Mai mult decât
apartenenţa la o familie politică, modul diferit în care este perceput rolul
instituţiilor europene face diferenţa dintre partidele din fiecare ţară. Cazul
Ungariei este elocvent.Deşi partidul lui Viktor Orban face parte din familia
popularilor europeni, majoritari în Parlamentul European, votul prin care
Ungaria a fost sancţionată arată că nu s-a votat pe culori politice.
Fiind vorba despre
încălcări ale dreptului la libertatea de exprimare, de restricţionare a
imigraţiei, precum şi de deficienţe ale sistemului judiciar, sancţionarea
Ungariei se justifică prin atenţia pe
care o acordă ţările cu democraţie consolidată respectării unor principii care
transcend culorile politice.
În ciuda
evidenţelor, o parte dintre europarlamentari au votat împotriva sancţionării
considerând că există un dublu standard. Adică la acelaşi tip de probleme o
ţară precum Italia nu este supusă niciunei sancţiuni în vreme ce ţărilor din
est riscă să li se suspende dreptul de vot în Consiliul European.
Până acum la masa judecăţii au fost chemate Polonia şi
Ungaria. Ţări pe care românii le invidiază pentru modul în care au reuşit să
atragă fonduri europene, pentru modul în care şi-au negociat intrarea în UE. Le
invidiază şi pentru kilomentri lor de autostrăzi, dar şi pentru modul în care
şi-au rezolvat problema retrocedărilor.
Descoperim acum că fruntaşele din fostul bloc socialist
rămân repetente la materiile de bază: Justiţia, sistemul electoral şi
libertatea presei.
În curând urmează să fie judecată România. O sancţiune la
fel de dură, ameninţarea cu ridicarea dreptului de vot în Consiliu, ar pune
coaliţia PSD-ALDE într-o mare dificultate.
La noi problemele par de altă natură, dar miezul problemei
este acelaşi: sistemul judiciar. Toate se învârt în jurul Justiţiei. Unii o văd
încălecată de servicii, alţii cred că PSD vrea să şi-o subordoneze. Unii cer
independenţa procurorilor, dar nu în relaţia cu SRI.
Situaţia României este mai complicată pentru că preşedintele
este plasat de către Constituţie cu fundul în două bărci. Pe de o parte provine
dintr-un partid politic, dar odată ales i se cere să devină echidistant. Face
parte din puterea executivă, dar nu are nicio putere de execuţie. Este doar
şeful serviciilor şi numeşte şefii procurorilor. Preşedintelui i se pretinde de
adversari să aibă doar un rol decorativ, în vreme ce partidul din care a
provenit face mereu recurs la prerogativele uriaşe pe care i le conferă
Constituţia.
În faţa europarlamentarilor de toate culorile nu apar aceste
probleme ca fiind fundamentale. Nu se văd ca fiind extrem de nocive şi
anti-democratice nici protocoalele secrete pe care le-a semnat SRI cu diferite
instituţii.
Problema care se va dezbate este legată de violenţele din 10 august. Bătaia dintre
jandarmi şi protestatari pune România în aceeaşi postură cu Ungaria şi Polonia.
Aşadar, ne înscriem în tabăra rebelilor din UE. Nu vom fi destul de consecvenţi
pentru a ne menţine în grupul lor. Coaliţia PSD-ALDE are o poziţie destul de
ambiguă. Nu duce nimic până la capăt. Nici nu se apropie până la contopire,
nici nu se îndepărtează suficient de mult de standardele europene. România este
aşa-şi-aşa. Puterea, oricare ar fi ea, doreşte o justiţie corectă, dar nu
foarte independentă. Respectă libertatea de expresie, dar o loveşte pe la
spate, o subjugă economic.
Nu excelează nici la sistemul electoral. Îşi alege
preşedintele din două tururi, dar primarii sunt aleşi dintr-un singur tur.
Cu greşeli mai mari
sau mai mici, mai mult sau mai puţin vizibile cu ochiul liber, la fel cum cu
ochiul liber nu pot fi văzuţi viruşii, o mică sancţiune din partea UE nu i-ar
strica nici României. Măcar să o enerveze şi să o facă să fie mai decisă, într-o
direcţie sau alta.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu