marți, 18 septembrie 2018

Moment de răscruce


 Fără să prezinte un program alternativ, PNL profită de zbenguiala din PSD şi încearcă să puncteze electoral. Presiunile asupra preşedintelui Orban par să fi încetat. Turneele prin ţară pregătesc partidul pentru alegeri. Liderii locali sunt îndemnaţi să iasă în public pentru a lua contact direct cu oamenii.
Lipseşte însă atmosfera, entuziasmul, dorinţa de schimbare, speranţa că un nou guvern va aduce lucruri noi.
Opoziţia, în totalitatea ei, a rămas cramponată de ideea de a demonstra că PSD este un partid rău, condus de un lider şi mai rău.
O parte din liderii PSD au ajuns şi ei la concluzia că preşedintele partidului nu este potrivit pentru conducere şi îi cer să facă un pas în spate.
S-ar zice că atacurile directe ale opoziţiei la Liviu Dragnea au prins şi la PSD. Situaţia tensionată se menţine de ceva vreme şi lucrurile vor continua să se agraveze. Epoca lui Dragnea se apropie de apus.
PSD a avut întotdeauna preşedinţi autoritari, dar care au ştiut să mimeze democraţia de partid. Ei au reuşit să ia deciziile pe care le-au dorit lăsând impresia că s-au consultat cu forurile de conducere colectivă.
CEX-ul, biroul politic, crema partidului, este format din liderii judeţeni. Fiecare are propriile interese şi îl susţine pe preşedinte atâta vreme cât acesta îi rezolvă problemele. Liviu Dragnea pare să fi ignorat acest lucru. Asta explică reacţiile de adversitate la adresa lui. I se reproşează că s-a înconjurat de câţiva oameni, unii din afara partidului, şi ia deciziile pe care le doreşte.
Cam acelaşi lucru i se reproşa şi lui Ludovic Orban. Situaţia s-a ameliorat sau greii PNL au ajuns la concluzia că nu este un moment potrivit pentru declanşarea unor lupte interne.
De situaţia din PSD profită şi alte partide. Cel mai vehement contestatar al lui Liviu Dragnea este Victor Ponta. Fostul preşedinte PSD consideră că a venit momentul răzbunării. Loveşte din toate direcţiile.
Îl acuză pe Dragnea că a fost un apropiat al „statului paralel” şi nu ezită să meargă şi mai departe. Afirmă că Liviu Dragnea a fost „creierul violenţelor” din 10 august. Este o acuzaţie extrem de gravă. Dacă va fi luată în serios Dragnea se va alege cu încă un dosar penal, aproape de greutatea celui de la mineriade deschis împotriva lui Ion Iliescu.
Victor Ponta are un interes direct. Plecarea lui Dragnea poate însemna revenirea fostului premier în PSD, foarte probabil printr-o fuziune cu formaţiunea lui.
Pro România se constituie ca un grup intermediar între putere şi opoziţie, ca un vârf al balanţei care ar putea face diferenţa dintre majoritate şi minoritate. Plecarea unui număr semnificativ de parlamentari către partidul lui Ponta este aproape o certitudine atâta vreme cât persistă nemulţumirile faţă de Liviu Dragnea.
În acelaşi timp, cu siguranţă în parlament se poartă negocieri secrete la care participă şi Victor Ponta. În cazul în care Dragnea nu pleacă există pericolul căderii guvernului printr-o moţiune de cenzură. Este ultimul lucru pe care şi-l doresc greii PSD-ului, membri sau nemembri CEX.
Prin urmare a apărut şi o formă de şantaj. Buni cunoscători ai avantajelor guvernării, între guvernare şi Dragnea pesediştii vor alege guvernarea. Teoretic, Liviu Dragnea nu mai are nicio ieşire. Practic, este posibil orice. Este un moment de răscruce nu doar pentru cariera unui politician abil, ci pentru toate partidele. Personajele principale sunt Ponta, Tăriceanu, Orban şi o figură deocamdată fără nume din PSD.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu