* Lostrița (somonul) este un peşte răpitor din familia Salmonidae.
În perioada depunerii icrelor migrează din mare spre
izvoarele unor ape curgătoare, distanțe care pot însemna mii de kilometri. În
timpul migrației, peștii urcă cascade mai mici sau străbat lacuri de acumulare.
Explicația dată de oamenii de știință cu privire la migrarea lostriței ar fi că
puietul n-ar supraviețui în apa sărată de mare, din cauza problemelor cauzate
de reglarea osmozei intracelulare.
Somonul are o lungime cuprinsă între 1–1,5 metri și o greutate între 25–30 kg.
Tisa este un arbore care poate ajunge până la 6-15 m în înălțime și 1,5-6 m în diametru, arealul
acestuia întinzându-se din Eurasia, Marea Britanie până în Caucaz, nordul
Iranului, Africa de Nord-Vest. În România, acesta crește prin păduri de fag, pe
substrat calcaros.
Se aseamănă cu bradul, de care se deosebește prin
frunzele de o culoare mai verde, iar pe fața inferioară, verzi palide. Ele sunt
dispuse distinct pe ramurile laterale. Spre deosebire de celelalte conifere,
tisa este o plantă diotică.
Înflorește din martie până în aprilie. Crește încet,
putând să atingă chiar și 14 metri și
un diametru de 6 metri sau chiar mai mult. Este un arbust cu ramuri căzătoare și frunze lucioase, verde-închis, plate,
aranjate în spirală și lungi de
2-3 cm .
Florile mascule sunt așezate în axila frunzelor anului
precedent și constau din 8-10 stamine, în formă de scut (peltate), pedunculate,
pe fața inferioară cu 5-9 saci polinici. Grăunciorul de polen este lipsit de saci
aeriferi. Florile femele sunt grupate în conuri izolate verzi, pe axe scurte.
Fiecare con constă din trei verticile de carpele, dar se formează un singur
ovul erect (în realitate sunt 2 bracteole perechi, opuse; dintr-una se dezvoltă
ovulul care este împins apical, iar din cealaltă arilul), dispus terminal la
vârful axului, în interiorul ovulului se află un număr de 5-8 arhegoane, dar
după fecundaţie se dezvoltă o singură oosferă, devenind embrion cu două
cotiledoane. Sămânța este înconjurată la bază de un aril roşu, în formă de cupă
cărnoasă. Acesta serveşte la diseminare, mai ales prin păsări, care consumă
învelişul cărnos. Tisa este o plantă toxică, singura parte netoxică fiind
arilul roşu.
După modul de formare a seminței, tisa se aseamănă cu
Cycas, iar după cele două cotiledoane din sămânţă și cu dicotiledonatele.
Lemnul de tisă, foarte greu și dur, elastic, compact,
poate fi lustruit, dar prelucrarea lui durează foarte mult. De culoare roşcată,
lemnul acestui arbust este foarte preţios pentru confecționarea unor piese
artistice, sculpturi în lemn, garnituri de birou sau chiar obiecte uzuale. De
asemenea, acesta poate fi ars ca tămâie.
Larix este un
gen de conifere din familia Pinaceae care își pierde frunzele iarna (frunze
decidue).
În România, speciile de Larix sunt cunoscute sub numele de zadă sau larice.
Zâmbrul, sau pinus cembra, este un arbore
conifer, specific zonelor montane. Acest arbore poate atinge o înălţime de până
la 20–25 m și un diametru de
2 m ,
înrădăcinare pivotantă cu o bună rezistență la doborâturile de vânt; are
coroana în tinerețe îngust-piramidală, apoi largă și rotunjită, adesea
neregulată, cu multe vârfuri. Scoarţa este verde-cenuşie, netedă. Zâmbrul are
acele subțiri, în trei muchii, rigide şi grupate câte 5 pe un brahiblast, cu o
lungime de până la 10 cm ,
de culoare verde-întunecat, lucitoare. Conurile, ovoidale și erecte, conțin semințe mari,
nearipate, cu miezul comestibil, apreciate în unele părți ca alunele la noi, de
10 cm
lungime, și semințe de 5 mm .
Lemnul său este maro-închis, foarte rezistent, folosit la fabricarea mobileiși
în sculptură. Produce lemn valoros și foarte trainic.
Laleaua pestriţă ( foto ). Ceea ce o deosebește de celelalte lalele este culoarea ei
violacee cu pete albe, dar și
modul de răspândire, deoarece ea crește la noi spontan în locurile umede, în
apropierea pădurilor. Pentru frumusețea ei este culeasă abuziv, încât în unele
zone ale țării a ajuns pe cale de
dispariţie.
Această floare minunată purta în trecut denumirea de
Floare de șah, denumire care i-a fost
dată de Daria, nepoata unui vistiernic de la curtea Şahului Persiei. Legenda
spune că Daria avea grijă de grădina palatului în care existau cele mai alese
soiuri de lalele. Într-o noapte, a avut un vis în care o tânără care purta o
rochie alb-liliachiu a venit în grădină la ea și
i-a cerut flori pentru mama ei, care era bolnavă. Daria i-a oferit un buchet de
flori, dar în schimb i-a cerut să îi aducă o lalea
pestriță pe care o dorea de
mult timp. După un timp a apărut în grădina palatului o lalea pestriță care a
fost îngrijită și dăruită demnitarilor care veneau din țările vecine. În
același timp, unchiul ei, care era un pasionat matematician, a inventat jocul
de șah pentru a-i alunga
plictiseala care îl cuprindea adesea pe Marele Şah. Când unchiul ei s-a
înfăţișat cu jocul de șah, Daria a adus floarea pe care a numit-o Floare de șah.
O altă poveste spune că lalelele au devenit pestriţe de
la amarul lacrimilor deoarece se crede că localnicii din Frătăuţii Noi care
erau uniți, au plâns soarta bucovinească, au căutat alinare în șoaptele codrului, pe potecile
naturii, în locurile unde au crescut aceste flori.
Nici până astăzi nu s-a definitivat care este originea
acestei minunății și cum a apărut ea.
Aşadar, toate poveștile legate de această floare sunt
unele mai mărețe ca altele. Ceea ce ar trebui să știe toată lumea este că laleaua pestriță este o specie introdusă în Cartea
Roșie și ocrotită de stat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu