duminică, 9 martie 2014

Profesorul Ion P. Pop a fost sărbătorit cu mare fast la împlinirea unei frumoase vârste!

S-au întâmplat atât de multe evenimente literare importante în Maramureş în săptămâna ce tocmai a trecut, încât n-am ştiut cu ce să încep ca să nu supăr pe nimeni. Şi totuşi, iubind Femeia şi ziua de 8 Martie, am să vă spun pentru început despre Expoziţia deosebită realizată de prietena mea Marinela Căluşeru. Ca dovadă că este o artistă ajunsă la deplina maturitate este faptul că o lucrare de-a Domniei sale a fost selecţionată la un prestigios vernisaj ce a avut loc sâmbătă, 8 Martie la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”, Bucureşti, o manifestare ce reuneşte pe simeze 56 de artişti plastici, membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi tineri absolvenţi ai universităţilor de profil, care prezintă iubitorilor de artă peste 94 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă.
    Apoi nu trebuie  să trecem cu vederea nici apariţia mult aşteptată a ediţiei a VIII-a a revistei de cultură „Archeus”, unde se vede mâna domnilor dr. Ioan Marchiş şi Florin Pop, o revistă impresionantă prin autorii cuprinşi. Vreau să remarc faptul că acest număr este ilustrat cu picturi deosebite ale lui Robert Ştrebeli, trăitor în Sibiu. Semnează în acest ultim număr: Vasile Dragomir, Ion Mureşan, Anca Goja, Adela Naghiu, Ioana Ileana Şteţco, Valeriu Sabău, Dragomir Ignat, Dumitru Iuga, Mircea Crişan, Ioan Dragoş, Nicoară Mihali, Mihai Ganea, Ştefan Aurel Drăgan, Vasile Muste, Ştefan Jurcă, Lucian Perţa, Echim Vancea, Dumitru Şovago, Maria Almaşi, Gheorghe Pârja, Alexa Gavril Bâle, Dumitru Fânăţeanu, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Ioana Şovago, George Cadar, Flavius Lucăcel, Ioan Adrian Pop, Ioan Buda Ţeţu, Daniel Săuca, Vlad Gheorghiu, Antonia Luiza Zavalic, Doina Rândunica Anton, Rodica Brad Păuna, Dorel Macarie, Igor Ursenco, Ioan Groşan, Ioan Godea şi Ioan Marchiş.
      Faptul că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” filiala Baia Mare devine pe zi ce trece un reper universitar important în Ardeal o dovedeşte şi apariţia revistei „Paradigme universitare băimărene”, şi cu toate că însemnarea An I, nr.1/2014 poate să inducă pe necunoscători în eroare, această publicaţie este la al treilea număr. La unul dintre numere şi-a adus contribuţia scriitorul dr. Nicoară Mihali. Din colegiul de redacţie îi amintim pe conf. univ. dr. Nicolae Iuga, Ioan Bogdan Dan de la Sibiu şi Călin Herţeg. Revista conţine secţiuni importante, cum ar fi: Economie şi Informatică, Antropologie şi Sociologie, Mediu, Turism şi Istorie locală, Filozofie şi Comunicare, Medicină şi Sport, Recenzii unde semnaează dr. Nicolae Iuga, dr. Ioan Mac, dr. Ilie Gherheş, dr. Gavril Ardelean, dr. Viorel Pop şi dr. Ovidiu Pecican.
      Şi totuşi, pentru mine evenimentul numărul unu al săptămânii a fost recunoaşterea valorii Omului cetăţii, prin editarea „Caietului biobliografic” profesorului şi jurnalistului de excepţie Ion P. Pop, de către Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare la împlinirea vârstei de 75 de ani. O sală mare plină a bibliotecii a fost alături de Domnia sa şi dacă amintesc faptul că i-au fost alături domnul prefect Anton Rohian, deputatul Călin Matei, primarul Cătălin Cherecheş, preşedintele Cenaclului Scriitorilor Maramureş, d-na Florica Bud, marii fotbalişti din generaţia Mateianu: Ioan Condruc, Adalbert Roznay, Gicu Deac, Zoltan Illeş, Iosif Meker, maestrul Lascăr Pană, campioana mondială Rodica Dunca, colonelul Mişu Cozma, poetul Nicu Scheianu, prof. Ioan Nădişan, ziaristul Ion Grigore Pop, scriitorul Toma Rocneanu Gros, ziaristul Vasile Tivadar, viceprimarul Băii Sprie ing. Ioan Mariaş, inginerul Virgil Grobei, dr. Vasile Bonaţ, etnologul Pamfil Bilţiu, prozatorul Valeriu Sabău, prozatorul Ştefan Jurcă, poetul Vasile Morar, ziariştii şi colegii lui de la Graiul Maramureşului Nicolae Goja, Alec Portase, Anca Goja, patronul editurii Proema Alexandru Peterliceanu şi mulţi, mulţi prieteni din învăţământ, cultură, sport, jurnalism, religie, agricultură.
     Am dori să-i transmitem şi noi „maramureşeanului” născut pe 16 februarie 1939 în Someş Odorhei, profesor de limba şi literatura română - Ion P. Pop multă sănătate, fericire alături de cei dragi iar cu rubrica inconfundabilă a Domniei Sale, „Basorelief”, să ajungă la numărul 3000 ! De dragul profesorului Ion P. Pop, care mi-a scris editorialul revistei şcolare „Dintre sute de catarge”, numărul 2, am să-mi cumpăr .. adidaşi!
 La mulţi ani Domnule Basorelief!!!



                                                                    Gelu DRAGOŞ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu