Scandalurile politice se pot isca din orice

 

Cât de repede poate învăţa un novice ajuns parlamentar să jongleze cu declaraţiile, să iasă în evidenţă, să se integreze cu totul vieţii politice şi să câştige notorietate? Unii învaţă în primele luni, altora le trebuie un timp mai îndelungat, iar cei mai mulţi nu învaţă niciodată. Există o masă tăcută de politicieni care nu se văd, care nu ies în evidenţă. Ai zice că îşi văd de treabă, însă nimeni nu ştie cu ce se ocupă mai exact. Cu cât un partid are mai multe lebede mute, cu atât mai mult rămâne încremenit în sine sau dă în spate ca racul.

Sunt parlamentari care nu au scos un mâc de când se află în parlament, şi sunt parlamentari care ar face mai mult partidului dacă ar tăcea. Comunicarea, cum zic specialiştii, este cu două tăişuri. Poate dăuna şi când este prea intensă şi dăunează şi când nu este aproape deloc.

Cea mai eficientă comunicare, având greutatea funcţiei, aparţine liderului partidului. Fiind în număr de cinci nu sunt greu de urmărit. Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, este cel mai aşezat.

Nu caută să iasă în evidenţă prin declaraţii belicoase, nu atacă de dragul de a ataca, nu caută să scandalizeze, are grijă să nu spună ceva care provoacă replici.

Florin Cîţu, preşedintele PNL, dimpotrivă, vorbeşte în aşa fel încât fiecare declaraţie a lui să necesite o replică din partea celor despre care vorbeşte. Ţintele lui predilecte sunt miniştrii PSD, mai ales ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, iar la modul general PSD, partener de guvernare focusat pe majorarea pensiilor şi scăderea preţurilor. Un partid de stânga asta trebuie să facă, indiferent de situaţia economică.

Un al treilea preşedinte de partid tocmai şi-a dat demisia pentru că, deşi aflat în opoziţie, a comunicat slab ceea ce a dăunat grav rezultatelor din sondaje. Evident, este vorba despre Dacian Cioloş. Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă promite să fie mai bătăios. Treaba lui este să atace guvernarea, dar să nu lase descoperit nici frontul dintre agresivul AUR, care se pare că îi cam fură din simpatizanţi.

Numit mai nou, golanul parlamentului, George Simion parcă a copilărit în Casa Poporului. Se simte în Palatul Parlamentului ca acasă. Filmează, dă cu tifla, prinde de gât pe unul şi pe altul. Edificatoare pentru politica lui de comunicare este o scenă în care îi spune unui coleg de partid să-şi dea jos masca pentru că dacă poartă mască nu va mai fi votat AUR.

S-a spus despre AUR că este un partid anti-sistem, dar mai degrabă este un partid anti-reguli. Nu voi respecta noul Regulemant al Camerei Deputaţilor anunţă el după ce s-a propus interzicerea transmiterii în direct pe facebook a lucrărilor Camerei.

Principala armă a acestui partid de băieţi care şi-au propus să scandalizeze este facebook. Ce se vor face dacă Facebook nu va mai opera în Uniunea Europeană? Până vor găsi alte mijloace, va scădea intensitatea grupărilor anti-sistem.

AUR depinde în totalitate de scandalurile pe care le provoacă, George Simion s-a familiarizat cu reţeta, iar restul partidelor îi fac jocul, fără să găsească, deocamdată, un antidot împotriva acestui actor care îmbracă doar cămăşi albe. Îl imită, poate cu bună ştiinţă, pe Marcel Ciolacu, şi el purtător de cămaşă albă, fără cravată.

În sfârşit, al cincilea preşedinte de partid, Kelemen Hunor, este cel mai sobru, cel mai aşezat. Liderul UDMR nu caută senzaţionalul. Nici nu are nevoie pentru a-şi menţine formaţiunea deasupra pragului electoral. Dacă ar fi liderul PNL, al PSD, nu şi-ar permite această atitudine rezervată. Pentru că aceste partide, la fel ca toate partidele, au nevoie să se alimenteze din mers, să-şi ţină electoratul mereu în priză, să lupte pentru acapararea unor noi posibili votanţi.

Marcel Ciolacu, Florin Cîţu, Cătălin Drulă, George Simion, Kelemen Hunor. Cinci figuri politice care domină actuala scenă politică. Teoretic toţi cinci vor candida la viitoarele alegeri prezidenţiale. Are vreunul dintre ei potenţial, putere de muncă, caracter ferm, dar şi carismă, pentru a ocupa cea mai importantă funcţie în stat?

Deocamdată fiecare dintre actualii lideri ai partidelor parlamentare nu sunt decât nişte simpli comunicatori, mai atenţi la loviturile care pot veni din spate, de la propriul partid, punându-le în pericol funcţiile de conducere.

Fără acele funcţii mai reprezintă ei ceva?

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş