duminică, 16 martie 2014

La Cenaclul Scriitorilor au citit Silvia Urlich şi Dragomir Ignat


Sâmbătă, 15 martie, în sala „Ion Burnar” din cadrul Bibliotecii judeţene „Petre Dulfu”a avut loc o nouă întâlnire a membrilor cenaclului maramureşean, prezidat de către scriitoarea Florica Bud, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
    Au citit Silvia Bya Urlich, proză şi poezie precum şi Dragomir Ignat poezie din cel de-al patrulea volum al său, aflat în curs de tipărire.
   Au fost prezenţi la întâlnirea cu frumosul scris: Victor Tecar, Rodica Dragomir, cântăreţul Nicolae Sabău (care-şi va prezenta o carte în data de 26 aprilie, la Casa Domniei Sale din Cicîrlău şi unde suntem şi noi invitaţi), Ioana Ileana Şteţco, Dumitru Fânăţeanu, Valeriu Sabău, Toma Gross Rocneanu, Ioan Hada, Luiza Negruţ, Vasile Tivadar, Vasile P. Lupşe, Rodica Motica, Cornel Motica, ş.a.
    Au vorbit pe marginea textelor citite de cei doi protagonişti: Victor Tecar, Valeriu Sabău, Rodica Dragomir, Ioana Ileana Şteţco şi Dumitru Fânăţeanu.
   Următoarea întâlnire cenaclieră va avea loc peste două săptămâni, la aceeaşi oră, când va debuta la cenaclu tânăra poetă Luiza Negruţ.


                                                                          Gelu Dragoş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu