Cînd politicienii se tem de anumite drepturi constituţionale
şi le îngrădesc prin noi legi şi ordonanţe, e semnul slăbiciunii lor şi un
semnal clar că sistemul este complet compromis. „Ne-am procopsit! Ce
soţietate”! În vîrful ei se coc legi de îngrădire şi maculare a realelor valori
româneşti. Cei trei, Doamne, şi toţi trei, Crin, George şi Andrei, animaţi de
un curat-murdar liberalism şi de autism, şi-au tăiat singuri craca de sub picioare
înaintea anului electoral 2016, punînd pe tort o cireaşă viermănoasă – Legea
217/2015. Preşedintelui atît i-a
trebuit. A şi promulgat-o! Cine sînt făcătorii de legi? Corupţii noştri cei de
toate zilele. Din cei 595 de deputaţi şi senatori ai legislaturii actuale, 142
au probleme cu Legea. Unii sînt trimişi în judecată, alţii, condamnaţi,
urmăriţi penal sau acuzaţi de abateri administrative de A.N.I. George Scutaru,
fost consilier al lui Klaus Iohannis, fost corespondent de presă la Moscova , unul dintre iniţiatorii
Legii 217/2015!, este cercetat de D.N.A., fiind sub control judiciar, acuzat de
complicitate la luare de mită, după ce ar fi primit 170.000 de euro. „Eu
cenzurez pentru că aşa vor muşchii mei şi pentru că a venit ordin din afară”,
aşa ar putea fi tradusă, în mare, Legea 217/2015. Nu mai au ruşine, nici teamă
de nimic.
Ai noştri aleşi,
iresponsabili şi inculţi, fac politică băgînd pumnul în gura celor care,
dezvăluind adevărul, stîrnesc cuibul de năpîrci. Unde este libertatea
cuvîntului pentru care au murit tinerii în 1989? Cetăţenii români ar trebui
să-şi dea seama că toate ordonanţele la foc automat şi organismele înfiinţate
pe genunchi aduc mari deservicii ţării, în sarcina lor căzînd susţinerea
intereselor globaliste şi trădarea Interesului Naţional. Sau cum ar fi zis
Farfuridi: „Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele, fie”. Cînd spun
organisme, am în vedere noua jucărie a lui Mugur Isărescu – Comitetul Naţional
pentru Supravegherea Macroprudenţială, o altă mega-structură prezidată de acesta,
care va păpa bani de la buget pe salarii uriaşe şi va beneficia de un adevărat
drept de veto asupra deciziilor luate de Executiv în domeniul financiar.
Aşadar, puteri sporite pentru guvernator care, astfel, devine un fel de şef
peste Guvern. Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu susţine că „Faimosul Comitet
Naţional Pentru Supraveghere Macroprudenţială reprezintă una dintre cele mai
abile mişcări politice, autorul său fiind preşedintele Klaus Iohannis. O bună
parte din terenul de joc al Puterii va trece în subordinea Palatului Cotroceni,
Guvernul pierzîndu-şi unele dintre cele mai importante prerogative”. Fraţii de
arme se ajută la nevoie, nu-i aşa? „Blestemată politică! Să n-ai un moment de
pace!”, ar spune Tipătescu. Referitor la Legea 217/2015!, Ilie Mihălţeanu scrie aşa:
„Tovarăşu’ Crin Antonescu ar fi trebuit să ştie că criminalului Mihai de
Hohenzollern i se fac statui peste tot în România, iar criminalul său nume este
atribuit inclusiv unor instituţii de învăţămînt, deşi regele Mihai a fost cel
mai mare criminal şi trădător conducător al României. Printre alte crime,
menţionez arestarea, judecarea şi condamnarea la MOARTE şi executarea celor
doi Antoneşti: Ion şi Mihai Antonescu. Precizez că „eroul” Mihai de Hohenzollern
i-a arestat pe cei doi şi i-a dat pe mîna ruşilor pentru a-şi salva propria
piele „regală”, nu pentru a salva România, cum mint fascisto-comuniştii
actuali…”. Iată ce scrie Constituţia României la capitol „Drepturile şi
libertăţile fundamentale”.
Art. 30 Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de
exprimare a gîndurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor
de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin
alte mijloace de comunicare în public sînt inviolabile. (2) Cenzura de orice
fel este interzisă. (3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa
publicaţii. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată… (6) Libertatea de
exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei
şi nici dreptul la propria imagine. (7) Sînt interzise de lege defăimarea ţării
şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de
clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau
la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor
moravuri”.
Cam asta e
goliciunea morală a celor care populează politica românească, unde aerul e din
ce în ce mai irespirabil. Ameţitoarea politică românească are urgentă nevoie de
igienizare, deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie. Supradoza falsei
democraţii, administrată la foc continuu românului, îi va fi acestuia, într-un
final, fatală! Un truc periculos, brevetat în Occident pe ruinele unor imperii
apuse. Mă gîndesc, însă, cu spaimă, pe unde se vor piti, cum vor scăpa de mînia
poporului aceşti trădători de profesie ai Neamului Românesc, cînd minciuna
gogonată a democraţiei capitaliste, umflată de fundamentaliştii globalismului,
e gata să explodeze. Fiţi atenţi, ca suflul ei să nu vă prindă nepregătiţi.
MARIA DIANA POPESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu