luni, 5 noiembrie 2012

Editorial - Molima diplomelor ( I )


Tema pe care am ales-o pentru acest articol priveşte o noţiune care a căzut în discredit astăzi, mai exact utilitatea sau inutilitatea oferită de educaţie în contextul societăţii româneşti actuale.
            Aparent afirmaţia anterioară ar putea fi foarte uşor combătută şi criticată deoarece ab initio este de la sine înţeles că educaţia este un factor inerent şi absolut necesar în viaţa unui individ. Dar după cum putem constata, spiritul modern gravitează din păcate în jurul criteriului utilităţii practice, renunţând la ideea că gradul de civilizaţie a unei societăţi este direct proporţional cu nivelul de cultură generală a oamenilor care o compun. În numele acestei utilităţi practice, ori mai bine spus sub schizofrenia culturală a acestei noţiuni greşit înţelese, România a devenit o ţară care suferă de molima diplomelor.
România suferă de molima diplomelor. Aptitudini, talent, abilitate, toate acestea sunt foarte bune, dar numai dacă sunt însoţite de diplome. Iar românii isi scot diplome intr-o nebunie, de parcă ar pleca la razboi cu ele. Doua masterate, două facultati, cu studenti care după 3 ani de facultate nici nu stiu locaţia bibliotecii; masterate in management, căsătorii, slujbe, reputaţii... Admiterea la masterat se face pe baza de proiecte, de cateva pagini, fara admitere. Totul s-a banalizat...
Se discută despre tezele de doctorat, multe dintre ele copiate, însă situatia e şi mai gravă la nivel  de licenţă, dar nimeni nu recunoaşte aceasta în mod expres. Mediocritate, amagire cu diplome care nu te duc nicaieri... Admir aroganţa celor care dupa anii de studii nici nu mai merg să-şi ridice diploma. Dintr-un stat de tărani România a ajuns o republică a muncitorilor construită pe anihilarea puţinilor dar valoroşilor intelectuali; iar azi România e o ţară a intelectualilor cu teze de licenţă, dizertatii, doctorate plagiate. De fapt sa spunem simplu: mediocritate si regres.
            Oricine poate intra azi la facultate, taxele de studiu sunt foarte mici la majoritatea universităţilor particulare, prin urmare orice absolvent de liceu ce abia a reuşit să treacă banalul examen de bacalaureat, devine student cu acte în regulă şi în 3 ani, fără a şti ce înseamnă a da un examen serios, trece fluierând prin facultate, îşi ia diploma şi o flutură cu o mândrie ostentativă, pretinzând drepturi egale cu un student de la o universitate de stat.
            Practic trăim un paradox: facultăţile particulare ar trebuie să ofere o pregătire profesională mult mai bună decât cele de stat, dar totuşi nivelul studenţilor acestora este sub orice critică. A obţine o diplomă de licenţă a devenit o banalitate. Masteratul a devenit de asemenea ceva banal, se intră la masterat mai uşor ca la facultate, numai bani să ai.
            Numai bani să ai... Diploma e cumpărată, nu câştigată prin efortul normal de studiu şi cercetare individuală. Absolventul de facultate devine astfel un fals licenţiat, un slab profesionist care nu face altceva decât să îngroaşe turma de  mediocrităţi.
            Bineînţeles că există excepţii de la acest fapt, dar prea puţine. Observ de asemenea în rândul „tinerilor intelectuali o nevoie aproape patologică de a scrie în blogosferă. Încă de la vârste fragede, dacă îmi este permisă această formulă, încep să scrie, dar majoritatea o fac foarte prost. Nu este nimic rău în a scrie, dar înainte de a scrie este necesar să citeşti. Azi în România toată lumea scrie şi nimeni nu mai citeşte.
            Cine are carte are parte?
            Înainte de a încerca să oferim un răspuns este interesant de precizat că această maximă la origine avea o altă semnificaţie,după cum arată Ioan-Aurel Pop,  nu avea nici o legătură cu şcoala sau avantajele celor şcoliţi, ci se referea la charta (diploma, documentul, cartea de moşie) a celor care vroiau să aibă de drept pământ. Numai cei cu acest document de la suveran aveau parte, în faţa legii, de proprietate funciară, baza prosperităţii medievale.
            În accepţiunea majoritară a face facultate e pierdere de vreme, poţi învăţa cât vrei că oricum ajungi să ai un salariu de mizerie. Să fie asta realitatea?
            Unul din principiile liberalismului este dat de promovarea oamenilor competenţi în funcţiile cele mai importante.  Din nou pomenesc un paradox – comunismul a împrumutat acest principiu de bun simţ şi a promovat în etapa de apogeu a acestuia numai oameni valoroşi, şcoliţi. Şi cum se face că în democraţia pe care o avem azi există mai mulţi incompetenţi decât competenţi? Nu este locul aici de a face un diagnostic al societăţii româneşti din 2012, dar putem afirma că tocmai incompetenţa generată de sistemul de învăţământ românesc poate fi una dintre cauzele majore ale acestei crize profunde.
            Nu se investeşte în educaţie. Un şef de promoţie de la o facultate preferă să lucreze în sectorul privat decât să şcolească, aşa cum s-ar cuveni, pe studenţii ce vin din spate. În locul lui, în continuarea raţionamentului anterior, vine altcineva, mai puţin pregătit, deci consecinţele sunt clare.
            Intelectosfera, cum îi spune Adrian Cioroianu, pentru a descrie mediul intelectualilor, este formată în mare parte din nulităţi absolute, iar puţinii intelectuali nu sunt ascultaţi de nimeni. E şi perfect justificat că nu se poate trata cu un prost, iar această chestiune de  mistificare  şi de naţionalism prost înţeles concentrat în expresia – românii sunt deştepţi – este o mare falsitate. Din păcate, îmi asum riscul de a spune în mod expres şi de a fi acuzat de marii patrioţi, precum cei din Partidul Poporului, căci această formaţiune politică este expresia concretă, clară, în oglindă, a inculturii, - că românii de azi nu sunt deloc deştepţi, sunt proşti de dau în gropi, dar atât de aroganţi şi mândri în a persifla pe cei care fac carte, şi nu-şi cumpăra diplomele precum ei, încât îşi merită cu adevărat soarta actuală. 
            Prin urmare, cine are carte, are parte dar sub un imperativ categoric: să facă carte! Ori românii nu fac carte, ci cum am arătat mai sus, şi-o cumpără!
            Când clasa politică va înţelege necesitatea investiţiei masive în educaţie, când profesorii valoroşi vor fi plătiţi bine, atunci se va face şi carte, iar România va reveni la normalitate şi prosperitate.

                                                                                  Ionuţ BUDA
            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu