Omenia, pe stil vechi

Mai zilele trecute am scris despre Andrei Pleşu, deoarece îl consider un autor remarcabil, care îmbină fericit ideea cu stilul. Aici se regăseşte cititorul din mine. Am avut parte de reproşuri de genul: lasă, omule, că nu-i chiar aşa de mare! Apoi s-a alunecat într-o biografie mai mult sau mai puţin închipuită. Că are prieteni pe unii ori pe alţii. Dar pe mine mă interesează valoarea intelectuală. Am avut în preajmă şi cititori care s-au regăsit în textul meu. Oameni de omenie culturală, e adevărat, pe stil vechi. Asta nu înseamnă că nu ştiu pe ce lume trăiesc. Cum este prietenul meu, inginerul Aurelian Brâncuşi. Mai nou, nu este voie să ai prieteni. Nici să porţi la tine semne de apreciere aniversară.

Ca să rămân consecvent cu părerile mele, îl vizitez des pe domnul Pleşu la curtea aristocratică a textului, a scrisului său, care are săpată pe poartă spusa lui I. L. Caragiale: ”Aşa e că până acum nu stăm nici bine, nici rău, adică nici aşa, nici altminteri”. Mai pe înserate, m-am dus la curtea amintită a domnului fost ministru. Aflu un rod al gândului său cu rezonanţă în sufletul meu. Nu mai poate comenta nici amărât, nici exasperat, nici ironic scena politică a României de azi. Nu mai vrea să fie confiscat de împrejurări care stingheresc, nici de coregrafia diletantă a unor personaje de mâna a doua sau a treia, cu strategii: ”de şmecheri gălăgioşi şi ambiţii napoleoniene” (sunt cuvintele dumisale).

Mi-a spus, în scris, că este preferabil să se refugieze în alte epoci, în căutare de alţi politicieni. Crede că aşa putem fi de folos şi cititorilor, poate şi politicienilor. A celor care citesc. Mă îndeamnă să caut opera predecesorilor, unde am putea afla idei care să trezească din somn spiritele adormite. Îi spun că nu toţi contemporanii din politică sunt somnoroşi. Mă priveşte din partea de sus a textului, sugerând să caut cartea ”Discursuri parlamentare” a lui Titu Maiorescu. Cum ştiam că tomul îl am în raftul al doilea din spatele biroului, nu m-am îngrijorat de căutare. Ştiam că acolo voi citi constatări care îmi vor da de gândit.

Criticul literar, fost premier al României, vorbea, acum 140 de ani, despre riscul înlocuirii interesului naţional cu majore interese private. Că şi atunci justiţia era pândită de politic, iar cadrele erau promovate pe criterii de partid. Că îmi vine a mă întreba: la ce ne batem capul dacă funcţionăm pe stil vechi? Şi totuşi… Să punem în balanţă un discurs al lui Titu Maiorescu, cu cel al unui brav contemporan. Zicea atunci domnul Maiorescu: ”Aci dar se cere să fie oameni oneşti, integri, inteligenţi, dacă e vorba de îmbunătăţirea stării ţăranului. Aci trebuie toţi să punem toate încordările noastre, ca să aducem o stare de mai mare probitate în administraţia de jos a Statului“.

Contemporanul nostru aduce vorbe repetate, prost spuse, despre un viitor de neatins cu mâna. Cu prezentul are o relaţie financiară, mai ales cu Statul, iar trecutul, pentru el, are valoare când stă cuminte în cărţi. Mai spunea Maiorescu în Parlament: ”Nu e chestiune de partid – şi nici nu trebuie să fie – justiţia în ţară”. Aici contemporanii îl contrazic pe Maiorescu, fără să-l fi citit. Dacă vedem ce se întâmplă cu justiţia în ziua de azi, care nu-şi găseşte o matcă, îţi vine să te întorci la început de veac XX.

Domnul Pleşu mă îndeamnă să deschid cartea la pagina 150. Acolo scrie: „Căci unde lipseşte ideea, care înalţă pe om, vine în loc interesul meschin, care-l degradează. Şi atunci punem viaţa noastră publică în pericol de a ajunge la cel mai mare rău: la specularea formelor politice pentru exploatarea intereselor personale. Mi-e teamă că, deja astăzi, în această stare de tranziţie, se văd simptomele premergătoare ale scăderii nivelului nostru intelectual”.

Asta a spus-o Titu Maiorescu. Ce să mai scriu? Mulţumesc, domnule Pleşu, pentru recomandarea cărţii. Ar trebui să o citească şi cei care au mustăcit la conferinţa dumneavoastră de la Parchetul General, de zilele trecute. O conferinţă despre evoluţia legilor şi a ordinii de drept din antichitate până în prezent. Abordarea istorică şi filozofică a acestor domenii a trezit interes în rândul participanţilor, inclusiv din Republica Moldova. Zadarnic răuvoitorii au strecurat ironii, deoarece Ministerul Public a iniţiat un program de conferinţe cu ocazia Centenarului Unirii. Cred că nu-i de râs! Cum omenia în vremea de astăzi nu-şi găseşte cadenţa, prefer omenia pe stil vechi. De pe vremea lui Titu Maiorescu, când se rosteau strălucite discursuri parlamentare. Comparaţia cu prezentul mă îndeamnă să scriu.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului