Povestea prezintă în cheie mitică cele două tipuri de
oameni, leneşul şi harnicul. Basmul poate fi extrapolat în societatea de astăzi
şi vom trage învăţăminte multiple dacă stabilim criteriile după care
recunoaştem fata babei de fata moşului. Ion Creangă ne dă un sfat: cel mai bine
este să judeci omul după fapte, nu după vorbele adesea mincinoase. Indiciul din
1877 şi-a pierdut actualitatea, societatea modernă apreciază cetăţeanul după
alte criterii, scara valorilor este inversată – de aceea recitim şi medităm la
destinul fetei vitrege.
Şi alte popoare au poveşti similare, personajul cinstit
trece prin multe încercări şi în cele din urmă i se recunoaşte valoarea umană.
Fata moşneagului moldovean primeşte pentru hărnicia şi bunătatea sa un cufăr de
bani – salariul, zicem noi. Cu alte cuvinte, plata pentru munca cinstită este
virată într-o monedă cu valoare morală scăzută, un simplu troc. Pentru refuzul
de a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă şi pentru munca de slabă calitate, sancţiunea
este convieţuirea cu animalele sălbatice, cu lighioanele. Herpetologie se
cheamă ştiinţa studierii şerpilor, dar bănuim că fata babei nu era pasionată de
protecţia speciilor ameninţate cu dispariţia, cum erau balaurii – care între
timp au şi dispărut din ţara noastră.
Cum ne educăm copiii, dar pe noi înşine? Poveştile sînt bune
de adormit conştiinţa, însă ascund un miez fierbinte, comprimat în forme ce
dovedesc înţelepciunea omului de rînd. Reinterpretînd povestea, cele două
tipuri de comportament social se păstrează, primul este individul cu voinţă de
putere, cum ar spune urmaşii filosofului Nietzsche, care distruge tot ce-i cade
în cale, pentru a-şi face loc lui însuşi (o subcategorie fiind cei care capătă
totul pe gratis, precum fata leneşă şi răzgîiată a babei). Iar celălalt este
omul cu putere a voinţei, care ordonează, construieşte, repară, îndatorează,
face fapte bune, fără să aştepte mulţumiri.
Poporul rezolvă problema tocmai pe dos, leneşa are parte de
şerpi veninoşi, deşi se aştepta la bogăţii, iar fata harnică, deşi ar fi
preferat o răsplată morală, vie, fie şi un şarpe, este recompensată salbe de
aur inert. Fata moşului a cîştigat potul cel mare la Loto, la care visează oamenii
cu ochii deschişi (Joyce a scris un întreg roman despre ce-ar face cu banii
dacă ar ghici toate numerele la extragerea de Anul Nou). Pentru bunătatea
sufletească şi destoinicia sa, a primit puterea demonilor. Bănuim că basmul ar
putea continua fără Creangă: după ce şi-a ispăşit pedeapsa pentru faptele sale,
fiica babei s-a reintegrat în societate; iar a moşului, avînd capital, a intrat
în afaceri/politică.
Societatea liberală acceptă comportamentul individualist şi
garantează proprietatea privată, astfel că mulţi oameni îşi conservă energia
umanistă şi o folosesc în interes personal. N-au de gînd să cureţe fîntînile
publice, să scoată spinii din labele cîinilor comunitari, să culeagă omizile
păroase de pe duzii din intersecţii… Statul a preluat rolul fiicei moşului, iar
noi sîntem fete ale babei, nu ne pasă de treburile publice, le lăsăm în seama
primarului, n-avem timp să vizităm un vecin bolnav, criticăm din spate pe toată
lumea, nu ne place nimic din ce fac alţii, găsim noduri în papură, mustim de talent
ironic – deşi sîntem ardeleni serioşi.
Fiica moşului ni se pare excentrică, naivă, idealistă, prea
miloasă după gustul nostru, cam incultă dacă e s-o analizăm din punct de vedere
intelectual. Iată cum se arată conflictul între cele două categorii comportamentale
şi de aici pînă la politică nu mai e decît un pas – punem în balanţă faptele şi
vorbele şi vom şti care e fata babei şi a moşului, interesul public şi privat,
unde se află punctul de echilibru pentru a înţelege de are dreptate fata babei
ori de greşeşte a moşului. Statul de drept pune libertatea şi egalitatea sub
forţa legii imperfecte, deci noi alegem cine-i moşul şi care-i baba, nu Ion
Creangă!
Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu