 21 mart., p. 12; nr. 1222(28 mart.), p. 12;

*

Zâmbete. ☺ ,,- Mami, eu vreau cățel de Crăciun!” ,,- Nici gând, o să mănânci și tu porc, ca noi toți ceilalți!” ☺Inițial,  ziua femeii a fost pe 6 martie, dar până s-a hotărât cu ce să se îmbrace, s-a făcut 8 martie. ☺Fetelor! Făt - Frumos nu există! Concentrați-vă pe aceia, care știu să facă diferența între ,,miau” și ,,mi-au”! ☺Femeile se supără doar din patru motive: din nimic, de orice, de aia și de ce nu! ☺,,- Serviți mormoloci în acest restaurant?” ,,- Servim pe oricine! Luați loc!”

*

Excursii-pelerinaje. Joi, 7 martie, am organizat o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Motru-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici-Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Părintelui Arsenie Boca-Densuș-Sarmisagetuza-Caransebeș (catedrala)-Mănăstirea Teiș-Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Au participat 55 persoane din localitățile Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Dudașul Cernețiului, Balotești, Colibași, Căzănești, Negrești, Laz din Jud. Mehedinți și Tălpășești din jud. Gorj. A fost o acțiune reușită. Ne-au impresionat  mănăstirile Vișina, Lainici, Prislop și Teiș, mormântul Părintelui Arsenie Boca, Biserica Densuș și tot traseul în plină primăvară.

*

Joi, 11 aprilie, vom organiza o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Malovăț – Bârda – Balta - Apa Neagră - Tismana(mănăstirea) - Baia de Aramă(oraș, mănăstire) - Obârșia Cloșani - Băile Herculane(oraș) - Orșova(oraș, mănăstire) – Vodița (mănăstire) - Tr. Severin(catedrală) – Malovăț - Bârda. Costul: 50 lei/persoană. Înscriem cu bucurie și credincioși din afara parohiei.

*

 Parohia Malovăț va organiza în lunile viitoare o excursie la Aiud. Se înscrie cineva?

*

Înmormântări. În ziua de 5 martie am oficiat slujba înmormântării pentru Secărin Adriana (51 ani) din Malovăț, în ziua de 9 martie pentru Mema Elena(78 ani) din Bârda și în ziua de 10 martie pentru Dragotă Alexandru(35 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!

*

Program. În cursul lunii Aprilie avem următorul program de slujbe: 6 Apr.(Bârda-Malovăț); 7 Apr.(Malovăț); 13 Apr.(Malovăț-Bârda); 14 Apr. (Bârda); 20 Apr.(Malovăț-Bârda); 21 Apr.(Malovăț); 23 Apr.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 27 Apr.(Bârda-Malovăț); 28 Apr.(Bârda); 29 Apr.(denie la Malovăț); 30 Apr.(denie la Bârda). În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!                                   

                                                                             Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

Gluma zilei - O nouă versiune a maimuței...

 

Ion Petrovai și memoria locului

                                                                                      de Gheorghe Pârja

Oamenii de seamă, mai ales poeții, vin în lume în numele unor locuri și așezări, pe care le sfințesc cu roua minții lor. Vin să le descifreze misterul, pentru a le ocroti. Un loc intrat în casa cuvintelor ne este familiar și virtutea lui devine putere creatoare. Poeții mută locurile în cuvânt și le întorc cu ferestrele spre răsăritul soarelui. Confratele, profesorul, cărturarul, neobositul iscoditor al obârșiilor Maramureșului, ION PETROVAI de Petrova, a scris cu cerneala sufletului pe Cer tocmai numele locului. Este supremul omagiu adus pământului natal. El a crezut la timp că sanctuarul este semnul cel mai sigur al vechimii unui loc.

La originea zidirii stă eroul devotat rădăcinilor, știind că viața este un semn de departe, o arătare din vremi vechi. Cărturarul, poetul ivit și dintr-un cub liric, și-a dăruit măreția sufletească pentru a cinsti memoria locului. Nu oricum, ci prin sunetele mirabile venite din bucuria unică de a cunoaște lumea pe numele ei. Profesorul Ion Petrovai este printre puținii cărturari maramureșeni care a rămas de veghe la miracolul locului, deschizându-i largi ferestre spre lume. A știut că viața devine viața logosului. Cărțile lui de poezie sunt esența unui crez de luat în seamă.

Că un poet se adeverește ca valoare într-un grai și un popor. Ion Petrovai știe că spiritul unui popor este leagănul în care au lucrat înaintașii. El, omul locului, instruit și cu o desăvârșită încredere în esențele culturii, este un far îndreptat din Petrova spre lume. Opera lui stă mărturie. A scris cu pricepere și bună documentare despre cei care au dat măreție și durată istoriei Maramureșului. El, un om de seamă, a făcut portretele unor oameni de seamă din Maramureș. Și din Petrova. Cum este Gheorghe Bilașcu, părintele stomatologiei românești. Din 1977 face manifestări bianuale dedicate lui Eminescu. El l-a recuperat și pe Adrian Dohotaru. Toată admirația pentru tot ce face pentru cultură și istorie.

Se cuvin câteva date despre devenirea acestui intelectual care a marcat istoria recentă a Maramureșului. S-a născut în 29 martie 1949, în localitatea Petrova, județul Maramureș, într-o familie de țărani de origine nobilă. Școala generală o face în localitatea natală, studiile liceale la Satu Mare, iar cele universitare la Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, specializarea limbă și literatură română. Este doctor în filologie al universității pe care a absolvit-o. A fost profesor titular la Liceul Tehnologic Alexandru Filipașcu din Petrova și cadru didactic asociat al Universității „Babeș-Bolyai”, Extensia Sighetul Marmației.

În prezent, este coordonatorul Cenaclului de Cultură și Artă „Mihai Eminescu” din Petrova, constituit în anul 1967, președintele ctitor al Fundației „Profesor universitar doctor Gheorghe Bilașcu Petrova”, fondator și redactor al Editurii „Țara Maramureșului”. Ca poet și publicist, a fost prezent în publicații din județ și din țară. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Numele lui Ion Petrovai este menționat, iar creația lui este comentată în lucrări de istorie și critică literară de talie națională. Este cercetător asociat la Institutul de Filosofie și Psihologie Constantin Rădulescu-Motru al Academiei Române. Pentru poetul și editorul Mircea Petean, prietenul nostru Ion Petrovai este „pitoresc în exterioritatea manifestărilor sale, personajul are toate datele unui haiduc care a părăsit codrul pentru zidirea școlii. Ceva din tumultul și frenezia unei vieți livrate riscului răzbate și în poemele sale”.

Distinsul critic literar Gheor­ghe Grigurcu apreciază: „Versurile lui Ion Petrovai etalează un fel de haiducie temperamentală. Autorul dă glas unei energii ce se străduiește a se struni, a se rosti economicos în ascuțișul unor însemnări succinte. Imaginile converg însă împotriva abrevierii lor. Într-un dinamism ce dă pe dinafară, precum o fiertură în clocot. Modelul Aron Cotruș e pe aproape.”

Astăzi, cărturarul Ion Petrovai împlinește 75 de ani. La mulți ani! Urări de bine familiei tale luminătoare!

Aforismul zilei - Khalil Gibran

 

Într-o zi vom lăsa totul baltă!

 

“Într-o zi vom lăsa totul baltă. Ne vor rămâne hainele-n dulap, cheile și telefonul cine știe pe unde, folia de medicamente pe noptieră neterminată, poate și ciorba la foc molcom pe plită. Nu trăi fără să te gândești la toate astea. Ziua aceea poate fi oricând, pentru oricine. Bagă de seamă ce șerpi îți ies pe gură. Oamenii nu vor uita cum i-ai făcut să se simtă.

La noi se zice:

- Animalul se leagă cu funia și omul, cu vorba bună.

Ce te costă să gândești înainte de a deschide gura?

Caută să fii drept și nu biciui cu șfichiul verbului obrazul nimănui. Nu te crede nemuritor și nu ține degetele greblă prin timp. Fă-ți căuș, ca atunci când erai copilandru și mergeai la izvor.

Nu puteai bea apă direct din șuvoi, nu-i așa?

Fă din vorbe alean pentru cineva. Să vezi cum îi vor da lacrimi pe obraz. Dacă trebuie să asculți, ascultă. Dacă nu ai nimic de spus, taci. Tăcerea e mană cerească la timpul ei.

Supărata că nu vin, mi-a zis mama într-o duminică, demult:

- Așa-i că dacă aș muri mâine ai veni repede și ai țipa de durere că ai rămas fără mamă?

De ce nu ai venit ieri, când te-am chemat că am făcut ardei umpluți?

Ne bucuram, râdeam, povesteam…

Nu-mi reproșa nimica, mama, doar încerca să îmi deschidă ochii.

Pe la 30 de ani, mi-am dat seama că trăiam prea repede. Aveam atât de multe de făcut încât toată frumusețea vieții și tihna treceau pe lângă mine. Până când, într-o dimineață când toți dormeau și eu priveam răsăritul doar cu gândul la cât de multe am de făcut, fără să pot uita o clipă de asta, mi-am zis:

- Ho! Unde alergi așa?

Într-o zi îți rupi gâtul și-ai trecut prin viață ca gâscanul prin apă. Începând de atunci m-am așezat să scriu și mi-am găsit în asta bucurie. Parcă trăiam mai încet și parcă vedeam mai bine. Căușul meu de prețuit timpul: scrisul.

Atunci mi s-au tocit sitele răbdării, am închis moara și-am scris pe ușă: De astăzi nu mai macin griji, decât rareori!

Alergăm ca chiorii către nicăieri, în loc să mergem încet și cu bucurie. Hai să fim mai smeriți, oricum ultimul cuvânt nu-l are nimeni pe pământul acesta decât moartea. Nu vă sfiiți și nu uitați de ea. Totul, totul se poate schimba într-o clipă, iar sufletul poate lua oricând calea spre vămile cerului.

Faceți cumva să nu fie pustiu și gol. Auriți-l cu puțină bunătate, bucurie și grijă pentru viață. Într-o zi vom lăsa totul baltă. Pe nepusă masă vom fi luați, fără a fi întrebați!

Atunci vom simți pe pielea noastră cuvintele Părintelui Arsenie: "Să vezi când se oprește răsuflarea ce importantă este clipa".

Autor: Daniel Găucan

Sursa: net

FSLI şi FSE „SPIRU HARET”: Camerele de supraveghere nu rezolvă problema violenței în spațiul școlar

 

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” nu susţin iniţiativa Ministerului Educaţiei privind introducerea sistemului de supraveghere audio-video în sălile de clasă fără acordul cadrelor didactice şi al părinţilor. 

Considerăm că aplicarea unei astfel de măsuri, fără consimţământul persoanelor supravegheate, reprezintă un atac la drepturile fundamentale ale cetăţenilor români. În acest sens s-au pronunțat și reprezentanți ai Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. 

FSLI şi FSE „Spiru Haret” consideră că o astfel de măsură poate fi aplicată acolo unde există un istoric al cazurilor de violenţă, doar după ce atât personalul angajat în unitatea de învăţământ respectivă, cât şi părinţii şi-au exprimat acordul scris pentru montarea camerelor de supraveghere. Când vorbim despre supraveghere audio-video, fără acordul celor înregistraţi, nu facem decât să aruncăm spre toţi acuzaţia că sunt factori perturbatori şi, dacă nu sunt acum, cu siguranţă vor deveni, ceea ce este complet fals. 

Din păcate, numărul cazurilor de violenţă de orice tip din şcoli este în creştere, dar nu putem spune că toţi angajaţii din educaţie şi toţi elevii reprezintă un risc! Lupta cu actele de violenţă trebuie dusă mai departe, dar prin reformarea completă a învăţământului pe această temă. Cel mai important pas ar fi cel prin care relaţia părinte-profesor-elev va fi una reală, deschisă, la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viaţa copilului. Creşterea numărului de psihologi şcolari, care să depisteze la timp comportamente problematice în rândul cadrelor didactice şi al elevilor, este absolut obligatorie! Dezvoltarea unor programe speciale de combatere a actelor de agresiune/abuz/bullying, care să fie puse în aplicare, nu bifate la orele de dirigenţie, ar ajuta în această luptă. Reabilitarea copiilor care au astfel de derapaje nu are loc pentru că instituţiile statului fie nu se implică, fie nu au resurse suficiente pentru a veni în sprijin. Nu există o continuitate a măsurilor prin care victimele să primească suportul de care au nevoie, iar agresorii să înţeleagă consecinţele faptelor lor şi mai apoi să fie „reabilitați“. Creşterea numărului de paznici şcolari cu siguranţă va descuraja astfel de fapte, iar un regulament mult mai strict privind sancţionarea celor care greşesc ar avea mult mai mult impact asupra agresorilor. În niciun caz şcoala nu trebuie să ascundă astfel de situaţii, ci, din contră, să ceară intervenţia instituţiilor abilitate cu aplicarea măsurilor legale.

 Şcoala trebuie să rămână un spaţiu al educaţiei, dar nu prin forţă, violenţă, presiune, inclusiv cea a supravegherii audio-video permanente. Şcoala trebuie să fie spaţiul dezvoltării intelectuale şi emoţionale, al creativităţii şi al cultivării relaţiilor sănătoase interpersonale, precum şi al respectului reciproc. Din păcate, primul care a dispărut este tocmai respectul la adresa cadrului didactic, înţelegând prin aceasta adevăratul său statut și rolul său în ceea ce înseamnă educarea unui copil. 

SEMNEAZĂ:

PREŞEDINTE FSLI, Simion HANCESCU 

PREȘEDINTE FSE „SPIRU HARET” Marius Ovidiu NISTOR

Fotografia zilei - Actrița Pamela Reed

 

Gheorghe Pituț – sunetul originar

 

                                                             de Gheorghe Pârja

Dau înțelesuri omenești, fără mult miracol, coincidențelor, socotindu-le întâmplări potrivite de destin. De pildă, în ziua de 31 martie s-a născut Nichita Stănescu, iar în 1 aprilie a venit pe lume Gheorghe Pituț. Vecinătatea aceasta din calendar a fost o mirare, comentată șăgalnic de amândoi în nopțile cu lună. Nichita a văzul lumina zilei la Ploiești, iar Pituț la Săliștea de Beiuș. Când am coborât în București, i-am surprins asupra unei prietenii profunde, de parcă trebuiau să păzească vărsarea unui fluviu în mare. Dar despre prietenia celor doi mari poeți, care au marcat lirica românească și europeană pe alocuri, a ultimei jumătăți a secolului trecut, cu alt prilej. Și, totuși, miracol se poate numi căderea unei antologii, semnată de Pituț, direct pe masa mea de scris. Așa s-a ivit acest text.

Născut sub semnul lui Marte, copilul Gheorghe, după Diktatul de la Viena își urmează familia refugiată din fața trupelor hortyste la Brașov și Moreni. După cinci ani, întorși în locurile natale, găsesc o priveliște carbonizată. Sunt anii în care, după scenele apocaliptice din timpul refugiului, copilul le descoperă. Cu o extraordinară acuitate, un univers cu totul diferit, fascinant, aflat sub zodia mitului. Părinții erau mari meșteri olari, dar și neîntrecuți povestitori, fiind știutori de carte. La 13 ani, adolescentul compune un poem lung. Profesorul îi recomandă să nu-și piardă vremea cu năluciri. Urmează cursurile Școlii de silvicultură din Năsăud și este repartizat la Ocolul Silvic Beiuș. Intră în împărăția tăcerilor din Munții Bihorului, unde are în stăpânire doi munți împăduriți, pe care îi străbate zilnic însoțit de calul său și o pușcă pe care nu o va folosi niciodată. Continuă studiile de silvicultură la Școala de maiștri forestieri din Sighet.

Aici, la cenaclu, îl descoperă poetul Nicolae Stoian, ca o răbufnire proaspătă a naturii. Perioada sigheteană a lui Pituț va consolida prietenia noastră. Se înscrie la Facultatea de Filologie din Cluj. La Cenaclul facultății devine prieten cu Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ion Papuc, Negoiță Irimie, Romulus Rusan, Matei Gavril. Continuă studiile la Universitatea din București. Frecventează Cenaclul facultății împreună cu Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Adrian Păunescu, Marius Robescu, George Alboiu, Gabriela Melinescu, colega lui de bancă. Debutează editorial cu volumul Poarta cetății. Critica îl receptează ca un debut matur al unui poet al profunzimilor. Devine membru al Uniunii Scriitorilor. Lucrează în presa literară. Părintele Dumitru Stăniloaie, marele teolog, îl onorează cu prietenia sa. El îi obține o bursă la o Universitate catolică din Germania. Îl cunoaște pe episcopul Antonie Plămădeală.

Continuă să publice cărți de poezie, bine primite de critică. Filosoful Constantin Noica scrie despre poezia lui. La fel Petre Țuțea îi dăruiește manuscrise ale cărților sale. La Ohrid, în Macedonia, îl cunoaște pe Adam Puslojic. Este din nou student al Universității din Köln. Audiază cursurile lui Martin Heidegger. Este prezent la seminarii naționale și internaționale. Rămâne mai sărac în urma pierderii prietenului Nichita Stănescu. Continuă să publice poezie și elaborează proiectul unui roman. Participă la întâlnirea fiilor Maramureșului de la Muzeul Satului. După 1989, are proiecte generoase pentru almanahuri și reviste. Dar în iunie 1991 un accident vascular îi va grăbi sfârșitul. Era 6 iunie. Este înhumat la cimitirul Bellu, în vecinătatea prietenului său Nichita Stănescu. A fost în mai multe rânduri în Maramureș, la Sighetul Marmației și la Desești. A fost bun prieten cu sculptorul Mihai Olos.

Se bucură de multe aprecieri critice, fiind prezent în dicționare și antologii. Criticul literar Ion Pop apreciază că poetul Pituț „marchează o întoarcere spre imaginarul clasic și romantic, angajând elementele unui cosmos generic, structurat în arhitecturi majestuoase, amintind de vizionarismul tinereții eminesciene, dar și – mai ales – de geometria versului sentențios al Glossei.” A cucerit poziția durabilă a spiritului contemplativ. Cum bine s-a autodefinit în titlul unui volum, Gheor­ghe Pituț a fost sunetul originar al generației sale. Mi-a fost un model liric în multe ipostaze. Noica se întreabă: „din ce duh ardelenesc sau istoric se trage?” Da, s-a născut în data de 1 aprilie 1940.

Declarația zilei - Dan Tănasă

 „După 34 de ani de “stabilitate” România a ajuns cea mai săracă țară din Uniunea Europeană iar datoria externă a României a depășit 173 de miliarde de euro. Stabilitatea lor înseamnă sărăcirea românilor. Gata! Ajunge!”