Politicianul amator

 Toată lumea îi critică pe politicieni, iar adjectivele merg pînă la: proşti, derbedei, ţoape… Ar fi de înţeles dacă astfel de vorbe ar ieşi din gura unui om de rînd nemulţumit de pensie sau de salariu, dar cînd lideri de opinie cu renume dau tonul înjurăturilor de stînga sau de dreapta, politeţea dispare cu totul, insulta ia locul dialogului şi provocarea devine violenţă verbală. Aceşti oameni trebuie marginalizaţi!

Cuvintele pot demola precum ciocanele: politicianul cutare e insuficient şcolit, năuc (despre un senator maramureşean), papagal, rătăcit, subretă (slujnică). Dacă miniştri, parlamentari, secretari de stat, primari sînt jigniţi pentru că reprezintă altă orientare politică, atunci cetăţenii fără apă curentă, canalizare şi drum asfaltat cum ar trebui să-i „trateze” pe politicieni?

Cel mai eficient mod de a-l discredita pe adversar este batjocorirea repetată, dar ce credibilitate are un lider de opinie care vede în alb şi negru? Nici una, căci nu scrie în numele obiectivităţii, ci slujeşte un curent ideologic, iar cuvintele sale sînt adresate membrilor care nu trebuie convinşi, ci manipulaţi.

Profesiunea de politician nu este apreciată şi foarte puţini români sînt membri de partid şi încă şi mai puţini plătesc cotizaţia. Probabil sub 1% dintre alegători fac parte oficial dintr-un partid politic şi participă la dezbaterile interne. În ţările vestice, unul din zece alegători are carnet de partid, deci există o emulaţie, un corp larg de activişti candidează pentru funcţiile publice.

Organizaţiile de bază trebuie să fie pepinierele şi de acolo să răsară ideile respinse sau acceptate, care dau direcţia unui partid, fiind aplicate la guvernare. Partidele noastre n-au acei membri de rînd care se adună periodic şi discută problemele din comunitate şi societate. În lipsa opiniei membrilor, contează opiniile celor din conducere, cu deficit de democraţie. Slăbiciunea partidelor e că nu ştiu ce vrea poporul într-o anumită problemă de interes public, iar conducerea bîjbîie.

Politician de calitate este cel care se înscrie în partid la 20 de ani, pe la 30 este ales consilier local, pe la 40, primar, pe la 50, parlamentar şi pe la 60, ministru sau preşedinte. Căile scurte de succes dau politicieni de slabă calitate, fără vocaţie de a se pune în slujba mulţimii. Nu poate fi bun preşedinte un politician fără experienţă de consilier local, primar, parlamentar, secretar de stat, ministru.

Lipsa de pregătire este vizibilă, au devenit miniştri fără să fi fost parlamentari, au fost aleşi primari fără să fi fost consilieri locali, au ajuns consilieri fără să fi fost membri cotizanţi de rînd. Există o scară pe care trebuie s-o parcurgi treaptă cu treaptă, iar cine le sare este diletant, va face gafe mari, căci nu cunoaşte voinţa membrilor de jos ai partidului, care practic înseamnă voinţa poporului.

Un partid adevărat are organizaţii de bază, cu membri numeroşi, care stabilesc linia prin dezbateri, şi dintre aceştia se remarcă noii politicieni. În zadar punem pe listele electorale academicieni sau profesori universitari, nu vor face faţă în parlament sau la primărie, chiar dacă sînt profesionişti de excepţie.

Cînd spui despre politicieni că sînt derbedei, proşti, ţoape, dovedeşti violenţă verbală, lipsă de omenie şi concepţii extremiste, de tipul celor fasciste, legionare sau comuniste: „cine nu-i cu noi e împotriva noastră”, ceea ce nu arată democraţie. Astfel de oameni intoleranţi fac rău poporului.

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului