În urmă
cu 30 de ani, la Timișoara, se declanșa Revoluția română, care avea să schimbe
destinul unei țări. A fost începutul unui proces ireversibil, pe care noi, cei
de astăzi, trebuie să-l ducem mai departe.
Revoluția
nu este terminată. Morții de la Timișoara, mai târziu de la București, Sibiu și
din alte orașe ale țării, cer o judecată dreaptă. După 30 de ani, pocesul
Revoluției abia a început.
Revoluția
nu este terminată. Nu am terminat democratizarea României. Am văzut cât de ușor
se poate aluneca spre dictatură. Un Guvern totalitar poate schimba legile
penale în interesul unui grup. Un Guvern totalitar poate transforma o mișcare
pașnică de protest într-o opresiune cu bastoane și gaze lacrimogene. După 30 de
ani, exprimarea libertății este abia la început.
Revoluția
nu este terminată. S-a murit pentru o dorință: „Vrem o țară liberă”. Suntem
liberi să circulăm peste tot în lume. Asta ne-a dat o altă viziune despre cum
vrem să fie România. Azi, „Vrem o țară ca afară”. După 30 de ani, acesta este
drumul României.
Eroii nu
mor niciodată! Ei au fost eroi pentru noi. Noi putem fi „eroi” pentru
generațiile viitoare. Cu o singură condiție – să le ducem mai departe morților
de la Timișoara crezul pentru care s-a s-au sacrificat: o Românie liberă și
occidentală.
România a fost făcută de oameni care nu au
stat deoparte!
Biroul de presă, Cabinet
parlamentar USR, deputat Vlad Emanuel Duruș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu