miercuri, 30 martie 2016
Valentin Leahu prin „Apusul vinului în călimară” ne duce să „degustăm” din Boema bucureşteană
De mult n-am mai
citit cu atâta plăcere o carte scrisă cu sufletul ca aceasta a lui Valentin
Leahu fiindcă autorul având aceeaşi sorginte şi preocupări existenţiale ca
personajele Boemei bucureştene, în cartea „Apusul vinului în călimară” îl
întâlnim ca martor ocular la evenimente deşi personajele lui sunt: ”unchiul
Fane” adică scriitorul Fănuş Neagu şi finul acestuia „procurorul” Cornel Dinu, literaţii şi prietenii Dan Mucenic, Horia Tabacu, Tudor George-Ahoe, Ioan
Cămârzan, Costi Stan, George Boitor,Teodor Pâcă, Florin Pucă, Viorel
Sâmpetrean, Ioan T. Lazăr, Niki Costescu, Marius Iordănescu, actorii Ştefan Iordache, Gheorghe
Dinică, Colea Răutu, Ion Dichiseanu, Mitică Popescu, poeţii Mariana Marin,
Cornel Brahaş, pictorul Bogdan Pietriş, Nicu Dana, acordeonistul şi lăutarul
Nelu Ploieşteanu, Tase Mataranga, Gore din Chitila, Viorel Poiată, dar şi unii ştiuţi doar de băutorii Capitalei,
rataţi şi pitoreşti şi mulţi, mulţi alţii, pentru că ; „Boema nu-i o simplă
epopee/ e o alunecare printre stânci,/o bibliotecă luată-n brânci/şi-o sticlă
comparată cu-o femeie,/Boema e dragoste amară/fără de care viaţa-mi n-are
rost,/boema e o zi de post/... apusul vinului în călimară" cum o spune
însuşi poetul, jurnalistul şi scriitorul Valentin Leahu.
Într-un fel de
prefaţă, autorul sibian Val Leahu ne explică de ce a scris această carte la
împlinirea vârstei de o jumătate de secol: " Sunt aici clipele cele mai plăcute
pe care mi le-am impus ca amintire. Oameni dragi mie, care au plecat dintre
noi, dar şi boemi în toată puterea cuvântului, care dau şi azi culoare
lăcaşurilor bahice prin care aceşti artişti ai vieţii, vinului şi talentului
lor trăiesc şi respiră, lăsând în urma lor parfumul boemei dintotdeauna (...).
Boema mea bucureşteană e pentru toţi paharnicii nocturni sau ai înserării”.
Am să exemplific
prin trei secvenţe şi întâmplări din această carte savuroasă din localuri
precum „Şarpele Roşu, „Mercur”, „Pescarul”, „Casa Armatei, „Capşa”,
„Intercontinental”, „Casa Sadoveanu” sau baruri de categoria a doua ori alte
„bombe” bucureştene cu iz de mister şi viaţă tumultoasă: „ Ştefan Iordache,
mi-a bucurat ziua de naştere. Împlineam şi eu cu douăzeci de ani mai puţin
decât Domnia sa. Am străbătut o seamă de pahare de şampanie împreună. Am
ascultat pe nerăsuflate melodiile lăutăreşti preferate de marele artist. Sub
ochii şi lângă urechile noastre, Marius Mihalache, stăpânul unui har ţintuit cu
talent de diamant, puştan la vremea aceea, cânta Chopin la ţambal. Tot pe
atunci, Nelu Ploieşteanu ancora definitiv în sufletele boemilor casei, devenind
prieten de of şi dor al inegalabilor Ştefan Iordache şi Gheorghe Dinică” (
Boemului Ştefan Iordache, la mulţi ani ! ); „Unul din marii boemi ai Capitalei
este maestrul Mitică Popescu. Una din boemele pe unde trecea domn Mitică, de la Televiziune , în drum
spre casă, era cea poreclită „La doi fraţi”(…) Actorul Mitică Popescu este de o
eleganţă şi un respect puţin întâlnit printre mai tinerii acestui Bucureşti
înnoit cu puţină tandreţe. Din „Stimate domn”, maestrul nu mă scoate, chiar
dacă-i suna, într-un fel, apropiat” ( Mitică Popescu şi „Doi fraţi ); „La Ambasador , i-a adunat,
după o repetiţie oarecare, la aceeaşi masă, pe regretaţii: Gheorghe Cozorici,
Ştefan Bănică, Colea Răutu, alături de junele prim, ferchezuit şi dichisit …
Ion Dichiseanu. Cei patru îşi sorbeau liniştiţi conjunctura din pahar. La un
moment dat apare maestru Dinică, puţin distrat şi pus pe şotii, ca de obicei în
astfel de situaţii. Nea Colică, observându-l, le atrage atenţia: „Aveţi grijă
că vine Gigi şi o să iasă scântei dacă-l provocaţi!” Ca un făcut, maestrul
Dinică se apropie şi se adresează colegilor de breaslă: „Bună, măi, maeştrilor,
pot să stau şi eu la masa voastră?” „Stai, dacă tot ai venit!”, răspunde nea
Colea, ca decan de vârstă al mesei. „Ospătar, o votcă te rog!”, comandă
nou-venitul. După ce soarbe pe îndelete din pahar, nea Gigi îi ia la trei
păzeşte, nitam-nisam, pe colegii lui… „Băi, Ghiţă, se adresează el lui
Cozorici, te bag … undeva, că te cheamă ca pe mine, ha, ha!”. După o altă
înghiţitură de albitură, îşi continuă şarada de înjurături: „Pe tine,
Dichisene, te bag în … că eşti fante de gagiu… pe tine Fănică te bag că eşti
d-acela din Giuleşti…iar pe tine Colea, băi muscalule, te bag şi pe tine că
n-oi fi tu mai cu moţ … Ha, ha …!” După două trei runde de astfel de atacuri
verbale, nea Colea îi solicită lui Gheorghe Dinică o întrevedere pe holul Ambasadorului. Îi altoieşte câteva
perechi de palme şi se întorc la masă.”
Despre această
carte, Horia Tabacu afirmă că „va rezista, cel puţin, un secol. Ea este o
veritabilă enciclopedie a boemilor şi a locurilor de pierzanie de la sfârşitul
şi începutul unui mileniu” iar eu aş continua ideea spunând că dacă armata
română a pierdut un ofiţer, literatura română a câştigat un prozator!
Sursa eCreator
Accesati http://www.ecreator.ro/critica-literara/2773-valentin-leahu-prin-apusul-vinului-in-calimara-ne-duce-sa-degustam-din-boema-bucuresteana.html
Sursa eCreator
Accesati http://www.ecreator.ro/critica-literara/2773-valentin-leahu-prin-apusul-vinului-in-calimara-ne-duce-sa-degustam-din-boema-bucuresteana.html
Gelu DRAGOŞ
Poesis - Lucica DRAGOŞ
La răscruce de drumuri
gura de rai
numită Hideaga
Are vreo două sute
de fumuri
şi trei cimitire
Rădăcinile mele
prin ele.
Lucruri mărunte
În drum spre serviciu
asculţi Radio ZU
şi dintr-o dată
dimineaţa-ţi pare
mai mai bună
norii s-au cuminţit şi ei
pentru o vreme chiar am scăpat
de ploaia
hidoasă şi rece
oamenii sunt mai relaxati
încrezători cu toate că la bursă
sunt zvonuri
că iar o să urce
cursul
la euro
cerşetorul din colţ
îţi oferă un ziar
vechi de o săptămână
la preţul unuia proaspăt de azi
baţi palma şi-l faci fericit
înveţi în fiecare zi
să te bucuri
de faptul
că
eşti .
Clipă cu clipă
văzduhul cu propria respiraţie
deşiră haina verde a naturii
prefăcând totul rugină
în zilele noduroase
de toamnă
cad frunze pătrunse de aromele
poamelor coapte din butoaie
de dud mustul împrăştie
îmbietoare
miresme
aşezat lângă foc
cu ochii desculţi netezesc
bătăturile două crizanteme mari
albe înflorite în palma-mi ostenită
de trudă .
Explorări Baia Mare luptă pe teren propriu pentru a egala scorul în semifinala cu SCMU Craiova
Dacă băimărenii câștigă acest meci, cele două echipe se vor întâlni în sala polivalentă Lascăr Pană și sâmbătă de la ora 18. În cazul contrar, SCMU Craiova se va califica în finală, deoarece conduce în acest moment cu scorul general de 2-0, după ce a câștigat cu 3-1 primele două întâlniri disputate pe teren propriu. În eventualitatea în care scorul general va deveni 2-2, meciul decisiv se va disputa pe 6 aprilie la Craiova.
În cealată semifinală, CSVM Zalău conduce pe Arcada Galați cu scorul general de 2-0. Partida a treia și, dacă va fi cazul, a patra, sunt programate la Galați pe 4 și 5 aprilie, iar un eventual joc decisiv la Zalău, pe 13 aprilie.
În cealată semifinală, CSVM Zalău conduce pe Arcada Galați cu scorul general de 2-0. Partida a treia și, dacă va fi cazul, a patra, sunt programate la Galați pe 4 și 5 aprilie, iar un eventual joc decisiv la Zalău, pe 13 aprilie.
România sub diktatul ambasadelor străine!
În România nu mai
e democrație! Țara e condusă de marionete mecanice finanțate și postate în
fruntea țării de către marile capitale occidentale. Adevăratele forțe politice
care conduc România, ca o subcolonie supusă doar intereselor străine, sunt
ambasadele marilor puteri occidentale de
România nu mai e
stat independent, ci o sucursală a ambasadelor marilor puteri occidentale. S-a ajuns
la o culme a penibilului, ca Oana Stănciulescu să fie respinsă într-o funcție
minoră că nu vrea Ambasada Israelului. Dar noi îi întrebăm pe politicienii
israelieni pe cine numesc ei în funcții publice interne? Niciodată. Cum își
permite o ambasadă să se amestece brutal în treburile interne a unei
televiziuni naționale.
Într-o scrisoare
deschisă adresată ambasadorului Israelului în România, Oana Stănciulescu
afirma, demn, că punctul de vedere al ambasadei (în care se afirma ca
jurnalistă a avut nenumărate exprimări publice antisemite si simpatii vădite
fata de Mișcarea Legionara), „atât de dur”, este nefundamentat. „Am primit cu
multă dezamăgire vestea că misiunea diplomatică a Israelului la Bucure ști și-a exprimat un
punct de vedere atât de dur – și, după cum voi arăta în această scrisoare,
nefundamentat – cu privire la persoana și activitatea mea jurnalistică”. Mai
mult Ambasada Olandei neagră de furie că nu primește ca sinecură portul
Constanța, ca să îl controleze și să nu facă concurență economică celui din
Rotterdam ne dă cu flit în chestiunea Schengen. Și ne impune sub acoperirea
intereselor economice brutale în România cu lipsa drepturilor LGTB. Ambasada
Olandei la Bucure ști
susține crearea unor cluburi în cadrul universităților unde studenții homosexuali
să se întâlnească. Aceste
cluburi vor servi ca loc „de dezvoltare a ideilor și inițiativelor de
combatere” a „homofobiei” și „transfobiei” în mediul academic.
Mai prejos nu se
lasă nici ambasadorul american Hans Klemm care se poartă ca un consilier
sovietic din anii `50, care critică BOR, ne spune pe cine să amendeze ANAF, ce
televiziune românească trebuie să-și pună cenușă în cap, și la ce paradă gay
trebuie să mergem. Pe aceeași linie se poartă și ambasada Austriei, care e
nemulțumită că a primit doar Petromul și pădurile, pentru acceptarea integrării
țării noastre în UE. De fapt, ei ne vor pe lângă averea țării, să devenim
mancurți și să ne vindem sufletul poporului. Exemple negative, cum ambasadele
occidentale se poartă în România ca într-o subcolonie africană, sunt multe.
România a ajuns să fie guvernată de ambasadele străine, de aceea românii ar
trebui să ia hotărârea să voteze pe viitor doar cu acele forțe politice
românești care sunt criticate de aceste adevărate coloane a cincea a intereselor
străine în țara noastră.
Ambasadele
marilor puteri occidentale au dovedit în 26 de ani că nu vorbesc pentru
interesele românilor, ci doar ca și căpușe ale multinaționalelor pe care le
reprezintă ca să le dăm pe tavă petrolul, pădurile, resursele minerale,
pământul agricol sau apa de izvor. Românii trebuie să-și recupereze țara și să
nu mai asculte de ambasadele occidentale care urmăresc strict interesele
economice ale țărilor pe care le reprezintă și să ne exploatează din toate
punctele de vedere. Primul semn al independenței și suveranității noastre ar fi
ca românii să voteze partide care refuză să fie megafoane ale intereselor
ambasadelor străine de la
Bucure ști. Când o personalitate română politică sau culturală
e criticată de o ambasadă străină, atunci pe aceasta s-o votăm sau promovăm,
sigur apără interesele românilor și deranjează operațiunile de spoliere ale
ambasadorilor și consulilor străini la Bucure ști. Din 2007, România a devenit fidela
acultătoare a indicațiilor ambasadelor occidentale și românii o duc tot mai rău
de la an la an, iar țara se golește de resurse și oameni. Ajunge cu diktatul
intereselor coloniale ale ambasadelor marilor puteri occidentale. Eliberați-vă,
români!
Sursa: Ziarul
Naţiunea
Ionuţ
Ţene
Gelu Dragoş la "Bursele europene:jurnalişti în dialog"
În perioada 1 - 3 aprilie 2016, jurnalistul Gelu Dragoş participă la seminarul clujean "Bursele europene: jurnalişti în dialog". În cadrul proiectului european iniţiat de Freedom Hause vor vorbi mari personalităţi ai Comisiei Europene, printre care: Angela Filote, Gelu Trandafir, Carmen Mărcuş, Victor Cozmei şi Graţian Mihăilescu.
Prefectul Anton Rohian a participat la un exercitiu de simulare a unui incendiu
Marti, 29 martie 2016, prefectul judetului Maramures, ing.
Anton Rohian, a participat in localitatea Targu Lapus, la un exercitiu cu forte
si mijloace in teren, cu declansarea Planului Rosu de interventie. A fost simulat un
incendiu la o hala a unei societati comerciale, in urma caruia au rezultat 14
victime.
La actiunea organizata de
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Gheorghe Pop de Basesti” Maramures,
au mai participat echipaje ale Inspectoratului de Politie al Judetului
Maramures, Serviciului Judetean de Ambulanta Maramures, Inspectoratului
Judetean de Jandarmi Maramures si voluntari ai Serviciului de Ajutor Maltez in
Romania.
Institutia Prefectului-
Judetul Maramures
Sondaj SAR-CURS: Klaus Iohannis și liberalii, în pierdere de popularitate în București
Bucureştenii sunt
mai degrabă critici faţă de şeful statului şi de partidul său de provenienţă,
PNL, la această oră, relevă un sondaj realizat de CURS (Centrul de Sociologie
Urbană şi Regională) la comanda SAR (Societatea Academică din România) în
perioada 9 – 18 martie 2016.
Astfel, doar 27.5
la sută aprobă felul în care preşedintele Iohannis conduce ţara, cu 38 la sută
–majoritatea- fiind critici. 31 la sută spun că nu şi-au format o părere. Numai
12 la sută cred că după ultimele alegeri prezidenţiale în România a scăzut
corupţia, faţă de 43 la sută care cred că a crescut şi 41 la sută care spun că
a rămas la fel.
În acelaşi
sondaj, PNL are doar 26 la sută din voturile bucureştenilor cu o preferinţă
politică exprimată (67%), faţă de 35 la sută pentru PSD. Majoritatea celor
intervievaţi (57 la sută) declară că stânga sau dreapta nu are importanţă
pentru alegerea lor politică, cu doar 18 la sută declarându-se de dreapta şi 21
la sută de stânga. Dacă mâine ar avea loc alegeri, Uniunea Salvaţi Bucureştiul
a lui Nicuşor Dan ar fi singura dintre partidele noi care ar intra în Consiliul
General al Capitalei, cu 11 la sută din opţiunile exprimate de vot.
Volumul
eşantionului a fost de 1090 de respondenţi. Universul de eşantionare a constat
în populaţia adultă, neinstituţionalizată, în vârstă de 18 ani şi peste, din
Municipiul Bucureşti.
Autor Romania curată
marți, 29 martie 2016
Simona Halep, infrangere usturatoare si eliminare de la Miami
Simona Halep a
fost eliminata in sferturile de finala ale turneului WTA de la Miami , fiind invinsa in trei
seturi de elvetianca Timea Bacsinszky, la capatul unui meci in care oboseala
si-a spus cuvantul pentru jucatoarea noastra.
Partida a durat
doua ore si jumatate, jucatoarea din Elvetia impunandu-se cu 4-6, 6-3, 6-2.
Primul set a fost
la discretia romancei, care a reusit sa preia conducerea repede si nu parea sa
aiba probleme in a castiga meciul, dupa primul set. In setul al doilea,
Bacsinszky a condus cu 3-1 si nu a mai cedat conducerea, iar Halep a apelat la Darren Cahill.
Australianul
parea si el resemnat cu gandul setului decisiv, in care insa Simona a acuzat
din plin oboseala, avand cateva momente in care s-a oprit de mai multe ori
sa-si traga rasuflarea. Scorul a devenit rapid 0-4 si nici Simona, nici
antrenorul sau nu au parut ca gasesc o solutie.
In cele din urma,
setul al treilea s-a terminat cu un game alb al elvetiencei, care a parut ca
pune capat suferintei jucatoarei noastre.
Dupa aceasta
infrangere, Simona poate sa cada pe locul 6 WTA, depasita de Victoria Azarenka,
daca jucatoarea din Belarus o va invinge, tot in sferturi, pe britanica Johanna
Konta.
C.S.
Semnificaţii istorice pentru data de 30 martie
1989 - A încetat din viaţă Nicolae Steinhardt (n.
29 iul. 1912), eseist şi prozator a cărui valoare literară i-a fost recunoscută
după moarte, cînd i s-a publicat ’’Jurnalul fericirii’’ (1991)
.1392 - Prima atestare
documentară a oraşului Roman în timpul lui Roman I Muşat al Moldovei
1492 - Regii
spanioli Ferdinand Catolicul şi Isabella semnează, după eliberarea întregii
ţări de sub dominaţie maură decretul privind expulzarea evreilor şi maurilor în
cazul refuzului convertirii
1633 - S-a născut
cronicarul moldovean Miron Costin (m. 1691), care a afirmat în opera sa
istorică originea latină comună a moldovenilor, muntenilor şi ardelenilor
1746 - S-a născut pictorul spaniol Francisco Jose de Goya
(d. 16 apr. 1828)
1811 - S-a născut chimistul german Robert Bunsen (d. 16 aug.
1899), coautor al lămpii cu gaz care îi poartă numele, pe baza unui proiect din
1855 al colegului său britanic Michael Faraday.
1830 - S-au încheiat elaborarea de către Comisiile
Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti a Regulamentelor Organice, primele legi
fundamentale ale Ţărilor Române.
1844 - S-a născut poetul liric francez Paul Verlaine (d. 8
ian. 1896) 1853 - S-a născut pictorul olandez Vincent van Gogh (m. 19 iul.
1890), promotor al expresionismului şi abstracţiunii în pictura modernă, al
cărui nume este purtat de un muzeu dedicat lui în Amsterdam
1853 - S-a născut pictorul olandez Vincent van Gogh (m. 19
iul. 1890), promotor al expresionismului şi abstracţiunii în pictura modernă,
al cărui nume este purtat de un muzeu dedicat lui în Amsterdam
1856 - Semnarea Tratatului de pace de la Paris , ce consfinţea
înfrângerea Rusiei în faţa Marii Britanii, Franţei, Turciei şi Piemontului
(Milano) în Războiul Crimeii, declanşat de ea în 1853
1858 - Americanul Hyman Lipman din Philadephia înregistrează
patentul creionului cu gumă de şters, la 88 de ani după ce inginerul englez
Edward Naime l-a realizat pentru prima dată
1867 - SUA cumpără de la Imperiul Rus
teritoriul Alaska pentru suma de 7.200.000 $
(2 cenţi/acru), acţiune denumită de media americană
’’Nebunia lui Seward (secretarul de stat)’’.
1879 - A fost înfiinţată Academia Română
1889 - S-a înfiinţat Agenţia Telegrafică Română (azi
ROMPRES)
1894 - S-a născut Serghei Iliuşin (d.1977), pilot în primul
război mondial şi proiectant al seriei de avioane Iliuşin 2 şi 4 (al doilea
război mondial), respectiv 18 şi 62 (comerciale)
1899 - A încetat
din viaţă politicianul conservator Lascăr Catargiu (n. 1 nov. 1823), fost
prim-ministru al României pentru patru mandate
1912 - A încetat
din viaţă scriitorul german Karl May (n. 25 feb. 1842), autor al seriei de
romane de aventuri în Vestul american ce au ca eroi pe căpetenia apaşilor
Winnetou şi prietenul său alb Old Shatterhand
1912 - Franţa îşi
impune protectoratul prin tratat asupra celei mai mari părţi a Regatului
Marocului, dependenţă externă care va dura pînă la obţinerea independenţiei în
1956
1939 - A fost
inaugurată linia telefonică directă Bucureşti-Budapesta
1951 - UNIVAC 1
(Universal Automatic Computer 1), primul computer comercial din lume, este
livrat de firma Remington Rand (autori J. Eckert şi J. Mauchly) Oficiului de
Recensămînt al SUA
1981 -
Preşedintele american Ronald Reagan este împuşcat în piept de John Hinckley, în
timp ce părăsea Hilton Hotel din Washington, atentat în care au fost rănite
alte trei persoane oficiale, atentatorul, apropiat familiei vicepreşedintelui
George Bush, fiind declarat ulterior iresponsabil
1987 - Tabloul
’’Irişii’’, pictat în 1888 de olandezul Vincent van Gogh, este vîndut cu 53,9
milioane de dolari de casa de licitaţii de opere de artă Sotheby’s din New York
2003 - A încetat
din viaţă actriţa de comedie Vasilica Tastaman (n. 6 oct. 1933)
2004 - A încetat
din viaţă actorul de teatru şi film Aurel Giurumia (n. 14 mar. 1931).
Arhitecţii maramureşeni: puncte de vedere asupra situaţiei din mediul rural
Când spunem “sat” gândim: pitoresc,
tradiţional, natural.
Când vizităm satele maramureşene căutăm
aceste atribute, cu atât mai mult cu cât faima care încă le mai însoţeşte este
mare, iar bisericile de lemn - declarate toate monumente de arhitectură - rămân
chezaş al frumuseţii apuse.
Fenomenul auto-mutilării satelor
maramureşene nu este nou, a apărut după 1989, odată cu democraţia ce a fost
percepută ca descătuşare din chingile comunismului şi eliberea totală de norme
şi implicit de legi.
După atâţia ani, revenirea la respectarea
regulilor este foarte dureroasă dar absolut necesară pentru sănatatea fizică şi spirituală a
satelor maramureşene. Acest proces trebuia demarat de mult, dar faptul că nu a
fost făcut la timp nu înseamnă că trebuie abandonat.
Arhitecţii maramureşeni au început să
tragă semnale de alarmă începând cu anul 2008 prin acţiuni de sensibilizare a
locuitorilor din mediul rural asupra importanţei conservării specificului local
în arhitectură, explicând că respectarea principiilor arhitecturii tradiţionale
nu contrazice modernitatea şi confortul în modul de trai.
Satul maramureşan merită o evoluţie mai
bună decât cea în care s-a angajat acum 25 de ani. Trasând azi o linie “zero”
îndărătul căreia nu mai privim în căutarea vinovaţilor, ne îndreptăm privirile
spre viitor şi căutam modalităţi prin
care atât comunitatea locală cât şi organizaţiile şi instituţiile implicate ar
putea acţiona.
Am identificat două direcţii de acţiune,
în baza unor întrebări simple :
1. Ce facem cu ceea ce s-a mai păstrat ?
2. Cum
construim în continuare ?
1. Ce
facem cu ceea ce s-a mai păstrat ?
Primul
pas este oprirea demolărilor caselor tradiţionale prin intensificarea
controlului în mediul rural şi sancţionarea responsabililor din sistemul de
stat care permit distrugerea patrimoniului aflat în administrare proprie.
Menţionăm că nici o construcţie – fie ea în proprietate privată sau în
proprietatea statului – nu poate fi demolată fără Autorizaţie de Demolare.
Al
doilea pas este conservarea construcţiilor tradiţionale păstrate. Pentru a
putea face acest pas este necesară o acţiune urgentă de inventariere a tuturor
obiectivelor de patrimoniu material existente în acest moment, urmată de analiza
lor, pentru a vedea în fiecare localitate care este stadiul real de păstrare a
patrimoniului, pentru a marca acel punct “zero” de la care pornesc în
continuare strategiile necesare. Aceasta acţiune este posibilă prin implicarea
autorităţilor judeţene şi locale în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din
România (O.A.R.). Pot fi de asemenea implicaţi specialişti ai muzeelor
etnografice, oameni de cultură locali, O.N.G.-uri, instituţii de învăţământ
superior de specialitate, etc.
Cu
ajutorul autorităţilor judeţene şi locale este necesar a se găsi modalităţi
prin care obiectivele identificate să capete un statut special, care să
limiteze dispariţia în continuare a acestora, prin Hotărâri ale consiliilor
locale sau judeţene, într-un sistem unitar la nivel de judeţ.
Spre
exemplu:
-
facilităţi fiscale pentru proprietari,
-
modalităţi speciale de analiză în cazul în care se solicită desfiinţarea lor,
prin solicitarea unor avize din partea unor comisii înfiinţate în acest scop,
în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România (O.A.R.) ,
-
posibilitatea comunităţii de a avea drept de preempţiune la achiziţionare în
cazul punerii în vânzare.
O altă
acţiune sensibilă este definirea PATRIMONIULUI în regulamentele locale de
urbanism şi în legislaţia specifică, astfel încât să înceteze practica de a
considera PATRIMONIU doar monumentele istorice.
2.
Pentru a raspunde la cea de-a doua întrebare “Cum construim în continuare ?”
este necesar să urmărim respectarea legislaţiei în construcţii şi respectarea
elementelor reprezentative ale arhitecturii tradiţionale la construcţiile noi.
În
decursul timpului am identificat disfunctionalităţi grave în procedura de
Autorizare a Construcţiilor. Enumerăm cele cu impact major :
- în
faza eliberării Certificatului de Urbanism, autorităţile locale nu informează
Beneficiarul cu privire la regulamentele impuse prin Planul Urbanistic General
al localităţii (P.U.G.) şi implicit din
Regulamentul Local de Urbanism (R.L.U.); nu solicită luarea în evidenţă a
Proiectului la Ordinul Arhitecţilor din România (O.A.R.) conform H.G. 932/2010.
De multe ori construcţia este ridicată, etapa de proiectare se desfăşoară mai
mult ca o “punere în legalitate”;
- în
faza de elaborare a Proiectului, Beneficiarii preferă să nu lucreze cu
Arhitect, ci angajează pentru întocmirea Documentatiei Tehnice pentru
Autorizatia de Consturire (D.T.A.C.) diferite categorii de proiectanţi cu altă
pregătire decât cea de arhitect. Astfel, un procent foarte mare – cca. 80% -
din documentaţile care obţin Autorizaţie de Consturire nu sunt întocmite de
arhitect, ceea ce contravine legislatiei şi conduce la nerespectarea normelor
de proiectare specifice şi ale celor impuse prin Planul Urbanistic General al
localitatii (P.U.G.) şi prin Regulamentul
Local de Urbanism (R.L.U.);
- în
etapa obţinerii avizelor cerute prin Certificatul de Urbanism, Beneficiarul şi
proiectantul de altă specialitate decât cea de arhitect confundă luarea în
evidenţă a Proiectului la Ordinul Arhitecţilor din România O.A.R, cu o
verificare “de arhitectură”, ceea ce contravine legii;
- în
etapa eliberării Autorizaţiei de Construire, autoritatea locală nu verifică
încadrarea în prescripţiile prin Planul Urbanistic General al localităţii
(P.U.G.) şi Regulamentul Local de
Urbanism (R.L.U.), nu verifică existenţa Dovezii de luare în evidenţă la
Ordinul Arhitecţilor din România (O.A.R.) şi nu virează taxa de timbru către
O.A.R.;
- în
etapa construirii obiectivului nu se respectă Proiectul autorizat iar abaterile
nu se fac pe bază de Dispoziţie de Şantier conform legislaţiei. În proporţie de
aproape 100% putem afirma că proiectanţii ce nu sunt arhitecţi nu se implică în
urmărirea lucrărilor pe şantier şi nici în respectarea proiectului, aceasta
etapă fiind o misiune extrem de importantă a arhitectului, în urma căreia
rezultă construcţii ce “mobilează” şi dau imaginea spaţiului public al satelor
pentru zeci de ani;
-
recepţia lucrării cu participarea reprezentantului administraţiei publice care
verifică respectarea Documentaţiei Tehnice pentru Autorizaţia de Consturire
(D.T.A.C.) este o etapă omisa de obicei.
Este
important ca aceste disfunctionalităţi în procedura de Autorizare a
Construcţiilor să fie rectificate pentru că doar astfel se vor putea implementa
acele măsuri cu caracter specific local ce vor conduce la o imagine a satului
maramureşan, bazată pe respectarea arhitecturii tradiţionale.
Pentru
aceasta, masura cea mai rapidă este instituirea unui set de reguli pentru
păstrarea specificului local, care sa fie însuşite de autorităţile locale şi
judeţene şi apoi aplicate cu stricteţe. Elaborarea unui astfel de regulament
trebuie să fie iniţiată de autoritatea locală urmând ca acesta să fie aprobat
prin Hotărâri ale Consiliilor Locale. Aplicarea setului de reguli va fi
stabilită prin colaborarea între Primării, Consiliul Judeţean, Direcţia
Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Inspectoratul
de Stat în Construcţii şi Ordinul Arhitecţilor din România - filiala Nord Vest.
Fără o colaborare instituţională de bună credinţă între cei enumeraţi mai sus
nu este posibilă salvarea satului tradiţional.
O
măsură mai lentă dar mai profundă este demararea de către autoritatea locală a
Planurilor Urbanistice Zonale pentru zonele de protecţie a monumentelor
istorice şi/sau pentru noi zone în care
se mai găsesc structuri tradiţionale ce pot primi statut de protecţie. Astfel
se va delimita fondul arhitectural-urbanistic de valoare deosebită şi se vor
impune reglementări specifice detaliate în special pentru păstrarea
specificului local. Modul în care reglementările propuse prin Planurile
Urbanistice Zonale (P.U.Z.) vor fi aplicate va fi stabilit prin aceeaşi
colaborare între Primării, Consiliul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru
Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Inspectoratul de Stat în Construcţii
şi Ordinul Arhitecţilor din România - filiala Nord Vest.
Atragem
atenţia încă o dată asupra importanţei respectării HG 932/2010 cu privire la
Luarea în evidenţă la O.A.R., care ar putea conduce la creşterea calităţii
proiectelor autorizate. La ora actuală majoritatea sunt întocmite de persoane
neavizate care elaborează proiecte superficiale, aducând deservicii atât
peisajului construit în satele maramureşene cât şi breslei arhitecţilor.
arh. Stefan Paskucz, presedinte O.A.R. filiala Nord Vest,
arh. Alexandru Baban, vicepresedinte O.A.R. filiala Nord
Vest,
arh. Laura Zaharia, membru in Grupul de Lucru RURAL –
O.A.R.
Handbal masculin. Programul Playout-ului
Etapa I (20
aprilie)
Energia Tg.
Jiu-Danubius Galaţi
HCM Minaur Baia Mare-CSM
Focşani
HC Vaslui-CSM
Ploieşti
Etapa a II-a (23
aprilie)
Danubius
Galaţi-CSM Ploieşti
CSM Focşani-HC
Vaslui
Energia Tg. Jiu – HCM Minaur Baia Mare
Etapa a III-a (27
aprilie)
HCM Minaur Baia
Mare-Danubius Galaţi
HC Vaslui-Energia
Tg. Jiu
CSM Ploieşti-CSM
Focşani
Etapa a IV-a (30
aprilie)
Danubius
Galaţi-CSM Focşani
Energia Tg.
Jiu-CSM Ploieşti
HCM Minaur Baia Mare-HC
Vaslui
Etapa a V-a (4
mai)
HC
Vaslui-Danubius Galaţi
CSM Ploieşti-HCM Minaur Baia
Mare
CSM
Focşani-Energia Tg. Jiu
Etapa a VI-a (7
mai)
Danubius
Galaţi-Energia Tg. Jiu
CSM Focşani-HCM Minaur Baia
Mare
CSM Ploieşti-HC
Vaslui
Etapa a VII-a (11
mai)
CSM
Ploieşti-Danubius Galaţi
HC Vaslui-CSM
Focşani
HCM Minaur Baia Mare-Energia
Tg. Jiu
Etapa a VIII-a
(14 mai)
Danubius Galaţi-HCM Minaur
Baia Mare
Energia Tg.
Jiu-HC Vaslui
CSM Focşani-CSM
Ploieşti
Etapa a IX-a (18
mai)
CSM
Focşani-Danubius Galaţi
CSM Ploieşti-Energia
Tg. Jiu
HC Vaslui- HCM Minaur Baia
Mare
Etapa a X-a (21
mai)
Danubius
Galaţi-HC Vaslui
HCM Minaur Baia Mare-CSM
Ploieşti
Energia Tg.
Jiu-CSM Focşani
Clasamentul:
1. Energia
Pandurii Târgu Jiu 24 puncte
2. HCM Minaur Baia Mare 19
puncte
3. HC Vaslui 16
puncte
4. CSM Ploiești
14 puncte
5. CSM Focșani 13
puncte
6. CSU Danubius Galați 1 punct
Sursa: minaur.ro
Invitaţie pentru a intra într-o Antologie cu tematica: “Sărbătorile Pascale”
Editura “Mircea
cel Bătrân”, dorește să realizeze o antologie cu tematica: “Sărbătorile Pascale”.
(Patimile, Învierea Domnului, rugăciuni, obiceiuri, datini, tradiții, etc.)
Doritorii sunt
rugaţi să rezume materialele care vor fi trimise la maxim 10 pagini A5, cu un
scurt curriculum vitae ( max. o pag. A5), o fotografie și textele propriu zise (proză
scurtă, poezie). Totul să fie în Word, caractere – 12.
Data limită de primire a materialelor - este 16 aprilie 2016.
Editura face eforturi ca antologia să apară de Florii.
Textele se vor
trimite pe adresa scriitorului Puiu Răducan, un prieten al Maramureşului, email
puiuraducan51@yahoo.ro
Gluma zilei - Internetul...
Întrebare: - De ce pe ecranul calculatorului sunt două urme de
picioare?!
Răspuns: - O blondă a încercat să intre pe internet...
Răspuns: - O blondă a încercat să intre pe internet...
BJPD BM. Agenda perioadei 29 martie – 1 aprilie 2016
Miercuri, 30 martie
ora 14, Sala de conferinţe
Va avea loc o nouă ediţie a
recitalului „Miercurea de poezie”, eveniment organizat de poetul Nicolae
Scheianu.Vor citi: Lucia Dragoş (Satulung), Mihai Ganea (Baia
Mare).
Joi,
31 martie
ora 12, Salonul Artelor
Va avea loc ediţia a VIII-a a
proiectului dedicat poeziei stănesciene intitulat „Nevoia de necuvinte ca un
puzzle stănescian”.
Invitați de onoare:
Conf. Univ. Dr. Carmen Dărăbuș,
Centrul Universitar de Nord Baia Mare - Sentimentul poeziei, poezia
sentimentului
Scriitorul și jurnalistul Gheorghe
Pîrja - Călătoria îngerului prin Nord
Organizatorii activității de
parteneriat și coordonatori ai elevilor implicați:
Prof. dr. Cândea Dana Monica, Colegiul
Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare
Prof. dr. Lauran Cosmin, Liceul
Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
Prof. dr. Borcut Crina, Colegiul
Economic „Pintea Viteazul” Cavnic
Prof. Draghiș Adriana, Liceul
Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare
Bibliotecar Lemnean Alina,
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Joi, 31 martie
ora 13, Sala de conferinţe
Episcopia Ortodoxă a Maramureşului
şi Sătmarului în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează
lansarea monografiilor album ale Protopopiatelor Baia Mare şi Lăpuş, precum
şi lucrarea „Chivote ale credinţei – mănăstirile şi schiturile din Maramureş şi
Sătmar”, tipărite de Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi
Sătmarului, lucrări apărute cu binecuvântarea Î. P. S. Arhiepiscop Iustinian,
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului şi sub coordonarea P. S. Justin
Sigheteanul, Arhiereu Vicar. Evenimentul se va bucura de
prezenţa P. S. Justin Sigheteanul,
Arhiereu Vicar.
Moderator: dr. Teodor Ardelean
Anchetatorii americani au DECRIPTAT Iphone-ul fără acordul Apple
Anchetatorii au
reușit să acceseze conținutul iPhone-ului unuia dintre autorii atentatului de la San Bernardino
(California), au anunțat luni autoritățile americane, punând capăt unei dispute
judiciare de mai multe săptămâni cu producătorul aparatului, Apple, scrie AFP.
Guvernul a
"accesat cu succes datele stocate pe iPhone-ul lui (Syed) Farook și, prin
urmare, nu mai are nevoie de asistență din partea Apple", se menționează
într-un document trimis justiției de autoritățile americane.
Acestea au cerut
anularea ordinului cu care au încercat să oblige Apple să îi ajute pe
anchetatori.
"Decizia
noastră de a pune capăt procedurii se bazează numai pe faptul că, beneficiind
recent de asistență din partea unui terț, suntem capabili în prezent să
deblocăm acest iPhone fără a compromite informațiile din telefon", a
precizat Eileen Decker, procuror federal pentru centrul Californiei, într-un
comunicat.
Guvernul american
anunțase săptămâna trecută că se află pe urmele unei metode susceptibile de a
debloca aparatul, lăsând astfel să se întrevadă posibilitatea de a scurta
bătălia judiciară cu Apple, care amenința să fie lungă și periculoasă.
FBI a cerut Apple
să ajute la deblocarea unui iPhone al unuia dintre autorii atacului armat din
decembrie 2015, din orașul californian San Bernardino, considerat un act
terorist, în care și-au pierdut viața 14 persoane, solicitare care a fost însă
respinsă de compania de tehnologie.
Cazul a creat o
ruptură majoră între cei care cred că utilizatorul unui aparat electronic, cum
ar fi un smartphone, trebuie să poată păstra informații private datorită
blocării și cei care consideră că anchetele legitime ale poliției ar trebui să
prevaleze.
"Trebuie să
decidem, ca țară, câtă putere ar trebui să aibă guvernul în ceea ce privește
datele noastre și intimitatea noastră", a declarat recent directorul
general al Apple, Tim Cook. Sursa Flux 24
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


















