1839 - A avut loc
primul meci de baseball din America.
1934 - La Londra au
fost inaugurate trecerile de pietoni.
1993 - A avut loc
congresul de constituire a CNSLR - Frăţia, centrală sindicală ce reuneşte
membrii Confederaţiilor Frăţia, CNSLR, Univers şi ai federaţiilor Petrol şi
Radiocomunicaţii.
1993 - A fost
elaborată "Carta Albă" a sistemului de asistenţă socială din România.
1996 - Banca
Naţională a României a lansat prima emisiune de euro-obligaţiuni pe piaţa
internaţională de capital - Eurobonds - prin intermediul băncii americane de
investiţii Merrill Lynch.
1996 - Pedepsele agravante pentru ziarişti, prevăzute în
articolele 205, 206 Cod Penal, privind insulta şi calomia, au fost eliminate
prin vot de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
2002 - Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat demisia
episcopului american de Lexington (Kentucky), Monseniorul Kendrick Williams,
acuzat de pedofilie.
2005 - Pugilistul american Mike Tyson, fost campion mondial
la categoria grea, a anunţat, la finalul meciului pierdut în faţa irlandezului
Kevin McBride, că aceasta a fost ultima sa luptă.
2011 - A încetat din viaţă omul de afaceri Mihai Cârciog,
unul dintre fondatorii cotidianului Evenimentul zilei; a înfiinţat în anii '90
revistele Expres, Expres Magazin, Infractorul, Telegraf - Constanţa, Academia
Caţavencu, Cuvântul, Vip, posturile Tele 7abc, SOTI NEptun, TV89 Timişoara. (n.
1 octombrie 1940).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu