marți, 7 iulie 2015

Poesis - Marian HOTCA

cronomorfism
întind tristețile pe sârma de rufe
lângă fratele meu vântul
când ora se sparge în bucăți de sentimente
ating cerul cu pleoapa
și-n ea e seceta în spume
tălpile-mi atârnă pe o moarte
și cu floarea în mână las lacrimile să curgă
luminând cărările vremii înguste
gura îmi tace ca ecoul dârei de lumină 
lăsate de un melc pe frunze
și-n ochi lumina orfană
adună ocne de sare
plângând

lacrimile
ce sunt lacrimile?
sunt îngeri ce-au putrezit
de la atâta lumină -
își răspunse sarea
întinsă pe obrazul
faraonului
meditând
de trei mii de ani

Eva
o apă seacă fără lucire
precum ochiul ce n-a văzut lumina niciodată
neagră ca baticul de doliu 
se plimbă sângerând 
în prelungirea înserării
de abia mai pot să-mi deschid gândul
să văd cum uitarea sfârtecă umbrele de ghimpi

tu ești Eva care te tânguiești 
orfană de Dumnezeu și de dorul însetat al muririi 
tu stai și veghezi apele Styxului 
pline de cianuri trupești 
tu porți între coaste toate blestemele omenirii
tu mănânci și nu te saturi de întuneric
și poame grele de plumb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu