Poezii de Emil Botta

Anotimp

Nici viori, nici fluiere,

nici ploaia prin plete sa-ti suiere ;

in tacuta noapte adanca

glasul tau nu se aude, nu inca …

Din himericele bolti se anina

armele noptii, stelele-n ruina;

pana la noi inca n-a patruns

al codrului clopot ascuns.

Cerestile drumuri,

toate-s doar aburi si fumuri …

Plimba-te, pala, prin aurora,

frunte a lucrurilor, luna mea, prora !

Dar vor veni ! O, ce siguri,

oaspetii in vestminte de friguri !

Dar vor veni ! O lumina subtire,

si naiuri si harfe si lire !

 O Noua Planeta

Tinerii vîrcolaci, atletii,

mi-au rontait peretii.

Odaia mea se plimba prin infinit

lucitoare ca un soare la zenit.

Din cînd în cînd vine o fata

într-o rochie cu trena, cam demodata.

Geniul odaii îmi spune: „e o stea:

vezi, poarta-te frumos cu ea“.

Cîte-un miracol bate la usa.

Eu îi soptesc: „Plurabella, papusa!“

Ca un domn ma port, îi ofer cafea.

Nici camera lorzilor nu straluceste

cum straluceste camera mea.

Spectacol

Elita luase loc la parter

si prostii sus, aproape de cer.

In loja statea o intamplare cam abatuta

si un napraznic destin in mare tinuta.

Un dezastru tare cat zece

tot spera ca totul va trece.

Un naufragiu dormita in fotoliu

infasurat in lintoliu.

O raceala

vagabonda prin sala.

O inocenta

stralucea printr-o totala absenta.

Piesa era o rafuiala

intre virtute si greseala.

Scena era un sanctuar

prin care adevarul trecea foarte rar.

Actorii isi indrugau rolul,

dar, incet, ii inghitea namolul ;

in pauze, tacute aplauze,

la finale, tacute urale.

Si cand cazu cortina

toti se-ntrebau cine poarta vina

si cine-i autorul

care-a faptuit omorul,

in cinci acte, cu sete,

ca o crima pe-ndelete.

Atunci aparu la rampa Ariel

si jerbe de flacari si anemone

pentru mult prea onorabilii ” dramatis personae “.

Si aceasta fictiune, in tus, in carbune,

si spectacolul amuzant

au disparut in neant.

 Scurt Curiculum Vitae Emil BOTTA

Emil Botta s-a născut la 15 septembrie 1911, în Adjud - d. 24 iulie 1977, București, a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București (1932). Ca actor Emil Botta a fost unul dintre cei mai originali.

Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigație.

A debutat cu poemul “Strofă ultimă” în revista lui Tudor Arghezi “Bilete de papagal” în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acetei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur: cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Sursa Wikipedia