Note de lectură

BIBLIORAFTUL CU SENTIMENTE

Versuri de DRAGOMIR IGNAT

Poeziile- în general, răspund nevoii de propria cunoaștere și  a realității din jurul scriitorului; astfel poetul scrie ceea ce simte, meditează și trăiește, așternând în versuri originale aceste simțăminte; în unele poezii străbate cu putere tristețea  vieții, alteori cotidianul, dar și iubirea față de aproapele și față de țară.

Viața omului ar deveni mult mai ușoară dacă s-ar manifesta uniform, dar ea este mereu aceeași și mereu alta. Într-o lume sfâșiată de numeroase confruntări- atenția autorului se îndreaptă spre realitatea imediată, spre marile întrebări existențiale dar și spre manifestarea sentimentului iubirii.

Poetul se resemnează în fața timpului nemilos care cerne totul în calea lui: „Trudesc pe vers de câteva decenii, /Am prins și lin tăpșan, am prins și spini,/ Pentru acei ce-mi inventează vini,/ Zic, las pe alții să ajungă genii.” Poezia „Resemnare”.

Chipul României răstignit în istorie ca un Christ mai mic cere „Curcubeul Învierii” ca un rezultat al credinței manifestate de către poporul român  de-a lungul istoriei: Ai cam îmbătrânit/ Românie/ Chipul tău răstignit/ În istorie…/ E așa/ Un fel de Christ…Poezia „Țara mea”.

Trecerea inexorabilă a timpului face măsurătoarea imposibilă: ca și Pământul, păpădia sau floarea soarelui și noi oamenii ne încadrăm și ne rotim într-un univers cu vise mărețe în drumul nostru spre veșnicie: „Ne mai rotim o dată pe sub soare/ Ca globurile mici de păpădie/ Și visul vine ca să ne măsoare/ Momentul trecerii în veșnicie. ”Poezia Măsurătoare imposibilă”.

Poezia „Moartea veselă” este dedicată profesorului Gheorghe Chivu-fost profesor de desen la Liceul Pedagogic din orașul Sighet și poet reprezentativ al nordului transilvan; acest mare om al școlii avea un caracter deosebit în a menține-n clasa de elevi un climat de destindere și colaborare afectivă  la fiecare oră de desen, de aceea a rămas „un zeu solar” pentru cei ce l-au cunoscut- printre care am avut onoarea să mă număr și eu ca elevă: „Peste năsălie stăteam aplecați,/ Simțindu-ne de el mereu aproape,/ Cadavrul ne privea cu ochii mirați/ Și ne făcea ghiduș din pleoape…Regia pregătită e spre toate/..Între olimpuri, zeități, țărână, /Clepsidra se întreabă și socoate, Poate omul zeu solar să rămână?”

Timpul prezent nu poate explica ce va fi în viitor deoarece nu are un reper strălucitor și luminos„ într-un secol îngropat în zăpezi” unde sufletul omului zace și e rece precum un„ fluture răstignit în anotimpul hibernal. „Sufletul meu,/Fluture răstignit/ În anotimp/ Hibernal…Imposibilă întâlnirea/ Dintre a fost/ Și va fi/ Într-un secol/ Îngropat în zăpezi. Poezia „Stare hibernală”.

Deoarece pe pământ se perindă toate evenimentele destinului uman, iubirea dăinuie undeva acolo sus chiar după moarte: „Azi o zi,/ Mâine o zi,/ Până când moartea/ Va acoperi/ Ca o plapumă neagră/ Cotidienele noastre/ Mizerii./ După ora închiderii/ Rămâne doar/ Iubirea. Poezia „Atac sentimental”.

Poezia „Ziua copilului” în loc să fie o poezie veselă precum sunt majoritatea copiilor- transmite o tristețe incomensurabilă;  cele sugerate ne duc cu gândul  la soarta copiilor fără de prihană „dăruiți cerului hrană”-fără de mamă care sunt sortiți „destinelor moarte” așa cum doresc unii politicieni de astăzi ai țării noastre care încurajează avortul: „Pe deasupra norilor/ Plânge mama pruncilor/ Părăsiți fără de vreme/ Toți în scutec de blesteme…Roata lumii o întorc/ Pruncii fără de noroc/ Pruncii fără de prihană/ Dăruiți cerului hrană.”

Urmându-și visul metaforic, scriitorul Dragomir Ignat pendulează prin cuvinte între cer și pământ, ceresc și teluric folosind cuvinte alese cu o muzicalitate potrivită anume care să exprime legătura cerului „de aur” cu pământul grosier. „Lumi străfulgerate/ de necuprindere,/ cuvintele,  între ceresc și teluric. / Imaginea numelui,/ cometă cu coadă/ de aur,/ urmându-și calea/ pe potecile/ visului meu. ”Poezia „Univers fonic”.

Imagini apocaliptice coborâte pe pământ „cu gust de smoală au noaptea cuvintele mele”…„pucioasa acoperă dogorind sufletul”-astfel poetul renunță la vorbe meșteșugite întâmpinând și dorindu-și întunericul veșnic- „Pentru visele mele început-a exodul/ Chipul lui  Christ  poartă satârul călăului/ Când mă îndeamnă spre a încerca eșafodul.” Poezia „Noaptea cuvintelor”.

Închei printr-un citat celebru din Lev Tolstoi despre prezent: „Prezentul este acel moment din afara timpului care unește trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conștiință ca momentul să devină real. Trecutul și viitorul sunt însă iluzii.”

OLIMPIA MUREȘAN, L.S.R.-Filiala Maramureș, A.S.-Baia Mare