duminică, 16 august 2015

Cod Galben de caniculă în Maramureş şi Cod Portocaliu în cinci judeţe din ţară

 ANMR anunţă că azi, 16 august, judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu se vor afla sub Cod Portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, iar pentru alte 21 de judete din vestul, sudul şi centrul ţării, inclusiv municipiul Bucuresti, meteorologii au emis Cod Galben. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cele cinci judeţe din sudul ţării se vor înregistra, duminică, temperaturi maxime de 37-38 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, în vestul, sudul şi local în centrul ţării, vremea va fi în continuare caniculară, temperaturile maxime vor fi între 35-37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depaşi pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română şi Câmpia de Vest şi izolat ăn rest.


Duminică, sub Cod Galben de caniculă se vor afla judeţele: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Alba, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov şi Bucureşti. Agerpres

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu