joi, 10 iunie 2021

Evenimentele zilei de 10 iunie 2021

 


Evenimente ale zilei 10 iunie

1415

Prima mențiune documentară a funcției de „spătar" în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).

1912

Mitingul aviatic de la Aspern (Austria) la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes;

Aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix.
1922

În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.

1940

Al Doilea Război Mondial: Italia declară război Franței și Marii Britanii

1940

Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Italiei

1940

Al Doilea Război Mondial: Norvegia se predă forțelor germane

1944

Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța

1948

Căsătoria dintre regele Mihai I și Ana de Burbon-Parma

1967

A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania

2012

În România au avut loc alegeri locale.


Celebrări 10 iunie

Saul Bellow1915

A fost născut Saul Bellow.

1947

A fost născut Mihaela Albu.

1935

A fost născut Adrian Beldeanu.

1933

A fost născut Iordan Datcu.

1935

A fost născut Octavian Simu.

1939

A fost născut Ion Lica Vulpesti.

Hariclea Darclée1860

A fost născut Hariclea Darclée.

2002

A fost născut Alexandru-Eusebiu Ciobanu.

Judy Garland1922

A fost născut Judy Garland.


Comemorări 10 iunie

Rainer Werner Fassbinder1982

A murit Rainer Werner Fassbinder.

Vasile Bancila1979

A murit Vasile Bancila.

Alexandru cel Mare0323

A murit Alexandru cel Mare.

Ray Charles2004

A murit Ray Charles - FOTO.

Pierre Loti1923

A murit Pierre Loti.

Edward Everett Hale1909

A murit Edward Everett Hale.

2033

A murit Bernard Williams.


SURSA: WIKIPEDIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu