Reprezentanţi din 24 de organizaţii judeţene ale PRM au
participat, sâmbătă, la o şedinţă extraordinară a Consiliului Naţional, la care
s-a decis revocarea preşedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor şi a
conducerii PRM, C.V. Tudor declarând, de pe altă parte, că reuniunea e
nestatutară, ilegală.
Gheorghe Funar , până în prezent secretar general al PRM, a
declarat, pentru MEDIAFAX, că în cadrul reuniunii Consiliul Naţional s-a decis,
cu participarea a 24 de organizaţii judeţene ale PRM, modificarea şi
completarea statutului partidului.
Totodată, Funar a menţionat că acest for a hotărât revocarea
preşedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor , precum şi a Biroului Politic şi a
Comitetului Director al partidului.
De asemenea, potrivit
sursei citate, s-a decis alegerea unui Birou Politic intermar care să asigure
conducerea partidului până la organizarea unui congres extraordinar, care ar
putea avea loc până cel târziu în toamna acestui an, unde vor fi organizate
alegeri pentru funcţiile de preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii şi
secretarul general al PRM.
Funar va fi membru în
Biroul politic interimar.
"Eu am discutat
cu domnul preşedinte Vadim pe tema acestei întâlniri de astăzi şi dânsul a fost
de aceeaşi părere cu mine ca să particip la această întâlnire, suntem în cadrul
aceluiaşi partid. Eu am insistat ca să vină şi dânsul la această conferinţă extraordinară,
are motivele întemeiate ale dânsului pentru care nu a participat, dar sperăm ca
astăzi să se fi întâmplat un lucru care să relanseze PRM, eu sunt pentru
unitatea partidului", a spus Funar.
El a precizat că nu a intrat în PRM pentru ca candida la
funcţia de preşedinte al partidului, iar Corneliu Vadim Tudor va avea
posibilitatea de a candida din nou la funcţia de preşedinte al partidului.
Într-o declaraţie făcută sâmbătă presei, Corneliu Vadim
Tudor a susţinut că reuniunea de la Palatul Parlamentului este nestatutară.
"Ce au făcut ei acolo e nestatutar, e total ilegal,
(...) pretind că sunt şefi de filiale, nu sunt aşa ceva (...). Pe mine nu mă
poate înlocui nimeni din această funcţie, chiar şi numai pentru simplul motiv
că sunt preşedintele fondator al partidului şi marca PRM e înregistrată la OSIM
pe numele meu", a spus Corneliu Vadim Tudor.
"Nu sunt statutari, e Funar acolo şi mi-a zis despre ce
e vorba (...), ca să facă ei o plenară a Consiliului Naţional trebuia să adune
26 de preşedinţi de filiale", a adăugat el.
Corneliu Vadim Tudor a susţinut totodată că este vorba de
"o făcătură", în spatele căreia s-ar afla PSD.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu