Mă doare
gândul despărţirii
Viaţă, sunt mai bătrân decât cuvântul înghiţit de tăcerea ta
Dar ce să-i faci, dacă inima-mi păcătoasă nu te vrea!
Sunt doar o picătură pe frunza toamnei reci
De-acum genunchi-mi rupţi întâlnesc doar melci!
Celulele-mi aduc aminte că sânge n-am în trup
Bucăţi lungi de carne-mi cad pe jos demult!
Sufletul îmi e în agonie, se divide-n două
Pe o aripă imensă de înger el dispare-n rouă!
L-aş mai reţine, putere n-am şi nici voinţă
Mă duc încet ca mama, ca tata, că n-am putinţă!
Acum slăbit văd cerul şi ochii Lui cei mari
Şi nu-mi doresc decât pământul meu amar...
Îmi caut lumânarea albă s-o pun şi s-o aprind la căpătâi,
Sunt singur ca odinioară, când pe lume, tot singur am sosit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu