Se pare că
lucruruile nu merg deloc bine pentru fostul sportiv, cel puţin din punct de
vedere financiar. Gică Hagi a investit foarte mulţi bani în afacere sa de pe
litoralul românesc, însă a ajuns să aibă datorii de peste 5 milioane de euro!
Cea mai mare
investiţie alui Gică Hagi este un hotel de patru stele din staţiunea Mamaia,
considerat unul dintre cele mai mari de pe litoral. O perioadă, afacerea a mers
chiar foarte bine, atât de bine încât fostul sportiv a decis să extindă
construcţia. Din păcate, şantierul a fost oprit. Motivul? Potrivit
libertatea.ro, Hagi a înregistrat datorii foarte mari cu firma care
administrează hotelul. Este vorba despre 20 milioane de lei, echivalentul a
circa 5 milioane de euro.
În plus, anul
trecut, Hagi a decis să vândă apartamentele sale din Poiana Braşov. El le
cumpărase în 2012 cu 900.000 de euro pentru copiii săi, Kira şi Ianis, dar s-a
hotărât să le vândă pe motiv că nu locuieşte nimeni acolo. Conform
SportNews.libertatea.ro, Gică Hagi ar fi negociat vara trecută şi vânzarea
hotelului Iaki. Tratativele s-ar fi purtat cu un om de afaceri turc care are
strânse legături cu Galatasaray Istanbul, clubul pentru care Hagi a scris
istorie. Doar că părţile nu
au căzut de acord asupra sumei.
“Apartamentele -
da, dar hotelul nu îl vând”, a declarat Hagi pentru site-ul amintit mai sus.
Sursa Mediafax
Cristi SOMESAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu