POESIS - ELENA DORINA HALAS

Gând 1

ochii îmi gustă
din auriul luminii
ca mierea ce curge

o lacrimă
îmi udă obrazul
şi simt cum ies din mine

sunt pasăre albă
cu aripi ce odihnesc în zbor
am să mă înalţ în spirală
durerea din inimi să şterg

Zâmbet

totul a-nceput cu-n zâmbet
două buze pornind un dulce dans
un simplu arc de cerc într-un balans
cu care ţi-ai făcut un loc în suflet

un zâmbet colorat c-un pic de strălucire
lăsând să curgă stropul din privire

ochii ţi-au prins munţii , marea , luna
fericirea ţi-a cuprins făptura
ai renăscut precum viaţa din viaţă
un arc în timp , un simbol de speranţă

zâmbeşte iar , angelică sosire
să mă răsfrâng cu ce -am mai bun în mine

Capriciu cromatic

am impresia că zbor printre nori
pe margini de vis mă aşez uneori
mă ascund pe sub stele
şi gândul meu zboară 

se scaldă în lumină albastră
a unui anotimp de toamnă
când se ofileşte şi floarea din glastră

natura e grăbită să preschimbe
culoarea din verde în blând arămiu
şi îşi ascunde paloarea
se postează ea însăşi pe şevalet
făcându-şi frumosul autoportret
pictează-n culori diverse toamna
grăbită să pună culoarea
fardează cu roşu carmin
maro ,cărămiziu ,galben , rubin

este aer de toamnă târzie
şi cad într-o dulce reverie
restul oblojesc în suflet
căci toamna vieţii îmi bate în prag
trăiesc în timp adunat
nostalgic un vis al zilelor senine
cu soare , cu stele , cu mine , cu tine

Frunzele spun versuri

Îmi plac toate anotimpurile
dar toamna peisajul pare pictat
cu roşu aprins pe viţa sălbatecă
cu galben ruginiu pe frunzele de nuc 

tristeţea -i doar cu păsările ce se duc

vreme cu frunza-mprăştiată
bogată natura colorată
miroase peste tot a toamnă dezmăţată
ce-ades varsă lacrimi ,şiroaie , pe jos
o simţi în oase anotimp friguros

dar ochii
ochii se-ncântă de atâta culoare
contemplă planarea frunzelor pe ultimul lor drum
zăresc pânza delicată a unui paianjen
la margini de oraş cerul tulburat de fum
în timp ce crengile tremură discret
cu frunze galbene murmurând un poem

Nonverbală

sărutul în piept
iubirea în oase
durere în sept 
priviri serioase

lumini onduline
ochiuri de ape
sclipiri
mult prea pline
şi mult prea aproape

iubiri şi-ndoieli
parfum mângâieri
stele şi îngeri
câştig şi înfrângeri

iubirea aproape
tăcerea departe
gândul curat
în sine păstrat

poveste
idilă
ca o lumină

Pot

pot să fiu gând alb
în lemnul neprelucrat
al vieţii
şi trunchiul frânt

de securea timpului
sub vântul ce aduce
amintiri din trecut

simt
cum crapă buze trezite
din somn
pentru a pune sărutări
pe aripile
gerunziului însângerat

percep
un timp în care stelele
invocă tristeţea
undeva în fundalul suprem
ironizând durerea
fior nou
nesupus fricii

las
gând de culoarea uitării
în apele lacome
ale marelui ocean
doar o simplă cernere
în clepsidra vieţii

Cine suntem

am putea fi
şi clipă şi eternitate
într-o bună zi
şi suntem neant
alternativă în marele Timp

suntem oameni
definiţi

în profanele cuvinte

nu ştiu din ce suntem făcuţi
dar ştiu că suntem
iubire , gând, natură ,vid
uneori suntem furtună
sau diafană adiere
un vis frumos sau un coşmar

Suflet de poet

de ce iubesc poezia
poate primul meu gând
a fost un vers
sau poate mama

cu glasul ei blând
îmi îngâna cuvinte dulci
sub umbre prelungi
pe-nserat

sfioasă trec pragul poeziei
în purgatoriul ei liric
unde versul
pasăre evadată din tărâmul celest
soseşte în lume
ştiind deja zborul

dor , durere, iubire
sau doar o simplă cernere
a firelor timpului trăit
până la genunchii roşi
găsesc trubaduri pictand lumea
prefaţând invazia zorilor
cu întreaga putere
clar-văzătoare
a sufletului de poet