Absolut din întâmplare,
vorba lui G.Topârceanu, zilele astea – ceea ce înseamnă aproape un an de la
postarea lui – am dat peste textul Democrația
lichelismului, semnat (cu majuscule!) Prof. Univ. Dr. Mihai Berca, în care
autorul caută cu atâta înverșunare să ne desființeze (pe mine deodată cu
articolul Politica românească – o sursă
inepuizabilă de rușine și indignare), încât sfârșește prin a-ți stârni mila
din pricina evidentei inabilități în ale demonstrației și scrisului.
Căci o face nu numai
printr-o grosolană distorsionare a articolului meu (un atac logoreic purtat mai
degrabă împotriva autorului-subiect decât împotriva textului-obiect), ci și cu
ajutorul unor mijloace nefericit întrebuințate (erori în scriere și expresii încețoșate),
precum următoarele: „care scrie despre cât de răi și nedemocrați...”, „de teapa
unui remarcabil filosof și eseist...” (de remarcat subtilul dezacord dintre
termenii „de teapa” și „remarcabil”), „apoi tot România și români”, „democrat
Băsescean”(corect este băsescian și fără majusculă, așa ca ilescian sau
antonescian), Primul-Ministru Ponta (cu majuscule în virtutea obișnuinței
dictată de extrema slugărnicie), dar „vezi doamne” cu d mic, „care și-au dat
mâna cu lichelele românești...” (corect este fie „care au dat mâna cu...”, fie
„care și-au dat mâna”), virgule lipsă sau puse la întâmplare etc.
Dar trebuie să fim cât se
poate de înțelegători cu domnul Prof. Univ. Dr. Mihai Berca: Această capodoperă
a jurnalismului postdecembrist a fost scrisă cu mâinile tremurând de emoția
marelui moment istoric din vara anului 2012 (a doua suspendare a lui Traian
Băsescu), ori poate cu mâinile tremurând de furie neputincioasă împotriva
tuturor acelora care nu numai că nu se opuneau principiului constituțional al
suspendării cerută și justificată de indubitabile necesități naționale
(nicidecum de răzbunări prin jocuri politice conjuncturale), dar care prin
apărarea acestui principiu definitoriu pentru democrație, de fapt protestau cu
curaj împotriva mijloacelor în forță și la iuțeală întrebuințate de usl-iștii
majoritari și sfidători!
Iar eu mă număram printre
aceștia, într-atât de devotat chiriașului de la Cotroceni, încât pe la mijlocul
articolului scriam negru pe alb: „Desigur, mă grăbesc să adaug că deşi s-au
îndepărtat într-o bună măsură de calea comunismului cu faţă umană, comunism
edulcorat şi moşit de Iliescu şi ciracii lui, regimurile Constantinescu şi
Băsescu n-au adus cu ele un spor de înţelepciune, armonie şi prosperitate
pentru românii îndelung răbdători, respectiv un spor apreciabil de prestigiu
internaţional pentru România, cu toate că îndată după câştigarea primului
mandat de preşedinte, Traian Băsescu a condamnat comunismul de la tribuna Parlamentului (oare cât
de sincer a făcut-o?) şi cu toate că îndată după aceea (la 1 ianuarie 2007)
ţara a fost admisă în structurile euro-atlantice şi în Uniunea Europeană.”
Și mai departe:
„Dimpotrivă, pe fondul
unor crize convergente (financiare, economice, politice) prelungite, a căror
ofensivă n-a putut fi contracarată de măsurile pe cât de disperate, pe atât de
impopulare ale succesiunii de guverne pedelisto-udemeriste, nivelul de trai al
grosului românilor s-a deteriorat până ce a ajuns în vecinătatea
catastrofalului (disponibilizări masive în sectorul bugetar, restrângerea
sectorului privat, creşterea preţurilor şi tarifelor, diminuarea lefurilor şi a
pensiilor etc.), iar datoria externă şi-a urmat cursul său ascendent.
Iată de ce anul electoral
2012 a început cu căderea mult hulitului şi urâtului Guvern Boc, pentru ca după
aproximativ trei luni, în urma moţiunii de cenzură înaintată de Uniunea Social
Liberală (USL), să cadă şi Guvernul pedelisto-udemerist al lui Mihai Răzvan
Ungureanu.”
Dacă la asta adaug
mulțimea criticilor aduse guvernărilor anterioare (Agricultura salvatoare, Ajutor
pentru români, Aparențele înșelătoare
ale omului modern, Ca la noi la
nimenea, Cacos politeusi, Ce produce România, Dulce ținut al ratărilor, Povara
românismului, România trebuie să fie
a românilor, nicidecum a străinilor! etc.), articole apărute în presa din
țară și străinătate și din pricina cărora mi s-a făcut „cinstea” să fiu pus în
capul listei disponibilizaților din vara anului 2011, nu cred că în asemenea
condiții pot fi bănuit de niscaiva simpatii față de regimul Băsescu, necum să
fiu acuzat că aș scrie la comandă!
La comanda cui, domnule
Berca? Ei bine, acest „amănunt” nu v-ați mai obosit să-l lămuriți cititorilor,
deși susțineți că ați depus eforturi (sic!) să-mi aflați CV-ul. Vă avertizez că
așa ceva este departe de-a vă face cinste, întrucât ține de gândirea și de
năravurile unui biet cadrist...Păi cum vine asta? Mai înainte de-a desluși cum
se cuvine articolul cu pricina, despre care din capul locului recunoașteți că
nu l-ați înțeles prea bine (Citesc la început liniștit, apoi recitesc enervat
pentru că nu prea înțelegeam așa bine articolul Politica românească – o sursă inepuizabilă de rușine și indignare semnat
de domnul George Petrovai...”), dumneavostră țineți morțiș să știți ce hram
poartă autorul, pentru a vă pregăti în consecință atacul.
Nu-i așa că altul era
tonul și alta indignarea dumneavoastră servilă dacă articolul în cauză purta
semnătura unui academician? Dar și mai sigur este că într-o asemenea variantă
n-ați mai fi dat nici un răspuns, întrucât nemulțumirea dumneavoastră bine
controlată și dirijată (evident, cu excepția lui Băsescu și a acoliților lui),
este invers proporțională cu poziția academico-socială a preopinentului.
Totdeauna vă luați în prealabil măsuri de precauție, deși vremurile s-au schimbat
pentru români măcar în formă? Fără discuție că gura păcătosului adevăr
grăiește...
Prin urmare, informându-vă
despre mine (inclusiv de la maestrul Corneliu Leu) și aflând că nu sunt „nici
profesor, nici conferențiar, nici lector” (de unde lesne se poate deduce că
pentru oameni ca dumneavoastră, aceste profesii din actualele fabrici de
diplome reprezintă apogeul condiției umane), ați hotărât că eu nu pot să fiu
decât „democrat Băsescean”, adică „un om în slujba răului, care scrie despre
cât de răi și nedemocrați, de hoți și bandiți sunt politicienii și profesorii
de teapa unui remarcabil filosof și eseist precum Andrei Marga care – nu-i așa?
– ar trebui să-și dea demisia pentru că Primul-Ministru Ponta ar fi plagiat.”
Și continuați cu un avânt
care se vrea nimicitor, dar care, din nefericire pentru dumneavoastră,
sfârșește lamentabil: „Oare unde este legătura? Unde este logica? Afirmația,
scoasă parcă cu forcepsul dintr-un sistem neuronic scurtcircuitat, se vede
logic că are o mare încărcătură de lichelism, dacă nu de corupție. Dar ce
contează?! Avem democrație și avem dreptul de a scrie orice inepție, ca să nu
zic direct stupiditate, de tip Băsescu.”
Să le luăm pe rând,
domnule Berca, dar numai după ce voi face anumite îndreptări de exprimare
(Corect este: „Avem dreptul să scriem”, pentru că supuneți limba română la
eforturi inutile și caraghioase prin asocierea indicativului prezent cu
infinitivul; vi se pare că între inepție și stupiditate, chiar de tip Băsescu,
este vreo diferență?) și de logică: Domnule Prof. Univ., dumneata îndrăznești
să-i acuzi pe alții de lichelism, când după logica dumitale, adevărul nu poate
să revină decât celui mai tare, iar demnitatea lacheilor săi? Mda! Mulți scriu,
dar puțini au curajul să spună lucrurilor pe nume. Știți de ce numărul
gazetarilor cu adevărat binecuvântați de Creator este așa de mic, deși vedete
sunt cu toptanul? Pentru că adevăratul gazetar este totdeauna în opoziție, doar
astfel având posibilitatea să fie obiectiv, adică să-și împlinească menirea...
Pentru știința
dumneavoastră (dar nu cea de ordin tehnic), vă informez că știți despre mine
atât de puține lucruri, încât practic nu știți nimic. Dar, recunoașteți că
pentru scopul urmărit nici nu aveați nevoie să știți mai multe. Căci atunci cum
ați fi împăcat capra și varza (scopul și realitatea), cunoscând faptul că sunt
dublu licențiat, că am fost interogat și supravegheat ani de zile de către
fosta Securitate pentru vina de-a fi colaborat cu radio Europa liberă (la Miliție am dat explicații doar de două ori), sau
că am început doctoratul la Cluj-Napoca (examenele luate), dar că din lipsa
banilor nu am putut să dau curs recomandării primită de la conducătorul de
doctorat pentru Universitatea din Orleans, așa că teza a rămas
nefinalizată?!...
Mă întrebați unde-i logica
reproșului adresat profesorului Andrei Marga în calitatea sa de ministru de
Externe în primul Guvern Ponta, cel mai curat guvern de la Decembriadă încoace,
firește, fără plagiatorii mai mărunți așa ca Ioan Mang, dar în continuare la
timonă cu primul plagiator al țării. Iar eu vă spun că ea face parte din
structura și echilibrul intern al textului (am scris și publicat peste o mie de
articole, dar niciodată nu mi s-a adus o asemenea acuzație!), și cum ați
refuzat să citiți în întregime articolul, redau acel paragraf din context, care
cred că de data asta, adică după ce Andrei Marga a părăsit guvernul așa cum
i-am recomandat eu (cu certitudine că altele au fost motivele), pesemne că va
fi privit cu alții ochi de domnia-voastră:
„De neînţeles pentru mine
rămâne comportamentul sfidător al ortacilor lui Ponta din USL. Aceştia nu numai
că nu-l trag de mânecă, doar astfel dovedind că vor să-l ajute ca să scape de
penibilul nimicitor al situaţiei ivite, dar chiar îl împing de la spate ca el
să calce şi mai zdravăn în străchini.
De pildă, era de aşteptat
ca universitarul Andrei Marga, el însuşi conducător de doctorate, să se arate
într-atât de ruşinat de acest guvern al plagiatorilor, iar acuma într-atât de
indignat de superplagiatul lui Ponta, încât pe dată să-şi dea demisia din
postura de ministru al Externelor (care, după gafele făcute, i se potriveşte
cam aşa cum i s-ar potrivi lui Vanghelie postul de ambasador al României la
ONU), nicidecum să admită să-l însoţească la Bruxelles, mai înainte ca premierul
să facă dovada că acuzaţiile ce i-au fost aduse sunt nefondate.”
Vă spun eu despre ce este
vorba la dumneavoastră. Întrucât sunteți obișnuit să mergeți în deplină
siguranță numai pe cărări bătătorite, de data asta pe cărarea lată și cotită a
USL-lui, taxați ba drept impolitețe, ba drept lipsă de patriotism, ba drept
enormitate cele spuse cu curaj de mine, în acele zile când atâția români se
reîntorceau cu judecata și dăruirea la epoca de aur a comunismului. Ba mai
mult. Sunteți convins că au dreptul să-i judece pe dascălii universitari doar
colegii lor (chiar și aceia contrafăcuți, domnule Berca?), iar pe politicienii
noștri corupți doar adulatorii și jurnaliștii năimiți. Păi după o asemenea
logică, hoții, violatorii și criminalii la rândul lor vor cere să fie judecații
în breasla lor. Și poate că pe ici, pe colo prin părțile esențiale ale României
chiar așa stau lucrurile. Tocmai de aceea România este statornic așezată la
coada țărilor din Uniunea Europeană...
Apropo, domnule Berca, ce
părere aveți de actuala tovărășie, că de prietenie sinceră nu poate fi vorba,
dintre Băsescu și Ponta? Păi acuma va trebui să vă schimbați nițel sentimentele
față de nesuferitul de Băsescu, pentru a fi în ton cu proverbul: Amicul
amicului meu este și amicul meu...
Dar, mă rog, ce rost are
să vorbim de nesimțirea miștocărească a lui Victor Ponta și de plagiatul lui
mare cât roata carului (intri pe internet și ai de îndată dovada hazlie a
acestui uriaș copy-paste), atunci când afirmați net că nu vă interesează Ponta
și plagiatul lui, respectiv atunci când mă întrebați cu nevinovăție (sic!) de
ce m-am oprit tocmai la el, când în lume și în România „există foarte mulți
plagiatori”.
Da, sunt convins de acest
lucru. Dar numai din când în când se impune atenției lumii ca plagiator notoriu
vreun șef de stat sau ministru, care mai apoi sunt determinați să-și dea de
îndată demisiile de onoare. Ori Ponta, rămânând în continuare prim ministru
fără a se sinchisi de onoarea sa avariată, constituie un caz aparte: de
surpriză până la nedumerire pentru străini, de indiferență până la susținerea
sa patriotică pentru grosul românilor.
În urmă cu câțiva ani se
vorbea de zeci de mii de diplome și titluri științifice obținute pe căi
necinstite. Între timp cu cât a crescut această producție catastrofală pentru
România de azi și de mâine? Acuma, când numărul nelegiuților a devenit
înspăimântător de mare și când mulți dintre aceștia dețin posturi cheie în
stat, ar fi cu adevărat de prost gust să mai vorbești de funie în casa
spînzuratului...
Și mai grav este faptul că
prin întrebări de felul: „Oare nu noi i-am ales?”, pe politicienii pătați
căutați să-i absolviți de vină (cam câți parlamentari și miniștri sunt
răufăcători cu acte-n regulă?), iar mie încercați să-mi impuneți tăcerea în
raport cu acești ipochimeni, ca și cum ei ar fi crema acestui neam și cea mai
mică atingere adusă lor ar fi totuna cu prejudiciul adus imaginii României.
Domnule Berca, nu eu
instig la ură, ci acești nevrednici care nu se dovedesc cu nimic mai buni ca
cei dinaintea lor, dar românii tac și-i rabdă, deși traiul lor devine alarmant
de la o zi la alta.
Nota1: A trecut mai bine de un an de când USL este la guvernare.
Unde le sunt marile realizări trâmbițate în campaniile electorale de anul
trecut?...
Și încă ceva. Poate că tonul
dumneavoastră în raport cu revista Nature
și Uniunea Europeană este sincer și îndreptățit la mânia germinată de
dezamăgire. Dar el nu-l ajută cu nimic pe Ponta (unde sunt probele
incontestabile ale nevinovăției sale?) și nici pe poporul român. V-aduceți
aminte bucuria românilor la anunțul știrii că de la 1 ianuarie 2007 vom intra
în Uniunea Europeană? Politicienii se înfoiau ca niște păuni, iar grosul
românilor era convins că gata, am scăpat pentru totdeauna de sărăcie, deși noi
nu ne făcuserăm cu responsabilitate temele în vederea unei integrări rodnice.
Pe bună dreptate se spune
că avem conducătorii care-i merităm și că fiecare cum își așterne, așa va și
dormi...
Nota 2: Despre patibularul
Patapievici am scris de mai multe ori, inclusiv în legătură cu
miliardele de lei cheltuite de ICR, adică de români, pentru promovarea peste
hotare a operei prietenului său Cărtărescu, așa că nici cu chestiunea asta
n-ați rupt inima târgului.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
2 iunie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu