Coronavirusul lovește din toate pozițiile și în
toate zonele. În Statele Unite, președintele Trump este suspect de coronavirus.
Israelul a declarat deja că va introduce în carantină pe oricine vine în țară.
Dar cazul României este diferit. Țara noastră are milioane de cetățeni în
străinătate, care au tot dreptul să se întoarcă în țara lor. Numai în Italia
sunt peste un milion și jumătate. Nu se poate să nu ne întrebăm ce se întâmplă
cu acești oameni, acum, că România a închis comunicațiile cu peninsula, se arată
într-un comunicat al Asociației Românilor din Italia, semnat de Eugen Terteleac
și preluat de Romanian Global News.
„În primul rând, de ce Italia însăși este cea mai
lovită țară europeană? Răspunsul este, în principal, din cauză că autoritățile
italiene au închis traficul aerian cu China, ceea ce a făcut ca persoanele care
trebuiau să se reîntoarcă în Italia să folosească rute alternative, scăpând
astfel unei monitorizări sistematice și organizate, de natură să țină sub
control contagiozitatea, care altfel, iată, riscă să explodeze.
Același raționament se aplică și României. Închizând
traficul aerian cu Italia, foarte mulți români panicați vor accesa țara pe rute
alternative, de ex. vor lua bilet Roma-Berlin, Berlin-București. Sau vor veni
cu mașinile și vor bloca toate punctele de trecere a frontierei. Este România
capabilă să introducă atâția oameni în carantină? Sau va ajunge peste câteva
săptămâni în situația Italiei de azi? Și atunci, ce s-a rezolvat cu închiderea
traficului? Cam nimic. Din contră, românii potențial contaminați venind acum
din toate direcțiile, contagiozitatea nu mai poate fi controlată de o manieră
sistematică și organizată. Închiderea traficului va avea exact efectul contrar
celui dorit.
Acest gest de închidere a zborurilor nu este văzut
bine nici de statul italian. Oare autoritățile române s-au sfătuit cu cele
italiene asupra acestor măsuri? În plus, sunt mii de cetățeni italieni pe
teritoriul României care sunt blocați, cu ei ce se întâmplă?
Guverul nu s-a comportat deloc corect cu diaspora:
trebuia sa aibă loc în prealabil un dialog cu asociațiile, cu biserica…. Cel
mai tragic scenariu pe care îl putem închipui este acela ca peste 3 – 4
săptămâni, România să fie în situația de astăzi a Italiei și cel mai optimist
scenariu pentru Italia este ca peste 3 – 4 săptămâni să fie în situația Chinei
de astăzi, în care numărul celor infectați aproape că s-a apropiat de zero.
Măsura închiderii zborurilor putea fi înlocuită cu reducerea
la minim a acestora, ceea ce ar fi avut un rol în primul rând psihologic
crucial, întrucât – în clipa de față – românii din Italia sunt pur și simplu
terorizați la gândul că România îi reneagă. Această stare se accentuează în
fața perspectivei ca, odată cu înrăutățirea situației, să apară sloganul
,,întâi italienii și apoi restul”. Politicienii italieni vor spune că România a
întors spatele propriilor ei cetățeni, care trăiesc in Italia, ceea ce le-ar
furniza alibiul de a-i retrograda pe români la gradul de cetățeni de rangul 2.
Asta se dorește la București?
Situația este gravă. Guvernul României nu
gestionează bine această criză, pune în pericol chiar și schimburile economice
cu al doilea partener comercial, solidaritatea în aceste situații ar fi fost
apreciată dacă guvernul României și-ar fi trimis reprezentanții aici, să
discute și cu italienii, și cu noi, românii. Să înțelegem că românii din
străinătate sunt buni numai la alegeri, când sunt chemați să voteze cum li se
cere? În rest, pot să moară, nu interesează pe nimeni? Guvernul de la București
ar fi trebuit să-i întrebe pe italieni: cu ce-i putem ajuta? Cum gestionăm
nevoile comunității de români din Italia? Nimic din toate acestea.
Acum, când încă nu este prea târziu, președintele
României – votat copleșitor în Diaspora – ar putea sa intervină și să vină la
Roma, să discute cu înalte autorități italiene și să revizuiască, eventual,
măsurile luate pripit, la ceas de seară. Asta, desigur, dacă nu a intrat –
chiar și domnia sa – în carantină.”
ROMANIAN GLOBAL NEWS

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu