În
virtutea caracterului special al relațiilor bilaterale dintre România și
Republica Populară Chineză, marcate de prietenia, respectul reciproc și
convergența intereselor pe scena internațională care dăinuie de aproape 70 de
ani, Ambasada Republicii Populare Chineze a propus organizarea, pentru
reprezentanții din cadrul administrației publice centrale și locale, a
”Cursului de instruire în domeniul construcțiilor de infrastructură”, care a
avut loc în provincia Jiangxi din China.
Tematicile abordate au contribuit la
dezvoltarea și menținerea unui dialog constructiv la nivelul autorităților
naționale implicate în mod direct în implementarea proiectelor în domenii
prioritare pentru cetățeni. Luând în considerare importanța creării unei
oportunități pentru dialog și schimb politic constant în vederea identificării
provocărilor cu care se confruntă țara noastră, Consiliul Județean Maramureș,
prin președintele Gabriel Zetea, a decis să desemneze o persoană din cadrul
instituției județene care să facă parte din delegația României care a
participat la cursul organizat de partea chineză pentru experții români. În
urma adresei transmise Consiliului Județean Maramureș de către Ministerul
Comerțului al Republicii Populare Chineze, arhitectul șef al Consiliului
Județean Maramureș, George-Radu Lazăr a participat, în perioada 29 noiembrie –
8 decembrie 2019, la cursul de pregătire Infrastructura României 2019 organizat
de către Colegiul pentru Studii Străine din Jiangxi în Regiunea Jiangxi, orașul
Nanchang din China.
”Din țară au participat 16 reprezentanți, iar
lucrările seminarului au cuprins cursuri, prelegeri, discuții, studii de caz și
vizite în teren pe următoarele teme: management urban, planificarea
investițiilor în infrastructură și construcții, construcții pentru
infrastructură, finanțări din fonduri publice, servicii publice și istorice din
China, protecția patrimoniului cultural în procesul de construcție urbană etc.
Lectori au fost experți și profesori de la Universitatea Nanchang și
Universitatea Jiangxi de Finanțe și Economie, iar cursul a fost unul
interesant, din care am aflat cu toții lucruri noi și interesante”, a declarat
arhitectul-șef al Județului Maramureș, George Lazăr.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu