După...Gelu Dragoş! Versuri de Vasile Bele

Mă doare gândul despărţirii - Gelu Dragoş

După ... GELU DRAGOȘ -

Viaţă, sunt mai bătrân decât cuvântul înghiţit de tăcerea ta

Dar ce să-i faci, dacă inima-mi păcătoasă nu te vrea!

Tăcerea ta îmi înghite cuvântul

Ce-l vreau rostit pe verandă –

Simt că sunt mai bătrân decât firul ierbii

Proaspăt răsărit în spațiul iubirii

Viața îmi dă putere

Inima îmi răspunde azi la telefon – ești un păcătos

Aud la celălalt capăt al firului

Nu te mai vreau

Dar ce să-i faci – viața și inima sunt încă prietene

Sunt doar o picătură pe frunza toamnei reci

De-acum genunchi-mi  rupţi întâlnesc doar melci!

Toamna rece îmi destramă iubirea

Iar frunza cu picături de rouă

Îmi face semn c-a mai trecut un veac

Sunt o picătură – doar o picătură sunt

Mă pierd printre frunzele călcate doar de melci

Acolo întâlnesc rădăcina cărării

Care mă duce spre tine în genunchi

Nu mai recunosc nimic doar veacul

Mă laudă și mă liniștește

Deja cunosc drumul

Celulele-mi aduc aminte că sânge n-am în trup

Bucăţi lungi de carne-mi cad pe jos demult!

Trupul mi-e sec – până și celulele mi-au murit

Îmi aduc aminte de iubire și fantezia merge mai departe

Ne iubeam în frunze

Fără să ținem seama că doar melcii ne mai privesc

Carnea vibra pe amândoi

Jos în iarbă bucăți din dragoste

Se rostogoleau spre pârâu

Demult n-am mai avut un astfel de sentiment

Iubirile se numără și se adună

Cum se numesc bucățile de iubiri?

Pe jos totul este răvășit așa ca așternutul toamnei

Demult n-am mai gustat din fructul iubirii 

Lungi sunt zilele fără de tine

Dar așteptarea le întrece pe toate.

Sufletul îmi e în agonie, se divide-n două

Pe o aripă imensă de înger el dispare-n rouă!

Divizibilitatea lui doi – tu și eu – nu-și mai are rostul

Suntem un unul singur aici pe pământ

Agonizând încă nu încetăm să-i dăm tribut iubirii

Până și sufletul simte amintirea

Fiecare din noi simte numai plăcere

Îngerii duc lumină și speranță

E nevoia de două aripi să poți zbura

Fără ele ar dispărea până și roua

Mai simt cum a dispărut roua de pe noi

Picătură după picătură s-a uscat

Noi o dată cu ea – dar a rămas dragostea și amintirea

Amintirea unui sărut și-a unei iubiri  

Pe-o aripă de rouă sunt eu pe cealaltă ești tu

Între noi iubire imensă

Și multe lucruri neîmpărtășite.

L-aş mai reţine, putere n-am şi nici voinţă

Mă duc încet ca mama, ca tata, că n-am putinţă!

Dacă aș putea aș mai reține din puterea dragostei

Nici putere și nici forță nu mai am

M-ai secătuit – am doar voință și inima plină

De dor și patimă – necuprinsul deja capătă contur

Este lumina răsăritului – până și putința de iubire

Mi-ai sechestrat-o în trupul tău

Fără tine viață se duce încet spre nimic

Spre nimeni

Soarele îmi este mamă iar apa îmi este tatăl

N-aș fi putut fără aceste două cuvinte

Mama – tata – deja se duc la prășit

Fiecare cu gândul său îndreptat spre Dumnezeu

Dumnezeu mie mi-a dat iubire

Mi te-a dat pe tine.

Acum slăbit văd cerul şi ochii Lui cei mari

Şi nu-mi doresc decât pământul meu amar...

Cerul senin îmi spune că e târziu

Acum slăbit de putere cer ajutorul Lui

Și cu ochii te-aș săruta dacă ar fi nevoie

Cei mari nu vor înțelege multe ei au o altă viață în față

Nu văd iubirea dintre noi de frunze

Te-ai ridicat mi-ai sărutat fața istovită

Și-ai scris pe cer o cărare

Eu am rămas în pământul amar și neroditor

Nimic din cei acum lângă mine nu-mi aparține

Nu-mi doresc decât iubirea să se repete

Tu dai sens vieții în doi – tu ești iubire

Oare de ce te-am cunoscut așa târziu?

Îmi caut lumânarea albă s-o pun şi s-o aprind la căpătâi,

Sunt singur ca odinioară, când pe lume, tot singur am sosit!

Îmi mai caut și azi iubirea deși veacul s-a sfârșit

Am aprins lumânarea albă și-am căutat cărarea

Și-acum sunt încă tot pe drum

Aprind lumânarea ori de câte ori mi se stinge

Dragostea nu ține cont de nimic

La căpătâiul meu nu plânge nimeni

Pentru că doar pe tine te-am iubit

Singurătatea de odinioară s-a scurs precum ceasul

A înflorit în jurul ei flori de mucegai – eu mereu singur

Așa precum a fost la facerea mea

De când am venit pe lume și până în ceasul târziu al plecării

Fără de tine am fost singur – unul singur

Doar cu gândul la tine că vei veni la sfârșit de toamnă

Într-un târziu ai sosit

Și tu ai fost singură neîmplinită

Sărutări prelungi și iubiri nebune

La întâlnirea noastră și eu – tot singur am sosit!