Ministerul Sănătății
a solicitat Direcțiilor de Sănătate
Publică și Serviciilor de Urgență să aplice planurile pentru zilele
caniculare și să crească numărul
ambulanțelor acolo unde sunt mai multe
solicitări. De asemenea, împreună cu autoritățile
locale, urmează să se amenajeze mai multe puncte de asistență medicală.
Vremea este într-un proces accelerat de încălzire. În
următoarea perioadă vor fi temperaturi maxime între 26 și 34 de grade Celsius, cele mai ridicate fiind în Câmpia de
Vest și în Câmpia Română. Cerul va fi
variabil, cu înnorări temporare în Moldova, Dobrogea și în zona Carpaților
Orientali. Izolat vor fi și ploi de
scurtă durată, însoțite de descărcări
electrice.
Explicația
caniculei
Vremea caniculară este pusă pe seama unui val de aer cald
tropical nord-african care trece peste jumătatea de sud a Europei.
Temperaturile ar putea scădea ușor începând de joi, însă vremea rămâne la fel de călduroasă.
Ploi scurte ar putea apărea în weekend, mai ales în jumătatea de vest a țării. Acestea vor fi cu descărcări
electrice.
Vremea în luna iulie vine cu temperaturi de caniculă,
meteorologii anunţând valori termice peste cele normale pentru mijlocul verii,
îndeosebi în sud-estul, sudul şi vestul ţării. Ploile aproape că vor lipsi în
această perioadă, cantităţile de precipitaţii situându-se sub normele
climatologice.
Recomandările
medicilor pentru vreme caniculară
Ministerul Sănătății
recomandă persoanelor care au probleme de sănătate să evite plimbările prin
soare între orele 11.00 și 18.00.
Medicii recomandă să se bea cel puțin
doi litri de apă în fiecare zi, de fiecare dată când apare senzația de sete.
De asemenea, medicii recomandă consumul în fiecare zi de
fructe și legume proaspete, în special
cele care conțin cantități importante de apă. Trebuie evitat consumul
de alcool, inclusiv de bere sau vin, întrucât favorizează dezhidratarea. Nu
sunt recomandate nici cele care au conținut
ridicat de cofeină inclusiv cafea!
Cristian Laurenţiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu